Inteligenta emotionala

Big Lebowski a scris:

ti-ai construit un delir de interpretare a realitatii (evident fals) dar care te-a ajutat sa accepti realitatea asa cum era ea, totusi fara ca tu sa sti exact cum era, pentru ca astrologia e doar o minciuna creata sa justifice comportamente aberante, mai precis, lipsite de iubire, dar puteai accepta asa ceva la varsta aia? nici vorba. copiii neiubiti se refugiaza in fantasme, unii ajung sa se creada mici cristosi, altii agentul 007, ma rog, ceva care sa le confere putere absoluta asupra mediului ostil creat de parintii lor.

E posibil ce spui tu cu delirul, dar de crezut nu m-am crezut niciodata vreo persoana speciala.

Edit: la 12-13 ani nu-mi puneam problema sanatatii psihice a tatalui meu, inca mai cautam solutii de a ma perfectiona pentru a-l multumi, sau macar a-l "neutraliza", chiar daca il uram uneori, ma gandeam ca e tata si stie mai multe decat mine... psihologia am inceput s-o studiez de abia dupa 16 ani. Copiii au un alt fel de a privi lumea, nu as numi asta delir, neaparat.

E foarte clar ca fiecare ne gasim sensul realitatii in ceva anume, interpretam realitatea in felul nostru si pt noi, aia e realitatea pura, chiar daca suntem constienti ca fiecare are un alt mod de a vedea realitatea. Ce nu inteleg eu, e de ce trebuie sa judecam sau sa fim judecati pt ca vedem lucrurile intr-un fel sau altul? Ezotericii, astrologii, yoghinii,etc, sunt mai blamati decat antropologii, psihologii, filozofii si chiar decat habotnicii religiosi, desi nici unii, nici ceilalti nu au vreo dovada de netagaduit ca realitatea lui ar fi cea mai buna si cea mai.. reala. De ce nu am incerca mai degraba sa intelegem si/sau sa toleram, decat sa judecam si sa spunem: '' nu gandesti bine,esti cu capul in nori''..samd..

Rose`s a scris:

Ce nu inteleg eu, e de ce trebuie sa judecam sau sa fim judecati pt ca vedem lucrurile intr-un fel sau altul? Ezotericii, astrologii, yoghinii,etc, sunt mai blamati decat antropologii, psihologii, filozofii si chiar decat habotnicii religiosi, desi nici unii, nici ceilalti nu au vreo dovada de netagaduit ca realitatea lui ar fi cea mai buna si cea mai.. reala. De ce nu am incerca mai degraba sa intelegem si/sau sa toleram, decat sa judecam si sa spunem: '' nu gandesti bine,esti cu capul in nori''..samd..

Tine de puterea fiecaruia sa se stapaneasca de la a-i judeca pe ceilalti in functie de aceste etichete. Ai dreptate, nu sunt multi cei care pot vedea oamenii din spatele etichetelor.

lynxul_negru a scris:

Tine de puterea fiecaruia sa se stapaneasca de la a-i judeca pe ceilalti in functie de aceste etichete. Ai dreptate, nu sunt multi cei care pot vedea oamenii din spatele etichetelor.

Tine de puterea fiecaruia de a dori sa se stapaneasca. Pt ca de putut se poate si nu e deloc greu. Totul depinde de felul in care vrei sa privesti lucrurile. Orgoliul propriu detine puterea de cele mai multe ori in asemenea cazuri..

Aseneth a scris:

Am inceput sa studiez astrologia la 13 ani in urma unor jocuri psihologice foarte dure pe care tata le juca cu mine. Avand o minte matematica, am inceput sa fac statistici. Sa ma compar cu cei din jur sa vad ce as putea face pentru a obtine alte reactii de la cei din jur. Si asa am inceput sa introduc datele in statistia

Intr-adevar, in fata unui mediu ostil, copilul se refugiaza in fantasme (refugiul in reverie) sau in cladirea unor explicatii ale lumii care sa-i ofere cat de cat o baza ca sa inteleaga el de ce lui i se intampla lucruri dureroase pe cand celorlalti nu. Aceste explicatii partiale, rationale sau quasi-rationale, pot apartine unor multitudini de domenii. Procesul este absolut vital in cadrul rezilientei, prin care copilul supravietuieste unui mediu dificil (unii nu reusesc, si, din pacate, mor sau ajung rau). Ceea ce a functionat ca mecanism de coping in copilarie se poate sa nu mai functioneze la varsta adulta, fie pentru ca explicatia e abandonata in favoarea alteia mai largi, fie pentru ca mediul s-a schimbat si coping-ul nu-si mai are rostul.

Cautarea unor explicatii tot mai valabile dureaza toata viata. Ele se ajusteaza permanent, alcatuind un sistem de constructe pentru o intelegere tot mai ampla si mai functionala a realitatii.

Din cate stiu eu, prima varianta (refugiul in reverie) e cea mai riscanta. Util atunci cand e folosit temperat (ca si evadare in imaginatie, creativitate), acest mecanism defensiv este vital pentru crearea unei personalitati puternice. Insa scapat de sub control poate duce insa la grave ruperi de realitate. Unii care au dus asta la extrem au ajuns rau.

downtempo a scris:

Intr-adevar, in fata unui mediu ostil, copilul se refugiaza in fantasme (refugiul in reverie) sau in cladirea unor explicatii ale lumii care sa-i ofere cat de cat o baza ca sa inteleaga el de ce lui i se intampla lucruri dureroase pe cand celorlalti nu.

Nu as numi refugiu in reverie faptul ca incercam sa disec si sa intorc pe toate partile fiecare om sau copil cunoscut, din toate punctele de vedere. Dar am intalnit asta in caracterizarea idiotilor si a oligofrenilor, cica ei sunt genul care tin minte cand s-a nascut fiecare, fac statistici cum se imbraca trecatorii sambata si explica de ce intre ora 6 si 9 trec cu 80% mai multe femei decat barbati prin fata spitalului

Aseneth a scris:

sa-mi dau seama cum e cu lumea din jur :)

Nu cred ca ai o problema cu EQ doar ca, datorita IQ-ului ridicat, pretentiile tale sunt foarte mari in sensul asta. Eu cred ca iti intelegi si iti gestionezi emotiile foarte bine si poti crea relatii bune la orice nivel cu cei din jur. Cred ca esti o persoana cu abilitati sociale bune care se poate adapta la orice schimbare, dar, avand un IQ ridicat, iti doresti prea mult de la inteligenta emotinala. Inteligenta emotionala nu are limite, iar dorinta de imbunatatire a nivelului sau, este logica, normala si nu este datorata neaparat unei insuficiente. Dificultatile aparute la nivelul perceptiei fata de oamenii din jurul tau sunt normale pentru ca nimeni nu e vrajitor sau ghicitor. Realismul tau este peste cel al multor oameni foarte inteligenti de pe forum. Este exemplul pe care ma pot baza avand in vedere ca suntem pe un forum. Tu ai o dorinta foarte mare de cunoastere si asta te face sa crezi ca nu stii niciodata suficient de mult.

Sunt multi oameni foarte inteligenti care parca traiesc pe alta lume si sunt total derutati de ceea ce se intampla in jurul lor(de multe ori inconstient). Nu cred ca e cazul tau. E o parere personala care se bazeaza pe anumite aparente.

Aseneth a scris:

Nu as numi refugiu in reverie faptul ca incercam sa disec si sa intorc pe toate partile fiecare om sau copil cunoscut, din toate punctele de vedere.

Am uitat sa precizez ca in cazul tau nu e vorba de refugiu in reverie, ci de incercarea de a explica quasirational lumea. E firesc ce ai facut.

Refugiul in reverie (daydreaming) se intalneste atunci cand copilul prefera sa isi imagineze realitati paralele.

Aseneth a scris:

"am intalnit asta in caracterizarea idiotilor si a oligofrenilor, cica ei sunt genul care tin minte cand s-a nascut fiecare, fac statistici cum se imbraca trecatorii sambata si explica de ce intre ora 6 si 9 trec cu 80% mai multe femei decat barbati prin fata spitalului"

Sau Aspergerii. Sau cei cu sindromul copilului dotat (gifted child).

Aseneth a scris:

Nu as numi refugiu in reverie faptul ca incercam sa disec si sa intorc pe toate partile fiecare om sau copil cunoscut, din toate punctele de vedere. Dar am intalnit asta in caracterizarea idiotilor si a oligofrenilor, cica ei sunt genul care tin minte cand s-a nascut fiecare, fac statistici cum se imbraca trecatorii sambata si explica de ce intre ora 6 si 9 trec cu 80% mai multe femei decat barbati prin fata spitalului

Asta mi-a amintit de un ..tic sa-i zic al meu. Cred ca-l am dintotdeauna: numar de multe ori fara sa-mi dau seama anumite lucruri. Adica, daca tai ceva la bucatarie, numar fiecare taietura.. Si cam asa fac cu aproape orice imi trece prin maini in cantitate mai mare :rot:

Oare ce anomalie mai e si asta?

Ritual?

OCD?