Ce este singuratatea?

Copilul este mic...am inteles ca are 4 ani. La ea nu este neaparat nevoie de psihoterapie. Ea are nevoie acuta de parinti care sa o iubeasca cu o dragoste in realitatea ei. Adica, care sa o inteleaga si sa ii asigure tot ceea ce ea are nevoie( mai ales psihic). Sotul tau nu vad sa faca asta. Personal, eu cred ca el nu se poate corecta nici in psihoterapie. Modul lui de a privi lucrurile imi suna a fi mult dezechilibrat. Tie insa ti-ar folosi psihoterapia. Chiar si numai pentru a afla de ce ai acceptat si mai accepti inca o relatie extrem de nociva pentru psihicul tau si al copilului.Cand tu iti vei schimba atitudinea, copila se va echilibra fantastic de repede. Ea nu poate intelege de ce parintii practic o renega...sotul in favoarea mamei lui, tu in favoarea sotului tau. Asta este ceea ce pe ea o afecteaza.In psihoterapie, vei putea invata un nou mod de a percepe lumea ei interioara.

epilog a scris:

L-am intrebat daca-si da seama cat rau i-ar face si a zis ca nu conteaza asta.

Pai daca nu conteaza, ce mai astepti, divort.

Cand am citit postarea ta m-am gandit si la situatia mea. Fostul meu sot nu se ocupa deloc de copil care are acum aproape 8 ani), mi-l plasa numai mie, dar nu din cauza mamei lui, ci din cauza serviciului. Numai cand facea vreo "prostioara" aparea si el sa-l certe. Copilul incepea sa ii stie de frica si asta ma cam supara. Intotdeauna il respingeam si de aici incepeau certurile, certuri care aveau loc si in prezenta copilului. Si din acest motiv si din alte motive, pe care nu le mai enumar aici, am divortat. In prezent locuim impreuna, dar suntem suntem separati fara a avea vreo obligatie unul fata de celalalt. Si certurile au incetat, baiatul meu se simte bine, nu ii mai este teama deloc de tatal lui. Nu stiu daca am ales cea mai buna solutie...

Laughlin a scris:

Daca efectul care il resimti acum este de bine pentru psihicul copilului, si pentru al tau, atunci 100% ai ales bine.

Sau o fi decis sa-l imite pe taicasu 100%....

Nu are cum sa fie 100% bine atat timp cat modelul bolnavicios e prezent si il poate prelua.

Daca efectul care il resimti acum este de bine pentru psihicul copilului, si pentru al tau, atunci 100% ai ales bine. Intotdeauna sa privesti prin prisma cauza-efect. Tu ai aflat o posibila cauza, si ai eliminat-o...copilul e bine psihic...deci este ok. In cazul tau ai procedat f bine. Si mai ales ca ti-ai castigat o independenta. Copii nu au nevoie de modele parentale cu probleme. Decat rau, mai bine fara. Asta ti-o va spune orice psiholog, care cunoaste psihologia copilului asa cum trebuie.

epilog a scris:

Sotul meu isi considera mama o femeie extrem de singura.

Faptul ca ea si i-a indepartat pe toti din jur (lasandu-le rani sufletesti grave) cu o atitudine prefacuta, ostila si in final agresiva, il considera doar un rezultat al singuratatii.

Prin urmare este foarte indulgent si ingaduitor cu ea si cauta sa-i produca cat mai dese bucurii, chiar folosindu-si/sacrificandu-si in acest scop fiica de 4 ani si sotia.

Din nefericire, mai ales in conceptia romanilor, dar si a altor popoare latine, parintii si, in special mamele, sunt vazuti ca si mega-creaturi. Scara ierarhica a barbatilor romani arata asa: Mama - Tata - apoi vine Dumnezeu - lista continua - si chiar pe ultima pozitie, dupa mici si bere, gasesti femeia. Am exagerat putin de tot, recunosc. Astora n-ai ce sa le faci, decat o lobotomie eventual...

iosafat a scris:

Nu are cum sa fie 100% bine atat timp cat modelul bolnavicios e prezent si il poate prelua.

Vroia sa stie daca a ales bine cand a divortat de partenerul cu care avea tensiuni in relatie.

De ce l-a luat ea de sot, si alte treburi, poate afla in terapie.

singuratatea.....cel mai urat sentiment pe care il poti avea....de exemplu eu acum il am si as avea nevoi de cineva langa mine dar asta eeee ma multumesc sa scriu aci pe forum

atata timp cat lumea de aici virtuala nu iti va acapara prea mult din existenta ta si iti poti gasi linistea, spune necazurile e OK

am increderea ca iti vei afla echilibrul si un om pe care sa-l ai in preajma

lipsa de comunicare inseamna singuratate, poti sa fii un exilat chiar in familia ta,