Singuratatea!

carly a scris:

Nu este. Dar orice fel de relatie implica doi oameni. Intrebarea este daca iti poti gasi partener sau prieten care sa gandeasca ca tine, care sa fie apt sa te inteleaga si pt care sa fi si util/a.

Momentan, in situatia mea, nu-mi gasesc prieteni. Si as avea nevoie. Dar simt ca plictisesc sa povestesc despre distanta intre mine si cei dragi, despre problemele mele, iar pe de alta parte doar casc sa ascult cine ce-a gatit sau ce preturi mai sunt la magazin... avem vederi diferite, femei de varsta mea nu sunt prea multe care, in afara de cele casnice, sa fie interesate SI de altceva. Asa m-am izolat complet pt ca n-am gasit o persoana in anturajul meu care sa fie in situatie, macar asemanatoare. Uneori alegi intradevar singuratatea pt ca n-ai alta solutie.

Fii prietena cu mine , si eu am distanta intre mine si cei dragi adica mai mult fata de mama mea si e ceva care ma doare, mie imi face bine sa ma pling, poti sa te plingi si tu, sa povestesti orice , daca comunicam nu vom mai fi poate singure...

Analia a scris:

Fii prietena cu mine , si eu am distanta intre mine si cei dragi adica mai mult fata de mama mea si e ceva care ma doare, mie imi face bine sa ma pling, poti sa te plingi si tu, sa povestesti orice , daca comunicam nu vom mai fi poate singure...

Bineinteles as vrea sa-ti fiu prietena. Nu stiu cum dar virtuala pot fi, cu siguranta.

Am citit din mesajele tale si inteleg, in mare, in ce situatie esti.

Am impresia ca acum dau sfaturi care nici eu nu le pot realiza.

Simti ca tatal tau ti-a lipsit. Al meu nu-mi lipseste. Mi-a facut foarte mult rau. M-a intimidat, m-a umilit unde si cand a putut. Asa se simtea mai puternic, probabil, si constat, cum ma uit in urma, de fapt a fost slab. M-am izolat de el, a fost doar inceputul. Apoi urma restul, sa-mi doresc de-a lungul anilor tot mai mult singuratatea. Cine spune ca e un dar ceresc, nu stie ce vorbeste. Cand ramai intradevar singur, n-o vei mai dori si ajungi sa nu mai ai control contra izolarii.

E ca un drog, devi dependent fara sa observi, apoi sa iesi la lumina, e tot mai greu...

Te inteleg perfect cum te simti. In ultimii ani, cat am fost casatorita traiam aceleasi etape, ca tine. Era rau cu sotul, pt el prietenii erau mai importanti. Dar am ajuns sa nu mai fac nimic contra si sa vegetez. Traiam intr-o situatie care detestam si nici macar sa-mi plang de mila, n-aveam chef. De parca am renuntat la orice lupta. Asa esti tu acum, resimt toate prin ce-am trecut din mesajele tale.

Teoretic sunt tare si sustin in continuare, gaseste-ti scopuri in viata, cauta-ti proiecte pe termeni scurti, vizibili. Lucruri care depind doar de tine. Mici succese iti vor da aripi din nou, iti vor readuca raza de soare in suflet. Nu mai trai in trecut, treci de el, nu regreta, oricum nu schimbi nimic, focalizaeaza-ti energia, cat mai ai, catre noi planuri.

Practic nici eu nu fac doi bani.

Acum 5 ani cand m-am inregistrat pe forum, aveam o putere, o nepasare, eram cu totul alta. Am cunoscut un om deosebit atunci, aici. Am trecut amandoi prin multe in 5 ani. Am invatat multe de la el si din experienta acestor ani. Daca eram indiferenta si neincrezatoare in oameni, acum sunt o fiinta care isi gaseste rostul doar ajutand pe altii. Indiferent pe cine, cum. Trebuie sa ma simt utila, vreau sa am incredere in oameni. Poate si tie-ti lipseste asta si te simti tot mai singura. Copilul ti-a crescut, acum cauti un rost al tau in societate.

Asteptarea nu face rau? In noi a facut daune serioase. El si cu mine suntem un cuplu, ne completam, e minunat impreuna. Dar suntem in continua asteptare. Asteptarea asta in singuratate fizica din ambele parti ne-a sensibilizat, am devenit vulnerabili, chiar si la o adiere de vant.

Exista sperante la mai bine. Dar cum am fost amandoi in primii doi ani, plini de viata, energie si idei, planuri... nu vom mai fi. Pe cand aveam pretentii sanatoase pe-atunci, am ajuns sa ne multumim cu gesturi virtuale, jocuri online, unde ne "vedem" impreuna. Chestii marunte care ne reincarca pe cat sa mai rezistam orele cat nu putem fi in contact, apoi le reluam iar si iar. Am devenit ca niste roboti, manevrati de legi inumane. Si nu mai vrem altceva decat sa putem trai impreuna, la cat ne-a mai ramas de trait...

Uite, mi-am plans si eu partea mea de amar, daca crezi ca te pot ajuta sa nu mai fii atat de singura, sunt aici, voi citi, orice scrii, te ajut cum pot. Imi primesc partea ce am nevoie, sa ma simt utila aici singura, unde mai mult nu mai am idei ce sa fac. Depinde tu de ce ai avea nevoie. Ce simti ca te-ar ajuta sa te poti schimba intr-un om optimist?

Am intrat intimplator chiar acum pe forum, daca inca mai esti Carly , poate putem vorbi pe chat ?

Foarte mult iti multumesc ca mi-ai raspuns si ma intelegi ! id-ul meu e arriaddna

id-ul e pe yahoo.

sint multe care ma intereseaza din experienta pe care tu ai acumulat-o.

eu ma aflu la o raspintie care apasa foarte greu pe sufletul meu, nu e numai singuratatea .

sfaturile generale fireste ca sint binevenite, insa ce sa fac eu concret nu poate sa-mi spuna nimeni, eu trebuie sa aleg, de aceea daca pot macar impartasi ceea ce ma roade tot imi e mult de folos..

Nu-mi mai trece...it's all gone.

carly a scris:

Depinde de multe, sunt cazuri cand sa-ti doresti izolarea si sa te ajute, si cand sa te sufoce singuratatea.

Asta e de discutat.

Aveam un sot cu care casa era plina, de parca traiam in armata. Incercam sa scap de el si n-am reusit, fara ajutor n-as fi reusit. Si cea mai fericita eram in liniste, singura, atunci imi inchideam si telefonul. Tinea cateva ore sa ma bucur de singuratate, apoi se relua totul. Asa am cazut la extrema opusa. Dupa un timp mi-as fi dorit prieteni, orice, numai sa scap de singuratate. Dar, de sine inteles, daca mi-am departat prietenii in perioada cand imi doream singuratate, au uitat si ei de mine. Asa ca am acceptat ca asta este... Da, nu mai sunt singura. Si nu pt ca am prieteni, simt ca ei nu ma inteleg, si nici ca as avea parinti pt ca n-am avut niciodata asa ceva, in sensul cuvantului.

Pe scurt, sunt de acord cu Saharian.

Asa faceam eu. Tineam telefonul inchis, nu vroiam sa o mai vad nici pe cea mai buna prietena...intr-un final, ma cauta acasa si ii deschideam usa, ptr cateva minute. Ma simteam inferioara.Dupa ce ne-am separat...am avut un soc. M-am inchis 3 saptamani in casa, nu mai mergeam nici la facultate. Inca mai sufar si plang aproape zilnic.

Mie imi place singuratatea. Cred ca e bine ca orice om sa aiba parte de momente in care sa fie singur cu el insusi. Nu stiu de ce multi o considera singuratatea o povara.

Cateodata viata nici nu te lasa sa ai mai mult decat relatii temporare. Si in astfel de cazuri, singuratatea e o alternativa la fel de buna. Decat sa intri intr-o relatie care oricum stii ca se va termina la o anumita data fixa si sa pui suflet in acea relatie, e posibil sa fie mai buna singuratatea. Alt avantaj al singuratatii e ca iti ofera o libertate maxima de care te poti apropia doar daca ai un partener potrivit.

Abc2009ro a scris:

Cateodata viata nici nu te lasa sa ai mai mult decat relatii temporare. Si in astfel de cazuri, singuratatea e o alternativa la fel de buna. Decat sa intri intr-o relatie care oricum stii ca se va termina la o anumita data fixa si sa pui suflet in acea relatie, e posibil sa fie mai buna singuratatea. Alt avantaj al singuratatii e ca iti ofera o libertate maxima de care te poti apropia doar daca ai un partener potrivit.

Libertatea intr-o relatie e un lucru esential.

Fiero a scris:

Mie imi place singuratatea. Cred ca e bine ca orice om sa aiba parte de momente in care sa fie singur cu el insusi. Nu stiu de ce multi o considera singuratatea o povara.

Abia astept sa merg undeva singura!!! Eu uit repede tot ce las in urma, deodata cum se ridica avionul la inaltimea de zbor international cerut si deja plutesc cu norii spre alt meridian, parca niciodata n-am fost acolo de unde am pornit

The Unknown a scris:

Abia astept sa merg undeva singura!!! Eu uit repede tot ce las in urma, deodata cum se ridica avionul la inaltimea de zbor international cerut si deja plutesc cu norii spre alt meridian, parca niciodata n-am fost acolo de unde am pornit

Cei care-si doresc sa aiba parte de clipe de singuratate sunt considerati de multe ori egoisti si ciudati, dar nu cred ca-i asa. Daca nu esti in stare sa te suporti pe tine insuti cand esti singur, cred ca-i un semn de neimpacare cu propria persoana. :)