Pasaje preferate din carti!

Paradoxul numărul 1 este că, deşi n-am fost niciodată al tău, nu te-am înşelat niciodată. Paradoxul numărul 2 este că, deşi nu m-a interesat niciodată ce făceau altele, numai ţie nu ţi-am reproşat niciodată ce faci. Paradoxul numărul 3 este că, deşi n-am văzut niciodată răsăritul amândoi, numai tu cunoşti figura pe care o am atunci când apare soarele. Paradoxul numărul 4 este că, deşi numai cu tine am sens, fără tine îmi lipseşte, dimpotrivă, semnificaţia. Paradoxul numărul 5 este că nu este nimic paradoxal în toate cele de mai sus.

(Paradoxal mai este că, deşi nu există un paradox purtând numărul 6, ploaia de ieri după-amiază m-a ţinut lângă tine, gândindu-mă că singurul adevărat paradox ar fi să adorm cu fruntea în braţele tale, care, măcar o dată, ai fi aici. Apoi m-am întors în coşmarul meu perfect logic).

"În viața de dincolo îți retrăiești toate experiențele, însă de astă dată într-o cu totul altă ordine: toate evenimentele care se aseamănă sunt grupate laolaltă.
Îți petreci două luni conducând mașina pe strada din fața casei, șapte luni făcând sex. Dormi treizeci de ani fără să deschizi un ochi. Alte cinci luni frunzărești reviste în timp ce stai pe toaletă. Suferi toată durerea dintr-un foc, vreo douăzeci și șapte de ore de calvar. (...)
Două zile spui minciuni. Șase săptămâni aștepți să se facă semaforul verde. (...) Cincisprezece ore îți scrii numele. Două zile legi șireturi. Șaizeci și șapte de ore de inimă albastră. (...)
Patru minute te întrebi cum ar arăta viața ta dacă ai schimba ordinea evenimentelor. În acest moment din viața de dincolo, îți imaginezi ceva asemănător cu viața ta de pe pământ, iar gândul este izbăvitor: o viață în care evenimentele sunt împărțite în mici porții digerabile, în care momentele nu durează, în care cineva experimentează bucuria de a trece de la un eveniment la altul ca un copil care țopăie pe nisipul fierbinte." - David Eagleman, "Sum"

"Mi-e frica sa nu ma ranesti, ai scobit in mine mult, ai lasat cicatrici, rani adanci. Ne-am jupuit unul pe celalalt, ne-am maltratat sufletul, dar e atat de frumos. Nu-mi este frica sa traiesc asa. Vreau sa ma tii departe de o caricatura de dragoste. Poate ca o sa traim momente cand o sa ne devoram, cand o sa ne uram, cand o sa ne anulam, cand nu o sa ne mai recunoastem, cand o sa ne mintim iar, dar in adanc, tot noi vom fi. Daca unul se duce mai in larg si nu mai stie sa se intoarca, celalalt e dator sa-l recupereze. In iubire nu abandonezi."
- (Chris Simion)

"Cu toții suntem vinovați de crimă, de crima de a nu trăi din plin. Dar cu toții suntem virtual liberi. Putem înceta să ne gândim la ceea ce nu am reușit să facem, și să facem ceea ce stă în putințele noastre. Ce sunt aceste putințe ale noastre, nimeni nu cutează să-și imagineze. Important e că sunt infinite. Imaginația este glasul îndrăznelii. Dacă Dumnezeu are în el ceva dumnezeiesc, atunci asta este. A îndrăznit să imagineze totul."
(Henry Miller, ”Sexus”, Editura Polirom, 2010)

"Stăteam pe iarbă și ne sărutam. Probabil că zâmbești. Să stăm pe iarbă și să ne sărutăm, atât. Voi, tinerii de astăzi, vă jucați cu trupurile cât vreți, vi le dați, vi le oferiți cât vreți. Noi atunci nu aveam voie. Dar voi, țineți minte, ați plătit prețul vostru: ați pierdut o lume bogată în mister și în emoții subtile. Nu numai specii de animale dispar, dar și specii de simțăminte."
(John Fowles, ”Magicianul”, Editura Polirom, 2007)

"Vă agățați de casa Dumneavoastră, vă agățați de cărțile Dumneavoastră, vă agățați de idolii Dumneavoastră, de zei, de concluzii, de proprietățile Dumneavoastră, de amărăciunile Dumneavoastră, pentru că n-aveți nimic altceva și tot ce faceți vă aduce nefericire. Pentru a descoperi dacă există altceva, trebuie să lăsați să se ducă cele de care vă agățați. Dacă vreți să treceți râul, trebuie să plecați de pe acest țărm. Nu puteți sta pe un singur țărm. Dumneavoastră vreți să fiți liber de mizerie și totuși nu vreți să treceți râul. Așa că vă agățați de ceva ce știți că este jalnic și sunteți înfricoșați să-i puneți capăt, fiindcă nu știți ce se află pe celălalt mal al râului."
(Jiddu Krishnamurti- ”Despre Educație”, Editura Herald, Colecția TERAPIA)

De două ori în adolescenţa mea, pe care o simt acum atât de îndepărtată şi care, fiindcă o simt aşa, îmi pare ceva pur şi simplu citit, o relatare intimă făcută de cineva, am avut parte de durerea umilinţei de a iubi. De la înălţimea zilei de astăzi, aruncând o privire în urmă spre acel trecut despre care nu mai ştiu de era îndepărtat sau recent, cred că a fost bine că am avut parte de această experienţă a deziluziei atât de devreme.

Nu s-a întâmplat nimic, în afara celor îndurate de mine. În aspectul exterior al subiectului intim, legiuni întregi de fiinţe umane au trecut prin aceleaşi torturi. Însă /.../

Eu am avut prea devreme, prin dubla experienţă simultană a sensibilităţii şi inteligenţei, convingerea că viaţa imaginaţiei, oricât de morbidă ar putea ea să pară, este totuşi cea mai convenabilă pentru temperamente ca al meu. Ficţiunile elaborate (ulterior) de imaginaţia mea pot fi obositoare, însă niciodată dureroase sau umilitoare. E imposibil ca o iubită imposibilă să arate un surâs fals, tandreţe nesinceră sau să aibă mângâieri calculate. Astfel de iubite nu ne părăsesc niciodată şi nu ne lipsesc în nici un fel.

Marile nelinişti ale sufletului nostru sunt întotdeauna nişte cataclisme cosmice. Atunci când ne ating, de jur împrejurul nostru soarele începe să-şi rătăcească drumul, iar stelele, să se perturbe. Vine o zi, pentru orice suflet simţitor, când Destinul i se transformă în apocalipsa unei angoase - când se prăbuşesc cerurile şi toate lumile peste disperarea lui.

A te simţi o fiinţă superioară, dar a te vedea tratat de Destin mai rău decât dacă ai fi un infirm - cine ar putea să se laude că e om într-o astfel de situaţie?

Dacă într-o zi voi reuşi să ajung la o forţă de expresie atât de puternică, încât să pot concentra în mine toată arta, aş compune o apoteoză a somnului. N-am cunoscut plăcere mai mare, în toată viaţa mea, decât aceea de a dormi. Liniştirea integrală a vieţii şi sufletului, îndepărtarea completă a tot ceea ce reprezintă lume şi fiinţe, noaptea lipsită de orice amintiri sau iluzii, faptul de a nu avea nici trecut, nici viitor, /.../

[...]

Pentru noi, totul se află în concepţia noastră despre lume; a modifica această concepţie despre lume înseamnă deci a modifica ceea ce lumea înseamnă pentru noi, altfel spus a modifica însăşi lumea, fiindcă în opinia noastră lumea nu va fi niciodată altceva decât ceea ce reprezintă ea pentru noi. Acel ton just şi intim care ne îngăduie să scriem o pagină curgătoare şi reuşită, acea adevărată reformă prin care îi redăm viaţă sensibilităţii noastre moarte reprezintă adevărul, adevărul nostru, unicul adevăr. Toate celelalte care există în plus nu sunt decât peisaj, rame de tablou menite să pună în valoare senzaţiile noastre, chenare în care se înrămează gândurile noastre. E valabil fie că este vorba despre peisaje colorate cu lucruri şi fiinţe - câmpuri, case, afişe, costume -, fie despre peisajele incolore ale sufletelor monotone, care urcă uneori la suprafaţă, împinse de vechi cuvinte, de gesturi uzate, sau care plonjează alteori în adâncul prostiei fundamentale a expresiei umane.

Revoluţii? Schimbări? Ceea ce mi-aş dori cu adevărat, în cea mai intimă parte a sufletului, e numai să se împrăştie aceşti nori atoni care săpunesc cu cenuşiul lor şters bolta cerului; şi aş vrea doar să văd cum cerul albastru începe să străbată printre ei, adevăr care este sigur şi limpede fiindcă nu e nimic şi nu cere nimic.

Când scriu, experimentez şi eu aceeaşi transă pe care o trăieşte cititorul. Sunt atât de concentrată când scriu, e aproape ca un vis. Ritmul se revarsă foarte natural din interiorul meu şi asta probabil pentru că mi-am început cariera ca poetă. Am început să scriu poezii de foarte devreme, de când am învăţat alfabetul, la grădiniţă. Scriu de când mă ştiu. Problema nu s-a pus niciodată în termenii unei alegeri sau ai unei dorinţe. Pur şi simplu, s-a întâmplat. La fel de natural ca faptul de a respira. Am crescut scriind.

'saldo-ul este pe plus'

Ea. a scris:

"Mi-e frica sa nu ma ranesti, ai scobit in mine mult, ai lasat cicatrici, rani adanci. Ne-am jupuit unul pe celalalt, ne-am maltratat sufletul, dar e atat de frumos. Nu-mi este frica sa traiesc asa. Vreau sa ma tii departe de o caricatura de dragoste. Poate ca o sa traim momente cand o sa ne devoram, cand o sa ne uram, cand o sa ne anulam, cand nu o sa ne mai recunoastem, cand o sa ne mintim iar, dar in adanc, tot noi vom fi. Daca unul se duce mai in larg si nu mai stie sa se intoarca, celalalt e dator sa-l recupereze. In iubire nu abandonezi."

- (Chris Simion)

Piticoato, de unde e asta ? Chiar ca se potriveste cu multe situatii.

Two a scris:

Piticoato, de unde e asta ? Chiar ca se potriveste cu multe situatii.

http://www.elefant.ro/carti/fictiune/literatura-romana/literatura-romana-contemporana/ce-ne-spunem-cand-nu-ne-vorbim-96751.html