Attachment parenting

As vrea sa discut putin cu parintii de pe forum despre... Attachment parenting. As vrea sa aflu mai multe pareri...

Mai multe despre AP aici si aici

Eu nu pot spune ca am inteles pe deplin ce implica acest mod de crestere. Doar ca trebuie sa fi mereu langa copilul tau, sa'l secondezi, sa il tratezi cu respect si sa ii raspunzi tuturor cererilor. Eu nu imi dau seama daca a oferi copilului absolut tot ce cere e neaparat bine... Nu cuma este o forma de rasfat? Alaptatul la cerere, a dormi cu copilul tau in pat, a il hrani numai atunci cand cere si numai cu ce cere, a crede ca in spatele tuturor "crizelor de nervi" care le au copiii in jurul varstei de 4 ani se afla o frustrare care trebuie tratata cu blandete si intelegere, sunt numai cateva idei vehiculate in randul parintilor AP.

Voi ce credeti?

bydy a scris:

Mda... cam in stilul asta mi-am crescut eu copilul. Dar nu stiu inca daca am facut asta pt el sau pt mine.

Stiu doar ca am exagerat cu protectia... am picat in extrema cealalta: cum nu este langa mine , cum imi fac griji.

Cred ca devii prea dependent de copil si , automat , il "ingradesti" si pe el.

Pana la o varsta , merge ! Dupa aceea , parintele accepta mai greu ca , copilul se poate descurca si singur in anumite situatii.

Sigur nu e universal-valabil...dar asa a "evoluat" la mine.

Rasfatat ? Nu cred. Copilul se poate simti rasfatat si daca`i aduci o jucarie si daca`l plimbi cu avionul - cand el o cere.

este o diferenta. Din ce am inteles eu din acest AP, este ca puiul se va dezlipi de tine atunci cand se simte el pregatit. Nu pot sa spun ca nu sunt de acord... insa, ce ma pune pe mine pe ganduri este ca in randul parintilor AP, daca am inteles eu bine, nu este acceptata nici macar pedeapsa (time'out la colt, privare de la tv, joaca, etc) , sub ideea ca daca faca o boacana (nu conteaza cat de mare) are un motiv pt care o face, trebuie inteles si discutat cu copilul. De acord. Dar ce facem cu acei copii care nu inteleg sau nu vor sa inteleaga? Pana unde duce acest mod de crestere?

Cat despre ce spui tu bydy , cred ca orice parinte exagereaza putin cu protectia , dar acest AP, nu cumva intrece tot ceea ce spui tu?

bydy a scris:

Nu mi-am pedepsit niciodata copilul. Niciodata nu i-am spus : "nu te uiti la tv , pt ca azi nu ai luat o nota mare" ( un ex banal) .

Daca nu a luat o nota mare , este pt ca nu a invatat lectia. De ce nu a invatat lectia ? Aici este cheia. Fie a avut de facut ceva mai important pt el , fie ca pur si simplu , era f obosit si oricum nu intelegea nimic.

Daca ordonam prioritatile SI din punctul lor de vedere , ai sa vezi ca nu`i asa deplasat faptul ca nu`ti pedepsesti copilul.

Cat a fost mic, a fost alaptat la cerere , a dormit cand si cat a simtit nevoia...etc. E firesc sa "stie" mai bine ca mine , cand ii este foame , cand ii este somn , cand este capabil safaca anumite lucruri ce necesita o mai mare concentrare...etc.

Uite ex concret: mie imi place f mult sa sofez , e o pasiune . As sta non-stop la volan ...curse de masini.. motoare... accidente, picioare rupte...permis suspendat temporat...deci , cam tot ce inseamna "pasiune & nebunie ", la volan.

Abia am asteptat ca fica mea sa faca 18 ani , pt a avea permis de conducere... Stii ce mi-a spus ? "Inca nu ma simt pregatita , nu fac scoala acum" .

Ce ar trebui sa fac ? Sa-i reprosez ca nu e in stare sa ia un permis de conducere ? Sa timorez copilul si sa-i "sadesc" neincredere in ea ? Nu am facut asta . Chiar daca EU imi doresc f tare sa-mi urmeze pasiunea , am acceptat ca nu este pregatita pt asta .

Acum , normal ca totul se face in limite..indiferent ce. Depinde de fiecare unde isi traseaza aceste limite.

Un parinte care este doar permisiv... fara a motiva , intr`un fel sau altul, permisivitatea lui.... poate fi doar un parinte idolent.

Eu nu am gresit cu permisivitatea.... ci , cand de prea multe ori desfaci firul in patru : cauti problema al problema, efectul la efect..etc , creezi o dependenta de comunicare. Si in mom in care copilul nu mai este pe aceeasi "lungime de unda" ca si tine, intervine panica : pricepe ceva din viata asta ? Face corect deosebirea intre bine si rau ? Fireste ca o face ! Doar ca parintilor le este greu sa accepte.

Deci, ca parinte...ai tentinta de a impinge muuult prea departe acest mod de crestere. Si asta pt ca devii dependent de comunicarea cu copilul tau. Tu de el, nu el de tine.

bydy, eu sunt de acord cu ce spui tu.

DAr trebuie sa admitem ca sunt copii cu care nu te poti intelege indiferent ce ai incerca tu (sau ai incercat tot ce ti'a trecut prin cap..) Cum se aplica acest AP acelor copii mult prea nazdravani? Cum se traseaza limitele de care spuneai tu? Cum ii faci sa inteleaga?

Daca ar fi dupa fi-miu, toata ziua ar sta lipit de calculator. Nu-i trebuie mancare, televizor, scoala .... cand ajungem la calculator deja nu ne mai intelegem cu el. Deci nu merge numai cu ce vor copiii!

Cred ca e nevoie de o rabdare de fier din partea parintelui sa-si creasca copilul urmandu-i toate dorintele si poftele. Iar in unele cazuri ar iesi chiar aiurea, sa se puna la mintea copilului mereu. Ar fi mai bine sa ii explice pe intelesul lui de ce anume trebuie facut asa, sau altfel... dar e greu si parintele e si el om si au si nervii lui niste limite.

pai prima regula in AP este puterea de a empatiza cu pruncul... Mie personal, mi se pare putin absurd sa zic "el stie mai bine ce si cand trebuie sa manance" de ex. Daca imi cere 2 zile numa' biscuiti, io ce fac? ii dau?

Mai sunt exemple de parinti AP care si la varsta copilului de 4 ani mai dorm inca impreuna cu el...

ma interesa sa stiu, totusi, unde sunt trasate limitele, daca sunt limite...

Anca/Maria a scris:

pai prima regula in AP este puterea de a empatiza cu pruncul... Mie personal, mi se pare putin absurd sa zic "el stie mai bine ce si cand trebuie sa manance" de ex. Daca imi cere 2 zile numa' biscuiti, io ce fac? ii dau?

Mai sunt exemple de parinti AP care si la varsta copilului de 4 ani mai dorm inca impreuna cu el...

ma interesa sa stiu, totusi, unde sunt trasate limitele, daca sunt limite...

Nu exista limite si nici metoda infailibila, sunt mai multe metotode, functie de copil si la acelasi copil difera de la situatie la situatie.

Ideea de a empatiza cu copilul e buna, in sensul de a te "pune in pielea lui" sa vezi cum rezolvi situatia, nu de a fi de acord cu el. Ce ar inseamna sa faci ce doreste copilul, sa faci din el un adult egoist incapabil sa se adapteze in viata.

Copilul trebuie sa invete ca nu tot ce vrea se poate obtine. In primii ani nu ai cum sa apelezi la argumente, ii distragi atentia, il inveti ca exista lucruri interzise, prin sanctiuni, il inveti ce-i bine si ce-i rau. La argumente apelezi mai des pe masura ce creste si se maturizeaza.

O studenta la medicina din Timisoara spunea ca in Elvetia primul cuvant pe care-l invata copilul este "mama", si al doilea "te rog". Copilul invata sa ceara, nu sa-si ia ce doreste.

In Romania asta cu "te rog" nu se cunoaste nici la adulti.

mda... interesanta teoria, dar... nu poti risca cu viata copilului tau. De ex: daca ar fi sa le dau alor mei cand vor si ce vor sa manance... ar fi un dezastru. Ar manca toata ziua dulciuri, chipsuri si suc acidulat. Pai... e bine? Eu zic ca nu.

Si cu somnul. Cand erau mici ar fi adormit pe la 8 seara vreo 2 ore si apoi m-ar fi tinut treaza pana la ora 1 noaptea. E bine? NU. Si as putea da o gramada de exemple.