Mi-au mai venit niste lucruri in minte care vreau sa le impartasesc cu voi.
In familie exista in mare 3 realitati. Realitatea copilului, realitatea femeii-mamă si realitatea barbatului-tată. In prostia lor, fiecare crede ca realitatea sa e si a celorlalti. In desteptaciunea sa emotionala, individul realizeaza ca realitatea sa e doar a sa si ca exista o sumedenie de factori care distorsioneaza realitatea altor indivizi fata de a sa: apartenenta sexuala, calitatea de mama sau de tata, gusturile personale, meseria, etc.
Ceea ce aduce la un numitor comun realitatile membrilor unei familii e sentimentul, adica iubirea, care inseamna intelegere si acceptare a celuilalt in realitatea lui, nu a ta. Pentru a realiza asta, parintele trebuie sa fie capabil sa "citeasca" realitatea copilului si sa o respecte. Este mult mai usor daca s-a procedat la fel cu parintele pe vremea cand era el insusi copil.
La sate si in mediile de periferie sociala se intampla cam asa: copilul are putine permisiuni si limite aiurea (imorale cel mai adesea), uneori deloc (ajunge psihopat, mai ales daca e si agresat direct de parinte). Pentru a se dezvolta corect, un copil are nevoie de permisiuni corecte, limite corecte, pedepse corecte (ce inseamna corect se poate deduce din ce s-a mai scris anterior la postul asta).
Suprascenarizarea
Ce mi se pare mai grav in programarea parentala e intarirea continua a scenariului (scriptului) de catre parinte asupra copilului (suprascenarizarea). Cel mai probabil motiv de a face asta e ca parintele sa scape de propria sa programare negativa. Sa zicem ca un parinte are urmatoarele "porunci" parentale de la proprii sai parinti "nu exista", "nu trai", "inebuneste". Pentru a putea amana efectul lor asupra propriei persoane, parintele are nevoie de a plasa aceste porunci, intr-una, copilului sau. Daca nu are copii, partenerului de viata sau prietenilor apropiati. Se numeste in AT "jocul cartofului fierbinte" si se practica non stop in familiie de alcoolici agresivi, decompensati. Mai demult, la alta postare spuneam ca poti sa rezisti multa vreme in nevroza-depresie daca ai pe cine baga in psihoza. Altfel intri mai repede in psihoza decat era prevazut.
Am observat familii unde parintii au plasat cu succes propriilor copii ceea ce ei nu puteau duce in spinare si cat timp copiii sunt la pamant parintii agresori se afla la linia de plutire evitand o agresiune reciproca prea dura intre ei (sot-sotie). Copiii isi indeplinesc foarte bine rolul de tampon intre cei doi agresori. Cat timp copiii vor ramane la psihiatrie cu un diagnostic clar si greu, constiinta parintelui agresor e la adapost sigur.
Apoi am observat o familie cu doi copii, frate si sora. Parintii alcoolici agresivi s-au anihilat reciproc. Mama s-a curatat de ciroza mai repede. Din femeia finuta care stia sa faca cadouri si sa ofere iubire a devenit o bruta care incepuse sa-si urasca fiica (fiica care o vreme si-a ingrijit cu devotament parintii distrusi de depresie si alcoolism cronic) si facea in dementa ei alcoolica proiectii asupra propriului baiat. Copiii, fata si baiatul, structuri puternice zic eu, nu au permis (inca) activarea, intrarea in executie a poruncilor parentale primite (si le doresc sa nu o faca niciodata). Acest lucru a cauzat exacerbarea poruncilor parentale in parintii insisi pana s-au distrus. Desi acesti doi parinti au fost oameni f frumosi fizic, in final au sfarsit in ruina fizica prematura. Ma asteptam ca doi oameni frumosi sa aiba motive in plus de a se accepta si a se iubi. Mai ales ca au avut noroc si de doi copii si mai frumosi, sanatosi si puternici psihic si fizic.
Concluzia mea e ca daca in familie copiii sunt slabi si decompenseaza psihiatric in locul parintilor, parintii agresori nu decompenseaza psihiatric decat poate foarte tarziu, la 70 de ani sau niciodata. Daca copiii au structura mai puternica, suficient cat sa reziste psihic agresiunii parentale, parintii agresori decompenseaza psihiatric pentru ca vin bot in bot. Un copil puternic nu poate fi agresat puternic sau la infinit. Si daca nu poti sa-l agresezi, iti indrepti atentia spre sotie, nu? Daca sotia moare, incepi sa faci viata grea orataniilor din ograda.
De ce exista sot agresor, sau sotie tanguitoare, jeluitoare, care e motivatia acestor cupluri de a sta impreuna pana la distrugere totala am mai scris la celelalte postari.
p.s. poruncile parentale nu se nasc din senin in capul parintilor, ele sunt bijuterie de familie si de neam, se transmit din generatie in generatie, se amplifica, fac parte dintr-un scenariu de viata agravant pana neamul respectiv dispare. Astfel numarul nebunilor si sinucigasilor ramane constant intr-o populatie. Selectie naturala.