Acestea sunt cele două privilegii fundamentale ale lumii lui Acela. Ele
Pasaje preferate din carti!
Început de midnight-ghost, Dum 28 aug 2005 · 518 răspunsuri · 143.657 vizualizări
mai dar scrieti si din ce carti sunt pasajele . 
"Ce este un barbat? Un barbat este un spatiul gol: dorul dupa o femeie.
Si ce este o femeie? Femeia este spatiu gol: dorul dupa un barbat.
Ei sunt ceea ce le lipseste...." -
"Cartea cuvintelor bune de mancat" // Ruben A.Alves
Vine o vreme c
Pfoa...deci in Cuptoarele lui Hitler e un paragraf, frate.....[n-am cartea langa mine, asa ca nu redau exact ]
" Cei doi isi luara ramas bun prin gardul de sarma...
- In zori de zi vei vedea fumul cum iese din crematoriu. Acela voi fi eu, considera fumul ca pe un gand pentru tine.
Tanara lesina iar cehul fu dus la gazare..."
ceva de genu' da cred ca a fost faza care m-a emotionat cel mai tare din toata cartea...dealtfel cred ca e cartea mea preferata. Sau mai era o faza, cu grecoaica instabila psihic care zicea ca toarce si nu torcea defapt....in fine, tre sa caut cartea prin sertar..dreacu stie...si va mai scriu
Gabriel Garcia Marquez - Scrisoare
Daca pentru o clipa Dumnezeu ar uita ca sunt o marioneta din carpa si mi-ar darui o bucatica de viata, probabil ca n-as spune tot ceea ce gandesc, insa in mod categoric as gandi tot ceea ce zic. As da valoare lucrurilor, dar nu pentru ce valoreaza, ci pentru ceea ce semnifica. As dormi mai putin, dar as visa mai mult, intelegand ca pentru fiecare minut in care inchidem ochii, pierdem saizeci de secunde de lumina. As merge cand ceilati se opresc, m-as trezi cand ceilalti dorm. As asculta cand ceilalti vorbesc si cat m-as bucura de o inghetata cu ciocolata!
Daca Dumnezeu mi-ar face cadou o bucatica de viata, m-as imbraca foarte modest, m-as intinde la soare, lasand la vederea tuturor nu numai corpul, ci si sufletul meu. Doamne Dumnezeul meu daca as avea inima, as grava ura mea peste ghiata si as astepta pana soarele rasare. As picta cu un vis al lui Van Gogh despre stele un poem al lui Benedetti, si un cantec al lui Serrat ar fi serenada pe care i-as oferi-o lunii. As uda cu lacrimile mele trandafirii, pentru a simti durerea spinilor si sarutul incarnat al petalelor...
Oamenilor le-as demonstra cat se insala crezand ca nu se mai indragostesc cand imbatranesc, nestiind ca imbatranesc cand nu se mai indragostesc! Unui copil i-as da aripi, dar l-as lasa sa invete sa zboare singur. Pe batrani i-as invata ca moartea nu vine cu batranetea, ci cu uitarea. Atatea lucruri am invatat de la voi, oamenii... Am invatat ca toata lumea vrea sa traiasca pe varful muntelui, insa fara sa bage de seama ca adevarata fericire rezida in felul de a-l escalada. Am invatat ca atunci cand un nou nascut strange cu pumnul lui micut, pentru prima oara, degetul parintelui, l-a acaparat pentru intotdeauna.
Am invatat ca um om are dreptul sa se uite in jos la altul, doar atunci cand ar trebui sa-l ajute sa se ridice. Sunt atatea lucruri pe care am putut sa le invat de la voi, dar nu cred ca mi-ar servi, deoarece atunci cand o sa fiu bagat in interiorul acelei cutii, inseamna ca in mod neferecit mor.
Spune intotdeauna ce simti si fa ceea ce gandesti. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea dormind, te-as imbratisa foarte strans si l-as ruga pe Dumnezeu sa fiu pazitorul sufletului tau. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea iesind pe usa, ti-as da o imbratisare, un sarut si te-as chema inapoi sa-ti dau mai multe. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand voi auzi vocea ta, as inregistra fiecare dintre cuvintele tale pentru a le putea asculta o data si inca o data pana la infinit. Daca as stii ca acestea ar fi ultimele minute in care te-as vedea, as spune "te iubesc"si nu mi-as asuma, in mod rostesc, gandul ca deja stii.
Intotdeauna exista ziua de maine si viata ne da de fiecare data alta oportunitate pentru a face lucrurile bine, dar daca cumva gresesc si ziua de azi este tot ce ne ramane, mi-ar face placere sa-ti spun cat te iubesc, ca niciodata te voi uita.
Peter Beagle - Ultima licorna
-As vrea sa intru in somnul tau, daca mi-ar fi cu putinta, sa te pazesc acolo si sa omor lucrul acela care te haituieste, asa cum as face daca ar avea curajul sa mi se arate la lumina zilei. Dar nu pot sa patrund acolo decat daca ma visezi tu pe mine.
Cand stii ce-i gustul mortii,nu mai poti crede ca ai trait vreodata fara sa-l cunosti.sau ca ai trecut candva cu ochii inchisi prin dulceata peisajelor de agonie.Sunt dupa amieze de toamna melancolice,incat ti se opreste respiratia pe ruina timpului si nici un fior nu mai poate insufleti zambetul pierdut in absenta eternitatii!Daca tot ce exista nu m-ar face sa sufar,oare cum as putea sa ma mai sufar pe mine insami?
Suntem superiori mortii doar in dorinta de-a muri,caci ne murim moartea traind!....In patimile vidului,doar zambetul cenusiu al cetii mai insufleteste descompunerea mareata si funebra.Singuratatea nu te invata ca esti singur,ci -singurul-!Lumea nu-i decat un Nicaieri universal.de aceea,n-ai unde sa te duci niciodata!
Induiosarea este un amurg delicat al luciditatii,o degradare a spiritului la rangul inimii!
Daca n-ar mai exisat tristete si durere,oare cum am mai putea fi fericiti!?
Emil Cioran
[...] L-am luat si eu de pe jos, de unde-l lasase altcineva, caci ma gandeam ca nu fusesem niciodata fericit si n-avusesem copii. La inceput a fost o placere, dar s-a risipit repede. Orice ating cu mana moare. Nu stiu de ce moare, dar asa s-a intamplat totdeauna, in afara de un lucru, care e in stapanirea mea si care nu s-a facut nici mai rece, nici mai putin stralucitor de cand e in mainile mele - singurul lucru care mi-a apartinut cu adevarat vreodata.
[...]
Sunt sigur ca asta e bucuria. Prima data cand am simtit-o, am crezut ca mor in clipa aceea. Erau doua, in umbrele diminetii, devreme. Una bea apa dintr-un parau si cealalta isi rezemase capul de spinarea ei. Am crezut ca mor. I-am spus Taurului Stacojiu: 'Trebuie sa le am. Trebuie sa fie ale mele toate, toate cate exista, caci fara ele nu pot sa traiesc.' Si acum Taurul le-a prins, una cate una. [...]
- Celelalte s-au dus, spuse licorna. S-au raspandit in pardurile de unde au venit, nicaieri doua deodata, iar oamenii n-au sa le mai vada des si e ca si cum ar fi mai toate in mare inca. Si am sa ma intorc in padurea mea, dar nu stiu daca am sa traiesc fericita acolo sau oriunde in alta parte. Am fost muritoare si o parte din mine e muritoare inca. Sunt napadita de lacrimi, de foame si de spaima mortii, chiar daca nu pot sa plang, nu doresc nimic si nu pot sa mor. Acum nu mai sunt ca toate celelalte, caci nici o licorna nu s-a nascut vreodata ca sa poata simti regretul, insa eu il simt. Simt dorul. [...]
Peter Beagle, Ultima licorna
Editat Joi 30 oct 2008 10:56
"I want to give a really bad party. I mean it. I want to give a party where there's a brawl and seductions and people going home with their feelings hurt and women passed out in the cabinet de toilette. You wait and see."
F. Scott Fitzgerald, Tender Is The Night
Sufletul de aur al Luciei
articol de Ion Tugui, aparut in "Foaia Cartierului Dorobanti," an I, 1999, nr. 3/ mai, in cadrul rubricii "Oameni... locuri... fapte"
Nu i-am cerut ingaduinta sa-i pomenesc cu voce tare numele. Dar am nevoie pentru un gand de prenumele ei. Lucia este in acest camp contemporan de rautati si confuzii, de saracie si aroganta, de subcultura negustoreasca, femeia care a atins virtutea de-a nu semana cu timpul, ci cu sufletul ei. Lucia este un caz din acelea pe care le atribuim singularitatii, exceptiei, mai putin firescului intr-o actualitate atat de dura si de impura.
O femeie placuta, cu o intuitie din care spiritul crestin face parte precum un plural al fiintei; o femeie care crede in cultura si isi pastreaza, ca pe o igiena intima, acest cult al dimensiunilor spirituale fara de care insasi verticalitatea noastra ar parea pur ornamentala. Nu pot gandi ca ea ar fi un "om de afarceri," pentru ca de acest om nu se ataseaza, prin traditie, smerenia si altruismul; Lucia pare nascuta ca sa faca bine in numele credintei, in numele acelui personaj din ce in ce mai marginalizat, care este omul de cultura.
Lucia este femeia cu sufletul de aur, careia nu-i place sa i se spuna ca are sufletul de aur; ea crede in Dumnezeu si in Cultura, in sensul superior al creatiei si in destinul celor ce se autojertfesc pentru ea. Cu siguranta ca nu-i vom regasi numele intr-o onomastica a bogatilor acestui deceniu, aceasta pentru ca ea si l-a transferat acolo unde dintre cei cu bani multi se regasesc atat de putini - numele Luciei sta scris intr-un loc care nu se estompeaza, nu se sterge niciodata, nu dispare din lume cum dispar atatea bogatii si atatea nume...
Ce straniu pare sa spun la capatul acestor randuri, ca Lucia este femeia pe care Dumnezeu a ajutat-o, iar drept efect al ajutorului divin, ea nu s-a indreptat spre trufie si ingamfare, ci spre icoanele la care isi spune rugaciunile si spre oamenii pe care profesiunea de scriitor ii condamna la pauperizare. Lucia nu seamana cu lumea. Ea seamana cu sufletul ei de aur.