Singuratatea!

carly a scris:

Crede-ma ca cei in depresie nu vor cauta asemenea raspunsuri, ei se simt respinsi, izolati si nu-si vad rostul vietii. (...)

Dar daca in clipe de tristete as citi asemenea mesaje mi-ar dovedi cat sunt de singura si neinteleasa.

Nu cred ca toti cei care sunt deprimati se simt asa cum spui tu in prima fraza. Am trecut si eu prin depresii , unele nu chiar usoare, insa nu am simtit ce zici tu acolo. Am simtit altele care mie imi pareau mai grave.

Nu conteaza ce vrem sau ce ne place sa citim. Genul acesta de iluzie nu o sa ne scoata niciodata la liman, pentru ca ne este daramata rapid ( sau cu cat mai repede, cu atat mai bine).

A avea asteptari din astea supraomenesti de la cineva este, de cele mai multe ori, biletul sigur catre nefericire , depresie etc.

Na, acum imi inchipui ca o sa vina careva sa ma contrazica, increzator fiind in idealul uman.

Da' oricum, singura chestie notabila pe care o am de spus pe topicul asta este ceea ce am scris mai devreme. Cu cat constientizam mai devreme asta, cu atat mai bine.

Analia a scris:

Asa este ,omul se naste ,moare si chiar traieste singur dupa cum spune Egeria, am vazut asta din plin in jurul meu, totusi jumatatea aia de masura pe care ti-o poate da cineva e stilp la viata omului. Eu as fi bucuroasa pina la cer sa se gaseasca cineva si pentru mine. Dar nu stiu de ce nu ma grabesc, as putea sa incerc , nici macar n-am incercat, poate nu sint pregatita. Pretentii am destul de putine dar compatibilitatea este piatra rara...

Nu inteleg,spui ca ai pretentii destul de putine,atunci de unde stii tu despre compatibilitate atat timp cat nici nu ai incercat?

Egeria a scris:

A avea asteptari din astea supraomenesti de la cineva este, de cele mai multe ori, biletul sigur catre nefericire , depresie etc.

Deci daca citesti mai atenta, vei sesiza ca exact asta am spus si eu, dar nu in "atatea cuvinte". Deci trebuie sa accepti, daca nu socializezi, daca te izolezi, oricum esti singur si asta este. Asemenea "minuni" se intampla tocmai cand nu mai crezi in ele. Poate sa fie un nou plan, o noua cale, dar ceva apare cand te linistesti si-ti traiesti clipele in prezent... in asta cred. Coincidenta o fi ca pt mine a fost El. Nu eram pregatita si nici nu stiam ca am nevoie de asa ceva. Minune il vei vedea cand vei putea aprecia valoarea ei. Ai trecut de depresii, OK, dar nu prea cred ca doar te-ai resemnat cu singuratatea, cum ai formulat-o tu, si mai astepti sa mori singura si asta te face fericita, ci a aparut o rezolvare pt a te ridica de unde erai cazut.

Analia, compatibilitate gasesti la unul intalnit fata de care ai putut fi sincer si te poate iubi cum esti in realitate. Degeaba arati lumii ca ai nevoie doar de intelegere, vei gasi intelegere si-atat. Apoi vei sesiza ca nu-i cel potrivit pt ca tu de fapt aveai nevoie de dragoste si nu ti-a oferit-o. Era un exemplu. Prima data trebuie sa vezi ce ai nevoie de fapt. Si sa-ti exteriorizezi dorintele.

carly a scris:

dar nu prea cred ca doar te-ai resemnat cu singuratatea

Nu la singuratatea fizica ma refeream.

a fi singur nu inseamna neaparat nefericire , depresie....imi place singuratatea,imi place sa ma retrag uneori in intimitatea mea cu mine.....fiecare are un colt doar al sau unde poate fi singur...niciodata nu esti singur fizic desi ne plangem de asta....ca noi impartim singuratatea pe bucatele este altceva...ca nu dam voie celorlalti sa se apropie iar este altceva....este alegerea noastra de a fi singuri....

Singuratatea e ca paracetamolul - te vindeca de multe aiureli ...dar in doza prea mare ucide

Depinde de multe, sunt cazuri cand sa-ti doresti izolarea si sa te ajute, si cand sa te sufoce singuratatea.

Asta e de discutat.

Aveam un sot cu care casa era plina, de parca traiam in armata. Incercam sa scap de el si n-am reusit, fara ajutor n-as fi reusit. Si cea mai fericita eram in liniste, singura, atunci imi inchideam si telefonul. Tinea cateva ore sa ma bucur de singuratate, apoi se relua totul. Asa am cazut la extrema opusa. Dupa un timp mi-as fi dorit prieteni, orice, numai sa scap de singuratate. Dar, de sine inteles, daca mi-am departat prietenii in perioada cand imi doream singuratate, au uitat si ei de mine. Asa ca am acceptat ca asta este... Da, nu mai sunt singura. Si nu pt ca am prieteni, simt ca ei nu ma inteleg, si nici ca as avea parinti pt ca n-am avut niciodata asa ceva, in sensul cuvantului.

Pe scurt, sunt de acord cu Saharian.

Virem a scris:

Nu inteleg,spui ca ai pretentii destul de putine,atunci de unde stii tu despre compatibilitate atat timp cat nici nu ai incercat?

Stiu ce e aia casnicie (18 ani), m-am casatorit la 19 ani si am crescut in timp ce eram maritata. Casnicie= si un cimp de batalii= te lupti cu egoismul celuilalt, esti dominat sau domini dupa cita putere ai. Dupa atitia ani in care deja s-au accentuat obiceiurile, gusturile , calitatile, defectele sint convinsa ca e foarte greu sa fii pe aceeasi lungime de unda cind esti 100 % format. Am vazut cind am ramas singura ca nu gindeam ca cei din jur, de aia zic. Pretentii zic ca am putine pt ca am avut putine in relatia de cuplu, dar poate ca n-as mai avea tot atit de putine, pt ca ceri putin obtii putin !

Aici se confunda singuratatea absoluta care e o nenorocire cu singuratatea relativa care e o binecuvintare.

carly a scris:

Depinde de multe, sunt cazuri cand sa-ti doresti izolarea si sa te ajute, si cand sa te sufoce singuratatea.

Asta e de discutat.

Aveam un sot cu care casa era plina, de parca traiam in armata. Incercam sa scap de el si n-am reusit, fara ajutor n-as fi reusit. Si cea mai fericita eram in liniste, singura, atunci imi inchideam si telefonul. Tinea cateva ore sa ma bucur de singuratate, apoi se relua totul. Asa am cazut la extrema opusa. Dupa un timp mi-as fi dorit prieteni, orice, numai sa scap de singuratate. Dar, de sine inteles, daca mi-am departat prietenii in perioada cand imi doream singuratate, au uitat si ei de mine. Asa ca am acceptat ca asta este... Da, nu mai sunt singura. Si nu pt ca am prieteni, simt ca ei nu ma inteleg, si nici ca as avea parinti pt ca n-am avut niciodata asa ceva, in sensul cuvantului.

Pe scurt, sunt de acord cu Saharian.

Povestea vietii mele. Personal, nu suport sa nu fiu lasata in pace cand vreau sa fiu singura sau sa nu fiu bagata in seama cand am nevoie de prieteni. Pentru ca eu stiu sa respect nevoia de izolare a altora si stiu cand sa sar in ajutor sau cand cineva are nevoie de mine aproape. E gresit sa am aceeasi pretentie de la cei din jur?

Verid a scris:

Povestea vietii mele. Personal, nu suport sa nu fiu lasata in pace cand vreau sa fiu singura sau sa nu fiu bagata in seama cand am nevoie de prieteni. Pentru ca eu stiu sa respect nevoia de izolare a altora si stiu cand sa sar in ajutor sau cand cineva are nevoie de mine aproape. E gresit sa am aceeasi pretentie de la cei din jur?

Nu este. Dar orice fel de relatie implica doi oameni. Intrebarea este daca iti poti gasi partener sau prieten care sa gandeasca ca tine, care sa fie apt sa te inteleaga si pt care sa fi si util/a.

Momentan, in situatia mea, nu-mi gasesc prieteni. Si as avea nevoie. Dar simt ca plictisesc sa povestesc despre distanta intre mine si cei dragi, despre problemele mele, iar pe de alta parte doar casc sa ascult cine ce-a gatit sau ce preturi mai sunt la magazin... avem vederi diferite, femei de varsta mea nu sunt prea multe care, in afara de cele casnice, sa fie interesate SI de altceva. Asa m-am izolat complet pt ca n-am gasit o persoana in anturajul meu care sa fie in situatie, macar asemanatoare. Uneori alegi intradevar singuratatea pt ca n-ai alta solutie.