Iubeste-te pe tine insuti

Arcangelo a scris:

Deschid acest topic ,ca sa dau ocazia tuturor,sa se...laude.

Pare usor, dar eu una am realizat ca nu reusesc sa ma iubesc :P

Arcangelo a scris:

Cred ca nu m-ai inteles, nu am spus si nu am sa spun ca dispretul este un lucru bun!

Iubirea nu da aroganta,nici macar iubirea de sine.Aroganta e opusa iubirii.

Nici eu nu am spus, ca ai fi spus, ca dispretul e ceva bun, dimpotriva am spus ca si tu consideri "dispretul de sine ca fiind ceva rau". Reciteste ce am scris si o sa vezi ca am inteles.

Iubirea pentru altii nu duce la aroganta, dar iubirea de sine duce la aroganta.

Aroganta si "lauda de sine care nu miroase bine", sunt forme de manifestare a iubirii de sine.

In conceptia multor oameni,smerenia inseamna sa-ti recunosti imperfectiunile,micimea,greselile,mediocritatea,inferioritatea...pana aici,sunt de acord cu ei,de aici incolo,atitdinea mea e radical diferita de a altora.Ei cred ca atitudinea celui smerit,in fata acestei recunoasteri,este una de dispret fata de sine,de ura de sine,de razboi declarat cu aceasta latura ,,inacceptabila''.

Eu cred ca adevarata acceptare a acestei laturi,este aceea care apare cand te privesti pe tine cu bunatate,cu blandete,cand vezi in acea latura,copilul din tine,care este imperfect -dar nu trebuie condamnat si pedepsit pentru asta,ci trebuie crescut,cu iubire!

Eu chiar vorbesc de o acceptare reala,de o recunoastere de sine in acel copil,speriat,incompetent,imperfect,care face felurite erori,care nu-si intelege locul.

Atitudinea plina de dusmanie,de ura fata de sine,sunt exact opusul acceptarii acestei laturi.Sunt insusi trufia in actiune!

Lauda de sine,e doar ceva ce oamneii fac cand nu sunt tocmai siguri de ei insisi,e un mod de a-si aduce aminte valoarea lor,atunci cand ea e contestata de catre altii de exemplu sau atunci cand ceilalti nu le recunosc meritele,si ii trateaza abuziv,cu aroganta,sau poate sa fie un mod de a se ascunde de aceasta latura ,,inferioara'',atunci cand nu pot sa o accepte.Adica,lauda de sine,poate intr-adevar sa fie motivata de orgoliu,dar nu e neaparat asa.

Aroganta,inseamna sa crezi despre tine,ca ai drepturi suplimentare fata de altii, ,,esti mai presus'',si in consecinta ar trebui sa hotarasti in locul celorlalti,asupra lor.Sa iei decizii in viata altora,si sa pretinzi ca ai si dreptul de a le incalca libertatea,in numele ,,superioritatii'' tale.

Aroganta e o manifestare a egoismului,a trufiei,dar nu are nici legatura cu iubirea de sine.Nici cu stima de sine.

Dispretul,se adreseaza valorii unui lucru/om,dispretul fata de ceilalti(alt nume al arogantei),este o incapacitate de a aprecia/iubii pe ceilalti,dispretul fata de sine,este si el o incapacitate de a aprecia/iubi sinele.

Tu privesti acea latura ,,inferioara'' cu dispret,cu ura,hotarat sa scapi de ea...eu o privesc cu bunatate si blandete,ca pe un copil pe care il cresc,nu ca pe un dusman de care incerc sa scap.

Cei care nu sunt capabili sa priveasca la fel ca mine acea latura din ei,cred ca ar face bine sa nu faca copii...ca le vor face viata un iad.

Cu adevarat,singura acceptare a imperfectiuniilor noastre e a aceluia care se iubeste pe el insusi,cealalta ,,acceptare'',a celui care isi uraste acele imperfectiuni,nu e deloc o acceptare...e o dusmanie.

samsara a scris:

Pare usor, dar eu una am realizat ca nu reusesc sa ma iubesc

Am scris ataea pagini...si totusi,cred ca as putea sa sintetizez in cateva cuvinte esentialul: intelege ca nu e necesar ca cei pe care ii iubesti sa fie perfecti -si ca asta te include si pe tine.Nu mai pune conditii ca sa te accepti.Nimeni nu e ,,perfect'',daca cerem perfectiunea de la noi insine si de la ceilalti,daca punem acele neumarate conditii,nu o sa mai ajungem niciodata sa iubim.

Arcangelo a scris:

Am scris ataea pagini...si totusi,cred ca as putea sa sintetizez in cateva cuvinte esentialul: intelege ca nu e necesar ca cei pe care ii iubesti sa fie perfecti -si ca asta te include si pe tine.Nu mai pune conditii ca sa te accepti.Nimeni nu e ,,perfect'',daca cerem perfectiunea de la noi insine si de la ceilalti,daca punem acele neumarate conditii,nu o sa mai ajungem niciodata sa iubim.

Nu-i acelasi lucru sa te accepti asa cum esti, care echivaleaza cu sa nu te dispretuiesti, si sa te iubesti care presupune sa fi mandu de ceea ce esti.

Pai incepe cu auto-acceptarea,si cand o sa te accepti cu adevarat,o sa fi si mandru de tine,si o sa te si iubesti.

E greu uneori. Alteori e indispensabil. Si alte ori e natural.

Despre falsitatea relatiilor cu sine si cu ceilalti

Ne e frica de necunoscut,atat de frica,incat ,ca sa ne aparam,pretindem ca le stim pe toate.Si facem asta,fabricandu-ne pareri,despre orice.

Primul lucru de care ne aparam prin pareri,este identitatea noastra.Ne facem o parere,elaborata,despre noi insine,si pareri si despre ceialalti.

Apoi comparam pareri...parerea noastra despre ,,X'' cu parerea noastra despre ,,Y''.Parerea noastra despre noi insine,cu parerea despre ceilalti...

De aici,din comparatiile astea,tragem concluzii: suntem superiori altora -si ,automat,apare dispretul fata de ei,codescendeta,aroganta,trufia...

Sau suntem inferiori celorlalti -si apare ,automat rusinea fata de sine,dispretul de sine,invidia fata de ceilalti,chiar ura fata de sine si fata de ceilalti...sau o atitudine ,,supusa'',in care ii lasam pe ceilalti sa ne spuna cine avem voie sa fim si ce avem voie sa facem...

Totul e atat de aberant...uitam ca nu suntem parerea DESPRE noi insine,ca ceilalti nu sunt nici ei parerea noastra despre ei...comparam parerea noastra despre noi,cu parerea noastra despre ei -concluziile pe care le tragem,sunt evidet false.

Si ceilalti,fac si ei acelasi lucru -isi fac o parere despre ei,si una despre noi,si le compara! -relatiile ajung sa fie nu doar superficiale,ci false.Sunt relatii intre pareri,nu intre oameni.

Doar cei care practica meditatia (zen,dhyana,cum vreti sa-i spuneti)ajung sa vada dincolo de falsitatea parerilor.Doar ei pot sa depaseasca acest joc egotic absurd...ceilalti,compara pareri DESPRE.Niste artificii mentale,niste povesti descriptive,care mai sunt si false pe deasupra!

Crezi ca esti parerea despre tine? -crezi ca ceilalti sunt parerea ta despre ei?? -poate ca spui ca nu...dar te comporti ca si cum parerile astea ar fi realitatea...traiesti intr-o lume mentala,o poveste...

GET REAL!

Tu meditezi?

DA.