In fiecare seara ma rog pentru ea, in fiecare dimineata este in inima si in sufletul meu.Nu m-am dezobisnuit sa o plang.Este enorma durerea.Am fost la psiholog si nu m-a ajutat in sensul de a alina suferinta cumva, doar aveam pe cineva strain cu care sa pot discuta despre cum m-a afectat pierderea ei. Mama fetitei mele m-a invinovatit pentru faptul ca eu mi-am dorit copilul mai mult decat ea, aveam amandoi 24 de ani cand ea era insarcinata si nu isi dorea atat de mult un copil. Cand s-a nascut am aflat ca are o malformatie la inima si ca nu se poate opera in Romania, iar noi nu am reusit sa strangem suficienti bani sa ne salvam copilul. Cautam atunci vinovati, ne-am invinovatit unul pe altul, pe Dumnezeu, pe cei de langa noi. Uram tot ce era in jurul nostru si mai ales unul pe celalalt. Eram orbiti de durere. Am divortat la scurt timp, la insistentele ei. Nu mai suporta sa ma vada si i se parea ca eu nu ii fac decat rau. Un an de zile m-am inecat in bautura si nu mi-a pasat de nimic, m-am lasat de serviciu si stateam la ai mei care erau ingroziti, terifiati de ce mi se intampla. M-am trezit intr-un final si am plecat sa muncesc pe un santier in strainatate, sperand ca distanta si timpul o sa rezolve ce simt pentru ca mi se scurgea viata din mine la fiecare gand, la fiecare amintire. Am intrerupt orice legatura cu fosta sotie pentru ca asa dorea ea, ne vedem doar o data pe an. M-am intors in Romania si am avut noroc sa imi reiau serviciul, care ma ajuta foarte mult. Acum sunt casatorit cu o femeie minunata care ma poate intelege si care ma ajuta in fiecare zi, ma sustine cand ma simt infirm si nu am putere nici sa ma misc, a fost ideea ei sa discut pe forum problema mea in speranta ca ma pot ajuta aceste discutii si poate acestea la randul lor pot ajuta pe altii. Cand imi vine sa urlu de disperare si ceilalti au nevoie de mine sa fiu puternic nu ma pot baza doar pe ea, mi se pare ca ii fac si ei rau fara sa aiba nici o vina. Fosta mea sotie ma invinovateste in continuare si as vrea mult sa o ajut sa treaca peste suferinta care nu o lasa sa vada lucrurile altfel, as vrea sa o ajut sa nu mai sufere. Am citit tot ce mi-ati scris pe parcursul zilei de azi si va multumesc din suflet. Eu nu am renuntat la doliu si il voi purta toata viata, poate ca e un semn rau insa ma ajuta sa arat ca nu am uitat nici o clipa, este felul meu de a arata ca nu inteleg de ce a trebuit sa se intample asa.
