nicksson a scris:
Mda, nu ajungem la nici un rezultat, fiecare o ţine pe-a lui. Aşa e când vorbeşti de-ale zeilor... credinţa nu se măsoară cu mintea, se zice, adicătelea "crede şi nu cerceta". Tocmai citeam un articol în care un premiat Nobel pentru fizică (Eugene Wigner) probează în mod teoretic (şi cam sofistic) că fenomenele cuantice impun prezenţa unui observator care prin simpla observare a respectivelor fenomene determină existenţa concretă şi deterministică a lumii (unde eşti tu Vriies, să vezi unde-am ajuns, să vorbesc ca tine, Doamne-apără!). Dar întrucât trebuia să curăţ carburatorul tractorului nu am stat să-l rumeg ca lumea... Pentru amatori, iată linku (în engleză): https://www.bigquestionsonline.com/2012/07/10/does-quantum-physics-make-easier-believe-god/
Cine nu ştie engleză să nu se mai obosească să-l citească, am spus eu totul în rezumat aici, în fraza mea a treia...
Aşadar, suflet ici, suflet colea, după ce crăpăm nu mai rămâne nimic din noi. Fanaticii şi cei care nu mă cred e bine ca totuşi să nu încerce să crape, fiindcă apoi nu mă vor mai putea contrazice...
Aoleo, îmi veni în minte şi o altă esplicaţie: cică sufletul este mişcarea şi evoluţia permanentă începută pe planetă acum cam trei miliarde de ani. În ciuda faptul că individul crapă, înainte de a crăpa el transmite (prin procedee interesante) mişcarea perpetuă (zii viaţă) urmaşilor săi, care astfel înşală timpul pentru încă o mică fărâmă de timp. Respectiv, dacă crăpi fără urmaşi, dispari definitiv, sufletul (anima) tău dispare pe veci. Deci, io zic să vă puneţi pe făcut copii (cine mai poate), ca să nu vă moară sufletul de tot, ci să dăinuie prin ei...
Cu stimă,
Nae Tractoristu
Nu e vorba că Eugene Wigner ar proba, ca să-ți citez afirmația, „în mod teoretic (şi cam sofistic) că fenomenele cuantice impun prezenţa unui observator care prin simpla observare a respectivelor fenomene determină existenţa concretă şi deterministică a lumii”. Aici nu e vorba de niciun sofism ci, pur și simplu, asta e doar una din multele intrerpretări filosofice ale mecanicii cuantice. Anume aceea care statuează importanța conștiinței ca factor care provoacă colapsul funcției de undă. Primul care a venit cu ideea asta a fost Von Neumann, după care au venit Wigner și mai recent Penrose.
Dar mecanica cuantică poate fi interpretată și în alte multe moduri, cum spuneam, care lesne se pot bate cap în cap. Cum ar fi indeterminismul ontologic sau Interpretarea Clasică, a lui Heisenberg și Bohr, determinismul ontologic și variabilele ascunse (Bohm), interpretarea multiple lumi (Everett) și altele. E o întreagă dispută vizavi de aceste interpretări, însă ideea e că, deocamdată, nu a fost probată o bază experimentală pentru a tranșa definitiv între o interpretare sau alta.
După umila mea părere, articolul e foarte interesant și binișor elaborat, deși ține mai degrabă de filosofie.
Și da, se pare că nu prea l-ai rumegat ca lumea...:)
Ar avea darul fizica cuantică să ne faciliteze (cumva) credința În Dumnezeu? Cam asta ar fi întrebarea din capul articolului.
Răspunsul autorului articolului ar fi cam așa: „Nu în mod direct. Adică, nu statuează un argument pentru existența lui Dumnezeu. Dar o face în mod indirect, promovând un argument împotriva materialismului sau fizicalismului”.
Mă rog, ca să-mi dau și eu cu părerea aici, un argument bun împotriva materialismului și a fizicalismului nu înseamnă neapărat că ar fi concomitent și un argument în favoarea credinței în Dumnezeu. Chestia e mai complexă, să zic așa.
