Nichita Stanescu

Foarte relevat exemplul cu japonezul. poate ca nu observam perfectiunea pentru ca ni se pare normala. suntem mereu sfatuiti despre cum putem deveni perfecti, dar perfectiunea este doar dintr-un unghi. din celalat e posibil sa fie cu totul altceva.

merita editia nichita de la academie: Poeme de dragoste. Fals jurnal intim. Album Nichita Stanescu

in ochii celorlalti perfectiunea e subiectiva . imperfectiunea unui lucru poate parea in fata altora perfect si reciproca

a nu te dezminti pe tine insuti,aceasta sparge zidurile si naste perfectiune.

a te minti pe tine insuti,aceasta "creeaza" ziduri.

poate un artist, un om, imperfect by default, să creeze perfecţiunea?

Utopia a scris:

Ultima poezie ma face sa simt dezamagire....

Initial am vrut sa scriu cateva randuri despre ea, dar n-avea rost...e genu' de text care-mi poate crea stari diferite, pentru ca nu mi-o explic si nici nu cred ca vreau sa mi-o explic. Dupa ce-am citit-o am dat un ochi (din intamplare) peste titlu. E scrisa totusi ca si cand s-ar raporta zilelor noastre...

Un farmec cu totul al artei - libertatea de a-ti imagina -

Mie nu-mi place...nu ii ating ritmul si este prea alba

Ar fi fost perfecta daca ar fi avut ritm si o rima. (ca sa fiu la subiect )

the listener a scris:

inima care stie sa plinga poate vedea

multa iubire

dap, fff poetic 8)))

Nici Nichita nu scria numai poezii extraordinare ...

Nu imi place perfectiunea decit ca ideal... De multe ori ma gindesc ca daca atingi idealul nu mai ai motivatie, totul iti devine monoton, te plictisesti, nu ai nimic de indreptat, in sensul de ceva la care sa iti aduci si tu propria contributie, sa te simti util pentru ceva...Odata atins scopul, nu mai ai scop.

Bine, daca nu iti gasesti altul, dar imaginati-va o lume ipotetica in care iti atingi toate scopurile posibile si imposibile...ce faci DUPA? personal, m-as plictisi din lipsa de motivatie...

Si ma gindesc atunci ca perfectiunea e monotona, iar exemplul care imi apare pentru a reflecta aceasta idee este "lectia despre cub".

Nichita Hristea Stănescu

- nascut 31 martie 1933, Ploieşti, judeţul Prahova;

- decedat 13 decembrie 1983, Bucureşti;

- poet, scriitor şi eseist, ales post-mortem membru al Academiei Rom