mutantu@ex a scris:menirea unui om ar trebui sa fie cea ce alege el sa fie , nu cea ce aleg altii pentru el . suntem prea prosti ca sa facem numai cea ce decidem noi , intodeauna nu este nimic asa cum vrei tu sa fie , fiecare pas pe care il faci in viata este influentat de altii.
...consecinta fireasca a faptului ca nu traim singuri... 
Nu o lua asa in tragic, nu chiar fiecare pas. Avem suficienta libertate cat sa putem face in mare parte ceea ce vrem cata vreme nu ii deranjam pe altii (in limitele legale, ca limitele bunului-simt nu prea se (mai) respecta... 
), asa ca de ce sa ne plangem?
Nu stiu ce varsta ai (si nici nu ma pun sa intreb, nu consider ca varsta e definitorie pentru modul de a gandi al unui om...), dar am sentimentul ca nu ai trait prea mult in perioada comunista... Acum suntem liberi. Chiar prea liberi, dupa parerea mea, legile nu se aplica cum trebuie si regulile moralei clacheaza in fata "bazatilor" cu bani...
In rest, nu-mi pare rau ca traiesc. Cu toate alegerile fortate, lucrurile impuse, zilele pierdute aiurea in slujba altora, ploile, furtunile si tristetile amare, nu imi pare rau...
Totusi, uneori nu pot sa nu ma intreb de ce unele prapastii sunt atat de greu de trecut si daca nu pierd cate un pic din mine in fiecare, de ce sunt atat de sensibila si ma dor atat de mult relele si nedreptatile lumii... Dar lumea a fost tot timpul asa, doar noi ne perindam, mereu altii, pe aceeasi scena, cu decorul usor schimbat. Nu imi pot imagina o perioada din istorie in care sa cred ca as fi fost mai fericita daca as fi trait...