Abuzul minorilor şi instinctul matern – cum se manifestă acest instinct si la ce se reduce de fapt?

whydontyouyesbut a scris:

Ok. Asta am priceput din prima, ce doream eu (si poate nu m-am facut inteleasa) era sa aflu la ce moduri de exprimare a autoritatii te referi. Cum trebuie sa se manifeste ea concret. Si de ce totusi e nevoie de AUTORITATE=eu, parintele cel mare si tare vs el, copilul cel mic si nevolnic/eu cel care stie tot ce e mai bine pt el vs el care, nedirijat de mine, o ia neaparat razna. - asta e o trufie pe care copilul o va simti si o va sanctiona in diverse moduri sau o va interioriza ca furie reprimata si o va proiecta asupra altor oameni sau lucruri, mai tarziu)

Personal cam fac alergie la termenul asta. Daca ne gindim putin, noi, adultii, reactionam mai intotdeauna negativ atunci cind cineva isi exercita autoritatea asupra noastra, de ce ar fi altfel in privinta copiilor nostri? Si nu, nu e altfel. Un copil in preajma virstei de 1 an, cind si-a cistigat independenta motorie de pilda, si cind incepe sa exploreze intensiv lumea din jur si are de-a face cu o sumedenie de restrictii din partea parintilor, deja se revolta cu promptitudine si isi apara vehement dreptul de a se misca nestingherit. Pe parcursul dezvoltarii lui, de-a lungul anilor, fie va continua sa se revolte tot mai mult, direct proportional cu evolutia sa, fie, (daca autoritatea inseamna abuz, violenta sub toate formele ei, constringeri permanente), va deprinde diverse mecanisme de a face fata (obedienta, conformism, duplicitate, evadare in imaginatie etc ).

Cum vad eu problema: copiii au nevoie sa stie care sint limitele acceptabilitatii parintilor. Au nevoie sa stie ca aceste limite exista, fara ele traiesc intr-un univers haotic, anarhic, in care totul e permis, si nevoile, drepturile celuilalt nu exista. Au nevoie sa li se spuna care sint sentimentele parintilor in privinta comportamentului lor, dar nu sa fie constrinsi prin autoritate/putere parentala sa isi schimbe comportamentul nedorit. Daca parintii vor manifesta respect fata de nevoile copilului, daca ei vor fi empatici in primul rind, sint multe sanse pentru copil sa invete sa tina seama de nevoile si sentimentele lor si sa isi modifice el singur comportamentul.

Asta e ceea ce cred. Amendamente? :flowers:

Ideea nu imi apartine in exclusivitate, mai curind e ceva ce stiam oarecum la modul intuitiv, dar de curind am gasit-o formulata pe larg in cartea asta, pe care o recomand cu caldura tuturor parintilor care doresc sa aiba o relatie echitabila si armonioasa cu copiii lor. Nu "Si tu poti fi Supernanny", nu sa le aratam lor cine e seful, nu mustruluiala, nu predici, nu pedepse si recompense, nu "coltul aducerii aminte", nu time-out in camera lui, nu disciplinare. Ci deschis ochii si urechile la ce ne spune si ne arata copilul la orice virsta, acceptat copilul neconditionat pentru ceea ce este el in acel moment al vietii lui, respect pentru dorintele si nevoile lui dar si pentru ale noastre, lasat libertate copilului pentru a-si rezolva singur propriile probleme pe cit posibil oricit de mic ar fi, manifestat sentimentele pozitive si negative in familie, negociat solutii multumitoare pentru toata lumea.

Sunt de acord cu ceea ce spui. Asa vad si eu autoritatea parentala, ca pe o ascultare consimtita. Nu ca pe ceva impus sau dresura tip super nanny. Dresura aia face niste robotei ascultatori care vor exploda mai tarziu. Si probabil mai urat, cu cicluri de manie agresiv-pasiva.

Ma bucur sa citesc ceea ce ati scris aici,pentru ca mie mi se face deseori reprosul ca nu am autoritate asupra copilului .

De cite ori se iveste vreo situatie,trebuie sa il iau deoparte de grup si sa discut cu el,sa-i explic de ce nu pot sa fac un anumit lucru,sau sa-i cumpar ceva ce-si doreste in acel moment,sa-i explic ce inseamna suma respectiva sau de ce nu putem merge undeva anume...)surprind priviri compatimitoare asupra mea,ca nu am reusit sa-mi "strunesc "copilul.

in general,in urma explicatiilor si a unor negocieri chiar,cadem la un acord.multi din jur ma considera prea ingaduitoare cu baiatul.

acum am sa intreb altceva...mai practic:ce ne facem cu aceste jucarii exagerat de scumpe si de o calitate execrabila?

jucariile de firma sunt foarte scumpe.iar cele mai ieftine nici nu ajungi cu ele acasa si se strica.

de exemplu,acum baiatul meu de 7ani vrea un laptop pentru copii,o jucarie(desi avem calculator).chestia asta are citeva joculete pe el si costa 250ron.totusi,este mult pentru veniturile noastre.necazul este ca nu sunt de calitate.in vara i-am daruit un elicopter cu telecomanda.nici nu a invatat bine sa-l ridice de la sol,si s-a rupt o piesa micuta din plastic ce tinea prinsa elicea.a incercat sotul sa-l repare,dar nu se mai invirt bine elicele.si nu e vorba de un copil distrugator.e suficient sa scapi de doua ori o jucarie din asta din mana si ceva se rupe in ea.desi vreau sa se bucure de jucariile pe care si le doreste,unele sunt foarte scumpe si chiar nu ne permitem prea des,mai ales ca stiu ca nu se bucura multa vreme de ele...

cu letpopul ne gandeam sa i-l daruim de craciun.

Tinatina, in primul rind pentru ca ai un copil mai maricel iti recomand inca o data Manualul parintilor eficace (stiu, titlul suna prost, ca si cind ar putea exista un manual de parenting... dar accentul e pus pe eficacitate si crede-ma, te va ajuta nespus, pentru ca metoda functioneaza excelent cu copiii mai mari). Cu atit mai mult cu cit tu deja esti un parinte receptiv fata de ideea de comunicare cu copilul si refractar la autoritatea cu orice pret.

Nu stiu daca sint in masura sa iti dau un sfat pertinent in privinta problemei tale pentru ca eu ca mama cresc odata cu copilul meu si al meu e mult mai mic, inca nu ne cere o jucarie anume, mai curind ii intuim noi dorintele (de pilda e fascinat de tramvaie si trenuri asa ca a primit un trenulet de ziua lui, intr-adevar ii place grozav si se joaca numai cu el abandonind celelalte jucarii sofisticate primite de la altii). Uite aici un articol despre jucarii pe care il gasesc excelent. Ce am retinut de acolo: jucaria trebuie sa fie 10% jucarie si 90% copil, o jucarie scumpa si complicata nu e neaparat utila si nu garanteaza satisfactia micului utilizator. Tu poti discuta cu el, sa vezi de ce isi doreste laptopul atit de mult si ce anume crede el ca ii aduce nou fata de ce are deja. Daca pretul jucariilor e prea mare fata de cit poate suporta bugetul familiei, e cinstit sa i-o spuneti si sa discutati ce i-ar placea sa primeasca in schimb. Chiar exista jocuri necostisitoare si interesante, sau carti care sa-l pasioneze si din care sa tot citeasca fara sa se sature imediat.

Legat de pretul jucariilor, un extras din articol:

"Jucăriile nu ar trebui să coste mult. De regulă jucăriile cele mai ieftine, ascunse pe cele mai greu accesibile rafturi sunt mai potrivite pentru copii; sunt acele jucării retro (mingi, păpuşi, marionete, cuburi de construit, creioane colorate ori plastilină) care le permit copiilor să-şi dezvolte imaginaţia şi creativitatea.

Mai mult, aceste jucării retro sunt de cele mai multe ori neutre din punct de vedere al genului, nu se pot clasifica uşor

whydontyouyesbut a scris:

Nu "Si tu poti fi Supernanny", nu sa le aratam lor cine e seful, nu mustruluiala, nu predici, nu pedepse si recompense, nu "coltul aducerii aminte", nu time-out in camera lui, nu disciplinare. Ci deschis ochii si urechile la ce ne spune si ne arata copilul la orice virsta, acceptat copilul neconditionat pentru ceea ce este el in acel moment al vietii lui, respect pentru dorintele si nevoile lui dar si pentru ale noastre, lasat libertate copilului pentru a-si rezolva singur propriile probleme pe cit posibil oricit de mic ar fi, manifestat sentimentele pozitive si negative in familie, negociat solutii multumitoare pentru toata lumea.

Nu ştiu dacă ai citit cartea, din c

Pentru userul [whydontyouyesbut] legat de autoritatea parintelui in fata copilului:

O educatie buna presupune: 1. Autoritate (respectul copilului fata de parinte, care se castiga) 2. Consecventa (opusul ambivalentei, generatoare de mesaje schizoide) 3. Reflectie (gandesti pentru a constata care e solutia optima) 4. Dragoste (intelegerea celuilalt in realitatea lui, venirea in intampinarea nevoilor reale ale celuilalt).

Cineva care nu castiga interlocutorului respectul nu poate educa ok. A avea autoritate reala in fata copilului este tot aceea cu a-i castiga respectul (adica cel care are autoritate reala si deci ii castiga respectul, va fi parintele pe care copilul tinde sa il asculte si sa il imite). De aceea, "autoritatea cu bataia" nu e valabila, pentru ca aceea nu e autoritate veritabila, copilul nu asculta din respect, ci din teama, deci este frica, nu respect.

Kilkoana a scris:

Fii tu sanatos cate asemenea exemple se intalnesc zi de zi! ;)

Aşa e.

Floricik_ a scris:

- nu face rău lucrurilor

...cu exceptia propriilor jucarii de care poate dispune cum vrea; e nevoie de asta pentru a dobandi:

-simtul proprietatii (ma folosesc liber de ce-i al meu)

-simtul responsabilitatii fata de sine insusi (nu fata de o instanta externa - parinte normativ)

Franco222 a scris:

...cu exceptia propriilor jucarii de care poate dispune cum vrea; e nevoie de asta pentru a dobandi:

-simtul proprietatii (ma folosesc liber de ce-i al meu)

auch...

Franco222 a scris:

-simtul responsabilitatii fata de sine insusi (nu fata de o instanta externa - parinte normativ)

realitatii ai vrut sa spui...

O educatie ghidata in functie de consecinte (bune sau rele), asa cum spune Floricik in ultimul mesaj, mi se pare gresita. Ceea ce face un copil este un mesaj despre felul in care simte si gindeste si asa ar trebui sa ramina...

Floricik_ a scris:

Nu ştiu dacă ai citit cartea, din c