stillchild 0 Raportează post Postat Noiembrie 22, 2007 Mi s-a prescris Coaxil si Pramistar. Coaxilul este antidepresiv, iar Pramistarul este psihostimulant. Am gasit cate ceva despre ele, dar nu prea multe informatii. Inca nu le-am cumparat, insa vroiam sa aflu daca a avut cineva tratament cu vreunul din ele si ce rezultate au fost, chiar daca ele difera de la pacient la pacient. Daca imi puteti da informatii, va multumesc Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
elandi 4 Raportează post Postat Noiembrie 22, 2007 Ce astepti sa se intample daca le ei? Care voi fi schimbarile pe care le doresti? Care sunt problemele tale. Stiu, ai scris pe larg. Mai spune odata in rezumat. Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
stillchild 0 Raportează post Postat Noiembrie 22, 2007 Ce astepti sa se intample daca le ei? Care voi fi schimbarile pe care le doresti?Care sunt problemele tale. Stiu, ai scris pe larg. Mai spune odata in rezumat. Avand in vedere ca majoritatea stiu deja problemele mele, am sa reduc totul la cateva fraze, care de fapt sunt si concluziile ultimei sedinte de psihotarapie. Pornind de la preafrumosa mea copilarie, reiese ca: nu am avut un model matern si nici patern. Bunica-mea m-a tinut intr-un fel de bol de sticla, m-a educat in niste conceptii, reguli si idei fixe, obsedante chiar (ea le numea "morale"), absolut exagerate, care alaturi de ignorarea potentialelor atractii si pasiuni potrivite varstelor mele (de-a lungul evolutiei) au reusit sa ma transforme intr-un copil frustrat, salbatic, inchistat, fara curaj, vesnic speriat de oameni, care intotdeauna s-a simtit in urma celorlalti din cauza traiului diferit de al lor. Ea a incercat sa faca din mine o copie a ei. Si unde nu reusea ma obliga sa fac cum spune ea. Orizontul pe care l-am vazut eu era infinit mai mic decat cel pe care il vedeau cei de varsta mea, stare care s-a perpetuat mereu. Aceasta lipsa de putere de concentrare, si felul in care nu pot privi lucrurile in ansamblu se datoreaza felului in care am fost educata sa vad: cu ochelari de cal. Ganditi-va la asta: eu va deseneaz pe jos o linie si ea trebuie urmata fara greseala, fara abatere tot timpul. Nu puteti pasi decat pe acea linie, nici mai la stanga nici mai la dreapta. La ochi va pun ochelari cu laterale negre, astfel incat sa priviti doar inainte si doar linia pe care am desenat-o, iar daca doamne fereste va scapa totusi privirea in laturi, sa nu credeti nimic din ce vedeti. Numai ce v-am spus eu despre ce e in jurul vostru e adevarat, numai eu va iubesc si tot ce e real si palpabil in stanga si-n dreapta nu e decat o minciuna a unor oameni neseriosi care va vor duce numai la rau. De ce? Pentru ca asa vreau eu si asa spun eu si asa trebuie sa faceti. Deci numai pe linia aia, in directia indicata. Cam asa am fost eu condusa. Prin ochelarii astia am privit in jur, iar daca am incercat sa ripostez am primit de urgenta o "corectie" peste gura. Problema este ca nu am putut sa ma integrez nici intre copii, nici intre maturi. Mi s-a dezvoltat o mare frica de oameni, mai ales de oameni puternici (aceea pe care ii vedem ca reusesc mereu ce-si propun si repede si bine) de cei de varsta mea si toate eforturile mele de a depasi toate focurile interioare au fost enorme. O parte le-am eliminat, insa in mintea mea sunt niste goluri pe care nu le-am putut umple niciodata. Creierul meu functioneaza inca bine, insa cred eu ca toate eforturile de a ma integra mental, fizic si sufletesc in lumea reala (nu cea imaginara in care am trait pana la 15 ani) mi-a consumat atat de mult creierul incat cu greu se mai poate urni din loc. Atentia mi-a fost subrezita de mica si nimanui nu i-a pasat, memoria la fel, si neavand nici un model si nici macar o comunicare normala cu nimeni in familie, am simtit ca e ok sa memorez totul pe de rost. De aceea toate lucrurile pe care le-am facut mi s-au parut atat de grele si m-au solicitat atat de mult, pentru ca eu de fapt imitam si ma fortam sa memorez, pentru ca nu venea nimic natural din partea mea. Si vesnic incordata, tensionata, daca gresesc, daca nu e bine, daca... Formula asta am aplicat-o la absolut tot ce am facut si am spus, in viata personala, la scoala, la serviciu. Si frica asta permanenta m-a impiedicat sa gandesc oarecum, si trec de niste bariere si sa vad niste posibilitati. Cred chiar ca ea este la originea lipsei de concentrare si de atentie, a confuziilor pe care le fac s.a.m.d. Ma apuc iar sa scriu romane si m-am plictisit eu de ele, nu mai zic de voi.... :flowers: Deci, pe fondul stresului, al lipsei de reactie la ce se intampla in jurul meu, al incapacitatii de a gasi solutii in situatii de criza, in care se cerea o atitidine, o replica, o hotarare, o solutie, etc, si a faptului ca privindu-ma prin comparatie cu un alt tanar de varsta mea, am constatat ca de fapt nu am nici macar o personalitate si nici puterea mentala si capacitatea mentala de a-mi forma una, si mai rau nici macar frta si puterea de a tine pasul cu timpul si cu ceea ce se intampla in jurul meu, pentru ca judecata mea e mai lenta si deciziile mele sunt si nesigure si incete, am hotarat sa ma sinucid. Am esuat evident, apoi dupa un an si jumatate de psihoterapie si ajutor din partea a 2 oameni minunati am reusit sa fac progrese enorme, mi-am implinit vise, si am facut lucruri pe care nu le mai credeam posibile si am avut rezultate pe care nici nu le visam vreodata. Pana cand a trebuit sa ma desparte de cele doua persoane si sa imi schimb job-ul. Am plecat pusa pe treaba, insa acolo am dat peste tineri, peste mute informatii noi, peste caractere, comportamente si reactii noi si diferite, peste responsabilitati, si libertate de actiune, care mi-au readus toate simptomele inapoi. M-am revazut din nou ca un copil stangaci, rusinos, speriat, care nu poate sa minta, care nu gandeste prea mult, care nu prea pricepe ce e in jurul lui. Am vazut ca fiind bulversata de toate astea, nu pot sa tin minte informatii care ma intereseaza (preturi, contacte, conditii de colaborare), ca nu pot face fata conversatiilor, ca nu ma pot concentra, nu stiu clar ce trebuie sa fac, cum sa ma comport cu oamenii, ce sa spun, ce sa nu spun, ca nu pot intelege glume subtile, iar la cele grosolane nici macar nu pot sa raspund, ca sunt din nou acelasi om pe care il stiu dintotdeauna care ii place sa stea cat mai ferit de tot ce in jur, se multumeste cu putin si parca nu mai poate nici sa discearna raul de bine. Dupa multe momente de groaza, plans, cerut sfaturi, cautat motive, cauze, explicatii, metode am hotarat a doua oara sa ma sinucid. Acum o luna. Spre mirarea tuturor n-am reusit nici de data asta. Insa sunt complet disperata. La munca sunt semileguma, fapt care determina ca suma lunara pe care o incasez sa fie in continuare de 500 ron si doar daca am noroc si reusesc sa iau vreo comanda mai iau ceva in plus, care nu depaseste niciodata 150 ron pe luna pentru ca nu mai sunt in stare de nimic. Toti sunt mirati de involutia asta a mea de la serviciu pentru ca toti m-au vazut la inceput cu chef de treaba, cu zambetul pe buze, curioasa... insa nu stie nimeni ca dupa ce intreb ceva, uit ce mi s-a raspuns pana vreau sa notez, ca nu pot avea o conversatie pantru ca sunt multe atitudini si lucruri e care nu le stiu sau care imi sunt in ceata, pentru ca le-am uitat, etc, etc........ In primul rand imi doresc sa fiu mai relaxata, sa pot sa ma detasez putin si sa privesc de la distanta lucrurile. Apoi imi doresc sa pot fi atenta, sa retin (macar muzica mea preferata, titlurile si subiectele filmelor pe care le vad, cartile pe care le citesc) sa pot purta o conversatie, sa pot sa gandesc mai repede, si incet incet sa imi construiesc, sau sa continui sa construiesc personalitatea pe care am inceput-o acum un an jumate. Un om fara informatii e egal cu 0. Dar daca citesti informatiile si nu le tii minte... esti ca si 0. Vreau sa evoluez. Vreau sa ma dezvolt, insa pana acolo trebuie sa devin un om normal, organizat, cu capacitatea de a-si planifica, de a-si stabili prioritati si de a le atinge, de a se integra printre ceilalti, fara fobii. Psihiatra mi-a spus ca este o depresie si o fobie sociala. Insa e mult mai mult de atat, in capul meu cel putin... Cele doua medicamente inca nu le-am luat. Cred sincer ca am nevoie cel putin de Pramistar. Insa stim cu totii ce sunt medicamentele si cate taisuri au.... Stiu: iar va plictisesc... :beee: dar Elandi a vrut.. :P iar eu cand ma apuc nu ma mai opresc... Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
Anonymus Kline 2 Raportează post Postat Noiembrie 22, 2007 Am luat io Pramistar... scuze nu pot sa citesc al 2-lea post al tau ca nu am ochelarii cu mine si ma dor ochii daca citesc pe calculator.... Ce vrei sa stii despre Pramistar? De coaxil nu am auzit, e un SSRI? Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
stillchild 0 Raportează post Postat Noiembrie 22, 2007 Am luat io Pramistar... Ce vrei sa stii despre Pramistar? De coaxil nu am auzit, e un SSRI? Daca te-a ajutat in privinta memoriei si a puterii de concentrare... Daca are efecte secundare... Cat timp ai luat si cum te-ai simtit dupa ce nu l-ai mai luat... Coaxilul este antidepresiv, antianxiolitic. Si... mersi Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
elandi 4 Raportează post Postat Noiembrie 22, 2007 Asta e un rezumat? Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
stillchild 0 Raportează post Postat Noiembrie 22, 2007 Asta e un rezumat? E o... chestie... Sincer, nu stiu cum sa rezum totul pentru ca nu stiu ce sa dau la o parte si ce sa las, si nici sa explic mai concret starea mea... Daca ai vreo sugestie, nu ma supar... astept Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
elandi 4 Raportează post Postat Noiembrie 22, 2007 Psihoterapie ai facut? Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
stillchild 0 Raportează post Postat Noiembrie 22, 2007 (editat) Psihoterapie ai facut? De un an si 7 luni tot asta fac, si nu e un "oricine" in domeniu. Insa a recunoscut si el ca este chiar un caz urat si complicat. Editat Noiembrie 23, 2007 de elandi Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
Cleric Prest 41 Raportează post Postat Noiembrie 22, 2007 (editat) Pramistarul e un fel de piracetam mai nou. Piracetamul era ceva care nu stiu pentru ce se fabrica. Sa ne spui peste o luna cum te simti dupa coaxil. Editat Noiembrie 22, 2007 de iosafat Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
