In dragoste si in razboi totul e permis. Oare?

Naeema a scris:

Eu sunt de parere ca pe parcurs ce ne maturizam ni se schimba oarecum si perceptiile. Daca nu, stagnam si chestia asta este in defavoarea supravietuirii. De la parinti plecam in viata cu o baza, a unora solida, a altora mai subreda, dar cu o baza pe care continuam sa construim cu propriile experiente. Daca am percepe lumea la fel cum am perceput-o cand aveam spre exemplu 10 ani, am fi cu totii niste imaturi in corpuri de adulti.

E parerea ta si ti-o respect.Din propria-mi experienta, m-am trezit de multe ori copilul care plangea dupa afectiunea parintilor.Numai ca intr-o alta situatie de viata.Tiparul era acelasi.Emotiile ce le aveam cand eram mica, golul si dorinta obsesiva de a fi iubita erau in femeia matura de 20 ani.Unde sufeream aceleasi dureri?In relatiile cu barbatii.Cand eram parasita sau o relatie se rupea, sufeream fel de mult ca atunci cand parintii ma lasau singura acasa.Sau ma ignorau.

La asta m-am referit cand am zis ca suntem copii in corpuri de adulti si nu la comportamentele noastre sau la gandurile noastre constiente.Ratiunea a evoluat, nu mai gandim ca la 10 ani.Dar emotiile sunt aceleasi.Inconstient suntem niste copii.

Abc2009ro a scris:

Iuliana, tu vorbesti frumos si pari a fi visatoare. Daaar... de obicei visatorii sunt ipocriti. Sunt visatori doar atata timp cat le e usor. Cand dau de greu, devin si ei realisti. De aceea eu mi-am pierdut de mult increderea in asa-zisii visatori.

Is si ei visatori cata vreme isi permit, cum spuneam. Viata are parghiile sa te trezeasca si din visele ale mai adanci, atunci cand are chef! :)

BlueSugar a scris:

Nu este topicul potrivit sa discutam despre asta aici.Pentru ca sunt multe de spus.

Dar o concluzie la intrebarea Amarenei:noi am gasit o cale de a merge mai departe.Fara a-i ucide visele,ba chiar ajutand la indeplinirea lor atunci cand este posibil.Pentru ca sunt totusi realista si chiar vad ca uneori nu se poate.Iar asta a reusit si el sa inteleaga.Asta este calea noastra de mijloc.

Eu sunt realist.Am dat doar de visatoare si n-am reusit.

Imprumuta-mi, te rog, putin din filozofia ta de viata sa pricep si eu.Cum ai reusit fara ai ucide visele?

Abc2009ro a scris:

Iuliana, tu vorbesti frumos si pari a fi visatoare. Daaar... de obicei visatorii sunt ipocriti. Sunt visatori doar atata timp cat le e usor. Cand dau de greu, devin si ei realisti. De aceea eu mi-am pierdut de mult increderea in asa-zisii visatori.

Bineinteles abc ca avem si noi momente de slabiciune si disperare.Nu-ti inchipui ca visatorii , tot timpul sunt cu zambetul pe buze si totul e roz , in fata lor.Nu nu.Dar isi permit din cand in cand sa mai si viseze si sa priveasca altfel lucrurile.Si din alte perspective.

Naeema a scris:

Faptele de pe urma gandurilor fac diferenta. Daca gandurile nu raman decat ganduri, ce folos ca le lasi tu in lume ? Cui beneficiaza, infara de tie insuti ? Deci gandeste ceva si continua prin a face.

Asa voi face.Totul porneste de la ganduri.Gandurile sunt radacinile si nu au cum sa ramana doar ganduri.Gandurile noastre se transforma in actiuni.De aceea muncesc sa am ganduri cat mai bune, radacinile viitoarelor fapte bune.:)

Icbiuliana a scris:

Ratiunea a evoluat, nu mai gandim ca la 10 ani.Dar emotiile sunt aceleasi.Inconstient suntem niste copii.

Unii sunt altii nu. Unii se maturizeaza emotional mai devreme tocmai din pricina unor experiente din copilarie, altii raman fragili si trec prin aceleasi emotii. Depinde cum ne formam fiecare.

Naeema a scris:

Unii sunt altii nu. Unii se maturizeaza emotional mai devreme tocmai din pricina unor experiente din copilarie, altii raman fragili si trec prin aceleasi emotii. Depinde cum ne formam fiecare.

Raman fragili cei care nu au primit prea multa afectiune din partea parintilor.Cei care au o copilarie nefericita, se vor maturiza rational vorbind, dar traumele se vor repeta de-a lungul vietii lor.Traumele din copilarie.

Cat despre cei care au fost incurajati, imbratisati , laudati si apreciati de idolii lor(parintii) isi vor forma o personalitate frumoasa.Deci in ultima parte, sunt de acord cu tine.Depinde cum ne formam fiecare.Ne formam diferit.Dar responsabili de formarea noastra, eu cred, ca sunt in primul rand parintii.

nu vreau a scris:

Is si ei visatori cata vreme isi permit, cum spuneam. Viata are parghiile sa te trezeasca si din visele ale mai adanci, atunci cand are chef! :)

Daca viata are chef sa faca asta, astept cu nerabdare sa ma trezeasca.Pentru ca inseamna ca imi arata ca gandesc acum prost si ca trebuie sa ma schimb.Nu pot decat sa imbratisez durerea si suferinta , daca au scopul sa ma invete ca exista un mod mai bun de a gandi>:D<

BlueSugar a scris:

Pai citeste mai bine ce am scris.Acolo este filozofia.Simplu.Bine ca pana m-am prins ce trebuie facut,mi-a luat cativa ani :)

Deci ajutandu-l material.

Dar eu am intalnit un caz in care ea nu avea nevoi financiare.Si n-am reusit sa ma integrez in visele ei.

Dar cred ca aici nu prea mai imi poti raspunde...

Multumesc BlueSugar

InPing a scris:

eu am intalnit un caz in care ea nu avea nevoi financiare.Si n-am reusit sa ma integrez in visele ei.

N-ai InPins destul de bine.

Icbiuliana a scris:

Daca viata are chef sa faca asta, astept cu nerabdare sa ma trezeasca.Pentru ca inseamna ca imi arata ca gandesc acum prost si ca trebuie sa ma schimb.Nu pot decat sa imbratisez durerea si suferinta , daca au scopul sa ma invete ca exista un mod mai bun de a gandi>:D<

Nu iti doresc asta. E bine ca poti fi asa. Eu nu mi-am permis. E placut sa ai un om optimist pe langa tine, ei dau culoare vietii. Dar sorry, daca o iei indelungat pe blana, nu iti mai arde sa fii optimist, si sufli si in iaurt, pana ti se usuca buzele...

nu vreau a scris:

Nu iti doresc asta. E bine ca poti fi asa. Eu nu mi-am permis. E placut sa ai un om optimist pe langa tine, ei dau culoare vietii. Dar sorry, daca o iei indelungat pe blana, nu iti mai arde sa fii optimist, si sufli si in iaurt, pana ti se usuca buzele...

Imi pare rau ca ti s-a intamplat asta si stiu ca din cauza experientelor dure pe care viata ni le pune in cale, e tare greu sa crezi in mai bine.Dar e calea cea mai usoara pe care o alegem.Si de-asta de fiecare data o alegem pe aceasta.Cum sa gandim ca ceea ce s-a intamplat(chiar si rau fiind) s-a intamplat spre binele nostru, cand atata timp am invatat sa ne uitam in spate cu un gust amar, sa dam vina pe viata ca e nedreapta cu noi, tocmai cu noi si nu cu altii, sa ne plangem de mila.E mai usor asa, decat sa luptam sa gasim solutii la problemele noastre.

Dar sa stii ca nu esti singurul care si-a luat-o indelungat in blana.Sunt multi oameni care au incasat-o in fiecare zi de la viata.Printre care si eu.Daca stau sa povestesc viata mea ar fi un roman intreg.Sau a familiei mele.Cu toate astea am vazut schimbare de atitudine, de perspectiva.Tot optimisti au ramas.Ce nu te omoara, te face mai puternic;)