"Virginitatea" sufletului

dark_light a scris:

care parte-ti suna tie urat? partea in care eu spun ca nu m-as culca cu un barbat pe care nu-l iubesc? pai...scuze! ce sa zic?

Sa zici DA, primului care te invita la un suc si mai apoi iti propune o partida de sex pasional si fara prejudecati la el acasa.

Macar ca este sport sau descarcare hormonala, dar tot te alegi cu ceva din asta, i-a gandeste-te : consumi calorii, petreci o noapte frumoasa plina de placeri si perversiuni erotice, iti menti silueta si a doua zi mai si zambesti la trecatori pe strada in amintirea noptii ce ai petrecut-o.

Deci ..ce zici..vii la un suc ? ;)

andruta* a scris:

Foarte adevarat ce ai spus, Caro. Cel mai tare ne pustieste faptul ca nu iubim, ca , desi inconjurati de oameni, nu simtim nici o tragere de inima pentru a face ceva... Si asta doare cel mai tare.

Deci pana la urma cum este ? Ca generalizarea asta a ta este gresita ! Lumea iubeste si iubeste mult sub toate formele cunoscute, indiferent ca este Eros sau Agape.

Dar la cum descrii tu prima postare nu cred ca se poate asa ceva . O persoana are sufletul virgin la fiecare noua relatie inceputa cu cineva, pentru ca celalat nu te stie, nu te cunoaste cu adevarat, te stie numai din afara.

Acum ca toata lumea are un trecut mai pasional sau monoton din punct de vedere sexual nu conteaza, caracterul si spiritul omului conteaza .

S-a tot vorbit de virginitatea sufletului pe aici...Dar ati localizat sufletul ca sa vedeti unde sunteti virgini sau nu?

andruta* a scris:

Evident, nu traim vesnic, la fel cum este evident sa ne intemeiem la un moment dat o familie. Nici n-am insinuat sa ramanem singuri pana la adanci batraneti, in asteptarea sufletului pereche. Insa am spus altceva. Si ca sa intelegi, am sa-ti prezint un exemplu. Sa spunem ca pana la varsta de 30 de ani nu ti-ai intalnit sufletul pereche. Dar ai intalnit un alt om, pentru care ai sentimente frumoase, care te respecta, cu care faci click in anumite puncte, etc. Si te hotarasti sa faci pasul decisiv,si anume sa te casatoresti, alaturi de el. Ideea e ca mariajul nu este totuna cu traitul in concubinaj; cand stai cu un om fara sa te lege un act , o marturie in Biserica, un copil, sau doi, si alte lucruri, nu-i nici o problema, dar deja cand intervin toate astea si mai mult de atat, e cam greu sa divortezi doar pentru ca dupa 10 ani de casatorie ti-ai gasit tu sufletul pereche. De ce facem lucrurile sa fie usoare de-abia dupa ce trecem prin etape asa importante? Asta te intreb eu. Ok, te casatoresti,nici o problema. Dar in momentul in care o faci, trebuie sa fii sigur ca vei duce asta pana la capatul zilelor, si mai ales trebuie sa il cunosti foarte foarte bine pe cel de langa tine. Multi privesc casatoria ca pe un joc, sau in orice caz, nu ca pe ceva extrem de important, cum de altfel si este. E usor sa "bagi" divort daca nu-ti mai convine, "ca-n puii mei,fata, o face toata lumea, e la ordinea zilei". E usor sa-ti "bagi picioarele" cand nu iti asumi niste obligatii atat de mari. In caz contrar, esti lipsit de scrupule si de discernamant,dupa parerea mea.

Te casatoresti pentru ca iti pierzi speranta ca-ti vei gasi sufletul pereche. Pentru ca te resemnezi. Pentru ca vrei sa traiesti viata asta si sa intri in randul lumii, sa ai copii, sa te realizezi pe plan familial, etc. Ok, nici o problema. Dar in acest caz, resemneaza-te total, cu tot sufletul, nu doar cu vorba.

Cred ca ti-am raspuns la intrebare. Nu muri singur, fa-ti o familie, dar daca intr-o zi ai sa-l intalnesti, si vei fi casatorit, nu-ti bate joc de tine, de copiii tai, de oameni per total!

Si mai sunt multe de spus pe tema subiectului,Laur. Dar noua oamenilor ne e frica de singuratate. Dar nici nu vrem sa pierdem ceva. Vrem sa avem catig 100%. Asta nu se poate. Nu putem fi si in caruta, si in teleguta. La un moment dat, trebuie sa alegem. Definitiv si pentru totdeauna.

De departe , frumoase idei....dar in practica nu e chiar asa....

Daca oamenii gresesc luandu-si alaturi oameni nepotriviti, nu cred ca ar trebui sa persiste in greseala nu stiu cat... Sunt unii care se casatoresc din pur interes material...astia ce sa faca...sa ramana "fericiti" pana la adanci batraneti?

Si chestia cu " sa cunosti f bine persoana"... iar nush cat e posibila... Noi nici pe noi nu ne cunoastem bine, ce sa mai zicem de altii....

Referitor la singuratate....

Exista doua tipuri de "singuratati":

1) dintr-un anumit punct de vedere, omul se naste si moare singur , iar faptul ca esti inconjurat de lume, nu te scuteste de starea de singuratate,

2) omul nu e niciodata singur, e tot timpul cu Dumnezeu...

andruta* a scris:

Cred ca ti-am raspuns la intrebare. Nu muri singur, fa-ti o familie, dar daca intr-o zi ai sa-l intalnesti, si vei fi casatorit, nu-ti bate joc de tine, de copiii tai, de oameni per total!

Si mai sunt multe de spus pe tema subiectului,Laur. Dar noua oamenilor ne e frica de singuratate. Dar nici nu vrem sa pierdem ceva. Vrem sa avem catig 100%. Asta nu se poate. Nu putem fi si in caruta, si in teleguta. La un moment dat, trebuie sa alegem. Definitiv si pentru totdeauna.

Si consideri ca e mai bine sa faci ce e corect moral decat ce e corect pentru sufletul tau? Este mai bine sa suferi o viata si sa te complaci in asta decat sa ai un dram de fericire?

Pentru ce sa te chinui?

heidy_ a scris:

Si consideri ca e mai bine sa faci ce e corect moral decat ce e corect pentru sufletul tau?

Este mai bine sa suferi o viata si sa te complaci in asta decat sa ai un dram de fericire?

Pentru ce sa te chinui?

Depinde pentru ce te chinui.

Daca te chinui pentru himere, pentru un "suflet pereche" imaginar, o dragoste care-i doar in mintea ta, nu poate nimeni sa-ti aline suferinta.

Nu merita sa renunti la o casatorie pentru ca ai impresia ca ai gasit imposibilul.

Iubirea si fericirea absoluta, doua notiuni ce nu pot fi atinse.

Nimeni nu-i fericit, dar poti fi multumit(a) de viata daca nu-ti doresti utopii, daca dorintele sunt realiste, adica la nivelul sanselor de realizare.

Renuntarea la utopi e un semn de maturizare.

Se pare ca multa lume trebuie sa "dea cu capul de pragul de sus ca sa-l vada pe cel de jos" , si sa se maturizeze.

andruta* a scris:

Io zic asa : nu exista decat o persoana pe lumea asta care iti poate "dezvirgina" sufletul. Acela este sufletul tau pereche, si cum am mai spus, nu exista mai multe, ci unul singur, unicul.

Cred ca de aici pleaca confuzia multora.

...

E simplu, de fapt nu eu sunt cea care complica, eu pun niste probleme reale, pe care voi le complicati din dorinta de a va consola cu o anumita idee care va frustreaza, probabil.

Fac referire la persoanele care cred ca exista zece suflete pereche, sau o suta.

Stiu, e frumos sa ne imbatam cu apa rece, e frumos sa credem ca viata ne da o mie de sanse, dar e putin cam ireal...

Pe ce te bazezi cand faci afirmatia, in afara de credinta in ideea asta?

De ce conviongerle celorlalti sunt gresite/frustrari si a ta reprezinta adevarul?

Exista caractere si temperamente compatibile si incompatibile si intre extreme diverse grade de compatibilitate.

Casatoriile intre parteneri compatibili duc la o atmosfera de multumire/satisfactie, cele intre parteneri incompatibili duc la divort.

andruta* a scris:

Te casatoresti pentru ca iti pierzi speranta ca-ti vei gasi sufletul pereche. Pentru ca te resemnezi. Pentru ca vrei sa traiesti viata asta si sa intri in randul lumii, sa ai copii, sa te realizezi pe plan familial, etc. Ok, nici o problema. Dar in acest caz, resemneaza-te total, cu tot sufletul, nu doar cu vorba.

Cred ca ti-am raspuns la intrebare. Nu muri singur, fa-ti o familie, dar daca intr-o zi ai sa-l intalnesti, si vei fi casatorit, nu-ti bate joc de tine, de copiii tai, de oameni per total!

Si mai sunt multe de spus pe tema subiectului,Laur. Dar noua oamenilor ne e frica de singuratate. Dar nici nu vrem sa pierdem ceva. Vrem sa avem catig 100%. Asta nu se poate. Nu putem fi si in caruta, si in teleguta. La un moment dat, trebuie sa alegem. Definitiv si pentru totdeauna.

Da, se poate intampla sa-ti gasesti sufletul pereche dupa ce ti-ai intemeiat o familie. Iar in acest caz, este foarte greu sa iei o decizie, tocmai datorita faptului ca nu vrem sa pierdem, vrem castig 100%. Vrem sa fim si cu familia, dar si cu sufletul pereche. Incepe un zbucium interior care ne macina usor, usor... devenim nervosi, iresponsabili, iar cei care nu se pot stapani ranesc pana si fizic pe cei din jurul lor, pe care ii iubesc... dar care acum sunt un obstacol, o piedica care ne ajuta sa nu ne rostogolim, dar in acelasi timp ne impiedica sa dam frau liber a ceea ce este in noi, ceea ce ne dorim cu adevarat...

Oare de ce nu putem fi sinceri macar pentru o clipa cu noi insine si cu cei din jurul nostru?! Trebuie sa ajungem la extreme, cand mult mai usor ar fi sa-i spui partenerului/ei ceea ce simti cu adevarat... Si oricat de mult ar suferi, este mai bine decat sa tii totul in tine, sa traiesti in continuare ca un "resemnat". Copiii vor fi mult mai fericiti si linistiti sa nu simta tensiune in familie, chiar daca acest lucru ar insemna ca parintii lor sa se desparta.

Dar gresala este ca intai iti bati joc de familie si de tine insuti si apoi te desparti sau ramai ca "resemnat", dupa caz.

Sa te resemnezi total, cu tot sufletul... chiar crezi ca este posibil asa ceva? Cum poti rezista, cum iti poti infrange sentimentele, cum te poti controla, mai ales ca vorbim despre sufletul pereche? Ar trebui sa fi mort, ca sa rezisti... sau sa mori (sufleteste vorbind) inainte de a apuca sa faci rau cuiva...

Scuzati, va rog, off-topicul...

Deja bateti apa-n piua si ma fortati sa repet lucruri la infinit.

Si da, moralitatea este mai importanta pentru mine, astea sunt valorile dupa care ma ghidez. Punct.

arianaleu a scris:

Sa te resemnezi total, cu tot sufletul... chiar crezi ca este posibil asa ceva? Cum poti rezista, cum iti poti infrange sentimentele, cum te poti controla, mai ales ca vorbim despre sufletul pereche? Ar trebui sa fi mort, ca sa rezisti... sau sa mori (sufleteste vorbind) inainte de a apuca sa faci rau cuiva...

Bine, poate ca m-am exprimat gresit, cu sufletul nu te poti resemna. Dar atunci trebuie s-o faci cu mintea, principial vorbind.

Personal, nu m-as lasa calcata in picioare pentru o iubire, fie ea si iubirea pentru sufletul pereche. Cand renunti la demnitate si principii, esti un om mort. Iubirea ar trebui sa ne inalte, nu sa ne ingenuncheze. Asta cred.

andruta* a scris:

Poti sterge cu buretele contactele fizice pe care le-ai avut, tinand cont ca inima ta nu a iubit niciodata pe nimeni? Te afecteaza, din punct de vedere psihic, aceste relatii? Si este valabila intrebarea mea si in cazul barbatilor care au avut relatii sexuale dar care nu au iubit pe nimeni.

Sa zicem ca reusesti sa treci peste trecutul persoanei dorite (asta, evident, admitant faptul ca persoana cu pricina te intereseaza).. vin si te intreb: tu ai avea rabdare (tu avand mai multe relatii de iubire la activ) sa-l astepti pe celalalt sa invete sa iubeasca? Ca eu una, nu am.

andruta* a scris:

Bine, poate ca m-am exprimat gresit, cu sufletul nu te poti resemna. Dar atunci trebuie s-o faci cu mintea, principial vorbind.

Personal, nu m-as lasa calcata in picioare pentru o iubire, fie ea si iubirea pentru sufletul pereche. Cand renunti la demnitate si principii, esti un om mort. Iubirea ar trebui sa ne inalte, nu sa ne ingenuncheze. Asta cred.

Nu-mi spune tu mie ca te poti resemna cu mintea, dar cu sufletul ba. Nu o poti face si punct, nici cu una nici cu alta. Daca stai langa un om pe care nu-l iubesti pentru ca iubesti pe altcineva, automat il faci si pe el sa sufere, pe langa faptul ca tu nu esti fericit alaturi de el.

Si uite ca nu bat apa in piua, ci pur si simplu iti arat ceea ce nu vrei sa vezi.

Nu mai baga tu principiile morale in fata, n-ai fi in stare sa le vezi nici cu dexu' in mana. Personal, ai face-o si sti de ce?! Pentru ca intotdeauna vei pune sentimentele mai presus de ratiune.

Nu mai incerca sa pari dura, pentru ca nu esti. In fata sufletului toti suntem vulnerabili. Toti ne dam mari si rotunzi in privinta asta, dar de fapt cati ar putea sa indure suferinta pentru a nu-i rani pe cei din jur?!

Am venit sa ofer o lamurire.

Cum anume aia cu mila.

Adica asa de mila mi-e de mine.... incat.... Nu ca ar face cineva de mila lui.

Multumesc tuturor pentru raspunsuri , am inteles ce era de inteles.

Rog inchiderea topicului.