Problema mea... mda, nici nu stiu daca se incadreaza la aria "Dragoste", dar vom vedea pe parcurs. Sunt mult prea confuza sa fac din acest topic ceva clar...
Iubesc oamenii. Dar nu este indeajuns se pare... singuratatea din jurul meu o demonstreaza... nu stiu cand, unde si daca gresesc si nu are nici cine sa imi arate... simt ca ma sufoc prinsa de problemele cotidiene si pur si simplu nu le mai fac fata. Eu, personal, recunosc ca am nevoie de cineva langa mine. Nu neaparat un partener, doar cineva. Ok, singuratea este buna pana la un moment dat. Si nu stiu daca vreau pe cineva langa mine din egoism, sau pentru ca asa este normal...
Ori eu cer prea mult de la oameni si de la mine, ori nu ofer ceea ce oamenii au nevoie... Mi'am pierdut increderea in mine, nu ma mai simt om, nu ma mai simt femeie... Nu sunt o frumusete, nu sunt din cale afara de desteapta, am ajutat prietenii de cate ori am putut... nu sunt nici femeie de casa, dar nici obsedata dupa o cariera fulminanta. Stiu cate putin din toate, cred ca nimanui nu i'a fost rusine cu mine vreodata...
Sunt convinsa ca nu sunt singura care a trecut prin acest gen de sentimente... Vreau sa va cer si voua parerea despre subiect (asta daca veti intelege ceva din ce am scris eu pe aici... 
). Teorii, idei... de ce si cum s'a ajuns la situatia asta... poate veti reusi voi sa imi deschideti ochii...
ps: daca topicul se incadreaza mai bine la psihologie, rog moderatorii sa il mute.
