Stiam deja ca oamenii sunt reticenti si dispretuitori atunci cand vine vorba despre droguri si persoane dependente.
Povestea mea....pai...
Pe la 14 ani m-am indragostit de un tip....si dupa un an de relatie,cand deja il iubeam foarte mult,am aflat ca se drogheaza,ca e dependent de heroina.
Nu prea stiam acum 10 ani prea multe despre droguri,stiam doar ca l-au distrus,ca m-au distrus si pe mine...si ca trebuie sa fac ceva,sa-l salvez.
Am facut tot posibilul.....stiam ca ma iubea mult,dar nu intelegeam cum de este in stare sa ma piarda pentru heroina,pentru ceva ce-i face rau....
Dupa un an si ceva de incercari si lupte disperate cu el,cu familia lui,cu familia mea....am cazut in cea mai grea capcana,in capcana in care nu credeam vreodata sa cad:am incercat si eu sa vad cum este sa "tragi"....si in f scurt timp am devenit dependenta.Acest lucru l-am facut dintr-o curiozitate tampita...nu puteam sa cred ca este atat de puternic drogul asta,atat de puternic incat sa fii dispus sa renunti la tot,doar pt o doza!!!
Insa,viata mi-a dovedit ca m-am inselat cand am crezut ca heroina,drogurile in general.....nu pot fi atat de puternice si noi consumatorii atat de slabi.
Prietenul meu nu stia....eu trageam deja de vreo 4 luni.....cand a aflat a realizat ca in incercarea mea de a-l salva pe el....am cazut eu.
Insa...eram foarte prinsa de fenomen...devenisem ca el,nu-mi pasa de nimeni si nimik.Pana la urma am ajuns sa ne drogam "in familie".
Toata chestia asta a durat cam 4 ani....dupa care,dupa un moment in care era sa mor,dupa multe momente de disperare...pt ca trebuia sa ma ascund de toata lumea,ca sa nu ma dau de gol.....am hotarat sa ma las.
Am plecat din tara 6 luni si am reusit.Insa.....nu am acceptat ideea ca cel mai bine ar fi sa urmez un tratament de specialitate,sa ma duc la psiholog,psihiatru.....si eu nu am facut decat sa neg....bine....si sa nu ma mai droghez....dar psihic....eram terminata.
Si cu timpul toate s-au agravat.Am stat fara heroina 2 ani.....in tot acest timp am avut tot felul de stari si reactii ale unui om nu foarte normal.....si dupa 2 ani....m-am apucat iar.
Si totul era deja mult mai avansat....deja ma injectam....deja ajunsesem sa vand din casa (ai mei sunt plecati din tara si stateam singura),sa amanetez,sa ma imprumut....pt ca deja ai mei stiind ce facusem,erau mai retinuti si mai stricti cand ceream bani.Ca sa scurtez povestea.....toata lumea imi spunea ca o sa mor in curand...ajunsesem la 43 de kg,de la 58....aratam si ma simteam ca ultimul om.Ajunsa la disperare....am apelat iar la ajutorul parintilor mei,pe care de altfel i-am terminat (in 10 ani de droguri)....si ei au fost singurele pers care mi-au acordat ajutorul lor,atunci cand nimeni nu dadea doi bani pe mine.
M-am internat la SF. Stelian....am stat 20 de zile...si apoi am plecat din tara....nu am continuat tratamentul cu metadona deoarece nu cred ca te lasi de un drog cu un altul.....doar cu vointa si multa intelegere,iubire si sprijin din partea familiei,a pers iubite.
Am facut si fac in continuare terapie.....ma duc la psiholog,nu mai iau tratament medicamentos.....si ma simt foarte bine ca fiind un om normal.Bine,avund maximul de normalitate pe care il poate avea o persoana care si-a batut joc de viata ei intr-un asemenea hal.
Acum regret ca mi-am batut joc de tot ce iubeam,ca am produs suferinta multa.....dar,incerc pe cat pot sa remediez tot ce se poate remedia.
M-am ingrasat.....am reluat faculatatea.....m-am despartit de iubitul meu.....si incerc sa am o viata normala.
acum ca mi-am descris viata ......ce parere aveti???
aaa....un singur lucru va pot spune despre ce simt pers care s-au drogat si s-au lasat.....despre droguri si consumatori:mila!!!
nu dispret;)
