Abuzul minorilor şi instinctul matern – cum se manifestă acest instinct si la ce se reduce de fapt?

Cleric Preston a scris:

sa deturneze atentia copilului de la dorinta sa spre ceea ce are importanta pentru adult. Dorintele unui copil neiubit nu sunt importante pentru parinte. Iar persoana ale carui nevoi si dorinte sunt respinse, de fapt simte ca nu exista pentru cel care-i respinge dorintele si nevoile in mod brutal. Copilul trebuie orientat spre nevoile lui reale, nu trebuie umilit in public.

Ceea ce ai spus tu este situatia ideala. Ceea ce vad eu insa, in fiecare zi, nu se incadreaza in acest tablou...

Cleric Preston a scris:

sa deturneze atentia copilului de la dorinta sa spre ceea ce are importanta pentru adult. Dorintele unui copil neiubit nu sunt importante pentru parinte. Iar persoana ale carei nevoi si dorinte sunt respinse, de fapt simte ca nu exista pentru cel care-i respinge dorintele si nevoile in mod brutal. Copilul trebuie orientat spre nevoile lui reale, nu trebuie umilit in public iar uneori mai trebuie sa-i respectam si dorintele, chiar daca par capricii.

Copiii mei, ori de cate ori mergem la cumparaturi, vor cate o punga de bomboane din fiecare fel, ciocolata, oua de ciocolata, turta dulce, pufuleti, chipsuri, la gramada, de toate, daca le iau ceva din ce vor, inseamna ca merge treaba si mai cer. Stau minute in sir sa le explic moartea caprioarei, de ce nu luam un anumit produs si de ce prefer sa iau altul sau, de data aia, sa nu iau nimic.

Nu e chiar asa.. copiii vad ambalajele alea al naibii de colorate si atragatoare si vor tot, asta nu inseamna ca eu trebuie sa ma inchin dorintelor lor...

tu esti un caz de felicitat

Deloc. Dar e greu cu doi dracusori care iti aduc juma' de raft si-ti pun in cos

S.M.Poupincourt a scris:

Deloc. Dar e greu cu doi dracusori care iti aduc juma' de raft si-ti pun in cos

Am o colega de servici care vine mereu cu baietelul ei la cumparaturi. Copilul, evident, incepe sa arunce in cos tot ce i se pare atractiv ( si ai dreptate, ambalajele astea iti fura ochii).

Urmarea? Daca nu i le cumpara face un scandal cumplit (am asistat la cateva scene de genul) se tranteste pe jos, tipa, plange, o loveste pe mama sa. De cate ori, noi , colegele ii spuneam ca nu e ok sa se comporte asa, singura ei scuza este ca nu il poate convinge sa renunte la ce isi doreste si nici nu il poate linisti. Adevarul este ca respectivul copil este deosebit de irascibil .

Cleric Preston a scris:

Ca sa vezi de ce nu e frumos sa arati cu degetul incearca, fa asa in grupul tau social si te vei lamuri. Functie de ceea ce vei primi, aprobare/dezaprobare.

Eu am mai aratat cu degetul uneori atunci cand voiam... sa arat ceva, dar nu am observat reactii negative. Si daca cineva si-a indreptat aratatorul spre mine, mi s-a parut un gest minor si natural in contextul respectiv, nu m-am simtit deranjata in nici un fel.

Rrami a scris:

Adevarul este ca respectivul copil este deosebit de irascibil .

Pai nici nu ma mira ca scrii ca-i "deosebit de irascibil" din moment ce nu-i copilul tau.

Am observat de mult timp obiceiul constant al multor parinti care bantuie prin spatiul real si virtual mioritic de a-i numi pe copii altora (si pe alti oameni in general) prin apelative desconsiderante precum "aia", "ăla", "fătucă", "fie-sa", "fi-su", "mă-sa", "ta-su", "tipă", "tip"etc. In Romania apelativul "domnisoara" rostit catre o fata/femeie tanara are adesea semnificatie subliminala de ironie batjocoritoare.

Rrami a scris:

Am o colega de servici care vine mereu cu baietelul ei la cumparaturi. Copilul, evident, incepe sa arunce in cos tot ce i se pare atractiv ( si ai dreptate, ambalajele astea iti fura ochii).

Urmarea? Daca nu i le cumpara face un scandal cumplit (am asistat la cateva scene de genul) se tranteste pe jos, tipa, plange, o loveste pe mama sa. De cate ori, noi , colegele ii spuneam ca nu e ok sa se comporte asa, singura ei scuza este ca nu il poate convinge sa renunte la ce isi doreste si nici nu il poate linisti. Adevarul este ca respectivul copil este deosebit de irascibil .

Parerea mea este ca "al ai cum ti-l cresti". Aveam si noi o vecina in bloc cand eram mica si mergeam la ea in vizita deseori. Fetita ei mai mica se urca pe masa de bucatarie fara chilotei si dadea cu fundul de toata musamaua aia dupa care maica-sa ne servea mancare pe masa. Si se ruga de ea sa se dea jos de pe masa in timp ce aia mica tipa si facea scandal daca vroia sa o dea jos cu forta.

Am prietene aici care au copii foarte manierati,politicosi,respectuosi.Si nu au fost crescuti cu bataia sau abuz verbal.Dar au stiut cum sa-i educe.

S.M.Poupincourt a scris:

Deloc. Dar e greu cu doi dracusori care iti aduc juma' de raft si-ti pun in cos

Nu era vorba de tot raftul in povestea mea, ci de marfa pe care o alesesem pentru mine. Acel copil isi dorea exact ceea ce am cumparat eu pentru ca lui in mod normal nu-i erau respectate alegerile. Si credea ca daca ma face pe mine reprezentatul alegerilor lui, va avea mai mult succes, ceva in genul "uite, daca nenea ala cumpara asa ceva, sigur e bun, imi iei si mie? pentru ca atunci cand eu imi doresc ceva nu imi iei"

Rrami a scris:

Adevarul este ca respectivul copil este deosebit de irascibil .

Adevarul este ca acel copil era scapat de sub autoritatea parintelui si orice i s-ar cumpara nu-l mai putea satura atat de usor (autoritatea se castiga nu se impune, si o castiga parintele normal psihic, care comunica sincer si pe intelesul copilului, bland, calm, ferm si cu dragoste, care o simte copilul). Se tavalea pe jos tocmai pentru ca stia ca nu primeste nimic niciodata. Iar acasa nu i se explica nimic. Era ignorat, parintii nu se jucau cu el. Este tipic pentru copiii depresivi. Plus conteaza mult cum

Cleric Preston a scris:

Azi am fost la supermarket sa ma indulcesc, cu iaurturi de fructe. Dupa ce am pus din toate felurile in carut, se aproprie o fetita care arata cu degetul tinta spre iaurturile alese de mine si spune: "mama din astea vreau". Maicasa, o ţ

S.M.Poupincourt a scris:

Deloc. Dar e greu cu doi dracusori care iti aduc juma' de raft si-ti pun in cos

Faptul ca iti numesti copiii "doi dracusori" spune multe despre relatia ta cu tatal lor. Ca ei nu te asculta arata ca nu sunt constienti ca mai existi si tu pe lumea asta, plus faptul ca nu ai autoritate asupra lor. Si daca sunt prea mici, de 3-4 ani, nu-i mai lua asa de des la supermarket. Poti comanda produsele online. Exista firme de distributie la domiciliu care iti fac cumparaturile. E un stres pentru un copil mic sa il plimbi mereu printre rafturi cu tot felul de dulciuri si jucarii iar la urma sa nu-i cumperi nimic. Sunt convins ca daca de la bun inceput i s-ar fi cumparat cate ceva, devenea din ce in ce mai putin frustrat. Plus de asta, copilul mai trebuie invatat sa daruiasca si altor copii, asa devine constient ca nu exista numai el pe lumea asta. Trebuie dus la alti copii si determinat sa imparta cu ei in schimbul prieteniei (invata sa se bucure de bucuria altora). Asa si cu jucariile. Si cand are 5 ani, poti sa-i dai lui direct banii sa-si plateasca la casa jucaria, dupa care o lasi sa si-o care, nu-i spui "vezi sa nu o strici", asa invata ca are si el putere, pentru ca si-a cumparat-o singur, si ca e proprietarul ei, daca vrea o pastreaza, daca nu, nu are decat sa isi verse furia pe ea si sa o strice, e decizia lui, in care parintele nu are nici un drept sa intervina. A reprima mereu furia copilului are consecinte grave mai tarziu.