Emil Cioran

Imi doream de multa vreme sa deschid un topic care sa-l situeze in centrul discutiei pe Emil Cioran.

Cine a fost Cioran pentru fiecare dintre voi? Ce reprezinta el pentru Romania? Dar pentru Franta?

Eu am inceput cu "Schimbarea la fata a Romaniei", o carte care m-a impresionat prin simplitate si prin felul in care scrie despre tara asta, apoi am continuat cu "Pe culmile disperarii" , carte care m-a condus spre depresie timp de cateva luni bune...Apoi m-am oprit la "Cartea amagirilor" , recitind-o de mai multe ori.Mi s-a parut formidabila.

Cioran este de-o finete extraordinara si-n acelasi timp de-o brutalitate inexplicabila. M-a fascinat inca de la prima fraza si continua s-o faca si azi, chiar daca i-am citit cartile, niciodata nu e la fel. Cand citesti una din cartile lui pentru a doua oara, descoperi ceva unic, intelegi mai mult, vrei mai mult.

Am atasat aici un filmulet cu unul dintre interviurile cu Cioran. Sper sa va placa.

In concluzie, sa vorbim despre Cioran.... pasaje preferate, carte preferata, informatii referitoare la viata si opera lui....

Da, Emil Cioran, supranumit si unul dintre mari sceptici ai omenirii, a fost un adevarat sprijin in cele mai depresive momente ale vieti mele. Desi nu este cea mai buna solutie sa-l citesti in momentele depresive, totusi m-a ajutat. Am inteles ca nu sunt singurul pe lume, capabil de atata disperare si desertaciune in cea ce priveste viziunea asupra lumii. Din pacate, de multe ori, Cioran a fost inteles si interpretat gresit de catre publicul neavizat, crezandu-se ca prin cartile lui, in speta; Pe Culmile Disperarii si Tratat de Descompunere, impinge spre sinucidere sau renuntarea la aceasta iluzie, ori ca viata in sine nu are nici un sens. L-am urmarit si in interviurile luate de Gabriel Liiceanu, spre sfarsitul vietii sale, unde m-a impresionat cu modestia sincera si dificultatea exprimari verbale a ideiilor si conceptiilor personale despre viata. El a existat pentru a scrie, ci nu pentru a vorbi...

Nu am citit nici o cartea de-a lui,dar am fost intrebat de vreo 2x daca am citit cumva datorita gandurilor mele depresive si oarecum realiste despre lume.

E scriitorul meu roman preferat,i-am citit toată opera.

Prima carte pe care i-am citit-o a fost Pe culmile disperării , motivata fiind de faptul ca au existat persoane care s-au sinucis după ce au citit-o.Eu n-am intrat in depresie din cauza ei,spre deosebire de multi.Unele cărti le-am citit cu maxima seriozitate,iar altele mi s-au părut atat de exagerate si de pesimiste ,incat chiar am ras in hohote citindu-le.Ma mai distrează si azi unele pasaje.

Văd la el o oarecare doza de ipocrizie

deliah a scris:

Văd la el o oarecare doza de ipocrizie

andruta* a scris:

In opinia mea,n-a promovat nici un moment sinuciderea. Nici macar nu a invitat la meditatie, sau la simtiri profunde.

Nu numai ca a promovat ideea sinuciderii,dar era chiar obsedat de aceasta idee, in toate cartile lui vorbeste despre asta si nu face decat sa prezinte avantajele mortii....

Mie,de exemplu nu-mi place carnea,si n-am de gand sa mananc vreodata,asadar nu ma apuc sa scriu vreo 20 de carti despre cat de bine-i sa mananci carne.Cioran asa a facut cu sinuciderea. :D

A scris chiar ca ii apreciaza pe cei care se sinucid,fiindca sunt capabili de trairi interioare nemaipomenite.

Sau:

Am gasit "citipedia" citate din Cioran si iata cateva care mi-au placut.

Omul e un animal care se vede trăind.

Trupul e un zăcăm

Frumoase citatele voastre, deliah si JetBlack.

In legatura cu ceea ce spui despre sinucidere, deliah, da, Cioran vorbeste despre asta ca si cum ar fi un lucru benefic-daca se poate numi astfel- insa analizand felul in care pune problema, nu consider ca promoveaza conceptul.

De fapt, exact cum am si spus mai sus, da, el isi spune parerea vis-a-vis de sinucidere, nu se fereste sa-si musamalizeze intr-un fel sau altul trairile, dar mai departe ca este privit acest lucru ca un indemn la sinucidere... ramane o chestiune de alegere.

In fond, nimeni nu te poate obliga sa-ti iei viata. Dupa ce-am citit "Pe culmile disperarii" mi-a venit mult sa plang. Aveam ganduri negre si intrasem intr-o stare de depresie, datorata si unor factori externi, fara legatura cu Cioran. Apoi, trecand de acest prag, am constientizat cat de mult a contat viata pentru el... Paradoxal, vei spune... Moartea este subiectul de baza, o "arma"... Cioran a ajuns la un nivel spiritual in care s-a simtit capabil sa vorbeasca despre moarte, si nu oricine o poate face..despre trecerea de dincolo in maniera lui...

El nu si-a facut un scop din a aduce "daruri" mortii, pentru ca nu a scris pentru a darui,transmite ceva. A scris din egoism, pentru a se intelege pe sine. Ca mai tarziu a fost citit, si-a devenit un om de exceptie prin prisma cititorilor cartilor sale, nu a fost decat "cireasa de pe tort". Cred ca intelegi ce vreau sa zic.

Boala este modul

andruta* a scris:

Există inimi

Cioran- in cele din urma un las