Viata dupa moarte

[ironic 54]

Toti murim, dar parerile noastre in legatura cu ce reprezinta moartea difera. Unii sunt convinsi ca vor supravietui si dupa ce trupul lor va muri si ca vor merge in Rai sau in Iad sau cine stie unde, sau ca se vor transforma intr-un spirit, sau ca se vor reintoarce pe Pamant intr-un nou trup, nu neaparat ca fiinta omeneasca. Altii cred ca vor inceta sa existe, ca se vor stinge asemenea unei lumanari atunci cand trupurile lor vor muri. Iar dintre cei care cred ca vor inceta sa existe, unora acest fapt li se pare ingrozitor, altora nu.

Moartea este de fapt o trecere, o transformare care face parte, implacabil, din destinul nostru. Ideea de moarte este singura pe care oamenii nu o privesc direct in fata si totusi, a preocupat mintea omeneasca, de cand omul a aparut pe pamant. A invata sa privim moartea dincolo de ceea ce fac din ea, in general, medicii si preotii inseamna sa intelegem in profunzime legile Divine care actioneaza in acest Univers, indiferent daca suntem de acord cu ele sau nu.

Nimeni nu scapa mortii. Toti suntem supusi durerii, de a vedea pe cineva iubit din jurul nostru, plecand in lumea invizibila ochilor nostri. Acest eveniment a produs omului numai griji, frica si superstitii, astfel incat toata existenta sa a stat sub teroarea zilei fatale, ca maine sau intr-o zi va muri si va dispare pentru totdeauna. Omenirea nu este lamurita cu ceea ce se petrece dincolo de mormant. Este bine ca omul sa aiba cunostiinte despre actul mortii, caci altfel, agonia va fi prelungita si in plus, spiritul lui ajuns in spatiu, multa vreme nu este lamurit, unde este, ce s-a intamplat cu el, se zbate in nestiinta, si abia tarziu isi da seama ca se afla intr-o lume formata dintr-un altfel de material si in alte conditii decat in viata pamanteasca.

Doar necunoasterea ne face sa credem ca ceva se opreste dupa momentul mortii, caci noi o percepem ca pe o limita pe care nu o putem depasi. Omul este o forta complexa. Desi putini dintre noi cunosc sau vor sa recunoasca acest fapt, fiinta umana nu se reduce numai la limita perceptiilor sale la un nivel obisnuit.

In fiinta umana se imbina trei componente: corpul fizic sau invelisul material pe care-l abandonam mortii ca pe o haina uzata, corpurile subtile, invizibile simturilor obisnuite, care insotesc sufletul, evolueaza si se purifica odata cu acesta si sinele suprem (spiritul) sau centrul de forta al fiintei noastre, focarul constiintei. Spiritul plus sufletul reprezinta de fapt, un om dezincarnat. Rand pe rand fiecare dintre noi, prin moarte, ajungem la viata eterna, apoi o noua nastere ne readuce pe Pamant, pentru a incepe lupta cu existenta.

Calatoria sufletului in planurile subtile are si ea loc urmand niste principii si legi. Cu cat corpurile subtile sunt mai rafinate si mai elevate, cu atat mai largi sunt orizonturile care se deschid in fata sufletului dezincarnat. In functie de afinitatile sale, el se duce in mijlocul celor care il atrag. El isi gaseste rasplata sau pedeapsa in propria sa constiinta.

Lumina il patrunde lasand sa se vada gandurile, actiunile, intentiile etc. pe care le-a avut in timpul vietii abia incheiate. Totul, de la nastere si pana la moarte iese la iveala. Fiinta revede si retraieste toate etapele prin care a trecut. Senzatiile care preced moartea si care urmeaza ei sunt infinit de variate si depind de gradul de evolutie spirituala a celui care isi paraseste corpul. In momentul despartirii sufletului de corp, separarea se face aproape intotdeauna lent.

Ea incepe uneori cu mult timp inaintea mortii si nu se termina decat in momentul in care se rup ultimele legaturi fluidice care unesc corpul fizic si corpurile subtile. Cu cat atasamentul de planul fizic este mai mare, sufletul traieste mai dureros aceste momente.

Sufletul "simte" destramarea corpului material. Aceasta trecere se dovedeste usoara pentru cel care, pe parcursul vietii, a aspirat catre scopuri spirituale, insa pentru cel atasat de aparente, care nu este pregatit de plecare, aceasta trecere este o agonie prelungita. Dupa separarea sufletului de corp urmeaza o perioada de confuzie, foarte scurta pentru fiintele elevate, care se trezesc curand in toata splendoarea vietii spirituale, dar foarte lunga pentru cei egoisti si strans legati de valorile materiale. Din aceasta a doua categorie, multi sunt convinsi ca inca mai traiesc in corpul fizic timp indelungat dupa ce, de fapt, ei au murit.

Incertitudinea apasa asupra sufletelor mai putin evoluate, "care ar vrea sa-si intarzie ora plecarii din corp", iar apoi, isi contempla dezintegrarea completa a corpurilor care au servit drept haina.

Pentru cel evoluat, moartea este pasnica si chiar vesela.

Desprinderea de materie se face cu usurinta. Isi percepe ascensiunea in lumea de dincolo ca pe o etapa evolutiva superioara, simtind ca ea ii ofera mult mai multa fericire decat viata pamanteasca. Sufletul se gaseste acum suspendat intre existenta materiala care se estompeaza si noua viata care se contureaza in fata lui.

Brusc, o lumina spirituala il inunda, il ajuta sa se elibereze de fricile si incertitudinile lui. Apoi, privirea i se desprinde de Pamant si de fiintele care plang langa patul lui. El intrezareste planurile subtile si vede alte fiinte, prieteni de alta data, mai plini de viata si mai frumosi decat ar fi crezut, stiindu-i morti pana acum.

Impreuna cu ei, se avanta si urca pana la nivelurile pe care ii este permis sa le atinga, corespunzatoare evolutiei sale. Puteri noi se trezesc in el; destinul sau fericit incepe. Sufletul timid indrazneste sa foloseasca libertatea pe care acum o intuieste. Timpul se scurge fara ca el sa-l poata masura.

Intr-un sfarsit, alte entitati evoluate il ajuta sa se elibereze de ultimele atasamente lumesti si sa urce mai departe, spre Imparatia Cerurilor.

Desprinderea sufletului e mai putin dificila in urma unei boli indelungate, cand legaturile carnale se desfac treptat, putin cate putin.

In schimb, cei care se sinucid, cad prada unor stari oribile.

Ei retraiesc ani intregi angoasa ultimelor momente ale vietii, caci, prin sinucidere, nu au facut decat sa-si schimbe suferintele terestre cu altele, la nivel energetic, mult mai vii. Usor, usor, sufletul devine constient de vietile anterioare, de ceea ce a facut in fiecare viata, apoi urmeaza judecata propriei constiinte. Oricat de dureros ar fi acest examen, el este necesar, intrucat, constituie punctul de plecare al unei noi orientari benefice.

In planurile subtile, totul se conduce dupa principiul rezonantei, principiu care are la baza corespondenta dintre cauza si efect. El stabileste ceea ce merita fiecare. Legea se aplica de la sine. Pentru indreptarea trecutului acuzator, fiinta renaste iar, si iar, pana ajunge sa inteleaga care e propria lui natura, si anume: sa regaseasca ceea ce este autentic, esential si divin in structura sufletului sau.

Aceasta regasire este, de fapt, chiar scopul principal al tuturor cailor spirituale autentice: regasirea de sine.

Dupa moarte, omul trebuie sa suporte in planul astral tot raul pe care l-a facut altora, sa sufere pentru toate greselile faptuite. Aceasta nu inseamna ca Inteligenta Cosmica vrea sa se razbune sau sa-l pedepseasca; ea doreste ca el sa devina perfect constient de tot ceea ce a facut pe pamant, pentru ca, adesea, el a facut sa sufere anumite fiinte fara macar sa-si dea seama si aceasta ignoranta este inacceptabila, ea impiedicandu-l sa evolueze.

Apoi, urmeaza reincarnarea, corectarea si avansarea pe drumul evolutiei.

Totul in viata se inregistreza, trebuie sa platim in planul astral pentru fiecare greseala pe care am comis-o aici pe Pamant. Nu se poate scapa nici chiar de regretele si suferintele celor vii care au ramas pe Pamant, ele sunt un chin pentru cei morti. Asadar lasati mortii sa plece linistiti acolo unde trebuie sa se duca. Nu va agatati de ei, nu ii retineti prin suferintele si regretele voastre, ii deranjati si ii impiedicati sa se elibereze. Rugati-va pentru ei, trimiteti-le dragostea voastra, gandurile voastre bune si doriti ca ei sa se elibereze si sa se ridice din ce in ce mai mult in lumina. Daca ii iubiti cu adevarat, sa stiti ca intr-o zi veti fi cu ei. Acesta este adevarul. Acolo unde este dragostea voastra, acolo veti fi si voi intr-o zi.

Se spune uneori ca nimeni nu-si poate concepe propria inexistenta si ca, prin urmare, nu putem crede cu adevarat ca existenta noastra se va incheia o data cu moartea. Problema supravietuirii dupa moarte se leaga de problema raportului dintre minte si corp. Daca dualistii au dreptate si fiecare individ este alcatuit dintr-un suflet si un corp legate unul de celalalt, putem intelege atunci cum ar fi posibila viata dupa moarte.

Ar insemna ca sufletul sa poata exista independent si sa posede o viata spirituala care sa nu depinda de corp. Astfel, el ar putea parasi corpul la moartea acestuia, in loc sa dispara cu el. N-ar putea avea acelasi tip de viata spirituala legata de actiune si de perceptie senzoriala si care depinde de legatura cu corpul, dar poate ca ar avea un cu totul alt fel de viata interioara, dependenta poate de cauze si influente complet diferite, de pilda de comunicarea nemijlocita cu alte suflete.

Daca dualistii au dreptate, viata dupa moarte ar fi posibila. In caz contrar, s-ar putea sa nu fie posibila, pentru ca s-ar putea ca supravietuirea sufletului si mentinerea lui in stare constienta sa depinda in intregime de suportul si stimularea pe care le obtine de la trupul in care salasluieste si s-ar putea sa nu poata trece dintr-un trup in altul.

Dar daca dualistii n-au dreptate si procesele mentale au loc in creier si sunt complet dependente de functionarea bilogica a creierului si a intregului organism, atunci viata dupa moarte este cu neputinta. Sau, in termeni mai exacti, viata spirituala dupa moarte ar necesita restabilirea vietii biologice, fizice.

Ar fi necesar ca trupul sa revina la viata. E greu de spus cum am putea hotari daca avem sau nu un suflet care se poate desparti de trup. Dovezile de care dispunem nu arata decat ca, inaintea mortii, viata constienta depinde in intregime de ce se petrece in sistemul nostru nervos. Daca ne bazam pe observatiile noastre de zi cu zi mai degraba decat sa dam crezare doctrinelor religioase sau afirmatiior spiritiste despre posibilitatea de a comunica cu lumea celor morti, nu avem nici un motiv sa credem in viata de apoi. Poate ca exista insa si oameni a caror certitudine in ce priveste viata dupa moarte se bazeaza numai pe credinta lor religioasa si nu depinde de nici un fel de dovezi.

Oare ce ar trebui sa simtim in legatura cu moartea. Este ea un lucru rau, bun sau neutru? Perspectiva mortii ar trebui sa-ti destepte oare sentimentele de groaza, de amaraciune, de indeferenta sau de usurare ? Daca exista viata dupa moarte, perspectiva va fi sumbra sau fericita in functie de locul unde va ajunge sufletul tau. Dar chestiunea mai dificila si mult mai interesanta, filosofic vorbind, este ce sentiment ar trebui sa avem in fata ideii mortii in cazul in care ea reprezinta sfarsitul absolut.

Parerile sunt impartite. Unii oameni spun ca inexistenta, nefiind nimic, nu poate fi nici ceva bun, nici ceva rau pentru cineva care a murit. Altii sustin ca anihilarea, intreruperea definitiva a evolutiei pe care o putem urma viata ta in viitor, reprezinta raul suprem, chiar daca este un rau cu care ne confruntam cu totii. Altii insa considera moartea o binecuvantare, sigur, nu atunci cand survine prea devreme, ci in cele din urma, pentru ca plictiseala unei vieti fara de sfarsit ar fi greu de indurat.

 

Cand te gandesti la moartea ta, faptul ca toate lucrurile bune din viata vor lua sfarsit constitue cu siguranta o sursa de regrete. Dar asta nu e tot, se pare. Cei mai multi oamnei doresc ca lucrurile care le plac in viata sa nu inceteze, ci sa continue, dar pentru unii perspectiva inexistentei este inspaimantatoare in sine, intr-un fel pe care nimic din cele spuse pana acum nu il poate explica suficient. Gandul ca lumea va merge inainte fara tine, ca tu nu vei mai fi nimic, e foarte greu de acceptat.

 

 

Frica de moarte e ceva foarte bizar, desi regretele legate de moarte nu sunt (pentru unii). E usor de inteles dorinta de a avea mai multa viata si de a ne bucura mai mult de ea, si de aceea moartea ne apare ca un rau negativ. Dar daca intr-adevar existenta noastra ia sfarsit odata cu moartea, atunci nu exista nici o perspectiva si, deci, de ce anume ne-ar putea fi frica ?

Logic vorbind, s-ar parea ca ar trebui sa ne fie frica de moarte doar daca intr-adevar vom supravietui dupa moarte pentru ca nu stim ce ne poate astepta. Dar asta nu-i impiedica pe cei mai multi dintre oameni sa creada ca anihilarea este unul dintre cele mai cumplite lucruri care li s-ar putea intampla.

 

Drumul sufletului imediat dupa moarte ( dupa traditia Bisericii Ortodoxe ):

 

De cand murim si pana la 40 de zile, cand are loc judecata particulara a sufletului si se hotaraste de Dumnezeu unde o sa stam, la bine sau la rau, pana la judecata de apoi, este un timp de tranzitie, adica un timp provizoriu, pentru drepti si pentru pacatosi. Cand moare omul si cand isi da sufletul, in clipa aceea apar in fata lui atatia diavoli, cate pacate a avut omul si atatia ingeri sfinti, cate fapte bune a avut el in viata. Si este o mare lupta atunci. Ca sfintele puteri se lupta cu diavolii cum sa ia sufletul, ca ei zic ca este al lor, ca are pacate mai multe; iar ingerii zic ca are mai multe fapte bune. Si este o mare lupta si de aceea se teme sufletul sa iasa din trup. I se leaga limba cand vede toate astea. El vede atunci multe, dar nu poate sa spuna. El ar spune: "Uite, cati diavoli au venit!".

Parintele Eftimie, cu o saptamana inainte de a muri, a vazut la manastirea Agapia Veche cum se luptau ingerii cu diavolii pentru suflet, zicand: "Uite cum se lupta! ingerii Domnului au cununi de aur pe cap si-i lovesc pe draci. Uite-i cum fug!" Cu o saptamana inainte a spus cand va muri, caci a fost un om ales al lui Dumnezeu, dupa cum spuneau si maicile de la manastire. Dar nu toti vad taina aceasta, si sa o poata spune; o vad, dar nu o pot spune.Atunci, in ceasul mortii, are mare indrazneala ingerul de la botez. Cand vine acesta, toti se dau la o parte. Ingerul pe care il avem de la Sfantul Botez are mare putere. De aceea, cand va rugati acasa, dupa ce ati terminat rugaciunile, sa faceti si cateva inchinaciuni la Ingerul pe care il aveti de la Botez si sa ziceti asa: "Sfinte Ingere, pazitorul vietii mele, roaga-te lui Hristos, Dumnezeu, pentru mine pacatosul sau pacatoasa!".

Pentru ca acest inger, care nu numai ca ne pazeste acum, dar ne pazeste si in vremea mortii, calatoreste cu noi prin vazduh pana la 40 de zile. Daca nu ar fi el, diavolul ar face cu noi ce ar vrea. Ziua a doua dupa moarte se intampla un lucru mai infricosator. In ziua a doua dupa moarte, sufletul il ia pe ingerul pazitor si-l duce pe unde a umblat omul toata viata.

Sufletul inconjoara pamantul cat ai clipi din ochi. Sufletul nostru si ingerul pazitor merg mai repede ca razele fulgerului.

Si nu-i nicio greutate ca in ziua a doua sufletul sa mearga cu ingerul pe unde a umblat toata viata. El numai gandeste si a si ajuns in locul acela, caci merge ca gandul.

In ziua a treia i se mai dau ingerului ce insoteste sufletul nostru inca sase ingeri purtatori de lumina si cu cel de la Botez, sunt sapte, ca sa treaca cu bine cele sapte infricosatoare vami ale vazduhului.

[Ravl 171]

lucrurile sunt destul de complicate, as zice ... .

fiecare dintre noi are o moarte proprie, o traire proprie ... asta neexcluzand anumite generalitati pe care le putem intalni in viata aia de apoi.

 

atat tibetanii, cat si vechii egipteni au dezvaluit prin diverse initieri mai multe metode pentru a preintampina efectele secundare neplacute ale detasarii sufletului de corp .

 

religia si filosofia is pun amprenta pregnant asupra modului nostru de a privi lucrurile , insa eu personal cred ca fiecare dintre noi merge acolo unde isi doreste , in propia lume pe care si'a creat'o !

 

mai mult , eu cred ca viata e doar un feedback , o intoarcere in timp ... .

Editat Ianuarie 6, 2008 de Ravl

[otilia* 160]

In care timp?...timpul exista numai in dimensiunea a treia,si daca suntem fiinte multidimensionale si existam simultan in ele...pffff...complicat grozav.

[părere 0]

lucrurile sunt destul de complicate, as zice ... .

fiecare dintre noi are o moarte proprie, o traire proprie ... asta neexcluzand anumite generalitati pe care le putem intalni in viata aia de apoi.

 

atat tibetanii, cat si vechii egipteni au dezvaluit prin diverse initieri mai multe metode pentru a preintampina efectele secundare neplacute ale detasarii sufletului de corp .

 

religia si filosofia is pun amprenta pregnant asupra modului nostru de a privi lucrurile , insa eu personal cred ca fiecare dintre noi merge acolo unde isi doreste , in propia lume pe care si'a creat'o !

 

mai mult , eu cred ca viata e doar un feedback , o intoarcere in timp ... .

"in propria lume" creata la nivel ideatic?"merge acolo"-e un "acolo" obiectiv?viata ca "intoarcere in timp"-temporalitatea istorica a vietii ca un traseu invers al temporalitatii universale spre origine-care origine e finitul de aici?

[Ravl 171]

In care timp?...timpul exista numai in dimensiunea a treia,si daca suntem fiinte multidimensionale si existam simultan in ele...pffff...complicat grozav.

eu cred ca timpul exista in toate dimensiunile, doar ca are alte forme de manifestare .

 

"in propria lume" creata la nivel ideatic?"merge acolo"-e un "acolo" obiectiv?viata ca "intoarcere in timp"-temporalitatea istorica a vietii ca un traseu invers al temporalitatii universale spre origine-care origine e finitul de aici?

 

la nivel ideatic ? de ce ar fi doar la nivel ideatic, in fond suntem atat creati , cat si creatori .

[LikeThisPoppy 1630]

lumea aceasta si oricare alta, e aceeasi, dar fiecare o simte si o percepe in felul sau unic. raiul tau e iadul meu si invers. lucrurile sunt mult mai complicate decat par. ar trebui sa fie mii de raiuri pt cei care se presupune ca merita raiul... sau va ramane doar esenta din fiecare individ, aceea care este comuna tuturor, caz in care vom deveni un intreg, o "constinta" comuna.

[nelu28 0]

tot ce ti se pare astazi ceva sigur ....este doar o iluzie .. :friends:

 

ce ti se pare ca astazi este viata ...e de fapt moarte ...

 

de abia dupa ce crezi ca vei murii ...vei vedea cu adevarat ce este viata ..!!! :x:

Editat Ianuarie 6, 2008 de nelu28

[părere 0]

eu cred ca timpul exista in toate dimensiunile, doar ca are alte forme de manifestare .

 

 

 

la nivel ideatic ? de ce ar fi doar la nivel ideatic, in fond suntem atat creati , cat si creatori .

cred ca e o deosebire -si nu una neinsemnata- intre "creatiile" noastre si "Marea Creatie"(denumire irelevanta).Ceva legat de temporalitate-consider ca tot ceea ce mana omului face (chiar daca e o "facere" in care "se pune" spiritul omului insusi),e creatie intr-o temporalitate finita si nu poate aspira la atemporalitate decat facand experienta finitudinii....cred....

[ana_sab 4]

tot ce ti se pare astazi ceva sigur ....este doar o iluzie .. :friends:

 

ce ti se pare ca astazi este viata ...e de fapt moarte ...

 

de abia dupa ce crezi ca vei murii ...vei vedea cu adevarat ce este viata ..!!! :x:

 

 

Very nice! :cat:

[Ravl 171]

cred ca e o deosebire -si nu una neinsemnata- intre "creatiile" noastre si "Marea Creatie"(denumire irelevanta).Ceva legat de temporalitate-consider ca tot ceea ce mana omului face (chiar daca e o "facere" in care "se pune" spiritul omului insusi),e creatie intr-o temporalitate finita si nu poate aspira la atemporalitate decat facand experienta finitudinii....cred....

eu cred ca si spiritul nostru face parte din marea creatie aia, doar ca nu in forma trinitara pe care'o cunoastem astazi , altfel spus spiritul fiecaruia dintre noi ar putea ajunge la nivelul unui Creator .