Cand stii ca nu mai are sens sa mai speri, sa mai astepti, sa te framanti incercand sa afli ce ai gresit, ce ai mai putea schimba la tine........
Cand mintea ta iti spune ca nimic nu se va schimba iar sufletul tau topeste de suferinta promisiunilor ramase neimplinite.....de cine asculti?
Cand vrei mai mult de la o relatie iar el se cantoneaza intr-un tipar clar delimitat care nu iti lasa loc de visare decat de la o intlanire la alta......mai are rost sa stai intr-o relatie, oricat de intense ar fi sentimentele si oricat de fierbinti ar fi imbratisarile?
Va provoc sa va ganditi la tema asta aparent siropoasa. Nu ma refer la cuplurile in care nu mai exista sentimente si doar obisnuinta si inertie, nici la cuplurile in care dragostea a murit sufocata de umilinte, violenta sau indiferenta.....
Ma refer la cuplurile, usor asimetrice, in care el (sau ea) se declara fericit iar ea (sau el), la fel de fericita se lupta cu gustul amar al stagnarii.


(concluzia acestei dezbateri)