Ce nu trebuie sa spui copilului tau,NICIODATA

Acum stau sa ma gandesc cat de mult m-a marcat....pai avand in vedere ca acel "eu te-am facut eu te omor" (tata)era zis pe fff bune, adica mai erau 2 pasi pana la punerea in practica.....cred ca m-a cam marcat... As vrea sa le spun tuturor parintilor sa nu faca asa ceva copiilor lor pt nimic in lume, dar din cate observ pe acest forum lumea e destul de sanatoasa la cap din punctul acesta de vedere.

Si mama mi-a facut cateva faze la o varsta la care nu stiam sa ma apar. Si inca mi se pare de neconceput ce a facut atunci.O poveste intortocheata, la vro 11-12 ani ma jucam afara volei cu copiii peste un fileu improvizat(o ata groasa, colorata puternic si intinsa peste strada cam la nivelul nostru). Ma cheama mama acasa sa manc. Dupa ceva timp vine la usa la noi mama unuia din baietii cu care ma jucasem afara, cu baiatu dupa ea urland ca naiba ca am vrut sa-i omor copilul. Baiatu se saturase de volei si luase bicileta sa dea o tura.......numai ca a uitat de fileu (si probabil si ceilalti copii) si era sa se cam sranguleze cu el.Adica s-a proptit cu gatu in acel "fileu" si a cazut. Si eu eram vinovata pt ca eram cea mai mare din acel grup de copii (mai mare cu cateva luni, dar pt ea nu conta asta). nu conta ca nici nu fusesem acolo. Oricum ce a facut cu mine, de speriat, ca ma duce la casa de copii, ca ce obraznica sunt (fara modestie am fost cel mai cuminte copil de pe lume, si nu sunt mandra de asta). Ce m-a suparat......ca mama nu i-a dat un sut in fund si vro 2 injuraturi. Asta merita! Nu i-a zis absolut nimic, nu m-a aparat, nici macar nu m-a intrebat daca e adevarat ce spune acea doamna!Aproape ca isi cerea scuze pt comportamentul meu. ?!dar cu ce eram vinovata?!

Voi cunoasteti vreo mama care sa fi reactionat in acest fel vreodata?Si daca ar fi un copil obraznic, tot nu trebuie sa ii permiti altuia sa ti-l injoseasca in halul asta.

Si da, si asta m-a afectat.....mult.poate nici eu nu- mi dau seama cat de mult

crptmnzc a scris:

Acum stau sa ma gandesc cat de mult m-a marcat....pai avand in vedere ca acel "eu te-am facut eu te omor" (tata)era zis pe fff bune, adica mai erau 2 pasi pana la punerea in practica.....cred ca m-a cam marcat... As vrea sa le spun tuturor parintilor sa nu faca asa ceva copiilor lor pt nimic in lume, dar din cate observ pe acest forum lumea e destul de sanatoasa la cap din punctul acesta de vedere.

Si mama mi-a facut cateva faze la o varsta la care nu stiam sa ma apar. Si inca mi se pare de neconceput ce a facut atunci.O poveste intortocheata, la vro 11-12 ani ma jucam afara volei cu copiii peste un fileu improvizat(o ata groasa, colorata puternic si intinsa peste strada cam la nivelul nostru). Ma cheama mama acasa sa manc. Dupa ceva timp vine la usa la noi mama unuia din baietii cu care ma jucasem afara, cu baiatu dupa ea urland ca naiba ca am vrut sa-i omor copilul. Baiatu se saturase de volei si luase bicileta sa dea o tura.......numai ca a uitat de fileu (si probabil si ceilalti copii) si era sa se cam sranguleze cu el.Adica s-a proptit cu gatu in acel "fileu" si a cazut. Si eu eram vinovata pt ca eram cea mai mare din acel grup de copii (mai mare cu cateva luni, dar pt ea nu conta asta). nu conta ca nici nu fusesem acolo. Oricum ce a facut cu mine, de speriat, ca ma duce la casa de copii, ca ce obraznica sunt (fara modestie am fost cel mai cuminte copil de pe lume, si nu sunt mandra de asta). Ce m-a suparat......ca mama nu i-a dat un sut in fund si vro 2 injuraturi. Asta merita! Nu i-a zis absolut nimic, nu m-a aparat, nici macar nu m-a intrebat daca e adevarat ce spune acea doamna!Aproape ca isi cerea scuze pt comportamentul meu. ?!dar cu ce eram vinovata?!

Voi cunoasteti vreo mama care sa fi reactionat in acest fel vreodata?Si daca ar fi un copil obraznic, tot nu trebuie sa ii permiti altuia sa ti-l injoseasca in halul asta.

Si da, si asta m-a afectat.....mult.poate nici eu nu- mi dau seama cat de mult

eu cred ca intamplarea cu fileul te-a marcat in bine

de ce?

pentru ca ai inceput sa constientizezi de la o varsta frageda ca raspunzi de actiunile tale si ca fiecare neatentzie poate ucide ....nu conteaza ca nu era intru totul vina ta ..... intotdeauna incercam sa gasim un vinovat .... in cazul tau ai gasit vinovatul.. "mama ta"... sau "ceilalti copii" .....

intr-adevar ar fi fost bine ca mama ta sa schitzeze macar un gest de aparare ..... dar ar fi bine sa te mai gandesti asupra acelui moment si asupra modului in care te-a marcat

Am citit ce s-a scris pe-aici si gasesc lucruri de bun simt.

Sa va povestesc o faza care acum o revad de multe ori la alti parinti.Eram prin clasa a 7-a si pt ca trebuiau duse la scoala plante medicinale+ castane (cota fiecaruia era mareeeeee!), am plecat mai multe fete la adunat de castane.Am adunat ,ne-am mai si jucat ca nu se putea altfel si intr-un final cind sa plecam acasa ne intalnim cu un taur.Ne-am speriat,nevoie mare si ne-am suit intr-un copac.Am stat vreo ora pana a plecat taurul si asta dupa ne-am dus acasa.Cand am ajuns, tata imi zice,furios foc,ca ,,ce,am crescut si acuma ma duc dupa toti golanii, de nu mai stiu de casa?".Nici argumente nu i-am mai adus,am tacut si data viitoare am avut grija sa nu mai intarzii.De fapt , nici nu intelegeam ce vrea sa spuna cu asta.

Deseori vad faza asta(chiar si la sotul meu!) ca parintii anticipeaza,intr-un fel ce ar urma sa faca copilul,dar nu-i asa.Si de aici un mare scandal si copilul e pedepsit si nu stie pentru ce.Exemplele pot fi marunte.Gresesc?

In legatura cu bataia,ca tot e rupta din rai,am gasit pe undeva ca mama nu trebuie sa-si loveasca niciodata copilul la fund,mai ales cu mana goala,pt ca ii transmite copilului toata energia distructiva pe care o are in ea in acel moment ,deoarece ultima chakra se afla tocmai in acel loc,la baza coloanei vertebrale.....energia negativa se transmite mai apoi in sus la toate chakrele.Mama se calmeaza, dar copilul trage ponoasele imbolnavindu-se mai tirziu.Nici lovirea in alt loc nu e permisa,pe acelasi principiu.Daca gasesc cartea in care am citit va anunt.E de parapsihologie,oricum.

In cazul meu nu dau vina pe nimeni, vreau doar sa spun ca nu eram vinovata de ceea ce ma acuza acea doamna. Deloc!Oricum avand in vedere ce fel de copil eram ( f supus, prostu tuturor, nu am ranit sau jignit pe cineva in vre-un fel), nu avusesera nici o problema din partea mea. Mi se pare aiurea ca i-a dat crezare. Si chiar daca era adevarat tot trebuia sa ma apere, eram mica, ce stiam eu.Si bun prost tot trebuie sa-ti aperi pruncul.

De fapt chiar nu m-a marcat in bine deloc , si iti spun de ce Santa Claus, pt ca acelasi stil l-a avut si il are in continuare si desi e prost incearca sa mi-l impuna si mie (intr-o masura a si reusit): ea a fost si e supusa, nu stie prea multe, tot timpul celalalt stie mai multe decat ea si are dreptate(asa crede ea). Acum cand ma vede ca imi apar punctul de vedere imi comenteaza!

Oare parintii nu ar trebui sa priveasca obiectiv asupra lor si sa-si constientizeze defectele si sa incerce pe cat posibil sa nu le imprime prin educatie si odraslelor?!

Eu voi incerca sa nu fac aceleasi greseli pe care le-au facut parintii mei, dar nu stiu in ce masura voi reusi. Inteleg ca tot ce au facut a fost din dragoste si spre binele meu, dar si acum ma revolta unele lucruri.

1) protectia exagerata - au avut grija sa nu ies din vizorul lor si chiar am luat bataie pentru ca am plecat din perimetrul de joaca, la distanta destul de mica;

2) restrictii inutile - inchiderea televizorului in timpul filmului (mi-au afectat curiozitatea), pentru ca e tarziu;

3) interdictia de a vorbi cu unele persoane neagreate de ei - "Sa nu te prind ca vorbesti cu X, ca e rau, tigan, bataus, prost, nespalat etc.!"

4) nu m-au lasat sa fac treaba ca nu cumva sa ma obosesc - "Lasa ca ai timp destul cand te faci mare!"

5) nu am avut voie sa plec in alte localitati mai mult de o zi (tabere, concursuri, cantonamente etc.), desi eram supravegheati de adulti;

6) am luat bataie fara motiv;

7) nu au comunicat suficient de mult cu mine, se limitau la certurile lor, apoi se suparau ca nu stau acasa decat ca sa dorm si sa mananc

si multe altele pe care nu mi le amintesc pe moment.

E bine sa ne aducem aminte dar SA NU-I JUDECAM chiar daca inca doare.

Eu incerc sa fac asta de ani de zile.Si cateodata reusesc,cateodata nu.

Oare eu ce parinte as fi?

Oare copilul meu la 20 ani cum isi va aminti de mine?

Sa nu judecam(zic asta cu juma' de gura pt ca depinde de situatie) dar sa invatam!

Sunt mama a doi baieti minunati, si astfel ma invart in cercuri de.. parinti, ca sa zic asa: parcuri, gradinita... locuri cu si pentru copii si parinti.

Ceea ce am auzit foarte des, si totusi nu pot sa ma obisnuiesc cu asta, sunt fraze de genul: "esti prost, copile", "pleaca, ai fost rau si nu te mai iubesc" sau "m-am saturat de tine, nu te mai pot vedea". Ma socheaza de fiecare data cand aud mame spunandu-le asa propriilor copii.

Hmm.. in ceea ce priveste bataia... nu stiu ce sa spun. Fiul meu cel mare are 4 ani si nu a fost batut niciodata nici de mine, nici de tatal lui. Recunosc, sunt total impotriva bataii, si cu el, n-a fost nevoie nici de "banala" palmuta peste manuta, "ca sa stie micutul ca nu e voie". Mereu am considerat ca daca un copil nu intelege de vorba buna, nu intelege nici cu bataia, si ca trebuie sa inteleaga, sa i se explice de ce nu e voie, sau de ce nu e bine ceea ce face.Am fost si suntem cei mai buni prieteni, si poate credeti ca exagerez, dar el ma asculta din dragoste si din dorinta de a nu ma supara.

A venit barza a doua oara, si a mai adus un baietel, care acum are 1 anisor si 3 luni, total diferit de fratele lui mai mare. E un copilas super energic, care nu sta locului o clipa: e ori sus pe masa din bucatarie (a trebuit sa leg scaunele de masa, ca sa nu mai poata sa se cocoteze), ba e in frigider, ba loveste in raftul de sticla al vitrinei din sufragerie... si toate "relele" posibile. A trebuit sa incep, cu parere de rau sa-l lovesc peste manuta, fiindca cu vorba buna nu am rezolvat nimic. Si?...ce credeti? Raspunsul lui? Continua cu aceasi indarjire, dar in schimb imi arata ca intelege, pt ca acum, inaite sa deschida usa frigiderului imi zambeste fortat... isi aduna mutrisoara intr-un zambet de copil obraznic, spunand parca: "hai... lasa-ma sa deschid!"

Eu am fost singura la parinti si copii inca nu am, dar daca as fi avut un frate sau o sora, cred ca m-ar fi deranjat mult sa ma tot compare, pe principiu "fratele tau de ce poate sa faca x chestie si tu nu?"

Cel mai mare dintre copii nu trebuie terorizat cu grija pt cei mai mici.Ajunge sa-i urasca.Pana creste si incepe sa inteleaga unele lucruri e mult si nu are rost sa ii stricam copilaria,chiar da e ,,Mare".