Început de Laughlin, Sâm 17 mai 2008 · 334 răspunsuri · 55.334 vizualizări
whydontyouyesbut a scris:Nu inteleg intrebarea. Instinctul matern al fetitelor prim-nascute sau cum? In orice caz nu are sens pentru mine. Si nu, nu mi se pare ca e cam mult spus.
Pixy porneste de la premiza ca fetitele prim-nascute sunt urate de mama daca al doilea nascut e baiat. Ceea ce e posibil in mediile rurale unde proiectiile si identificarile constituie viata interioara a majoritatii indivizilor din acele medii primitive.
Editat Joi 4 dec 2008 16:24
Cleric Preston a scris:Pixy porneste de la premiza ca fetitele prim-nascute sunt urate de mama daca al doilea nascut e baiat. Ceea ce e posibil in mediile rurale unde proiectiile si identificarile constituie viata interioara a majoritatii indivizilor din acele medii primitive.
... iar interpretezi cum ai tu chef ??
Si aritmetica de care vorbesti tu, nu este valabila in cazul copiilor de virste apropiate...
whydontyouyesbut a scris:Nu inteleg intrebarea. Instinctul matern al fetitelor prim-nascute sau cum? In orice caz nu are sens pentru mine. Si nu, nu mi se pare ca e cam mult spus.
Da...fetele prim-nascute...la un moment dat au tendinta de a-si lua rolul de sora mai mare in serios...daca si parintii sunt cam tarani (cum zice userul Preston).
Editat Joi 4 dec 2008 16:56
Cleric Preston a scris:Intaiul nascut se naste si creste intr-un cuplu si preia din plin nevroza acelui cuplu. Al doilea nascut, se naste si creste intr-un sistem familial, unde exista deja un copil iar nevroza se imparte la doi. E asa de grea aritmetica?
Si eu banuiam asta si consider ca experienta mea confirma o anume impartire a nevrozei intre frati/surori - pentru mine a fost un avantaj (daca poate fi numit asa) care a contribuit la faptul ca am scapat relativ ieftin si devreme din mainile parintilor mei.
Am o sora cu 15 luni mai mica, si singurul fel in care am interactionat una cu cealalta a fost sa jucam non-stop jocuri psihologice. Si asta nu dupa ce am crescut mai maricele, nici la adolescenta, ci de cand eram mici-mici, de cand imi pot aduce aminte.
Am fost concurente permanent si in orice ipostaza, nu conteaza cat de absurda: care-i cea mai frumoasa, care-i mai slaba, mai inalta, mai satena, mai "sociabila", care poarta numarul mai mic la incaltaminte, care are vocea mai subtire, care are note mai mari, care are pielea mai nu-stiu-cum, care-i mai buna la sport, care-i mai creata la par, care este mai orice. In prezent, cand privesc retrospectiv, inteleg foarte bine cum incurajau parintii competitia intre noi.
Cand m-am gandit uneori in ultimii ani cum ar fi fost sa fiu singura la parinti, am simti groaza fata ipoteza de a "beneficia" de intreaga lor atentie. Nu stiam la inceput cum sa descriu in cuvinte ceea ce simteam, dar totusi am constientizat ca faptul ca am o sora mi-a adus un mare serviciu.
Nu numai atat, dar mi-am dat seama ca in sistemul nostru familial, mereu incepand cu copilaria mica, am incercat mai mult sau mai putin inconstient sa-o imping la inaintare pe sora-mea, sa fie ea cea pe care se focuseaza cea mai mare parte din atentia parintilor. Datorita structurii ei de personalitate banuiesc, sora-mea s-a executat, a devenit ea oarecum paravanul meu de aparare in fata parintilor. Ne-am primit apoi si etichetele care au decurs de aici: ea era considerata cea "sociabila", cea "iubitoare", eu eram considerata distanta si "dificila". Eu as spune mai degraba acum ca sora-mea a fost ursuletul de plus al maicamii si chiar si al lui taica-miu.
Ultima data cand i-am vazut pe membrii "familiei", acum vreo 5-6 luni, sora-mea juca in continuare rolul de ursulet de plus si paratraznet intre parinti. Am aflat atunci (am auzit intamplator un schimb de replici) ca ii tot apar de cateva luni nu stiu ce fel de chisturi si m-am gandit atunci ca somatizeaza. Desigur, nimeni din "familie" nu s-ar gandi la asta ca posibila explicatie.
**********
Maica-mea ma cam pistona in copilarie sa am grija de "surioara" ca-i mai mica, sa ne luam apararea cand suntem intre ceilalti copii, bunica-mea materna imi spunea ca numai pe ea o am pe lume, ca ea va si singurul meu sprijin in viata dupa ce parintii n-or mai fi. Cu cat insistau mai mult, cu atat eu opuneam si mai mult rezistenta si faceam exact invers.
In toamna asta, citind postarile de pe roportal, mi-am dat seama ca de fapt eu mereu simteam falsitatea "familiei" in care m-am nascut, de aceea eram atat de reticenta si nu simteam simpatie pentru "surioara".
Imi amintesc o intamplare de cand aveam vreo 8-10 ani. Eu si sora-mea in camera noastra (aveam aceeasi camera) ne jucam cu jucarii. La un moment dat maica-mea si taica-meu deschid usa si, fara sa intre, ne intreaba din prag daca ne mai dorim un "fratior" sau o "surioara". Mi-am ridicat privirea de la jucarii, agasata ca sunt intrerupta din joaca si am raspuns sec "Nu". Cred ca si sora-mea a raspuns la fel, desi nu-mi amintesc exact. In orice caz, n-am mai avut alte surori sau frati dupa aceea.
Maica-mea a facut mai multe avorturi de-a lungul anilor despre care insepuse sa i se confeseze sora-mii. Mi-a pomenit si mie ceva la un moment dat, imi amintesc cuvantul "chiuretaj", dar nu-mi amintesc si contextul; i-am spus atunci ca mi-e scarba de ea. De atunci n-am mai adus vorba de chiuretajele ei de fata cu mine, dar a continuat de-a lungul anilor sa i se confeseze sora-mii uneori.
Editat Joi 4 dec 2008 17:28
Candid C. (Candice) a scris:Nu stiam la inceput cum sa descriu in cuvinte ceea ce simteam, dar totusi am constientizat ca faptul ca am o sora mi-a adus un mare serviciu.Nu numai atat, dar mi-am dat seama ca in sistemul nostru familial, mereu incepand cu copilaria mica, am incercat mai mult sau mai putin inconstient sa-o imping la inaintare pe sora-mea, sa fie ea cea pe care se focuseaza cea mai mare parte din atentia parintilor. Datorita structurii ei de personalitate banuiesc, sora-mea s-a executat, a devenit ea oarecum paravanul meu de aparare in fata parintilor. Ne-am primit apoi si etichetele care au decurs de aici: ea era considerata cea "sociabila", cea "iubitoare", eu eram considerata distanta si "dificila". Eu as spune mai degraba acum ca sora-mea a fost ursuletul de plus al maicamii si chiar si al lui taica-miu.
Ultima data cand i-am vazut pe membrii "familiei", acum vreo 5-6 luni, sora-mea juca in continuare rolul de ursulet de plus si paratraznet intre parinti. Am aflat atunci (am auzit intamplator un schimb de replici) ca ii tot apar de cateva luni nu stiu ce fel de chisturi si m-am gandit atunci ca somatizeaza. Desigur, nimeni din "familie" nu s-ar gandi la asta ca posibila explicatie.
**********
Maica-mea ma cam pistona in copilarie sa am grija de "surioara" ca-i mai mica, sa ne luam apararea cand suntem intre ceilalti copii, bunica-mea materna imi spunea ca numai pe ea o am pe lume, ca ea va si singurul meu sprijin in viata dupa ce parintii n-or mai fi. Cu cat insistau mai mult, cu atat eu opuneam si mai mult rezistenta si faceam exact invers.
In toamna asta, citind postarile de pe roportal, mi-am dat seama ca de fapt eu mereu simteam falsitatea "familiei" in care m-am nascut, de aceea eram atat de reticenta si nu simteam simpatie pentru "surioara".
Dar acum, ce sentimente ai pentru sora ta ??
Editat Joi 4 dec 2008 21:10
Picksy a scris:Dar acum, ce sentimente ai pentru sora ta ??
Am scris mesajul doar cu intentia de a ilustra felul in care functioneaza "aritmetica" impartirii nevrozei familiale intre frati/surori.
Iti raspuns totusi: indiferenta. La fel simt si pentru parinti si pentru restul pe care i-am lasat in urma. Adica nu-mi pasa.
Editat Joi 4 dec 2008 21:38
Candid C. (Candice) a scris:Am scris mesajul doar cu intentia de a ilustra felul in care functioneaza "aritmetica" impartirii nevrozei familiale intre frati/surori.Iti raspuns totusi: indiferenta. La fel simt si pentru parinti si pentru restul pe care i-am lasat in urma. Adica nu-mi pasa.
Orice femeie are dreptul la avort, indiferent pe cine si cum ingretoseaza. E decizia ei si a partenerului.
Editat Joi 4 dec 2008 22:32
Picksy a scris:Orice femeie are dreptul la avort, indiferent pe cine si cum ingretoseaza.
In caz ca n-ai observat, eu nu am afirmat in postarea mea cine ce are dreptul, nici nu am scris despre daca/cum/cand este avortul justificat. Ceea ce am vrut sa evidentiez a fost faptul ca maica-mea, pentru a-si descarca tensiunea psihologica, si-a facut propriile fiice confidente-"recipiente" ale haosului ei emotional. Tu te-ai simtit atinsa in problemele tale de constiinta si ai proiectat acuzatia din mintea ta asupra postarii mele.
Candid C. (Candice) a scris:In caz ca n-ai observat, eu nu am afirmat in postarea mea cine ce are dreptul, nici nu am scris despre daca/cum/cand este avortul justificat. Ceea ce am vrut sa evidentiez a fost faptul ca maica-mea, pentru a-si descarca tensiunea psihologica, si-a facut propriile fiice confidente-"recipiente" ale haosului ei emotional. Tu te-ai simtit atinsa in problemele tale de constiinta si ai proiectat acuzatia din mintea ta asupra postarii mele.
Ai facut si alte afirmatii despre mame avortine-eroine, din pacate (sechele de bolsevism). Dar as vrea sa aud parerea ta despre problemele mele de constiinta, din curiozitate.
Editat Vin 5 dec 2008 00:10
Candid C. (Candice) a scris:Am aflat atunci (am auzit intamplator un schimb de replici) ca ii tot apar de cateva luni nu stiu ce fel de chisturi si m-am gandit atunci ca somatizeaza.
Este posibil sa fie asa ceva pe fond psihic? Si eu am avut asfel de probleme, si incep sa-mi pun intrebari, mai ales avand in vedere perioada cand au inceput - la scurt timp dupa ce m-am mutat definitiv de la bunica, la mama mea
Candid C. (Candice) a scris:Si eu banuiam asta si consider ca experienta mea confirma o anume impartire a nevrozei intre frati/surori - pentru mine a fost un avantaj (daca poate fi numit asa) care a contribuit la faptul ca am scapat relativ ieftin si devreme din mainile parintilor mei.Am o sora cu 15 luni mai mica, si singurul fel in care am interactionat una cu cealalta a fost sa jucam non-stop jocuri psihologice. Si asta nu dupa ce am crescut mai maricele, nici la adolescenta, ci de cand eram mici-mici, de cand imi pot aduce aminte.
Am fost concurente permanent si in orice ipostaza...
Experienta mea a fost atit similara cit si diferita, in orice caz am resimtit intotdeauna aceeasi "usurare" ca nu sint singura la parinti. Sint mai mare cu 2 ani si ceva decit sora mea. In afara de jocurile psihologice noi ne mai exprimam nevoia de intietate, frustrarile si agresivitatea mimetica prin bataie. Ne bateam la ordinea zilei, desi eram fete, ne bateam in gluma sau in serios, si ni se parea un mod firesc de manifestare a relatiilor dintre frati. Ai nostri erau desigur socati cit de rele putem fi, si perpetuu stupefiati ca nu ne iubim ca niste surori (aceeasi placa "numai pe ea o ai" et caetera).
In ceea ce ma priveste pe mine ca cea dintii nascuta, am resimtit destul de acut "privilegiile" acestei pozitii prioritare. Chiar daca nu am petrecut prea mult timp cu parintii pina sa se nasca sora-mea (ma vizitau doar in weekenduri si ma mai luau cu ei in concedii) si nu am simtit ce inseamna "atentia" lor exclusiva, dupa ce ne-au luat pe amindoua in grija lor eu am devenit un fel de scut uman si ea un fel de ursulet de plus. Daca faceam impreuna lucruri condamnabile cu siguranta eu eram capul rautatilor (deci mincam bataie numai eu), daca gresea ea ceva era pentru ca eu ii dadusem un exemplu negativ (am auzit chestia asta de nenumarate ori "ce fel de exemplu ii dai sora-tii?"). Cred ca ura maica-mii s-a revarsat cu predilectie asupra mea pentru ca eram structural si fizic mai diferita de ea insasi, si pentru ca pur si simplu, eu eram "la inaintare", deci mai la indemina. La inceputul adolescentei mele a devenit evident ca nu ii voi satisface planurile pe care ar fi vrut sa le schiteze pentru viata mea, asa ca m-a lasat in plata domnului ca pe-o oaie neagra ce eram, sa-mi urmez aspiratiile idealist-intelectuale si ne-aducatoare de bani. Sora-mea in schimb a urmat profesia aleasa de ei, pina in detaliul privind specializarea- inrudita de altfel cu profesia parintilor. Amindoua am plecat din orasul parintilor dupa terminarea liceului. Relatiile dintre noi doua nu sint bazate pe efuziuni sau confesiuni, insa ne-a legat intotdeauna o anumita complicitate si o anumita solidaritate (impotriva dusmanului comun pesemne).
Toate cazurile pe care le cunosc cu copii unici provenind din familii disfunctionale sint mult mai dramatice (si unul de-a dreptul tragic, un suicid). Asadar cred ca e foarte valabila teoria impartirii nevrozei intre frati.