Iubeste-te pe tine insuti

Asta e filozofie pentru voi? 8)

Tina_Stanciu a scris:

Asta e filozofie pentru voi? 8)

uitete la prima pagina si vezi ce zice acolo

Tina_Stanciu a scris:

Asta e filozofie pentru voi? 8)

Nici eu n-am stiut de aceasta pagina ... mareata!!! Am o prietena care deja ar fi umplut si universul cu variatiunile pe iubirea personala ... notiune care se poate intelege si altfel ... insa eu nu decid sa ma iubesc

Filozofic vorbind ... tot vre-un sectant a deschis topicul de amorul pentru sculptura sau spoiala cu argint

Exista doua soiuri de a te admira: a te iubi, si a te detesta.

De pilda eu sufar de complexul mesianic dar si de cel rubyk.

1. Iubirea de sine: este auto-suficienta, onesta si sincera fata de tine insuti. Majoritatea oamenilor cu un nivel de trezire ontologic si al constiintei mediu au aceasta forma de admiratie fata de sine. Se simt impliniti si la pace cu sine. Isi admira infatisarea si obiceiurile, rutina si echilibrul. Este o forma de admiratie accesibila si naiva, nici mai mult nici mai putin mediocra.

2. Ura de sine: este demiurgica. Stingi lumina, iar spectacolul incepe. Iti derulezi ziua si te invinovatesti pentru ce ai fi putut face mai bine. Este un spectacol dramatic, cu umbre si clipe halucinante de groaza. Ura este mai intima, mai pasionala decat iubirea. Daca iubirea este la indemana oricarui om, atat exprimata fata de sine cat si fata de altii, ura este un lux (lumina) care te antreneaza, iti inspira anxietate si te invata performanta.

Un astfel de exemplu este veleatul meu: daca ma gasesc intr-o situatie obisnuita care mi-ar altera starea conflictuala de spirit si ar inspira un echilibru "dragostesc" de indata as rezilia orice identitate sociala, as zgudui zidurile fiintiale din temelie pana cand as ramane in ruine si atunci, as incepe sa cladesc ceva mai frumos, mai sublim, mai dramatic. Aceasta este adevarata iubire statorinica de sine, sa investesti in tine pana la ultima suflare, atunci cand nefiinta va matura totul din jurul tau. Atunci sclipeste adevaratul geniu al sinelui.

Halucinant. :) :)

Ma iubesc, ma urasc, nu prea conteaza, ambele imi plac.

Meriti

E in interiorul fiecaruia,o voce care judeca,care critica permanent,care condamna.Un "Mare Judecator" care decide cine merita si ce,insa mai exact,cine NU merita si cum trebuie pedepsit.Pentru ca aceasta voce se ocupa de pedepse,e vocea vinovatiei.

Unii ii spun "Parintele Normativ",altii au incercat sa gaseasca o valoare pozitive in acest judecator,si l-au numit "Supraeu" -denumirile nu conteaza insa,conteaza ce face aceasta voce interioara.Si ce face,e sa va distruga vietile impovarandu-le cu vinovatie si ranchiuna,cu critica si nefericire,cu vesnica nemultumire si gandire negativa,cu ranchiuna si durere,cu tristete si cu un sentiment permanent de nevrednicie,de neputinta si limitare.

Aceasta voce va spune permanent ca nu meritati nimic bun.Nici voi,nici ceilalti,nimeni.Aceasta voce iti spune ca nu esti perfect,ca nu esti "destul de bun",nu meriti binele...meriti raul.Meriti greutatile,pedepsele,necazurile,suferinta -si la fel de cruda si rea e si cu ceilalti,ba chiar cu animalele,plantele,cu planeta intreaga,cu copii tai,cu familia ta,cu oricine si orice!

V-ati intrebat vreodata de ce sunteti nefericiti tot timpul,de ce chiar atunci cand va merge bine,nu puteti sa va bucurati? -de ce va "multumiti" cu situatii cere nu va convin,care nu vi se potrivesc...de ce va simtiti "buni de nimic",incapabili sa traiti mai bine,mai frumos?

E doar aceasta voce tiranica,care a ajuns sa va controleze intreaga viata...

Indemnul meu catre fiecare,este sa va aduceti aminte ca aceasta e o voce mincinoasa,sa nu mai credeti in judecatile pe care le rosteste ea,sa nu mai credeti in condamnarea permanenta,in critica permanenta,in rau.

Aceasta voce va spune iarasi si iarasi ca sunteti imperfecti -ca toti sunteti imperfecti,ca totul e imperfect.Dar minte.

Nu o mai crede! -nu mai da valoare minciunilor ei,INDOIESTE-TE de ceea ce spune.

Si mai poti sa faci ceva -ceva minunat: nu doar sa te impotrivesti vocii asteia -asta e un efort negativ,care poate sa nici nu dea roadele pe care le doresti; eu iti propun altceva: incepe sa crezi o alta voce,cea cere iti spune ca MERITI,ca esti perfect,ca totul e perfect si nu necesita violenta pentru a fi schimbat CU FORTA.Doar intelegere,pentru a-si dezvolta tot potentialul care a fost blocat,franat,negat pana acum.

Spune-ti tu insuti ca meriti,cladeste-ti stima de sine prin auto-sugestie,daca nu mai auzi vocea care iti aminteste ca meriti,repeta-ti cu incapatanare ca esti bun,ca esti "suficient" de bun pentru a face ceea ce vrei,pentru a trai asa cum doresti,pentru a iubi si a fi iubit,ca meriti tot binele,ca meriti sa fi fericit,sa traiesti in pace si armonie,sa te bucuri de fiecare moment,sa sarbatoresti viata,nu sa o condamni!

Poate ca altii ti-au spus si repetat fara incetare ca nu esti bun,nu esti capabil,nu meriti nimic bun -ci esti rau,nu meriti sa fi iubit,respectat apreciat,sa fi fericit...

Nu mai conteaza ce ti-au spus -conteaza ca atunci ai crezut asta,ca ai continuat sa crezi ororile astea,insa MULT mai important e ca poti sa nu mai crezi minciunule astea,si poti sa crezi altceva.

Incepe chiar acum,nu mai pierde timpul,nu-ti mai irosi viata condamnand totul,pedepsind totul,urand totul...

Tot universul e ca o mare oglinda pentru tine,care iti confirma mereu "adevarul" in care crezi.Daca crezi ca nu meriti nimic bun,ca nu esti bun,ca meriti raul,nu fi surprins ca asta ai sa si primesti,chiar daca incerci sa faci binele...

Asa ajung oamenii sa nu mai creada in dreptate -pentru ca au crezut in nedreptate mai intai,si totul iti confirma ceea ce crezi.

Asta e dreptatea de fapt -totul iti confirma ca "ai dreptate" -indiferent ce vrei tu sa crezi!

Inceteaza sa mai crezi in rau -indoieste-te.Crede in bine,aminteste-ti ca meriti tot binele,DOAR binele si nimic altceva. :D

Iubirea de sine trece prin doua etape : verbalizarea si simtirea ... Cand ai ajuns la a doua iti dai seama ca te iubesti ..

Ai omis ceva, Arcangelo.

Sunt situatii si situatii. Toate trebuie cernute intai prin ratiune, rumegate bine, ca sa iti dai seama cine a gresit intr-o cearta, daca a vorbit serios, daca nu cumva te-ai victimizat sau te-a apucat paranoia etc.

Nu poti pleca la drum cu gandul ca numai tu ai dreptate, in orice situatie, oriunde si oricand, doar pentru ca stii ca orice se va intampla tu te vei simti bine cu tine la sfarsit.

Exista situatii cand gresim, si cand scuzele se impun, ca nu ne reteaza din pana de la palarie.

Cand ai impresia ca orice critica marunta adusa tie, orice contrazicere a ideilor tale are monstruoasa intentie de a te demoraliza, de a te darama complet, inseamna ca de fapt esti foarte nesigur pe tine, oricat de fericit si iubitor de sine te-ai da. Atunci apare patologicul. Grandomania nu e lucru bun; paranoia cu atat mai putin. Ar trebui sa fie opuse cele doua dar in persoane care apara cu disperare imaginea lor despre sine se regasesc amandoua, si desigur nu fac casa buna.

Tu despre ce vorbesti aici? (nu vad legatura cu topicul)

Rhini a scris:

Iubirea de sine trece prin doua etape : verbalizarea si simtirea ... Cand ai ajuns la a doua iti dai seama ca te iubesti ..

Asa vad si eu.