Ziua M...
,,În august 1939, la Moscova au venit delegatii militare britanice si franceze pentru negocieri privind actiuni comune împotriva Germaniei. Guvernele Marii Britanii si Frantei au repetat greseala jucatorilor neexperimentati. Asezîndu-se la aceeasi masa cu trisorii stalinisti, Marea Britanie si Franta au pierdut negocierile.
Nici guvernul britanic, nici cel francez n-au înteles intentiile lui Stalin. Însa planul stalinist este simplu: sa forteze Franta si Marea Britanie sa declare razboi Germaniei!... sau sa provoace Germania la anume actiuni, care sa oblige Franta si Marea Britanie sa declare razboi Germaniei.
Germania si Franta aveau granita comuna, iar Uniunea Sovietica era separata prin bariera unor state neutre. În orice repartizare sau combinare a fortelor, actiunile fundamentale de lupta puteau sa se desfasoare între Germania si Franta, cu participarea activa a Marii Britanii, iar Uniunea Sovietica putea sa fie formal de o anume parte, dar din punct de vedere real ramînea la o parte de carnagiul european si putea sa se limiteze la trimiterea de forte expeditionare...
Pentru Franta si Marea Britanie tratativele cu Stalin erau paguboase în orice situatie. Partea sovietica putea sa foloseasca în scopurile sale politice totul, începînd cu lista membrilor delegatiilor diplomatice. Daca Franta si Marea Britanie ar fi trimis la Moscova o delegatie de rang înalt, atunci Stalin ar fi putut spune lui Hitler: uita-te, aici se actioneaza împotriva ta, hai sa facem un pact, altfel... Daca Franta si Marea Britanic ar fi trimis la Moscova o delegatie de rang mai mic, atunci Stalin putea sa învinuiasca Marea Britanic si Franta de lipsa dorintei de a "îmblînzi agresorul" : în componenta delegatiei sovietice se afla însusi narkom-ul de aparare, tovarasul Vorosilov, dar voi pe cine ati trimis?
Primind acceptul de negociere al guvernului britanic si al celui francez, Stalin s-a trezit deodata în situatia omului care nu poate pierde. În fata lui s-au deschis doua posibilitati :
- sau delegatia sovietica va înainta noi si noi cereri si va ajunge pîna acolo ca Marea Britanic si Franta vor fi silite sa înceapa razboiul împotriva Germaniei;
- sau negocierile vor claca si atunci Franta si Marea Britanic vor putea fi învinuite de toate pacatele capitale, iar Stalin va putea semna cu Hitler cel mai miselesc pact.
si delegatia sovietica a înaintat cereri: noi nu avem granita comuna cu Germania, trupele noastre au nevoie de treceri prin Polonia.
Aceasta cerere era inadmisibila pentru Polonia si inutila pentru Uniunea Sovietica. Inadmisibila pentru ca guvernul si poporul Poloniei stiau ce înseamna Armata Rosie si NKVD. Putin mai tîrziu Estonia, Lituania si Letonia au permis sa se amplaseze garnizoane sovietice pe teritoriul lor si au ajuns în robia comunista, care, oricum ar fi evoluat lucrurile, trebuia sa devina eterna. Temerile partii poloneze erau întemeiate si mai tîrziu au fost confirmate de gropile comune ale ofiterilor polonezi din pamîntul sovietic.
Daca Stalin ar fi vrut pace, de ce mai avea nevoie de culoare de trecere în Polonia? K.E. Vorosilov, membru al Biroului Politic, narkom de aparare, Maresal al Uniunii Sovietice, declara la negocieri: "Întrucît Uniunea Sovietica
nu are granita comuna cu Germania, nu exista cai de intrare în contact cu agresorul" (Mejdunarodnaia jizn', 1959, nr. 3, p. 157).''