Povesti,povestiri,glume crestine,orientale si de pretutindeni.

Pilda g

Destinul slugii Xu

Sluga unui negustor chinez Ali-Ban, pe numele sau Xu, adoarme in timpul orelor de munca la umbra unui cires. Il trezeste un barbat urat cu o cicatrice mare pe fata, acoperit de o manta si cu o coasa in mana. Era Moartea. Xu speriat, intreba cu groaza:

'Cine esti tu !?'

Barbatul ranji perfid si raspunse cu un calm izbitor:

'Eu sunt Moartea si am venit sa te anunt ca azi e ultima ta zi. Maine, cand soarele va fi exact deasupra capului tau, voi veni dupa tine. Nu ai cum scapa, iti cunosc deja si ultimul pas pe care il vei face inainte de acel moment.'

'Cine te-a trimis?' intreba Xu ingrozit

'Destinul' raspunse Moartea.

Vazand ca nu isi mai gaseste pacea, stapanul Ali-Ban se apropie de sluga sa Xu si il lua la intrebari. Dupa ce asculta cu atentie drama slugii, stapanul lua hotararea sa mearga cu acesta la Inteleptul din sat.

Inteleptul, isi scarpina barba alba si lunga, ofta de doua ori, il privi aprig pe Xu si conlcuziona:

'Tot ce putem face e sa incercam sa schimbam planurile de pe urmatoarea zi. Gandeste-te bine, unde trebuie tu sa fii maine, cand soarele va fi exact deasupra capului tau.'

Xu se gandi ce se gandi, transpira ce transpira si pana la urma raspunse:

'Unde sunt de obicei. La datoria stapanului meu.'

Toate privirile se indreptara acum spre Ali-Ban, care considerandu-se acum responsabil de viata slugii sale, se puse lung pe ganduri. Maine avea sa mearga la targul din satul X si drumul era anevoios pana acolo. Trebuia sa adape bine magarii inainte sa porneasca in zori de zi. Xu il va ajuta cu sacosele si cu amenejarea tarabei si ..asta e !

'Gata!' exclama Ali-Ban.. stiu unde ar trebui sa fii tu maine. In targul din satul X, alaturi de mine. Hotarasem asta cu doua saptamani in urma, cand am aflat unde se va tine targul exact si cata marfa aveam sa duc pentru taraba. Singur imi era imposibil sa ma descurc, asa ca deja vorbisem cu fratele meu sa imi imprumute in aceasta zi, o sluga care sa te inlocuiasca la casa.

Inteleptul incuviinta si hotarara ca a doua zi dimineata, Xu sa plece la un var de al sau in vizita, in satul Y, pentru doua zile. Apoi, dupa ce pericolul va fi trecut, avea sa se intoarca dn nou la stapanul sau care de data aceasta se va sacrifica pentru viata lui si va merge singur la targ.

Zis si facut.

A doua zi dimineata, pe drumul sau spre targul din satul X, negustorul Ali-Ban se intalni cu Moartea. O recunoscu dupa descrierea facuta de Xu in seara precedenta.

Moartea mergea la pas alert, cu coasa in spate, in directie opusa cu Ali-Ban.

'Unde mergi atat de hotarat' intreba negustorul ingrozit, scapand totodata urmatoarea intrebare .. 'sigur inaintezi pe directia buna? '

Moartea, fara a se opri din mars, ranji perfid acestuia:

'Nu am timp de pierdut. Am intalnire la ora amiezii cu sluga dumitale Xu, in satul Y'

....Am doar trei replici sa anticipez:

1. Da, cred ca fiecare isi alege propriul destin, din mers.

2. Da, cred in Dumnezeu si in liberul albitrul totodata, chiar daca Dzeu (si unii oameni) pot citi viitorul. Faptul ca stiu ce vom alege noi, nu ii acuza deloc de actul de a ne constrange noua alegerea.

3. Nu. Nu accept scuza lamentabila 'Nu tine de mine. Poate ca asa sta scris' . Normal ca asa sta scris, daca tu faci in asa fel incat asa sa se si scrie.

Aparenta

Cea mai nobilă faptă

Un om avea trei feciori şi le-a

Monologul lui Dumnezeu

M-am uitat la tine cand te-ai trezit de dimineata.

Asteptam sa-mi spui doua trei cuvinte, multumindu-Mi pentru cele ce ti s-au intamplat, cerandu-Mi parerea pentru cele ce urma sa le faci astazi.

Am observat ca erai mult prea preocupat ca sa-ti cauti haine potrivite pentru a merge la serviciu.

Speram sa gasesti cateva clipe ca sa-Mi spui : Buna dimineata! Dar erai mult prea ocupat.

Pentru a vedea ca-ti sunt alaturi, am surprins pentru tin cerul cu culori si cant de pasarele. Pacat ca nu ai observat nici atunci prezenta Mea.

Te-am privit plecand grabit spre serviciu si iar am asteptat. Presupun ca fiind atat de ocupat, nu ai avut timp nici atunci sa-Mi spui doua vorbe.

Cand te intorceai de la munca, ti-am vazut oboseala si ti-am trimis o ploaie marunta care sa-ti alunge stresul acumulat.

Am crezut ca facandu-ti aceasta placere iti vei aduce aminte de Mine. In schimb, suparat, M-ai injurat.

Doream atat de mult sa-Mi vorbesti.Oricum ziua era, inca, lunga!

Ai pornit televizorul si in timp ce urmareai programul preferat, Eu am asteptat.

Ai cinat apoi cu ai tai si tot nu ti-ai adus aminte de Mine.

Vazandu-te atat de obosit, am inteles tacerea ta si am stins splendoarea cerului ca sa te poti odihni, dar nu te-am lasat in bezna.

Am lasat veghetori pentru tine o multime de stele. Era asa de frumos, pacat ca n-ai observat

Basmul din Carpaţi

(

TRAISTA CU POVESTI.....Xun Zi

Se spune ca demult, tare demult, pe cand hartia nu era hartie ca cea de azi ci doar bucati mari de matase vopsita in cele mai felurite culori: de la rosul sangelui la albul translucid al zapezilor din varf de munte sau negrul noptilor de vara, traia un mare mester, vestit in toata lumea pentru scrisul lui maiastru si pentru pastelurile care ii ieseau de sub penelul fermecat.

Si nu era imparat care sa nu-i plateasca cu aur pentru un petec de matase cu un rasarit de soare dintre crestele inzapezite ale muntilor sau pentru o cascada ce se strecura printre stancile pizmase. iar maiestria lui era neantrecuta, incat daca nu ar fi fost atat de mici pastelurile ai fi putut crede ca totul respira si era viu.

Dar cu toate ca era bogat peste masura si era stimat si respectat de toti, el ramasese sa traiasca in batrana casa in care se nascuse alaturi de sotia sa iubitoare. Si totul nu ar fi fost decat bucurie dar nu putea fi asa caci ii lipsea totusi ceva: un fiu, un urmas. Si cate nu incercasera ei pentru a dobandi un urmas. Vraci, doctori, fermecatoare si cate leacuri aflasera pe toate le incercasera dar degeaba. Impartira mult din preaplinul lor caci de unde este poti sa dai si sa ajuti pe cei aflati le stramtorare. Si durerea era si mai mare de cand sotia lui il parasise, plecand spre locul vesnicelor bucurii, lasandu-l singur cu durerea lui. Caci toata viata lui reusise sa gaseasca buna intelegere, dragoste si sustinere din partea celei care jurase sa-i fie sprijin pana la sfarsitul zilelor. Si mahnirea ii parjolea sufletul asemeni soarelui desertului si pe zi ce trecea devenea tot mai retras si mai inchis, incat cu greu mai reusea cineva sa-i vada fata. Vecinii nu mai stiau ce sa faca pentru a-i aduce o usoara alinare si daca ar fi fost numai atat, dar pana si imparatul incepuse sa-si faca griji caci tare mult iubea toate lucrurile maiastre iesite din mana lui.

Si treceau zilele si Xun Zi, caci asa se chema maestrul nostru, devenea tot mai posomorat. Dar iata ca intr-o noapte intunecata, se porni o furtuna, strabatuta de cele mai nerusinate vantoase aducatoare de ploi si de traznete care luminau intunecimea ca o mana de sori. Batranul nostru se ridica din pat si cu inima tremurand se intinse la podea rugandu-se maritului sa-i curme zilele mohorate cu arsura trasnetului, si ruga era atat de fierbinte incat lacrimile ii curgeau siroaie si i se innodau in barba vlaguita.

Nu stiu daca ruga i-a fost ascultata sau nu, dar odata cu un huruit asurzitor care sfarama temeliile lumii, o lumina stralucitoare ca insasi lumina a o mie de sori se pravali din inaltul cerului spintecand pentru multa vreme intunecimea zdrentuita, incat batranul nostru crezu ca i s-a sfarsit viata si ca deja se indreapta catre tinuturile fericite pentru a-si regasi sotia. Si ramase batranul nostru intins si fara de simtire pana cand lumina stralucitoare a soarelui strapunse intunericul camerei mangaindu-i ochii osteniti. Se ridica Xun Zi si cu picioarele tremurande se indrepta si deschise usa. Pe treptele arse se afla un cos de aur iar din el isi ridica manutele o mandrete de fecioras cu pielea alba ca laptele si perisorul balai ca aurul topit. Batranul nostru nu mai stia ce sa creada dar cazu in genunchi multumind cerului. Se ridica sprinten de data asta si se apleca, ridicand cosul.

Copilul prinse a ganguri, incercand sa prinda fata aceea in manutele mici. Xun Zi, incepu sa sara intr-un picior de bucurie de parca Maritul si Milostivul ii luase mintile. Duse cosul in casa si iesi in fuga alergand prin vecini. Batu cu putere in porti, dar nimeni nu venea sa-i deschida. Isi aduse aminte ca poate vecini erau plecati la munca, asa ca se intoarse catre casa unde statea vecinul Chyang-Fui. Chiar in curte, rezemata de peretele casei era batrana-i mama care peticea cativa saci.

- Vecina Chyang, te rog ajuta-ma!

- Dar ce s-a intamplat marite Xun Zi?

- Hai cu mine sa ne sfatuim. Am nevoie de sfatul si ajutorul tau. Sigur ca o sa te rasplatesc pentru asta. Oh, unde esti tu buna mea Liu-ti sa te bucuri?

- Marite Xun Zi, da ce mare minune s-a intamplat?

- Hai cu mine si nu mai pierde vremea.

Se ridica batrana, urmandu-l pe mesterul penelului ale carui minti parca o luasera din loc. Xun Zi salta vesel si cand ajunse acasa, sari treptele ca un pusti pus pe sotii. Deschise usa si-i facu loc babutei sa intre. Inchise usa si in linistea casei se auzi un gangurit. Batrana ramase ca lovita vazand cosul aurit si mandretea de baietan care se afla inauntru. Trase de cateva ori aer in piept si dupa un timp reusi sa lege cateva vorbe.

- Ce minune mai este si asta marite Xun Zi?

Batranul incepu sa-i povesteasca ruga lui fierbinte de noaptea trecuta si minunea ce se intamplase. Stia ca ruga ii fusese ascultata si ca in sfarsit avea un urmas. Dar isi aduse aminte pentru ce o chemase pe batrana si ii spuse:

- Buna mea Chyang, nu pentru asta te-am chemat. Rogu-te spune-mi ce trebuie sa fac ca banuiesc ca baiatul ii este foame. Te rog ajuta-ma!

- Apai sa ma duc sa iau niste lapte de capra si ma intorc imediat.

Pleca batrana si se intoarse cu o ulcica de lapte cald si niste scutece. Hrani copilul, il schimba in scutecele curate si dupa ce ii aranja un patuiag intr-o albie il lasa sa doarma linistit, dupa care se aseza la taifas cu Xun Zi, spunandu-i de una si de alta de cate ii trebuiau copilului.

- Spune-mi te rog marite Xun Zi, da ce nume ii vei pune flacaului, ca nu se poate om fara de nume?

- Nume? La asta chiar ca nu m-am gandit. Ca bine spui. Nume? Nume? Sa-i spunem

TRAISTA CU POVESTI......Xun Zi(2)

Dar sa-l lasam pe batranul maestru Xun Zi cu treburile lui la casa baiatului si sa vedem de frumosul Yao Xun. Mergea voinicul nostru drum intins, fara sa se abata, intreband din om in om despre tinutul Tibetului. Toate lumea il indruma spre apus caci nimeni nu ajunsese pana acolo, dar din ce stiau ei, acest tinut se afla undeva spre apus. Mergea voinicul nostru si ori de cate ori putea ajuta pe cei nevoiasi, inlesnindu-le fie cate o scrisoare cu slove maiastre catre guvernator, fie cate o masa imbelsugata acolo unde se vedea ca foamea se cuibarise adanc si toate le facea fara a se gandi sa ceara ceva. Un singur lucru il necajea peste masura: faptul ca era tot singur la drum si ca nu gasise si el pe cineva sa se intovaraseasca. Dar nici nu suferea prea tare caci tot drumul era inconjurat de cate o pasariuca ce-l insenina cu cantul ei. Intr-o seara, la marginea unui crang, gasi un catelandru ce plangea dupa mama lui. Il lua in brate si incerca sa-l aline, vorbind cu el. Se pregati de mas, aprinse focul si aranja un pat din ramuri de bambus pe care il inveli cu frunze si muschi. Parpali bucata de carne pe care o avea in desaga, scoase si lipiile de orez si aduse intr-o ulcica apa dulce si rece de izvor. Se aseza si incepu sa se ospateze impartind totul cu noul sau prieten. Rascoli focul si puse alte vreascuri ca sa tina pana spre ziua si se culca strangand puiul la piept ca sa-l incalzeasca. Dimineata la trezire vazu catelandrul rascolind frunzele din jur si rostogolind un ghem de tepi. Lua ariciul speriat, cu grija, si-l duse pana intr-un desis dandu-i drumul. Se intoarse la foc, scoase din traista lipiile ramase si o bucata de branza si dupa ce mancara pe saturate, rascoli cenusa si stinse carbunii dupa care pleca mai departe. Spre marea lui bucurie catelandrul il urma asa ca de acum incolo nu avea sa mai fie singur. Si merse voinicul nostru, zi de vara pana-n seara, si din seara-n ziua iara si mergea si nu se incurca. De la un timp iata ca asezarile se rarira si pamantul prinse a se ghebosa adunand deal langa deal, iar undeva in zare deja se vedea prin ceata tremurata o inlantuire de munti. Printre ceturile diminetilor se zareau trecatori adanci ce se strecurau pana catre varf. Pomii se opreau pe drum lasand iarba deasa sa alerge catre varfurile inzapezite ale muntilor.

Intr-o zi, la umbra unui chiparos gasi un batran cu pletele albite sezand in pozitie de ruga, asemeni pietrei nemiscate. Se aseza alaturi, iar catelandrul dupa ce ii dadu ocol de cateva ori adulmecand aerul se retrase la cativa pasi si ramase asteptand cu ochii intrebatori. Spre seara, baiatul nostru se ridica si porni mai departe, lasandu-l pe batran in acelasi loc si in aceeasi stare caci il simtea rasturnat inauntru, petrecand timpul, stanca nemiscata si fara putinta de ajuns. Acum ca li se terminasera proviziile se hraneau cu ceea ce puteau. Catelandrul mai prindea mici vietati iar voinicul nostru se hranea cu fructe si muguri si cateodata chiar cu ciuperci gustoase. Incepu urcusul catre acele creste inzapezite si pe zi ce trecea era tot mai rece si in aer plutea mirosul zapezii.

Dupa un timp pe un mic platou cu iarba marunta, zari un batran ce statea in picioare cu bratele ridicate a implorare si care parea o trestie usoara asteptand suflarea molcoma a vantului. Ramase langa batran asteptand o zi intreaga dar cand vazu ca si acesta era calator ca seva verde, petrecand timpul in cautarea interioara, se ridica si pleca mai departe. Si mergea voinicul nostru si frigul devenea tot mai patrunzator iar dimineata gasea bruma deasa pe frunzele micilor plante, incat atunci cand pornea la drum parea ca iarba striga infundat cand calca pe ea. Urca voinicul nostru Yao Xun pe poteci sterse, prin vai uitate de apele lor si iata ca intr-o buna zi ajunse pe acoperisul lumii, caci toti acei munti se strangeau intr-un imens platou si doar ici colo se mai zarea cate o culme semeata invesmantata in zapada. Si mergea acum strangand catelandrul la piept caci frigul era patrunzator si doar asa se mai puteau incalzi. Vreascurile de foc se terminasera, mancarea era tot mai greu de gasit dar cei doi mergeau mai departe.

Intr-o dimineata, zari prin ceata stravezie un punct. Grabi pasi si cand ajunse aproape vazu un batran care plutea asemeni florii de lotus. Statea in aer la cateva palme deasupra pamantului. Vazu straiul saracacios al acestuia, si mai vazu ca sub el zapada se topise lasand la iveala cateva fire de iarba. Batranul tinea in mana dreapta un penel pregatit parca sa picteze iar in cea stanga facut sul un pergament. Se asaza Yao Xun langa batran, ostenit de drum si cu catelandrul la piept cazu intr-un somn adanc cu toate ca avea ochii deschisi, iar gandurile sale prinsera a calatori, facand drumul inapoi spre casa copilariei si catre tatal sau.

Si ramase Yao Xun al nostru langa batran o zi, fara sa se petreaca nimic, doua, dar batranul era nemiscat si abia in a treia zi batranul nostru se intoarse catre el. Baiatul se simtea bine si parca nici foamea sau frigul nu-l mai chinuiau ca inainte.

- Care ti-i voia voinicule? Intreba batranul cu glas stins dar patrunzator.

- Vreau sa stiu

TRAISTA CU POVESTI......Xun Zi(3)

- Fatul meu suntem aproape. Tine si turtita asta. Este ultima pe care o primesti. Vom ramane pe loc, fata in fata, pana cand boabele de orez vor incolti si vor lega rod.

- Care boabe marite invatat?

- Toate la timpul lor. Aseaza-te asa cum vei crede de cuviinta si cauta sa vezi.

Yao Xun se aseza pe zapada fara sa simta raceala si dupa ce puse turtita sub limba incepu sa priveasca.

Doua mici parabole

Stiu si o mica parabola despre alesul crucii:

Cand au inceput sa se imparta in niste hangare imense, erau de mai multe feluri, incepand de la cele foarte mici, apoi normale, mai mari si unele chiar imense.

Bineinteles, ca marea majoritate s-a repezit sa le ia pe cele mai mici ( care odata luate nu mai puteau fi schimbate) si s-au pacalit: erau din plumb, iar cele imense din carton ,experienta nu se putea impartasi, deoarece intrau unul cate unul.

________________________________________________________________________________

Cica la curtea lui Solomon traia un sclav foarte intelept. Plecand Solomon cu suita intr-o calatorie, sclavii erau incarcati cu bagajele necesare calatoriei. Fiind cel mai batran dintre sclavi, sclavul cel intelept a fost poftit de Solomon sa aleaga primul ce doreste sa care si el a ales sa care sacul mare cu faina pentru azime. Fiind si lucruri mai usoare, Solomon l-a intrebat de ce a facut aceasta alegere. El i-a explicat ca, este adevarat, la inceput va cara greutate mare, dar pe masura ce zilnic se coace painea, sacul se goleste si greutatea dusa de el devine tot mai mica, pana cand aproape nu mai duce nimic, lucru cu atat mai important cu cat pe parcurs se mai adauga si oboseala fireasca a calatoriei.