Cand ai nevoie

Arcangelo a scris:

Gata,sa fiti cuminti. :flowers:

Rautate mare ce esti! Lasa-l sa se simta bine, nu-i mai da peste nas.

Enchantress a scris:

Rautate mare ce esti!

Not really.

Are marele pacat ca e (inca) visator.

Utopii.

Deh, satulul nu crede flamadului... :P

Si-apoi acel amic nush daca a facut ce a zis... In Spania , unde e, sar spanioloaicele pe el :roll:

Arcangelo, ce e pledoaria asta?

Ai transcens sexul cumva?Te-ai renascut din nou si nu din "pacat"?

Ai stat intr-o brahmacharye desavarsita? :flowers:

Nictalop a scris:

Ca barbat ma simt jignit de mesajul acesta.

Nu ar trebui. De ce? Te regasesti? Eu nu cred.

Combate mesajul. Dar de ce pana acum mai toate femeile au spus ca este adevarat, iar barbatii au dat peste nas .. ? Nu este un adevar general valabil, dar se intampla des.

Arcangelo a scris:

Fi iubita ta...si cea care te iubeste.

[...]

Doar iti amintesc ca problemele tale,nu sunt problemele cu un barbat anume,nici macar cu toti barbatii...sunt problemele tale cu tine insati.

Sper sa intelegi Arcangelo, cateodata ai nevoie de mai mult decat de propria ta iubire si intelegere, sau de o comunicare cu tine insuti. Meditez si asupra mea mult, ma ajut singura enorm, dar nu mi se pare de ajuns la infinit, pentru nimeni. Altfel de ce am socializa atat de mult? De ce ne-am apropia, ba chiar am cauta aceasta apropiere? N-ai simtit niciodata nevoia sa fii mangaiat? Nu nevoia sa fie lumea de acord cu tine, sa fie toti de partea ta, sa fi stapanul tuturor. Pur si simplu, nevoia unei imbratisari. Ce faci atunci, te duci si iti mangai imaginea in oglinda? Mi se pare prea trist.

Spui ca sunt problemele mele cu mine insumi. Spune-mi, daca as fi singura pe acest pamant, de la inceputul vietii pana la sfarsit, stiind bine ca nu mai exista nimeni altcineva in afara de mine, crezi ca m-as fi confruntat cu aceleasi probleme de afectivitate ? Ar fi trebuit sa fie in mine insumi, dar nu cred ca le-as fi gasit, ca nu as fi avut de unde sa le iau..

Ok, ipocritilor. Alta filosofie de viata... Vointa si libertatea. Lumea din jur este ceea ce vreau eu sa fie pentru ca eu sunt cel care o privesc. Daca nu imi convine ce vad - transform. Sunt printre primii care accepta ca societatea are un fundament si niste legi. Le accept, le imbratisez si le respect. Dar in acelasi timp incerc sa le folosesc in avantajul meu, nu le respect orbeste, ca o oaie. Nu imi convine ceea ce gandesc - schimb ceea ce gandesc. Nu imi convine ca nu e nimeni sa ma ia in brate - fac in asa fel incat sa apara cineva - cum ? Asta vine din experienta cu oamenii. Da, egoismul meu poate schimba fata planetei - in ochii mei. Iubirea mea de sine ma poate face fericit pentru ca imi pot crea singur o iluzie. Ii pot amagi pe cei din jur si prima persoana pe care o pot amagi sunt eu insumi. Sedez supraeul, ii alimentez narcisismul si ajung la punctul la care nu mai am nevoie sa imi dea cineva ceva. Sa stau sa cersesc iubire, dragoste, acceptare. Sunt propriul meu stapan, faptul ca ma supun legilor, fie scrise, fie nescrise tine de vointa mea. Pot trai in orice conditii. Cand ma voi stinge va fi cu zambetul pe buze pentru ca stiu ca putini reusesc in viata lor sa se impace cu ei insisi. Am devenit un robot ? Nu. Am sentimente. Mai pot iubi ? Pot. De unde stiu ? Pentru ca atata timp cat eu vreau binele si zambetul unei persoane apropiate mie si nu caut nimic la schimb - atata timp cat pot fi alaturi de ea si stiu ca are nevoie ca eu sa fiu acolo, undeva sus pe metereze, atata timp cat stiu ca existenta mea langa ea ii ofera siguranta, putere, sprijin iar eu nu vreau decat asta ma pot considera implinit. Cu toate plusurile si minusurile mele stiu ca exista cineva care se bucura ca eu exist. Oamenii au idei preconcepute despre afectivitate, lasand la o parte confuzia intre sex si dragoste - astea-s bariere impuse de societate prin educatie pentru a impiedica distrugerea familiilor si pe cat posibil proliferarea bolilor cu transmitere sexuala. Trebuie sa fii liber sa alegi - nu incatusat. Trebuie sa alegi singur ce este bine si ce este rau. Regulile societatii sunt un cadru vast in care interpretarea este la alegerea ta. Povestile sunt frumoase. Si poti simti o poveste si creand-o, nu asteptand sa se intample de la sine. Vreau si eu sa ma iubeasca cineva... Zau ? Si ce faci in sensul asta ? Pai... nimic, astept sa se trezeasca unul/una ca vaaai ce mult imi place de tine, asa din senin si dupa sa urmeze o intreaga romanta americana, cu flori, parcuri, iesiri la cafenea/teatru/discoteca si tot tacamul. Lucrurile bune vin celor care asteapta ? Siiigur. In viata asta singurul lucru care vine la capatul asteptarii e moartea. Nimeni nu o sa iti dea nimic. Toata lumea cauta sa ia. Asa ca daruieste. Daca in jurul tau oamenii se vor simti bine iar tu te vei putea bucura de asta te poti considera implinit - stii ce e iubirea. Posesivitatea, furia ca nu primesti nimic la schimb, astea-s mercantilisme, ce fel de dragoste e asta ? Nu mai e - e un troc deja, e ca si cum ai da mere si ai cere imperativ pere. Ia da tu mere si bucura-te de multumirea celui/celei care le primeste si le mananca, chiar daca nu iti spune nici "multumesc" - bucura-te ca ai facut un bine. Oamenii au dreptul sa nu iti respunda la afectivitate. Daruieste, iar atunci cand vei simti ca primesti inapoi fara ca tu sa fi cerut te va cuprinde un val de multumire, multumire de sine, multumire pentru existenta ta, multumire pentru existenta celui/celei care iti raspunde. Daca stai si astepti si doar ceri/cersesti - pai, eventual din mila sa te ajute cineva, dar in nici un caz nu iti va da ce ceri sau ce astepti, pentru ca valoarea a ceea ce ceri este prea mare. O paine iti voi da, o brutarie in nici un caz. Daruieste, arata-te demn de orice ai putea primi, iar daca nu primesti, nu dispera, exista o ordine in tot si in toate si o echitate - vine si timpul tau. Pentru asta insa trebuie sa iti lepezi catusele care ti-au fost puse inca din copilarie. Intai muncesti si dup-aia esti platit, nu invers. Intai dai si dup-aia primesti. Daca nu arati nici o disponibilitate atunci cine dracu' vrei sa se apropie ? Iar atunci cand dai, pai nu o faci cu disperare - dau tot ce am, din prima, no questions asked. Nu, dai gradual - daca vezi ca se profita de tine incetezi pentru ca e clar ca nu e vorba de afectivitate. Chestia asta o simti, nu exista o carte sau o rigla cu care sa poti masura. Insa intai trebuie sa renunti la prejudecati - gen ma va folosi si ma va arunca. Nu te lasa folosit, lasa-te iubit. Daca simti ca nu esti renunta si cauta mai departe - Fat-Frumos sau Ileana Cosanzeana nu apar din neant, n-o sa se trezeasca nimeni sa spuna vaaai ce te iubesc. Daca nu intelegi asta vei avea mult de suferit, multe angoase, intotdeauna vei trai cu spectrul nesigurantei suflandu-ti in ceafa, soptindu-ti:"Daca se vade cu altul/alta ?", "Daca se foloseste de mine ?" si vei cauta sa inchizi omul pe care il iubesti intr-o cusca, iar el va fugi pentru ca omul este o fiinta libera. Lasa-l sa se inchida singur, daca vrea, lasa-l sa te iubeasca pentru ca vrea el nu pentru ca vrei tu. Tu poti doar sa oferi si sa indrumi, nu sa obligi. Ma leg de cineva pentru ca vreau, pentru ca simt ca e bine, nu pentru ca asa m-a apucat pe mine. Ma leg de o persoana pentru ca fericirea ei este fericirea mea si astfel sunt implinit.

Ok, Alone! Si cu piramida lui Maslow cum ramane? Orice om pe lumea asta are nevoie sa fie apreciat, inteles, iubit, sa i se recunoasca meritele si eforturile, sa-i fie platita munca, sa aiba langa el oameni care sa-l sustina si sa-i fie alaturi, etc. Unii au mai mult nevoie de ceilalti, altii mai putin, dar nu exista absolute self-sufficiency.

Alone4ever,m-ai surprins cu postarea ta...daca citesti postarile mele precedente de pe topicul asta,o sa vezi si de ce.

Diela,nu mai vreau cu piramida...fara piramide! -cu sfincsi,sau alte monumente nu aveti?

Da`bineinteles ca te-a surprins, ca doar de la tine s-a molipsit.

Eu sunt de acord cu diela, apropos. :huggles:

diela a scris:

Ok, Alone! Si cu piramida lui Maslow cum ramane? Orice om pe lumea asta are nevoie sa fie apreciat, inteles, iubit, sa i se recunoasca meritele si eforturile, sa-i fie platita munca, sa aiba langa el oameni care sa-l sustina si sa-i fie alaturi, etc. Unii au mai mult nevoie de ceilalti, altii mai putin, dar nu exista absolute self-sufficiency.

Alone4ever nu a contestat nicaieri nevoile umane deci nici piramida lui Maslov.

Alone4ever spune ca poti fi fericit in societate daca tu dai si nu astepti ceva precis, asata nu inseamna ca nu primesti.

Ce scrie el e fundamental diferit de Arcangelo, care vede fericirea rupta de relatile cu societatea.

Mi se pare o filozovie realista de viata, sa cunosti realitatea, sa anticipezi, sa selectezi ce-i avantajos pentru tine, sa daruiesti daca vrei sa primesti, sa nu dramatizezi daca nu au primit ce ti-ai fi dorit, sa nu astepti ceva concret, sa nu adopti o atitudine pasiva, sa lupti pentru ceea ce-ti doresti, sa nu lasi pe nimeni sa profite de tine dar nici tu sa nu profiti de altii.

Nu putem schimba lumea dar putem sa ne facem viata placuta, daca cunoastem relatile umane si nu ne propunem lucruri imposibil de realizat.