iosafat a scris:Cand vrei sa hranesti un ţesut cu hrana turbo te duci la sala de culturism si vezi acolo produse cu aminoacizi pentru ţesutul muscular. Petru creier am auzit ca ar fi bune produsele stupului gen laptisor de matca, apilarnil, polen si miere poliflora. N-am auzit ca piracetamul sa aiba ceva nutrienti pentru creier in el. Totusi, efectele nu prea apar pentru ca "totul e in mintea ta". "Tumora" care consuma resursele creierului (care le-a consumat) sunt gandurile parazite. Procesul ar trebui sa fie reversibil. Adica: secarea izvorului acestor ganduri prin psihoterapie (psihoterapeutul devine tatal tau, cu parintii ai incheiat-o definitiv in plan afectiv) si cu pasi mici sa incepi sa te poti bucura de viata. Nu toti oamenii care au foarte multi bani au si permisiunea de a se bucura de viata (de unde si compulsiile la unii de a purta ciorapi cu 1,2 mil. si pantofi de 15 mil perechea). Unii isi schimba numele cu unu inviat din morti, se lasa de alcool dar inlocuiesc porunca "distruge-te prin alcool" cu "distruge-te prin munca" si tot aia e. Ce zice Cavalerul Jedi pe site-ul lui e valabil nici vorba de New Age.
Multumesc pentru sfat. Sunt de acord in totalitate cu tine. Am luat numai "chestii" naturiste (gen MemoTanalec, Mentat, etc) S-a simtit o mica imbunatatire, dar cu timpul cred ca m-am imunizat. Si restul luptei am dus-o de cand am inceput terapia, desi au fost doi pasi inapoi si unul inainte (se pare ca asta e ritmul meu in tot ce fac). Insa dupa tot timpul asta am constatat ca in toate privintele [relatiile sociale, procesul de invatare (cel permanent in care informatiile trec prin noi chiar daca vrem chiar daca nu vrem), superficialitatea gandurilor mele, a judecarii unor circumstante si conditii, intelegerea si aprofundarea unor informatii sau situatii cu care ma intalnesc] sunt totusi oarecum involuata, parca creierul meu si-ar fi luat concediu. Poate ca mi-a fost inhibata in trecut puterea de a gandi si judeca pe cont propriu, poate ca s-au daramat niste structuri si niste valori, insa mi se pare imposibila starea de lucruri in care sunt acum si am fost mereu. Si atunci cum sa ma apreciez, cum sa ma iubesc cand stiu ca daca stau in aceeasi camera cu cineva nu scot un sunet (pentru ca am mintea goala), ca nu pot nici macar sa raspund atunci cand se face o gluma, si ca tot ce fac si gandesc se desfasoara cu incetinitorul, stangaci, greu, cu multe neintelegeri din care par poate cam toanta, cel putin pentru varsta mea si cu multa dezordine si lipsa de atentie in tot ce gandesc si fac. Ma uit in jurul meu si vad numai oameni normali si responsabili, care vorbesc, gandesc, se manifesta, actioneaza. Iar eu nu stiu ce sa manifest, ce sa vorbesc, cum sa actionez. Parca nu pot mai mult. Totusi... prea se repeta istoria asta. Si stiu ca se repeta intocmai pentru ca trebuie sa rezolv problemele astea odata pentru totdeauna. Dar sunt atat de in urma incat nu stiu cum sa rezolv mai repede problema asta. De-asta simt nevoia si de un tratament. Timpul nu ma asteapta pe mine, oamenii din jur nu inteleg, nu au rabdare si nu pot tolera un asemenea comportament si usor, usor se indeparteaza. Nu mai vorbesc si de relatia cu sexul opus... ca nu are sens...
Privind inapoi nu pot decat sa spun ca de fapt am trait intotdeauna intr-o permanenta stare de depresie si anxietate fata de mine si de ceilalti cu care m-am luptat si in care mi-am investit toate resursele.
Imagineaza-ti ca plec de terapie de multe ori fara o concluzie clara (cea pe care trebuie sa o trag eu), uit si despre ce am vorbit, si ce mi-a spus. Tin minte insa foarte bine ca tot intreband eu despre problemele cu memoria si cu atentia mi-a facut o comparatie care mi-a dat de gandit dar care e foarte clara: in momentul asta creierul meu este asemenator cu o memorie (RAM) care este 75% plina iar in restul trebuie sa am grija ce selectez sa bag in ea.
Si sa nu-ti imaginezi ca asa cum am scris aici merge si terapia... Aici am timp sa ma gandesc, sa modific, sa reformulez, acolo am atatea de spus, atatea de intrebat incat chiar cu notite ma apuca plansul de cate ori incerc sa explic si pe fondul ala nu ma mai pot concentra. Cred ca de frica reusesc sa inteleg, insa apoi am o dezordine in cap pe care de multe ori nu mai reusesc sa o ordonez. Si cele 45 de minute trec atat de repede...
