<_< Nu stiu de ce ma tem de morti dar ma tem de cind ma stiu si mi-e o frica paralizanta! Nu de moarte...ci,de morti,de cimitire,de frig si intuneric.
Nici acum nu-mi explic cum aveam curaj in adolescenta sa merg in cimitir duminica. :roll: Singura.Cimitirul,avea asupra mea o atractie hipnotica.
Alte pustoaice,ieseau la plimbare in parc,la cinema,la spectacol...
Eu,abia asteptam duminica sa merg...in cimitir.Parca, eram in transa.Nu aveam nici un cunoscut ingropat acolo.Imi placea sa citesc inscriptiile de pe cruci.Sa "simt"... fostele vieti ale celor de acolo.Povestea fiecaruia.
Ai vazut filmul "Undeva,cindva"? 
Ei,bine...cam tot de atunci au inceput si noptile... din vise.Aveam cosmaruri...si insomnii.De frica cosmarurilor.
Le am si acum.Dorm numai ziua.
Ma gindeam ca cineva mi-a facut farmece atunci.Dar e absurd!
Cine,ce sa aiba cu o pustoaica de 14 ani?
...........
Stiu ca infruntarea fricii e o metoda terapeutica dar, nu-i de mine metoda! :think:
Eu,as vrea sa stiu multe dar..."frica pazeste via!" Asta-i si motivul pentru care nu ma incumet la calatorii astrale.
Ma limitez la lectura. :D