sarazin79 a scris:n-am sarit peste...
n-o cautam , niciunul...sintem organisme vii...avem pe undeva impalntat prin ADN , dorinta de a merge inainte , de a supravietui...si traim in lume, intre furtunile ei , in pajistile ei , in vai , in munti , in zone cu razboi , in cartiere cu borfasi , in bordeie fara curent ( da , se mai poate si in 2008) sau in vile cu marmura si piscina...si cateodata lumea asta ne plesneste peste ochi...de nu mai vedem nimic...asta ca asta ...dar ne mai si scuipa in suflet uneori...
toti lupta pentru fericire , toti , dar fiecare in stilul lui personal ...si fiecare cu ce i-a fost dat sa duca
ca un om care a trait raul inca mai poate sa priveasca soarele si sa nu-l doreasca intunecat , chit ca mai are inca multe rani de lins...mie mi se pare o putere covarsitoare...
sintem liberi sa alegem in fiecare clipa ce facem si ce dorim , dar pentru indeplinirea unui scop stabilit intr-o astfel de clipa...uneori e necesar sa treaca ani...
Jo', m-am uitat la semnatura ta inainte sa postez si m-a pufnit rasul , ca am de gand sa te contrazic
stiu marghioale d'astea de traiesc cu o pensie de 100Ron , care ca sa manance tre' musai sa-si sape gradina la 70 si de ani , cu boli duse in spate , in pantece , in oase pe care nici nu ti le poti imagina...si care tot mai trag cate o 'fuga'( mai grapisa fuga aia , da' , in sfarsit) sa duca o farfurie calda de mancare cuiva care are nevoie...
cum ziceam...stiu ca oamenii e rai si prosti...dar mai stiu si ca sint buni , frumosi , puternici , demni de pamantul asta...tine de fiecare ce alege sa vada si mai ales cum...
De ce am spus ca ne cautam nefericirea cu lumanarea?
Nu fac de multe ori acest lucru,insa acum simt nevoia sa o fac.Am sa expun tot ce imi trecea mie prin cap ieri.
Cumva toti de aici am intrat profund in unul sau chiar mai multe puncte dintre cele postate la inceputul topicului.Dar nu voi face referire la altii ci la mine.
Ma intrebam:
"Ce te face ,Lara,sa raspunzi provocarilor acum?Mercur care se balaceste in Berbec?Asta-i doar motivul si nu o scuza.Stii bine ca simtamintele si convingerile fiecaruia sunt bazate pe momente din viata care marcheaza pe cineva.Nu iti doresti sa-ti impui parerile si nici nu vei prelua modul de a gandi al altuia.Stii la fel de bine ca parerea ta,a ei,a lui este valabila si ca poate ar trebui doar sa se asambleze ca piesele unui puzzle.Stii ca nu vei fi mai bogata,mai fericita sau mai implinita nici daca vei dovedi ca ai dreptate,nici daca toata lumea ti-ar ridica osanale.
Foloseste cuiva acest schimb de replici?Doar refulam aici.Da,dar o facem, pe pielea altuia.Si nici macar noua nu ne face bine.Sa speram ca va fi o lectie."
Si,intr-un fel, a fost.
Nu voi reusi sa spun tot ce am gandit.Insa sper ca miezul lucrurilor sa-l dezvalui.
Ce imi doream de fapt?Ce imi lipsea?
Un strop de afectiune.Imi doream teribil ,de ceva timp,sa ma tina cineva in brate ,sa ma faca sa ma simt in siguranta,sa ma simt iubita cu toate pacatele mele.Tanjeam dupa un lucru minor,fata de problemele pe care le au altii.Si scuza mea era cam de genul:"M-am saturat sa daruiesc.Bateriile mi se descarca.Am nevoie de sustinere.Am nevoie sa primesc si eu un strop de dragoste."
Mda...De aici au aparut ,in sufletul si mintea mea ,doua probleme.
Una:ce ma face sa NU pun mana pe telefon si sa cer direct acea afectiune si intelegere?O voce subtirice imi soptea ca nu o fac din multe motive:frica de a fi refuzata,mandria calcata in picioare ,gandul ca nu am acest drept pentru ca poate cealalta persoana are ,la randul sau,nevoie de afectiune,adica are acelasi drept ca mine...si ar mai fi.
Cealalta:stiind ca nimeni nu primeste mai mult decat poate duce,stiind ca sunt mai norocoasa decat altii,stiind ca nu as da nimic din ceea ce am deja in schimbul a ceea ce nu am,dar imi doresc,oare nu ar fi mai bine si mai frumos ca eu sa caut pe cineva caruia sa-i intind mana?
Si uite asa,in timpul in care eu ma duelam verbal cu Diclona,pe lista mea de mess aparuse o prietena.Mi-a trecut prin minte ciudatenia faptului ca nu intra in vorba cu mine.dar,preocupata de discutie si de micuta mea neimplinire,am ingropat gandul ,am ignorat prezenta si mi-am continuat "plangerea de sine".
In aceasta dimineata,verificandu-mi mesajele,am gasit unul scris la ora 3am.Era de la acea prietena care de la un timp traieste o perioada de viata cam dura.Necazul era la apogeu.Mai bine zis,atinsese apogeul in momentele in care eu imi consumam energia in alte parti.
Da,prima idee a fost cea de repros:"De ce nu mi-a spus???????????"
Pai....e ca si mine.Nu ar cere,nu s-ar plange,nu ar deranja pe altii.Da,intra si ea,ca si mine,la acel punct in care ni se reproseaza faptul ca asteptam ca ceilalti sa ghiceasca ce ne dorim.
Si atunci....NU UMBLAM DUPA NEFERICIRE CU LUMANAREA??????
Repet:nu incerc sa-mi impun parerile ,nu solicit aprobare,respect ceea ce cred si simt multi.Singurul lucru pe care mi-l doresc este sa acceptam punctul de vedere al fiecaruia dintre noi.A discuta nu presupune neaparat a condamna sau a ataca sau a te impune.
Dar fiecare rau are si un bine ,daca dorim sa il vedem.
Nu-mi pare rau ca am cunoscut-o pe Diclona.Ma bucur ca am cunoscut experienta de a trai si impartasi momente cu oameni diferiti .Si am avut inca o data ocazia ca macar sa fiu recunoscatoare pentru ceea ce am primit si sa ma ingrijorez ca nu am prea oferit.
sa nu imi spui ca gigel a facut " toate bucuriile" fara motiv.... ca daca e fara motiv atunci il intelegi si il " ajuti" prin medici..... iar daca ti-a facut cu un " motiv" atunci schimbi " motivul" si tot la intelegere ajungi.adica la " fericire" - metodele " alese" depind doar de omul in cauza......deci nu ai cum sa devii nefericita.deci daca " cauti" sa fi nefericita....si atunci si asta e o alegere....... :D
