Iubire fara responsabilitati?

monique_9 a scris:

Buna!Am 29 de ani si am o relatie care dureaza de 1 an,il iubesc,ma iubeste,simt asta.Pana aici,nici o problema,doar ca...eu vreau sa am o familie,copii,iar el nu e inca pregatit pentru asta,cu toate ca are 34 de ani.Ii e frica de obligatii,responsabilitati.Nu stiu ce sa fac,sa mai astept,sau s-o las balta.Mi-e foarte greu sa ma decid,pentru ca il iubesc foarte mult,dar imi doresc din ce in ce mai mult un copil.Ma gandesc ca daca il parasesc,poate nu voi mai gasi pe cineva pe care sa il iubesc atat...

Buna! Eu cred ca exista 2 variante: ori nu te iubeste indeajuns de mult,ori inca copilareste. Sunt barbati care nici la 34 de ani nu vor familie,copii...Stii,am citit undeva ca barbatii se gandesc la familie si copii intre varstele 26-29 de ani. Dupa aceasta varsta,e greu sa-i mai 'prinzi' in lat...daca se poate spune asa... Nu este o regula,insa cred ca ar trebui sa ai o discutie serioasa cu el pentru a intelege care ii sunt lui prioritatile. Iar daca nu vrea totusi familie,eu zic sa-l parasesti. Cum a zis cineva mai sus,si pentru tine trece timpul,nu doar pentru el. Cate unii sunt asa de egoisti ca isi vad numai propriul interes...Dar de ce nu se gandeste la ce simti tu,la nevoile tale? Sau astea nu sunt importante? Oricat de mult l-ai iubi si te-ar iubi,vine o vreme in care mai presus de asta iti doresti ceva al tau... Iubirea trebuie sa aiba o finalitate,printr-un copil,de exemplu.Ori daca el nu doreste acest lucru, te vei trezi la 30 si ceva de ani, o femeie frustrata,care nu mai are incredere in ea si in cei din jur...Si asta doar pentru ca iubesti...Asta-ti doresti? E timpul sa pui picioru-n prag si sa-i dai un ultimatum.Daca te iubeste, se va pune in locul tau si va intelege ce simti,iar daca nu, macar stii ce ai de facut mai departe. Succes!

monique_9 a scris:

el nu e inca pregatit pentru asta,cu toate ca are 34 de ani.Ii e frica de obligatii,responsabilitati.

Dacă la 34 de ani

monique_9 a scris:

Buna!Am 29 de ani si am o relatie care dureaza de 1 an,il iubesc,ma iubeste,simt asta.Pana aici,nici o problema,doar ca...eu vreau sa am o familie,copii,iar el nu e inca pregatit pentru asta,cu toate ca are 34 de ani.Ii e frica de obligatii,responsabilitati.Nu stiu ce sa fac,sa mai astept,sau s-o las balta.Mi-e foarte greu sa ma decid,pentru ca il iubesc foarte mult,dar imi doresc din ce in ce mai mult un copil.Ma gandesc ca daca il parasesc,poate nu voi mai gasi pe cineva pe care sa il iubesc atat...

Totul sta in ce inteles acorda el la "a avea copii". E posibil sa considere ca a avea copii inseamna ca nu ai sa-i mai poti acorda tot timpul (lucrul care de altfel o sa se si intample). E posibil ca sa nu aiba incredere in capabilitatile lui de a fi un tata adevarat si decat sa "nenoroceasca" o fiinta nevinovata mai bine sa amane decizia.

De maturizat la 34 de ani nu prea mai are cand sa se mai maturizeze. :D

Sfatul meu este sa introduceti responsabilitatile progresiv.

Spune-i ca ai incredere in el, ca o sa fie un tata bun, transmite-i verbal increderea pe care o ai in el apoi treceti la fapte.

Primul lucru pe care trebuie sa-l faceti impreuna este sa va luati responsabilitati si sa experimentati iubirea neconditionata fata de altceva, de preferinta impreuna.

Incepeti de la o planta. O planta e usor de iubit si nu necesita prea multa ingrijire. Glumiti pe tema asta si tratati-o ca pe un bebe. Ca pe "scumpetea" voastra.

Dupa 6 luni - 1 an treceti la un animalut. Un catel de exemplu. Tratati-l la fel.... ca pe un membru al familiei. Bestia aia o sa va invete ce e responsabilitatea. O sa fie si momente in care o sa va fie pusa rabdarea la incercare DAR vor fi si momente frumoase care o sa faca totul sa merite efortul.

Daca o iei progresiv... ai sa reusesti sa-i darami toate barierele. Iubirea neconditionata invinge... de fiecare data... :D da dependenta.

Prietenul meu cel mai bun asa a facut. Si au pornit de la un catelus iar acum au o scumpete de baiat si unde inainte copilul era ceva ce urma sa apara tarziu si sa fie DOAR UNUL... acum mai vor inca unul. ;)

monique_9 a scris:

Buna!Am 29 de ani si am o relatie care dureaza de 1 an,il iubesc,ma iubeste,simt asta.Pana aici,nici o problema,doar ca...eu vreau sa am o familie,copii,iar el nu e inca pregatit pentru asta,cu toate ca are 34 de ani.Ii e frica de obligatii,responsabilitati.Nu stiu ce sa fac,sa mai astept,sau s-o las balta.Mi-e foarte greu sa ma decid,pentru ca il iubesc foarte mult,dar imi doresc din ce in ce mai mult un copil.Ma gandesc ca daca il parasesc,poate nu voi mai gasi pe cineva pe care sa il iubesc atat...

daca un barbat la varsta asta zice ca nu e pregatit nu prea sunt sanse de casatorie ... daca doar ideea unui act il inspaimanta, nu stiu unde ii este iubirea care trece peste toate ... si atunci oare chiar merita sa astepti pe cineva care nici el nu prea stie ce simte si acusi va fugi mancand pamantul?

monique_9 a scris:

Si de cate ori ne certam,eu sunt cea care il caut,care lupta pentru relatie.

pai ar fi cazul sa nu mai faci tu asta, ci sa-l lasi pe el sa vezi ce are de gand. oricat de greu ti-ar fi. o relatie trebuie sa existe pentru ca vor 2, nu 1 singur!

daca nici la 34 de ani nu-si doreste familie si copii, exista sanse mari (nu 100%) sa nu-si doresca nici la 38. :D dar exista sansa ca din intamplare sa ramai insarcinata, sa recunoasca bebelul dar nu neaparat sa va si casatoriti. s-au mai vazut cazuri. :D

Miss-Take a scris:

Buna! Eu cred ca exista 2 variante: ori nu te iubeste indeajuns de mult,ori inca copilareste. Sunt barbati care nici la 34 de ani nu vor familie,copii...Stii,am citit undeva ca barbatii se gandesc la familie si copii intre varstele 26-29 de ani. Dupa aceasta varsta,e greu sa-i mai 'prinzi' in lat...daca se poate spune asa... Nu este o regula,insa cred ca ar trebui sa ai o discutie serioasa cu el pentru a intelege care ii sunt lui prioritatile. Iar daca nu vrea totusi familie,eu zic sa-l parasesti. Cum a zis cineva mai sus,si pentru tine trece timpul,nu doar pentru el. Cate unii sunt asa de egoisti ca isi vad numai propriul interes...Dar de ce nu se gandeste la ce simti tu,la nevoile tale? Sau astea nu sunt importante? Oricat de mult l-ai iubi si te-ar iubi,vine o vreme in care mai presus de asta iti doresti ceva al tau... Iubirea trebuie sa aiba o finalitate,printr-un copil,de exemplu.Ori daca el nu doreste acest lucru, te vei trezi la 30 si ceva de ani, o femeie frustrata,care nu mai are incredere in ea si in cei din jur...Si asta doar pentru ca iubesti...Asta-ti doresti? E timpul sa pui picioru-n prag si sa-i dai un ultimatum.Daca te iubeste, se va pune in locul tau si va intelege ce simti,iar daca nu, macar stii ce ai de facut mai departe. Succes!

Din pacate,lucrurile sunt putin mai complicate,el chiar se gandeste la ce vreau si simt eu,dar nu are incredere in el,nu are incredere ca poate face fata necesitatilor unei familii,tocmai de aceea se gandeste sa renunte la mine,motivand ca el nu imi poate oferi ceea ce imi doresc eu...Dar cum ramane cu iubirea?Stiu ca multi ar spune ce fel de iubire-i asta,daca vrea sa renunte?Dar eu stiu ca ar renunta in interesul meu,nu pentru ca nu ma iubeste.Incerc sa il inteleg,cu toate ca eu nu as putea sa renunt la cineva pe care il iubesc...

De obicei barbatii se hotarasc cam greu sa faca pasul catre insuratoare.

Le e frica de responsabilitati deja daca ii mai spui si de copii o ia la fuga :D

Locuiti impreuna? Cred ca asta ar trebui sa faceti mai intai.

Mult succes

monique_9 a scris:

Din pacate,lucrurile sunt putin mai complicate,el chiar se gandeste la ce vreau si simt eu,dar nu are incredere in el,nu are incredere ca poate face fata necesitatilor unei familii,tocmai de aceea se gandeste sa renunte la mine,motivand ca el nu imi poate oferi ceea ce imi doresc eu...Dar cum ramane cu iubirea?Stiu ca multi ar spune ce fel de iubire-i asta,daca vrea sa renunte?Dar eu stiu ca ar renunta in interesul meu,nu pentru ca nu ma iubeste.Incerc sa il inteleg,cu toate ca eu nu as putea sa renunt la cineva pe care il iubesc...

o nuuu asta nu e sacrificiu vezi doamne pentru ca te iubesc te las ca poate iti gasesti unul mai bun care sa te poata sustina financiar si care sa faca fata problemelor, asta e lasitate, nu lupta pentru ceea ce -si doreste si o doamneeee are 34 de ani ce mama zeilor? la varsta asta nu poti sa-ti iei soarta in maini si sa lupti? ori ... nu exista iubire si cauta scuze.

Cavaleru a scris:

Totul sta in ce inteles acorda el la "a avea copii". E posibil sa considere ca a avea copii inseamna ca nu ai sa-i mai poti acorda tot timpul (lucrul care de altfel o sa se si intample). E posibil ca sa nu aiba incredere in capabilitatile lui de a fi un tata adevarat si decat sa "nenoroceasca" o fiinta nevinovata mai bine sa amane decizia.

De maturizat la 34 de ani nu prea mai are cand sa se mai maturizeze. :D

Sfatul meu este sa introduceti responsabilitatile progresiv.

Spune-i ca ai incredere in el, ca o sa fie un tata bun, transmite-i verbal increderea pe care o ai in el apoi treceti la fapte.

Primul lucru pe care trebuie sa-l faceti impreuna este sa va luati responsabilitati si sa experimentati iubirea neconditionata fata de altceva, de preferinta impreuna.

Incepeti de la o planta. O planta e usor de iubit si nu necesita prea multa ingrijire. Glumiti pe tema asta si tratati-o ca pe un bebe. Ca pe "scumpetea" voastra.

Dupa 6 luni - 1 an treceti la un animalut. Un catel de exemplu. Tratati-l la fel.... ca pe un membru al familiei. Bestia aia o sa va invete ce e responsabilitatea. O sa fie si momente in care o sa va fie pusa rabdarea la incercare DAR vor fi si momente frumoase care o sa faca totul sa merite efortul.

Daca o iei progresiv... ai sa reusesti sa-i darami toate barierele. Iubirea neconditionata invinge... de fiecare data... :D da dependenta.

Prietenul meu cel mai bun asa a facut. Si au pornit de la un catelus iar acum au o scumpete de baiat si unde inainte copilul era ceva ce urma sa apara tarziu si sa fie DOAR UNUL... acum mai vor inca unul. :)

Intr-adevar,nu are incredere in capabilitatile lui de a fi un tata adevarat,se simte un ratat,cu toate ca in tot acest timp cat am fost cu el,am incercat sa-i schimb parerea despre el,sa-l incurajez,sa-l fac sa aiba incredere in fortele proprii.Dar tocmai cand cred ca in sfarsit am reusit sa-l scot din starea asta,din nou cade intr-o depresie profunda....E foarte incapatanat,si nu asculta parerea nimanui.

samsara a scris:

Cine e mama zeilor ?

Si poate ca el stie ce vrea, sau mai repede, stie ce nu vrea. Cum poti numi asta lasitate???