Nu exista nici om perfect sanatos si nici om provenit dintr-o familie perfect sanatoasa.
Revenind: cred ca Nicolae Dumitrascu facea o trecere in revista a tipurilor de motivatii inconstiente ce stau la baza alegerii meseriei de psiholog (si nu numai). Le enumar din amintire si imi cer scuze daca nu si fidel.
1. Narcisismul: se intalneste mai ales in cazul psihanalistilor, care se pozitioneaza din start intr-o postura superioara celui "analizat", aspect ce le hraneste ego-ul si le intareste fantasmele de "marire si grandoare" (suna cunoscut denumirea, nu-i asa?);
2. Nevoia de putere: imaginea pe care clientii o au in minte despre psihologi este aceea a unor persoane lipsite de problemele cu care ei se confrunta, sau cel putin detinatorii tuturor cheilor pentru difcultatile lor. Faptul ca cineva "mai slab" vine si ii cere "sfatul", il face pe psiholog sa se simta "puternic";
3. Sentimentele de culpabilitate care il transforma pe psiholog in Salvator: undeva, candva, o trauma mai mult sau mai putin constienta l-a facut pe tanarul viitor psiholog sa se simta incapabil, vulnerabil in fata imposibilitatii de a ajuta pe cineva apropiat, de a rezolva o problema. Isi promite solemn ca acest lucru nu se va mai intampla, si ca impreuna cu telul lui de a salva sufletele oamenilor va avea timp sa salveze si balenele albastre;
4. Instinctele materne: un om are nevoie de ajutor, si in toate cazurile de terapie trebuie "hranit" emotional, trebuie sa i se dea incredere, trebuie sa fie ajutat sa se dezvolte, sa evolueze, asemeni unui copil, nu-i asa?
Aceste 4 motive inconstiente sunt periculoase in momentul in care psihologul nu reuseste sa le depisteze in cadrul orelor de analiza si dezvoltare personala pentru ca ele se concretizeaza mai apoi in adevarate capcane terapeutice, interferand cu procesul "de vindecare" al clientului. Psihologul poate "decide", chiar daca inconstient, sa pastreze langa el clientul, prelungindu-i sederea in cabinetul sau nejustificat, pentru simplul fapt ca acesta ii satisface nevoia neintegrata de putere, de afirmare, nevoia de a salva sau de a hrani emotional.
5. Voyeurismul: daca sunt psiholog, ma pot uita in vietile oamenilor, in sufletele lor, pot fi partas la evenimente, tragedii, comedii, intamplari poate straine mie, dar din care imi hranesc nevoia de nou si de a trai intens. Asta se poate corela cu un nivel scazut de satisfactie cu privire la propria viata dar si cu o anumita "perversitate psihologica" (ne imaginam deja un omulet cocarjat, ranjind si frecandu-si mainile, in timp ce spune: "Contiuna, te rog... Ce ti-a raspuns atunci cand i-ai spsu ca il parasesti?").