acum cateva zile am avut ocazia sa discut cu un medic psihiatru...
in timp ce analizam eu diferenta dintre galben si galben auriu de pe un tablou si mai faceam si misto de el subtil, m-am gandit sa spun lucrurilor pe nume si sa profit de conjunctura in care ma aflu. pentru ca tipul a fost atat de prost incat nu si-a dat seama intr-o ora cine e cauza depresiei mele ( are vreo 100 de kg, seamana cu mine si ma intrerupea tot timpul spunand aberatii
) mi-am schimbat total expresia de hlizeala, mi-am pus mainile sub falcute si m-am uitat la el ostentativ:
- dvs ma vedeti pe mine dandu-mi doctoratul in psihologie?
- eu te vad pe tine in stare de orice! esti inteligenta, tanara, capabila... deci nu vad de ce nu ai putea obtine tot ceea ce iti doresti...
doar ca... studentul la psihologie din zilele de azi e atat de indoctrinat incat nici el nu mai stie pe ce lume e.
doctorandul la psihologie ar trebui sa poata sa joace teatru in asemenea mod incat sa fie diagnosticat cu orice tulburare de personalitate vrea.
mai bine ma fac actrita si asa va fi toata lumea fericita. 