Cat de usor renunta un barbat la o viitoare casatorie?

Malkia a scris:

Am observat ca oamenii simpli pot fi mai fericiti in simplitatea (nu zic "mediocritate"... ) lor, fara sa-si puna multe probleme, multumiti cu compromisurile pe care le fac si care li se par normale... Eu nu pot fi de acord cu mentalitatea ca "femeia e inferioara barbatului" de exemplu, detest imaginea femeii supuse si dispuse sa ii faca pe plac barbatului non-stop. La fel detest femeia-scorpie, cu fite, care calca pe suflete ca pe strada. Cred in egalitatea de sanse, caractere, si dragostea adevarata. Inca.

Daca tot zici de egalitatea de sanse...de ce nu ii spui si ei ce intentionezi? Sa aiba si ea aceleasi sanse ca tine...

La un moment dat am fost ca tine si am pierdut 1 an din viata aiurea tot incercand sa potrivesc gesturile si spusele lui cu ce mi-ar fi placut mie sa se intample. Au fost sentimente si din partea lui dar anemice si eu le hiperbolizam.

Eu nu sunt convinsa ca "musiu" al tau are ceva sentimente. Te poti incapatana sa tot incerci sa vezi ceva acolo unde nu e, e alegerea ta.

In locul ei ai incercat sa te pui? Ce ar fi in sufletul tau cand ai afla in timp ce te pregatesti mai mult sau mai putin de nunta ca el are amica buna o alta fusta decat a ta? (eu i-as jupui pe amandoi :P )

Mda, ar trebui sa faci distinctia bine intre viata profesionala si cea personala. Seful tau probabil ca are un comportament mai special fata de tine fiindca esti singura femeie de acolo, doar nu ai vrea sa arunce zambete complice subalternilor barbati pe care ii are. :flowers: Poate ca asa e firea lui, poate ca vrea sa te faca sa te acomodezi mai usor si sa iti ofere un mediu de lucru mai destins. De aici si pana sa crezi ca s-ar putea razgandi in privinta casatoriei in baza relatiei pe care o are cu tine (care relatie e numai in mintea ta sau in sperantele tale altfel decat profesionala) e o prapastie mare mare. V-ati mai vazut si in alte parti decat la servici? Ti-a povestit el ceva despre viata lui personala ca sa incurajeze o relatie altfel decat profesionala intre voi?

Malkia ... iti pun o intrebare ... Vrei sa auzi adevarul sau vrei sa iti indrug verzi si uscate?

Adevarul este ca iti faci aluzii desarte , adica trezirea fata , te lupti cu morile de vant , doar ca tu in orgoliul tau de femeie fatala ai impresia ca poti orice....

Malkia a scris:

...ma conving tot mai mult ca prea multa educatie la o femeie strica...si in asta e o drama dureroasa totusi. Nu cred ca am vazut femei si inteligente, si frumoase, si fericite in dragoste. Sau nu au stiut ele sa faca alegeri si au fost prea pretentioase, intorcand totul pe toate partile cum e tipic...dar atat de multe coincidente?

Nu e vorba că prea multă educaţie strică. Dar dacă devii prea cerebrală, trebuie să conştientizezi asta şi să faci eforturi deliberate pentru a răm

Ok, vad ca am reusit sa fiu considerata destul de ingamfata cat sa tin nasul doar pe sus. Total gresit...nu spuneam ca sunt mai desteapta ca altele pentru ca mi-am cultivat viata profesionala sau mai presus decat "voi, ceilalti". Spuneam doar ca eu m-am axat in viata preponderent pe asta, pentru ca asta MI-A PLACUT FOARTE MULT si pentru ca profesia mea, prin natura ei, necesita un volum enorm de studiu individual care nu mai lasa mult timp pentru altele (politehnistii pot sa confirme oricand!!!). Nu dispretuiesc pe nimeni si nu cred ca restul sunt gandaci. Sunt un om normal, o persoana sociabila si o prietena fidela si sincera pentru cei dragi mie, indiferenta si doar amabila cu restul lumii.

Nu ma consider nici fotomodel - am defecte ca si oricare alta femeie. Dar am stima de sine si ma plac si accept asa cum sunt, si asta cred ca este mai important pentru mine decat cum arat. Ma simt bine, nu comparandu-ma cu altii ("bine ca nu am fundul asa de mare ca X") ci in stilul meu. Cine are chef sa ma intepe in continuare pe tema ingamfarii poate sa se duca sa se plimbe si sa nu mai posteze pe topicul meu. Pentru ca de mult a incetat sa ma intereseze parerea strainilor despre mine. Ce ar fi daca toti ne-am necaji de ce spun altii? Eu am cerut o parere ("daca e posibil"), nu sa mi se analizeze firea.

Si daca si voi aveti cu ce va lauda, cine va opreste sa fiti mandri de voi insiva in sensul bun, fara a-i dispretui pe altii? Eu nu m-am simtit amenintata sau lezata vreodata de mandria altora, chiar daca ajungea la extrem-condescendenta. Cine se cunoaste bine pe sine nu are motive sa fie complexat. Nu aveti acel gen de mandrie care va indeamna sa faceti lucruri mari pentru voi si pentru altii, sa fiti mandri ca puteti fi folositori societatii si ca acele lucruri mici pe care le faceti sunt o parte din ceva mare menit sa-i faca pe altii fericiti? De ce sa nu votati legea impotriva cruzimii fata de animale si sa actionati cand vedeti asa ceva? De ce sa nu donati bani pentru copiii orfani sau bolnavii de cancer? De ce sa nu avem si sufletul la fel de mare? De ce mandria e considerata ceva de condamnat? Daca fiecare ar incerca sa fie multumit de sine si nu ne-am mai roade atata intre noi si diseca pe la colturi sigur lucrurile s-ar misca altfel si in tara, si in lume.

Pe de alta parte, iar mi s-a demonstrat ca unii nu citesc cu atentie si scriu doar ca sa scrie. Eu nu vreau sa despart pe nimeni de nimeni, nu vreau sa ma pun in pozitia EI, nu fac absolut NIMIC, nu ma parfumez special, nu dau din gene si nu ma fatai cand merg sa ii atrag atentia. Eu doar stau si astept ca el sa ia o decizie (daca ia vreodata) si intre timp imi vad de viata mea. Nu i-am aratat ca mi-ar placea si daca il va interesa sa ma cunoasca mai bine nu are decat sa incerce. Nu sper, nu visez, nu cred. Doar intreb...si traiesc in continuare, nu astept cai verzi pe pereti. Daca e sa fie, va fi. Daca nu...nu pierd ani aiurea...

In legatura cu cei 25 de ani pe care ii are el: nu prea cred... Singura data cand am mai scris un alt post m-am referit la relatia din facultate. Dar am vrut sa scriu la prezent doar cu intentia de a vedea cum se gandeste in ziua de azi. Puteam sa zic si ca sunt la gradinita, nu? Nimeni nu putea verifica. Ca dovada ca acel post a fost credibil...Eu am terminat de 3 ani facultatea (care a durat 5 ani) deci calculati varsta mea si varsta lui si mai vorbim...

Exact cum ma asteptam: unii (putini) precum Harald m-au inteles, dar majoritatea au sarit ca sunt ingamfata, ca vai ce imoral ca vreau sa-i despart pe bietii indragostiti (scorpia de mine... :flowers: ), etc. Mentalitatile au ramas aceleasi, toti tind sa-i JUDECE pe cei din jur, sa creada ca au dreptul sa-si arunce sagetile otravite datorita perfectiunii in care plutesc (cine e mai ingamfat aici-cel care crede ca are dreptul sa judece pe altul sau cel care cere o parere?). Da, sunt blazata, datorita lumii in care traiesc...de aceea gandesc de trei ori si actionez o data.

Cine dintre "invrajbiti" mai are chef sa ma "eticheteze" consuma spatiu de hosting degeaba si nu reuseste sa ma enerveze sau sa ma influenteze cumva...ideile mele sunt formate in ani de zile si imi plac oamenii obiectivi, care se refera la SITUATIE, nu la PERSOANA. Pentru ca personalitatea mea nu are nici o legatura cu situatia data...quod erat demonstrandum.

Malkia a scris:

Pe de alta parte, iar mi s-a demonstrat ca unii nu citesc cu atentie si scriu doar ca sa scrie. Eu nu vreau sa despart pe nimeni de nimeni, nu vreau sa ma pun in pozitia EI, nu fac absolut NIMIC, nu ma parfumez special, nu dau din gene si nu ma fatai cand merg sa ii atrag atentia. Eu doar stau si astept ca el sa ia o decizie (daca ia vreodata) si intre timp imi vad de viata mea. Nu i-am aratat ca mi-ar placea si daca il va interesa sa ma cunoasca mai bine nu are decat sa incerce. Nu sper, nu visez, nu cred. Doar intreb...si traiesc in continuare, nu astept cai verzi pe pereti. Daca e sa fie, va fi.

:flowers:

Asta cu "nu sper, nu visez, nu cred" a fost cea mai mare tampenie posibila, demna de o fosta studenta la Poli, care incearca sa-si bage sufletul undeva in coltul camerei.

Draguta, de la bun inceput, hai sa dam cartile pe fata sau mai bine zis hai sa recunoastem ceea ce simtim.

Una la mana, tu il admiri pe seful tau. Ba mai mult, numa pe el il vezi. Si, ba da, te parfumezi, epilezi, fatai, costumezi, dai din gene si iti pui tocuri special ca el sa te vada si ca pe o femeie.

Acum, ti-ar conveni de minune daca acest lucru ar avea efect... si cine spune ca nu are? Are efect. Probabil ca se uita cu jind dupa tine si te-ar vrea si pe partea cealalta, ca doar, nimic nu este fara motiv pe lumea aceasta.

Dar.. stai linistita. A dori nu este = a trece la fapte. Este = cu errm... a avea fantezii. Si cam atat.

Si daca nu ma crezi, fataie-te in continuare, zambeste-i cu dezinvoltura si fa orice iti cere. Te vei plictisi la un moment dat si iti vei lua gandul de la el, dezamagita.

Si nu, nu, nu o spun cu niciun pic de rautate.

Malkia a scris:

sunt inginera, si singura femeie de la locul de munca. :flowers: Poate si entuziasmul atrage, nu?

No, dac-as fi purtat papion si nadragi armani si-n firma unde-s patron mi-ar fi venit o femeie, nici eu nu mi-as fi lasat angajatii sa se ocupe de noua sosita.

In primu' rand entuziasmu' ei, neinsotit de experienta sau de-o solida baza practica, mi s-ar parea cam ca entuziamu' lui grivei care da naucit cu capu-ntr-o usa de sticla in goana lui dupa o gramada de oase.

In al doilea rand, m-as considera singuru-n masura s-o initiez, s-o temperez (fara a-i spulbera entuziasmul), s-o acomodez si s-o instruiesc pt noul post.

In al treilea rand, daca proaspata angajata merita a fi pastrata-n firma, cunoscand bine psihologia feminina, as pastra aerul profesional, securizant, dar as condimenta totul cu un flirt care s-o faca pe beneficiara "efortului" meu sa fie fidela mie, relatiei dintre noi, postului, FIRMEI si nici sa nu ma b

Malkia a scris:

unii (putini) precum Harald m-au inteles............

Pentru ca personalitatea mea nu are nici o legatura cu situatia data...quod erat demonstrandum.

A inteles rapid ca tot topicul era despre tine si ti-a acceptat parerile. Stai tu linistita, a inteles el foarte bine situatia.Topicul nu e despre ce vrea el , ci despre ce vrei tu.

Situatia data are chiar mare legatura cu personalitatea ta. Orice indragostire , orice fapta pe care o facem este si rezultat al personalitatii noastre. Zic eu.

Malkia a scris:

Ok, vad ca am reusit sa fiu considerata destul de ingamfata cat sa tin nasul doar pe sus. Total gresit...nu spuneam ca sunt mai desteapta ca altele pentru ca mi-am cultivat viata profesionala sau mai presus decat "voi, ceilalti". Spuneam doar ca eu m-am axat in viata preponderent pe asta, pentru ca asta MI-A PLACUT FOARTE MULT si pentru ca profesia mea, prin natura ei, necesita un volum enorm de studiu individual care nu mai lasa mult timp pentru altele (politehnistii pot sa confirme oricand!!!). Nu dispretuiesc pe nimeni si nu cred ca restul sunt gandaci. Sunt un om normal, o persoana sociabila si o prietena fidela si sincera pentru cei dragi mie, indiferenta si doar amabila cu restul lumii.

Nu ma consider nici fotomodel - am defecte ca si oricare alta femeie. Dar am stima de sine si ma plac si accept asa cum sunt, si asta cred ca este mai important pentru mine decat cum arat. Ma simt bine, nu comparandu-ma cu altii ("bine ca nu am fundul asa de mare ca X") ci in stilul meu. Cine are chef sa ma intepe in continuare pe tema ingamfarii poate sa se duca sa se plimbe si sa nu mai posteze pe topicul meu. Pentru ca de mult a incetat sa ma intereseze parerea strainilor despre mine. Ce ar fi daca toti ne-am necaji de ce spun altii? Eu am cerut o parere ("daca e posibil"), nu sa mi se analizeze firea.

Si daca si voi aveti cu ce va lauda, cine va opreste sa fiti mandri de voi insiva in sensul bun, fara a-i dispretui pe altii? Eu nu m-am simtit amenintata sau lezata vreodata de mandria altora, chiar daca ajungea la extrem-condescendenta. Cine se cunoaste bine pe sine nu are motive sa fie complexat. Nu aveti acel gen de mandrie care va indeamna sa faceti lucruri mari pentru voi si pentru altii, sa fiti mandri ca puteti fi folositori societatii si ca acele lucruri mici pe care le faceti sunt o parte din ceva mare menit sa-i faca pe altii fericiti? De ce sa nu votati legea impotriva cruzimii fata de animale si sa actionati cand vedeti asa ceva? De ce sa nu donati bani pentru copiii orfani sau bolnavii de cancer? De ce sa nu avem si sufletul la fel de mare? De ce mandria e considerata ceva de condamnat? Daca fiecare ar incerca sa fie multumit de sine si nu ne-am mai roade atata intre noi si diseca pe la colturi sigur lucrurile s-ar misca altfel si in tara, si in lume.

Pe de alta parte, iar mi s-a demonstrat ca unii nu citesc cu atentie si scriu doar ca sa scrie. Eu nu vreau sa despart pe nimeni de nimeni, nu vreau sa ma pun in pozitia EI, nu fac absolut NIMIC, nu ma parfumez special, nu dau din gene si nu ma fatai cand merg sa ii atrag atentia. Eu doar stau si astept ca el sa ia o decizie (daca ia vreodata) si intre timp imi vad de viata mea. Nu i-am aratat ca mi-ar placea si daca il va interesa sa ma cunoasca mai bine nu are decat sa incerce. Nu sper, nu visez, nu cred. Doar intreb...si traiesc in continuare, nu astept cai verzi pe pereti. Daca e sa fie, va fi. Daca nu...nu pierd ani aiurea...

In legatura cu cei 25 de ani pe care ii are el: nu prea cred... Singura data cand am mai scris un alt post m-am referit la relatia din facultate. Dar am vrut sa scriu la prezent doar cu intentia de a vedea cum se gandeste in ziua de azi. Puteam sa zic si ca sunt la gradinita, nu? Nimeni nu putea verifica. Ca dovada ca acel post a fost credibil...Eu am terminat de 3 ani facultatea (care a durat 5 ani) deci calculati varsta mea si varsta lui si mai vorbim...

Exact cum ma asteptam: unii (putini) precum Harald m-au inteles, dar majoritatea au sarit ca sunt ingamfata, ca vai ce imoral ca vreau sa-i despart pe bietii indragostiti (scorpia de mine... :flowers: ), etc. Mentalitatile au ramas aceleasi, toti tind sa-i JUDECE pe cei din jur, sa creada ca au dreptul sa-si arunce sagetile otravite datorita perfectiunii in care plutesc (cine e mai ingamfat aici-cel care crede ca are dreptul sa judece pe altul sau cel care cere o parere?). Da, sunt blazata, datorita lumii in care traiesc...de aceea gandesc de trei ori si actionez o data.

Cine dintre "invrajbiti" mai are chef sa ma "eticheteze" consuma spatiu de hosting degeaba si nu reuseste sa ma enerveze sau sa ma influenteze cumva...ideile mele sunt formate in ani de zile si imi plac oamenii obiectivi, care se refera la SITUATIE, nu la PERSOANA. Pentru ca personalitatea mea nu are nici o legatura cu situatia data...quod erat demonstrandum.

Daca ai postat aici pentru ca doreai sa-ti hranim visele...Ne pare rau ca a trebuit sa te dezamagim,taindu-ti aripile.crede-ma totusi ca o parere sincera face mult mai mult bine decat 100 de "periute".

Si uita-te mai bine,incearca sa patrunzi tot ce ti s-a spus si vei vedea ca tot ce s-a postat ,referitor la topicul tau,pot fi pareri ale oamenilor trecuti prin asta.

Nu lua in nume de rau adevarul,chiar daca el poate sa doara.

Intelege ca seful tau este un om experimentat,un fin psiholog,care a inteles ca trebuie sa iti zambeasca complice ca sa te faca sa muncesti ore extra,ca sa te faca sa dai tot ce poti si ce ai,motivandu-te in felul lui.

Nu cred ca firma se termina,asa cum nici nu a inceput cu tine.Daca pleci tu,va veni o alta,cu care el va schimba zambete,ii va pune mana pe umar etc.................

Si inca ceva:nu trebuie sa te parfumezi si nici sa te fatai ca sa dai de inteles ca esti deschisa spre...

Dar eu nu voiam vise hranite...eu voiam pareri. M-am gandit si eu la partea cu semi-manipularea :flowers: pentru ca nu mai sunt la varsta la care sa imi uit capul acasa cand vad un tip...Am disecat si intors pe toate partile si cred ca nu e chiar asta ca se deosebeste destul de usor un zambet fals voit-amabil de unul autentic...

Situatia mea nu e chiar asa "disperata" precum pare: ne cunoastem doar de cateva luni si "m-am indragostit" probabil ca a fost impropriu spus...imi place, da, e ok. Dar faptul ca am iesit recent dintr-o relatie de lunga durata, intr-un mod nu tocmai lipsit de suferinta, spune ceva? Nu sunt asa convinsa ca sentimentul e autentic sau doar o dorinta temporara de a evada dintr-o problema fara solutie. Si banuiesc ca e prima, deci imi va trece...cat mai repede. De implicat nici vorba pana nu o "termin" sufleteste cu relatia precedenta. Cu nimeni.

Asadar, nu distrug fericirea nimanui (pentru ca atunci cand am aflat ca e pe cale sa isi puna verigheta oricum mi-au cazut aripioarele si cred ca nimeni nu-si doreste o ALTA relatie complicata dupa una complicata...:cry:) Eram si eu curioasa ca tot omu' care ar fi sansele, in general (subiectul forumului nu cred ca suna "ajutati-ma sa il am DOAR pentru mine" , ci la modul general... ) Ca dovada ca subiectul a degenerat si in alte subtopicuri, pe care le-am adus chiar eu in discutie. Ideea era sa vorbesc despre asta, poate sa ma iluzionez un pic si gata. Oricum nu e sigur ceva de viitor pentru ca acea "chimie" care era cu fostul lasa de dorit...si nu e doar asta, pentru ca nu sunt atat e superficiala...e mai mult ca un confident decat ca un iubit si probabil perioada de tranzitie spre un viitor ceva mai luminos. Si asta a starnit o furtuna intr-un pahar cu apa...

M-a mirat totusi cu cata seriozitate se trateaza "aici", in spatiul virtual, problemele, de parca ar fi pe viata si pe moarte. Si, ca si in viata reala, cat de usor se critica, descurajeaza, arata cu degetul, impunge...:cry: Lumea nu trebuie sa fie neagra tot timpul, pacat ca asa ne-o cream noi...Uneori e nevoie sa ti se spuna ca totul va fi bine, ca se poate (cu toate ca tu stii adevarul).

Lumea virtuala pornise pe ideea de psihoterapie, de oameni care nu se cunosc si incearca sa se consoleze reciproc, sa isi dea idei...Aparusera forumuri despre tristete, cu oameni dezamagiti, forumuri pentru intalnirea sufletului-pereche (pentru cine a vazut "Mesaj pentru tine" cu Meg Ryan si Tom Hanks...). Va spun eu ca realitatea virtuala nu are nici in clin nici in maneca cu realitatea...pe celebrul mIRC puteai sa arati cum vrei, sa fii cine vrei. Ca dovada ca a devenit atat de...dating-service, ca s-a trecut la Messenger, unde poti selecta cu cine vorbesti. Oamenii voiau sa aiba iluzii, sa fie incurajati ca totul va fi bine. Si va spun eu ca iluziile astea nu cresc, ci raman undeva in urma, odata cu durerea, si asta ajuta sa depasesti momentul si intervin in procesul de maturizare emotionala pe care un om il experimenteaza de-a lungul intregii vieti (pentru ca niciodata nu stii destule, sic! :cry: )

E si un joc mai nou, ceva cu "second life", in care un om traieste in spatiul virtual ca in viata reala-se trezeste, merge la servici, isi alege un partener...cu ce sens? In concluzie, nu transformati forumul intr-o a doua lume cu tot atatea dezamagiri si vise ciobite - avem si asa destule si daca e sa vad acelasi dureri si in mediul real si in cel virtual, cred ca prefer viata reala. Macar acolo se poate schimba ceva. Aici ramanem cu vorbele...

Sper sa nu se (mai) supere nimeni...ar fi interesant totusi daca ati da un oarecare raspuns la intrebarea initiala (sau alte probleme derivate din ea): Cat de usor renunta un barbat la o viitoare casatorie? Dar o femeie (poftim...)? Si cat de importanta e apropierea emotionala dintre doi oameni?

Eu spun ca as renunta oricand daca as constata ca fac o greseala si e posibil sa regret tot restul vietii. Sa regret ce n-am facut la timp si a trecut pe langa mine, ca am fugit de posibilitatea de a fi fericita si de a sparge tiparele parintilor nostri care nu divortau pentru ca "ce ar spune lumea?" si traiau nefericiti "till death do us part". Sa dispretuiesc posibilitatea extraordinarului din viata de zi cu zi alaturi de cineva care conteaza in loc de consensul unei banalitati nejustificate. Voi ce spuneti? V-ati aventura in asa o expeditie chiar cu riscul de a pierde cuibul caldut si cunoscut?