andrutza a scris:Inteleg perfect logica ta,insa te asigur ca nu este vorba de asta si in cazul meu. De-ar fi fost asa, nu s-ar fi numit suflet pereche,relatiile care incep si se desavarsesc asa cum descrii tu sunt la tot pasul...(in acelasi timp,crampei de traire,etc).Si ca sa raspund la intrebarile tale acum...Am sa-ncerc sa spun esentialul...
Ne-am cunoscut intr-un moment in care viata mea nu avea nevoie de cineva,iar eu nu eram pregatita pentru o relatie,iar in prietenia dintre o femeie si-un barbat nu mai credeam... Hm..Ma impotmolesc...Stii,mi-e greu sa vorbesc despre el,despre sufletul meu pereche... Am inceput prin a fi cei mai buni prieteni,prin a ne cunoaste,fara a avea vreo alta intentie unul cu celalalt... Eram si suntem insetati de a ne cunoaste in fiecare zi... Asta ne da o stralucire aparte,asa o vad eu... Nu ne dorim decat sa vorbim,sa stim unul de celalalt,sa ne povestim ganduri,trairi...In timp, ne-am dat seama ca suntem practic identici ca principii de viata, ca stil de viata, identici prin felul in care am trait, el se regaseste in fiecare actiune de-a mea ca facand parte din ceea ce obisnuia sa faca in trecut (mentionez ca diferenta de varsta dintre noi este de 10 ani). Nu stiu sa explic ceea ce simt cu exactitate,insa suntem ca doua oglinzi in soare,daca intelegi ce vreau sa zic.
Dumnezeu mi l-a scos in cale (si viceversa) pentru a-mi arata ca lucrul in care eu am crezut cu atata ardoare exista,chiar atunci cand nu ma mai interesa sa aflu... S-au intamplat lucruri minunate in viata mea de cand il cunosc, cel mai important fiind faptul ca azi gasesc repere pentru fiecare lucru, m-am schimbat in bine, si sunt convinsa ca nu putea exista alt om care sa ma ajute sa ma simt asa azi, exista unul singur, unicul El. Sunt multe de zis si nu vreau sa ma intind aici...
Nu ne-am despartit... insa e posibil sa nu ne desavarsim niciodata... (nu suntem din acelasi oras)...De-asta am si lansat acest topic... Pentru a va afla parerile,pentru a va cunoaste gandurile...De multe ori ma intreb daca asa trebuie sa fie sau daca nu cumva totul depinde de noi...si daca da,oare in ce masura...
E magie...deja a trecut un an... poate ca vor mai trece zece... si noi nu vom fi... sau..?
...nu vreau sa par ciudat, dar, in viata se intampla sa traim si ispite nu numai binecuvantari, este o alegere tot a noastra, iar ele au un deznodamant devastator pentru suflet. Tu spui ca nu aveai nevoie de o relatie si ca nu erai pregatita, eu zic ca niciodata nu vei fii pregatita pentru o relatie, poti doar sa spui ca iti doresti o relatie, iar in cel mai fericit caz participi la pregatirea ta ca "om"intr-o relatie. Spui ca sunteti identici; sufletele pereche nu sunt identice, ele se completeaza, se intregesc fara sa se identifice ca find asemenea, nu are logica fiindului. Mai spui ca se regaseste in tine prin actiunile tale, da, asta inseamna ca parcurgi un drum comun "el se regaseste in fiecare actiune de-a mea ca facand parte din ceea ce obisnuia sa faca in trecut", si cu ce esti pereche lui?Cheile pe care ti le ofera sunt ale drumului parcurs de el si acum de tine, si? ce gasesti ca fiind magie, este un firesc pe care tu il exaltezi. Acum am inteles problematizarea ta," suflet pereche", este gresit ce ai crezut si inca crezi. Perechea nu inseamna acelasi fel de pantof, cu dreptul si cu dreptul, ci mai degraba cu dreptul si cu stangul(cel putin si semantic este altceva). Mai regasesc si aceasta forma de reductionism "si sunt convinsa ca nu putea exista alt om care sa ma ajute sa ma simt asa azi, exista unul singur, unicul El", nu este gresit sa ai o aplecare mai mare asupra cuiva(El), dar este periculos sa crezi ca numai el este elementul de referinta al cresterii tale ca om. Pedagogia este universala si nu unica, nu El, ci noi, si deja am format pluralul, noi care inseamna mai mult decat unul si pot fi doi, trei.... Cred ca ar trebui sa nu te grabesti sa imi raspunzi sau sa crezi ca imi intelegi logica, pentru ca aici nu este vorba de logica ci de inima. Inima are o alta ratiune si nu logica.
Atat iti spun...