Scrisoare pentru EL

csampetru a scris:

Spune-mi, de ce te iubesc inca desi au trecut multi ani si suntem la 10 000km departare unul de celalalt? Spune-mi, de ce nu pot sa te uit desi mi-ai spus ca nu sunt aleasa ta si desi stiu ca alaturi de tine viata ar fi un calvar? M-as simti fericita la inceput ca te-as avea, dar in timp stiu ca firea ta schimbatoare m-ar termina. Imi spui ca nu te cunosc, cum sa nu te cunosc cand ti-am observat fiecare gest, cand am analizat fiecare cuvant, cand te-am sorbit din priviri si te-am urmarit de atatea ori cand ieseai de la facultate cu alta. Plangeam pe hol cand te vedeam pe cine tii in brate si nu intelegeam de ce nu m-ai vrut pe mine, desi suntem atat de asemanatori. Si in viata, am avut aceleasi vise, am avut aceleasi dorinte, am renuntat la aceleasi lucruri, ne-a purtat viata in directii diferite si totusi atat de asemanatoare. Acum facem amandoi acelasi lucru dar la mii de km departate. Amandoi lucram in acelasi domeniu, amandoi am fi vrut sa facem medicina in schimb, amandoi suntem casatoriti cu persoane mai tinere pentru ca amandoi am cautat in cel presupus iubit o inocenta sau o naivitate, o intelegere.

Credeam ca il iubesc pe sotul meu, de fapt il iubesc intr-un fel si pe el. Il iubesc cand nu te iubesc pe tine. Il iubesc pentru ca e tandru, e bland si bun, pentru ca ma iubeste pana la infinit, insa il iubesc atunci cand nu ma gandesc la cum ne-am fi putut noi iubi.

De ce simt ca esti nefericit cu persoana langa care stai? Concediile nu vi le petreceti in totalitate impreuna, preferi sa mergi mai degraba singur cu tatal tau, mi-ai zis asta. Pari intr-un fel sa-i admiri inocenta sotiei sale asa cum si eu i-o admir sotului meu. Dar am impresia ca si la tine lipseste ceva, asa cum si la mine lipseste ceva. Sper sa nu fie asta doar in mintea mea, sa cred ca avem povesti atat de asemanatoare si totusi sa nu cunosc tot, totusi tu sa fii fericit cu ea si sa nu-ti mai pese de mine. Cred ca nu-ti pasa de mine, pentru ca totusi nu ma cauti, nu cauti sa-mi vorbesti, nu ai nevoie de mine asa cum am eu nevoie de tine dar poate nu o faci pentru ca deja esti responsabil de familia ta. Sau poate ti-e frica. Sau poate incerc eu sa-ti gasesc o scuza. Dar totusi, cand eu te caut esti bun cu mine si intelege tot ce simt, eu simt ca traiesti ceea ce zic si ceea ce simt eu, esti atent la ce mi se intampla si ma intelegi. Dar nu ma iubesti. De ce nu ma iubesti?

Dar eu, femeie la casa mea, de ce ma gandesc inca la tine? De ce risc sa las un sot care ma iubeste enorm si care ar face orice pentru mine si care s-a sacrificat pentru dorintele mele, pentru o naluca, pentru TINE ? Te vreau dar stiu ca mi-ai aduce suferinta. Te iubesc si stiu nu de fapt nu te iubesc pe tine, ci o imagine pe care o am despre tine.

De ce iubesc acea imagine? De ce vreau sa imi inlocuiesc sotul cu acea imagine? De ce nu pricep ca TU asa cum vreau eu, nu exista, si nu vei exista vreodata? Dar atunci cand vorbim, tu te apropii asa de mult de ceea ce eu cred despre tine. Asta ma deruta. Nu inteleg, nu ma inteleg. Simt ca toate deciziile pe care le-am luat in viata, desi am crezut ca au fost luate din dorinta proprie, au fost doar circumstante ale destinului. Simt ca nu mi-am controlat destinul asa cum ar fi trebuit, ca am fost carmaci pe un vapor si am invartit carma, dar curentul era prea mare si vaporul meu a fost dus de ape adanci.

Cred ca si tu simti acelasi lucru, cel putin, experientele pe care le-ai trait si felul cum ai reactionat cand ai fost pus in fata anumitor situatii, ar trebui sa te faca sa te simti ca mine. Uneori imi dai impresia ca esti jumatatea mea, ca ai trecut prin ceea ce am trecut eu, alteori te comporti bizar si nu te inteleg. Imi explic ca asta se intampla pentru ca persoana ta reala nu este identificabila cu imaginea pe care mi-am format-o despre tine. Si totusi, eu cum pot sa te uit?

Frumoasa scrisoare.

Tind totusi sa cred ca imaginea pe care spui ca ti-ai format-o despre el reprezinta de fapt... sentimentele tale pentru el. Dragostea ta.

Viata este nedreapta uneori, si nu putem face nimic in astfel de situatii. El va ramane acolo in amintirea ta si te vei intreba mereu cum ar fi fost daca...?

Nu am ce sfat sa-ti dau. Ar fi aiurea, pentru ca nu eu sunt in situatia ta... Oricat ai incerca, nu vei putea sa-l uiti. Incearca doar sa te concentrezi pe sotul tau... si poate vei descoperi in el un om minunat...

csampetru a scris:

SIMPLUOANE, ce bine ai inteles. exact, si acum dupa atata timp, eu il caut cand mi-e greu si mi se face dor de el, el ma cauta cand e trist si stie ca la mine gaseste intelegere si incurajare.

de sot nu mi-am batut joc, mereu am fost sincera cu el, i-am spus ce simt referitor la acest alt barbat sperand ca o sa ma ajute sa trec peste. S-a suparat bineinteles pe moment, a fost ranit, am fost la un pas de a ne desparti, dar am considerat ca e bine sa stie exact ce se intampla in sufletul meu si sa incerce sa ma ajute. unii ma vor blama ca l-am facut si pe el nefericit, asa e. si imi pare rau acum ca i-am spus. asta s-a intamplat demult, acum 2 ani. am trecut peste, nu m-am mai gandit la celalalt, la EL, si m-am concentrat doar pe relatia mea cu sotul care a fost una eu as zice 99% extraordinara.

dar EL, acel EL imi vine in minte mereu. si il iubesc da. si daca ar zice azi "vino aici cu mine" as lasa tot si as merge cu el. dar nu, nu , de ce imi fac vise stupide? Nu, sunt o fiinta josnica, trec peste sentimentele altui barbat care ma iubeste enorm de mult. nu trebuie sa ma mai gandesc la ce ar putea sa fie pt ca nu va fi niciodata. stop, sufletul meu impartit trebuie sa-si inchida rana peste care eu singura torn otet. trebuie sa se vindece. si sa lase deoparte o iluzie.

daca EL ar fi vrut sa fie cu mine, ar fi fost. Dar totusi, ma cauta uneori, ma ntreaba tot felul de lucruri ca sa vada daca nu m-am schimbat si daca suntem tot la fel. imi zice "noi doi suntem ca 2 apa si pamantul, ne potrivim", dar totusi nu face nimic care sa demonstreze ca ar vrea totusi ceva cu mine.

dar sa nu ma mai gandesc. o sa-mi iau catel, o sa-mi iau purcel, mi-am luat sot, fac sport, ingrijesc flori..dar stii, cand sap pamantul in jurul unei craciunite, ma gandescc la el si la faptul ca lui il place gradinaritul. cand inot, ma gandesc la el si la faptul ca el nu stie sainoate dar mi-a zis ca vrea sa-l invat. cand citesc o carte de filosofie, ma gandesc ca el adora Hildegard. Si imi trimite articole despre politica, sau o carte de-a vreunui filosof sa o citesc. o citesc, o mananc in cateva ore, apoi vorbim, apoi imi spune "exact acelasi lucru imi place si mie" dar apoi nu mai zice nimic 4-5 zile la rand.

numai gata, iar am revenit. gata, trbeuie pus PUNCT.

mda...dar sufletul tau tot nu-si va gasi linistea...eu in locul tau daca el ar avea aceleasi sentimente ca si ale mele nu as mai sta pe ganduri si as lasa totul pentru el,caci daca vei prefera sa stai alaturi de sotul tau veti suferi amandoi,tu ca iubesti pe altcineva si el pentru ca te iubeste iar tu nu ii impartasesti dragostea;te va uri si va suferi un timp,dar daca te iubeste te va ierta pentru ca isi va da seama ca fericirea ta este alaturi de un alt barbat,insa daca nu esti sigura ca el iti impartaseste sentimentele nu are rost sa-ti complici existenta ,ci sa te gandesti ca odata si odata tot il vei uita chiar daca pana atunci in inima si gandurile tale va fi doar el...

Cred ca intr-adevar ar fi o idee buna cu psihologul.

Dar sa nu fie psihanalist, ca se va indragosti si de el - e ceva necesar pentru a urma analiza...

csampetru a scris:

dar EL, acel EL imi vine in minte mereu. si il iubesc da. si daca ar zice azi "vino aici cu mine" as lasa tot si as merge cu el. .......

Asta e mai bine s-o păstrezi pentru tine, nu e nevoie să o ştie şi el.

csampetru a scris:

Si imi trimite articole despre politica, sau o carte de-a vreunui filosof sa o citesc. o citesc, o mananc in cateva ore, apoi vorbim, apoi imi spune "exact acelasi lucru imi place si mie" dar apoi nu mai zice nimic 4-5 zile la rand.

Poate că obligaţiile morale pe care consideră că le are acum

Sailor_Moon a scris:

Incearca doar sa te concentrezi pe sotul tau... si poate vei descoperi in el un om minunat...

Daruieste / seamana iubire in jurul tau si daca exista un teren favorabil sunt sanse sa rodeasca.... sa culegi roadele.

De ce sa nu fii tu izvor ... de dragoste ?

heidy_ a scris:

Nu cred ca exista cineva pe forumul asta sa o inteleaga cu adevarat. Nu puteti intelege ceea ce simte. Nu este obsedata de el. Nu este nicio iluzie. Este pur si simplu ceea ce simte. Este chiar dragoste..

Am citit cu atentie tot ce s-a postat si cred ca sunt de acord, per total, cu heidy.

Inteleg prin ce trece autoarea topicului, nu este nici iluzie, nici obsesie. Nu este vorba despre eternul si celebrul "ce-ar fi fost daca...?" care ramane intr-un colt al mintii - eu personal am avut cateva relatii (impropriu spus) care dintr-un motiv sau altul s-au terminat brusc (el a plecat in alta tara, cred ca si ea se refera la America...sau alte motive). Si nu m-am intrebat toata viata dupa aceea, poate doar un scurt timp.

Dar exista totusi o mare iubire pe care nu o uiti niciodata, indiferent cat spatiu si timp va desparte, exista un moment in viata cand iti dai seama ca acea persoana era sufletul tau geaman si ca alta nu vei mai gasi sub Soare, oricat vei cauta... Simtim de fiecare data cand ne indragostim ca el/ea e unic/a, dar o singura data STII lucrul despre care vorbim aici...Si doar atunci iti dai seama.

Eu nu am fost la fel de norocoasa, nu am putut pastra legatura cu el. Si totusi e acolo, in suflet, imaginea lui nu a pierit nici o clipa. Am incercat sa uit, sa fug de mine, sa ma ascund, sa iubesc un alt barbat si nu merge. Va exista tot timpul un "termen de comparatie" care va face totul inutil. Au fost tipi deosebiti care m-au iubit sincer. Dar eu am refuzat sa ii mint pe ei ca ii iubesc si pe mine, pentru ca stiu realitatea, si sa ma simt vinovata, in sinea mea, ca nu merit iubirea acelui om si il fac sa sufere. Pentru ca un om indragostit observa cand nu te poti deschide spre el, cand pastrezi o distanta si te cufunzi in ganduri...

Mai cunosc astfel de povesti si una mi s-a parut impresionanta. Despre o femeie care a incercat totusi sa mearga mai departe, s-a casatorit si i-a reusit si o oarecare forma de atasament fata de sot...A avut copii pe care ii iubeste mai mult decat viata, a avut succese profesionale si personale care au facut-o fericita. Dar in sufletul ei va fi intotdeauna un locusor gol, pentru cel despre care stie, dupa multe alte experiente sentimentale, ca a fost dragostea vietii ei. Un sentiment de neimplinire, de viata irosita, de vid... sentimentul ca nu si-a atins intr-o viata de om Fericirea adevarata... De aceea si-a si canalizat vointa in alte directii-cariera, sa creasca niste copii total deosebiti moral si sufleteste...pentru a acoperi un gol. Care inca este acolo, dupa 30 de ani...

Nu poti sa uiti, nu poti sa fugi de tine...Si eu prefer sa fi cunoscut Dragostea adevarata si sa stiu ca am fost un timp mai fericita decat as fi putut visa decat o viata de cautari, o viata pe care sa o simt inutila... Chiar daca si dupa ce intalnesti Dragostea suferi, daca nu s-a implinit. You can't fight it...

Ma io sincer , cred ca multi au trecut prin sentimentul asta , ideea in sine este doar "ceea ce nu poti avea ramane o enigma si devine interesant pe parcurs" iar daca nu opresti la timp toata nebunia te va termina ea pe tine ... Poti tu sa sper si sa iti imaginezi pana nu mai poti , viata isi are destinul ei ,iubirea la fel , dar nu suntem noi tot timpul, non stop in stare sa controlam destul iubirii... O viata ai , daca nici pe aia nu o traiesti in prezent, ci te amagesti ca poate o data si o data o sa zica da, ca la trecut viata cu el era asa si asa....

O dragoste adevarata iti aduce implinire , o dragoste adevarata aduce un zambet, o speranta , vointa ;nu doar suferinta, vise , presupuneri cu daca si cu parca ... nu e dragoste domle nu mai va mintiti singuri , indragosteala , putarelile cu limbi intoarse e una iar dragostea e cu totul altceva ....

MiRa a scris:

mda...dar sufletul tau tot nu-si va gasi linistea...eu in locul tau daca el ar avea aceleasi sentimente ca si ale mele nu as mai sta pe ganduri si as lasa totul pentru el,caci daca vei prefera sa stai alaturi de sotul tau veti suferi amandoi,tu ca iubesti pe altcineva si el pentru ca te iubeste iar tu nu ii impartasesti dragostea;te va uri si va suferi un timp,dar daca te iubeste te va ierta pentru ca isi va da seama ca fericirea ta este alaturi de un alt barbat,insa daca nu esti sigura ca el iti impartaseste sentimentele nu are rost sa-ti complici existenta ,ci sa te gandesti ca odata si odata tot il vei uita chiar daca pana atunci in inima si gandurile tale va fi doar el...

MiRa, ideea ta ar fi perfecta daca situatia nu ar sta asa.

Ai sa intelegi cand vei avea o relatie mai matura cu cineva pe care-l vei iubi cu tot sufletul, ca uneori chiar nu conteaza ceea ce simti. Sunt bariere de alt ordin care te despart de persoana pe care o iubesti, chiar daca pare nedrept.

Chiar daca este nedrept.

Era o vreme, mai demult cand si eu credeam ca este de ajuns ca eu si el sa ne iubim pentru ca automat lumea din jur va disparea.

M-am convins mult mai tarziu ca niciodata nu este asa. Ca viata iti pune tot felul de piedici pentru ca nu o intereseaza cat de mult iubesti.

Uneori lupta este pierduta din start.

Paradoxal, de cele mai multe ori aceasta lupta este tocmai aceea care te-ar fi facut fericit pentru toata viata. :flowers:

Malkia a scris:

Nu poti sa uiti, nu poti sa fugi de tine...Si eu prefer sa fi cunoscut Dragostea adevarata si sa stiu ca am fost un timp mai fericita decat as fi putut visa decat o viata de cautari, o viata pe care sa o simt inutila... Chiar daca si dupa ce intalnesti Dragostea suferi, daca nu s-a implinit. You can't fight it...

Sa stii ca nu sunt de acord cu asta. Pentru ca nu poti fi ranit de ceea ce nu cunosti, ci doar de ce cunosti.

Nu te-ai fi simtit inutila, pentru ca n-ai fi gustat dragostea adevarata, cel care ti-era jumatate. Mai inutila te simti gandindu-te "Cum ar fi fost daca..." si de ce nu s-a putut pe vecie.

E trist sa vad ca sunt persoane care o inteleg. As fi preferat sa fi zis toata lumea ca e nebuna, ca se iroseste degeaba.

Pentru ca imi dau seama ca sunt destui oameni care au cunoscut dragostea vietii lor si care au pierdut-o, iar acum traiesc din iluzii, incapabili sa mai iubeasca si sa fie fericiti. :(

J0 a scris:

Ma io sincer , cred ca multi au trecut prin sentimentul asta , ideea in sine este doar "ceea ce nu poti avea ramane o enigma si devine interesant pe parcurs" iar daca nu opresti la timp toata nebunia te va termina ea pe tine ... Poti tu sa sper si sa iti imaginezi pana nu mai poti , viata isi are destinul ei ,iubirea la fel , dar nu suntem noi tot timpul, non stop in stare sa controlam destul iubirii... O viata ai , daca nici pe aia nu o traiesti in prezent, ci te amagesti ca poate o data si o data o sa zica da, ca la trecut viata cu el era asa si asa....

O dragoste adevarata iti aduce implinire , o dragoste adevarata aduce un zambet, o speranta , vointa ;nu doar suferinta, vise , presupuneri cu daca si cu parca ... nu e dragoste domle nu mai va mintiti singuri , indragosteala , putarelile cu limbi intoarse e una iar dragostea e cu totul altceva ....

Ai cumva impresia ca cine e in situatia asta vrea sa fie aici?Crezi in continuare ca e o chestie legata de autosugestie?Daca e asa,te inseli.Nu iti alegi nefericirea ca mod de viata,cred ca nici un om nu face asta.

Iar daca dragostea ar aduce numai impliniri,asa cum zici tu,nu ar mai exista oameni nefericiti pe lume.Si sunt destui,dupa parerea mea.

Nu ma asteptam sa o inteleaga toata lumea,pentru ca e greu,daca nu ai fost acolo.

heidy_ a scris:

Sa stii ca nu sunt de acord cu asta. Pentru ca nu poti fi ranit de ceea ce nu cunosti, ci doar de ce cunosti.

Nu te-ai fi simtit inutila, pentru ca n-ai fi gustat dragostea adevarata, cel care ti-era jumatate. Mai inutila te simti gandindu-te "Cum ar fi fost daca..." si de ce nu s-a putut pe vecie.

E trist sa vad ca sunt persoane care o inteleg. As fi preferat sa fi zis toata lumea ca e nebuna, ca se iroseste degeaba.

Pentru ca imi dau seama ca sunt destui oameni care au cunoscut dragostea vietii lor si care au pierdut-o, iar acum traiesc din iluzii, incapabili sa mai iubeasca si sa fie fericiti. :flowers:

Ai ceva dreptate, dar daca ai vedea situatii super-romantice in jur, ai citi carti si vedea filme despre iubiri dezlantuite si destine furtunoase, si tu nu ai trait niciodata asa ceva, nu te-ai simti banal/a? E paradoxal poate, dar multi oameni traiesc din vietile altora, din "picanteriile" din filme, talk-show-uri, telenovele, etc.

Nu iti mai poti imagina cum ar fi fost viata fara o dragoste adevarata odata ce ai "gustat" din una...eu cel putin nu...dar cred ca lipsea ceva...si cred ca faceam si eu parte intrucatva din categoria descrisa mai sus, in special romane si filme cu happy-ending...cine nu crede sa asculte ABBA-The Day Before You Came. E un cantec superb, unul dintre preferatele mele, care descrie o asemenea dragoste, mai precis cum arata viata EI inainte ca EL sa apara-ordonata, in anumite tipare, cu anumite idei, poate banala...

E ciudat ceea ce simt acum...pe de o parte sunt singura si nu simt asta, nu simt nevoia cuiva care sa ma tina in brate sau cu care sa imi impart zambetul dimineata la trezire, sunt cumva "golita" de sentimente de orice fel si ma pot bucura de orice alte aspecte ale vietii, acele "simple pleasures"-o cafea, ziarul de dimineata, o floare inflorita, un catel care se joaca...

Pe de alta parte uneori resimt acut lipsa lui, imi amintesc perioada cea mai fericita a vietii mele si ma gandesc cat de indepartata pare (ca si cum ar fi fost in alta viata...) si cat de imposibil pare ca ea sa se repete... Dar cumva STIU ca el se gandeste uneori la mine, cum am simtit dintotdeauna cand urma sa ne intalnim, cum simteam ce simte el, eram cumva conectati la nivel emotional si ne intelegeam fara cuvinte. Atunci tacerile nu erau stanjenitoare, ci o expresie a completarii, a faptului ca legaturile cele mai solide sunt atunci cand poti sta cu cineva fara sa vorbesti. Si sa fii fericit.

Stiu ca si eu i-am marcat viata, ca insemn mult, ca avea incredere totala in mine cum nu a avut in nici o alta femeie, ca a simtit dragostea mea ca pe ceva ce l-a urmat din umbra in toate momentele grele sau frumoase si i-a fost sprijin, ca nu i-as fi putut face vreun rau niciodata si am vrut sa fiu ingerul lui pazitor...Doar ca uneori sunt lucruri mai puternice decat noi pe aceasta lume...