Iubeste-te pe tine insuti

White_flag a scris:

A te iubi pe tine insuti se cheama "masturbare".

Daca tu nu dai 2 bani pe tine, cum te astepti ca cineva sa te pretuiasca? Iar de masturbare sufleteasca n-am auzit.

Cine a zis ca nu dau doi bani pe mine?

Daca chiar consideri iubirea de tine insuti masturbare, nu stiu cat de mult te pretuiesti.

White_flag a scris:

Cine a zis ca nu dau doi bani pe mine?

Chiar tu :

White_flag a scris:

Daca Ea nu ma iubeste, nu ma mai iubesc nici eu. :( Da-ma dreaq!

Apropo de transformarea iubirii de sine in autosuficienta.

Am reflectat in urma unei scurte stari de autosuficienta si am ajuns la o concluzie, in legatura cu relatia dintre singuratate si fericire.

Ma refer exclusiv la cazul meu pentru ca, evident, toti gandim si simtim diferit.

A pornit totul de la o stare indusa chimic, in care productivitatea si increderea in sine cresc la proportii ... foarte utile, efectele secundare fiind riscul de a o da in aroganta, toleranta redusa la critici intemeiate si 0 barat la cele neintemeiate si amortirea emotionala (evaluarea rece si pragmatica a oricarui aspect). Pe scurt, am ajuns sa analizez, pentru cateva ore, posibilitatea de a ma descurca pe cont propriu, material si in orice alt sens, inclusiv sustinerea celor care depind de mine. Am gandit la rece, am fact calcule, am vizualizat programe zilnice si am ajuns la concluzia ca nu ar fi imposibil.

Analiza cu pricina a avut ca scop detasarea completa (chiar si permanenta) de impresia nevoii de alte persoane, in sensul ca doream sa nu imi mai pese o iota daca ceilalti isi iau talpasita la un moment dat, concentrandu-ma asupra sarcinilor zilnice cu increderea ca ma pot/ ma voi descurca in orice situatie.

Evaluata obiectiv, starea respectiva are si parti bune, si anume ca inlocuieste demoralizarea cu mobilizarea.

Dar pentru mine cel putin, autosuficienta sau iluzia ei nu e echivalenta cu fericirea. As putea functiona si mi-as putea indeplini rolurile, insa de aici la fericire e cale lunga.

Am constatat ca pragmatismul inlocuise de tot emotiile, nelasand locul vreunei bucurii cat de mici. Orice perspectiva a unei reusite imi stimula ambitia, mandria (poate chiar orgoliul) si proiectia simtului datoriei implinite. Cat despre stari cu adevarat pozitive, vax albina.

Si mi-am mai pus problema urmatoare - cu ce as umple golul lasat de relatiile respective (ma refer la cele cu adultii, nu cu copiii, ele evident rmanand la fel). Cu mai multa cercetare, mai mult citit, mai multa cautare de sine. Asta cum se face insa? Tot prin interactiunea cu altii, prin orice material pe care as pune mana. Tot prin constientizarea statutului meu de atom al societatii. Pai si atunci, ar fi intr-adevar detasare fata de alti adulti si ideile lor? Nu.

Mi-am dat seama ca dpdv emotional, autosuficienta materiala, chiar si realizabila cu greu, nu ar aduce decat sentimentele din orele cu pricina - mandrie, ambitie, implacabilitate.

Autosuficienta emotionala nu exista, decat daca esti capabil sa traiesti (fericit) in jungla.

Altfel, chiar si contemplativ, tot cauti sa fii in mijlocul altora, te influenteaza ideile si trairile lor. Daca ti-ar lipsi de pilda muzica formatiei preferate si trairile aferente, ceva atat de simplu, in opinia mea se cheama ca nu esti autosuficient dpdv emotional, complet independednt de interactiunea cu altii. Nici nu avem cum sa fim; ne formam in mijlocul altora si nu stim cum sa fim altfel.

Am dedus atunci ca ideea de autosuficienta in sine e o iluzie, mai cu seama ideea ca o aproximatie a ei ar conduce la fericire (pentru mine).

Si de acolo am dedus ca nu imi doresc singuratatea si ca relatiile apropriate, asa imperfecte cum sunt (perfecte nu pot fi) sunt esentiale pentru un trai implinit.

Trebuie sa am si coafura pe masura sa ma iubesc, doar hainele de pe mine nu ajunge

chiar ma si indragostesc de mine cateodata

A te iubi pe tine insuti, inainte de orice, nu este autosuficienta. Este o conditie de a oferi celorlalti ceva mai bun, motive sa te aprecieze. N-as putea sa fac nimic pentru cineva care nu se sinchiseste de sine si spera ca relatiile sociale ii vor oferi solutia magica a incompetentei personale.

Athmy a scris:

A te iubi pe tine insuti, inainte de orice, nu este autosuficienta. Este o conditie de a oferi celorlalti ceva mai bun, motive sa te aprecieze. N-as putea sa fac nimic pentru cineva care nu se sinchiseste de sine si spera ca relatiile sociale ii vor oferi solutia magica a incompetentei personale.

Trimiterea era catre o discutie recenta de pe topicul asta, nu se referea la titlul in sine.

Am presupus ca cine intervine in discutie a citit si paginile anterioare. Inca o demonstratie a faptului ca niciodata nu trebuie sa presupui :) .

Incerc sa inteleg nevoia de a da exemple extreme.

Este derutant ce presupui tu. Am vrut doar sa clarific pt mine un aspect, si pentru cei care ar crede ca "iubirea de sine" expusa in topic ar fi un fel de autosuficienta, ceea ce este total eronat. Mai bine clarific ceva cu riscul de a ma repeta si nu intelege, decat sa se ramana cu o idee gresita.

Cu riscul de a ma repeta si eu, a existat o diuscutie cu cateva pagini in urma, cu privire la ipoteza conform careia o persoana poate deveni autosuficienta dpdv emotional daca atinge un nivel ridicat al iubirii de sine.

Postarea mea venea in continuarea acelei discutii, nu cauta sa puna semnul egal intre iubirea de sine si autosuficienta ca si concepte.