Să renunţ la el pentru ai mei?

Baba Cloanta a scris:

El e ortodox, ai mei sunt protestanţi; eu

Baba Cloanta a scris:

Am 21 de ani. Suntem

O situatie delicata....Parintiii sant singurii care iti vor binele sant sinceri si te iubesc neconditionat,chiar daca

uneori gresesc....nu poti impune decat sa arati unde este greseala , daca exista...

Nush daca te vei putea descurca singura, cred ca inca nu realizezi ce inseamna asta inca.....nush cat te iubeste baiatul si cat ar putea sacrifica pentru tine....

Sant multe ipoteze care ar trebui luate in calcul si gindite la rece...

Lucrurile nu trebuiesc impuse si asa cum nimeni nu s-a bagat in relatia parintilor tai(ma refer la iubirea lor) asa

nici ei nu trebuie sa-ti impuna pe cine sa iubesti....

Iar santajul nu are ce cauta ,iar cu religia...ma scuzi...e o absurditate de intunecatul ev mediu...

de fapt cred ca 'Flori de camp' a pus intrebarea corecta : tu esti in stare sa renunti la dependenta de ai tai?

e aberant la 21 de ani sa pui ca argument dependenta materiala, chiar si in Romania- si crede-ma ca stiu ce vorbesc - numai ca ar trebui sa te multumesti cu mult mai putin si sa dai mult mai mult...dar se poate sa castigi independenta asta materiala...

uite - esti la scoala acum de ex.?renunta un an doi , trage tare -job-uri sint peste tot ,depinde cat esti tu in stare sa oferi ca sa poti cere pe masura...vei pierde un an , doi de scoala...dar vei castiga o viata in care sa stii clar unde sa te plasezi , ce vrei si dreptul de a alege ce-ti doresti...numai sa nu uiti ca fiecare alegere implica si responsabilitati

ce faci daca iti spun si ca te vor renega daca vei alege o meserie care nu cadreaza cu punctul de vedere al'religiei lor'?

uitati cu totii in povestea asta ca de fapt , credinta in Dumnezeu e in primul rand toleranta si iubire dincolo de tine, si clar dincolo de biserica din care faci parte

e normal ca parinte sa-i doresti copilului tau binele si e la fel de normal ca in conditia umana atat de limitata sa percepi binele asta ca fiind al tau ( adica e bine ce ai verificat tu ca e asa, ce te multumeste pe tine, fiindca adevarul e relativ in functie de fiecare in parte)

ce nu mai e normal e sa nu simti pana in adancul sufletului ca iti iubesti copilul suficient ca sa stii ca orice ar face ii vei fi alaturi, un umar cald pe care sa stie ca se va putea refugia cand viata il doboara in genunchi

eu asta le-as spune copiilor mei : mai dragii mei , eu cred ca asta nu e bine...dar orice decizie ati lua ...eu voi fi mereu aici...fiindca nu v-am facut sa traiti viata mea , ci pe a voastra...

DAriaNA2006 a scris:

Eu nu sunt parinte, sunt un om care a facut multe greseli si daca ma intrebi pe mine in momentele astea, ti-as zice sa nu renunti la familie pentru nimeni si nimic in lumea.

Undeva există o linie de demarcaţie, peste care trebuie să treci, pentru a avansa din familia

Baba Cloanta a scris:

El e ortodox, ai mei sunt protestanţi; eu

Saharian a scris:

Daca vei lasa religia sa iti conduca destinul, nu cere sa ai si dreptul la initiativa :P

Subscriu. Pot

Kahila a scris:

O situatie delicata....Parintiii sant singurii care iti vor binele sant sinceri si te iubesc neconditionat,chiar daca

uneori gresesc....nu poti impune decat sa arati unde este greseala , daca exista...

mdea acum ca ai zis asta, am realizat ceva! Exista si parinti care nu iubesc. Deloc! Uitase

harald a scris:

Undeva există o linie de demarcaţie, peste care trebuie să treci, pentru a avansa din familia

Baba Cloanta a scris:

Dacă o să se termine peste 2 luni, sau peste un an, prefer să fie din cauza noastră, şi nu pentru că aşa ni s'a impus, să ne despărţim. Sper că e destul de clară ideea.

Sunt pe punctul de'a da cu piciorul viitorului? De ce? Oare aş fi prima şi singura din lume care va avea de trecut peste problemele astea, şi chiar nu sunt

Ravl a scris:

ok, se pare că hotăr