Programarea parentala

iosafat a scris:

Gandirea aia care se schimba greu se numeste inconstient, caruia nu i te poti adresa/opune direct ca sa-l schimbi (din cauza asta profetii vorbeau in pilde si parabole). A incerca sa lupti cu mintea constienta impotriva propiului tau inconstient fara sa-l cunosti are consecinte grave (nebunia). Asta se poate vedea in programarea parentala cu disjunctii (schizoida).

Exemplu de programare schizoida:

"Daca nu faci ce spun eu vei ajunge rau, dar degeaba vei incerca sa faci ce spun eu pentru ca nu vei reusi". - rezultatul: copilul va incerca pe branci sa duca la indeplinire misiunea parintilor de a ajunge "om mare" insa inconstientul sau e programat sa nu reauseasca (pentru ca e mic slab si prost spre deosebire de toti ceilalti copii care vor reusi in acceptiunea parintilor sai).

Programarea schizoida se poate face direct, prin cuvintele de mai sus

(ceea ce e de fapt cvasi-intentionat pentru ca parintele vrea sa spuna "nu vei fi tu mai sus ca mine"),

sau indirect prin permanenta teama-anxietate, atitudine de neincredere manifestata non-verbal de parinte privitor la deznodamantul incercarii copilului sau.

S-a facut un film despre lupta cu subconstientul negativ programat de parinti, Shine - 1996

Mult din ce-ai spus tu in exemplu are legatura cu realitatea mea si mai ales cu cea a copilului care am fost; mama a fost deasemenea si ea o victima cu forte multe frustrari si multe din ele le-a pus la mine in carca; si tocmai pt ca a fost si victima eu la randul meu am fost putin agresor; sa dau un exemplu, cand ii ceream sa-mi cumpere cate ceva replica ei era ca n-are bani (nu asta era de fapt motivu, pt ca mereu avea o suma pusa de-o parte pt zile negre) si nu-mi cumpara dc eu nu insistam si insistam si atata o "bateam" la cap pana cand imi cumpara ce-mi doream, iar motivul pt care imi satisfacea dorinta spunea ca e acela ca atata am batut-o la cap ca n-a mai invins cu mine.

In legatura cu schimbarea informatiei care se afla in subconstient mai spun ca poate fi schimbata mai usor tocmai ca noi mai tineri am acumulat sau am avut ocazia sa acumulam mai putina mentalitate rigida cum ii spuneam eu si mai putin sedimentata fata de cei mai in varsta, si asta datorita varstei si informatiei de care dispunem dupa 90 incoace.

iosafat a scris:

Ma intreb daca nevazatorii din nastere sunt mai senini sufleteste pentru ca nu s-au incarcat cu mesajele non-verbale non-permisive sau de neacceptare ale parintilor si ale celor din jur.

Exista permisiuni negative (venite din frustrarile Copilului parintelui biologic) si interdictii negative (venite din Parintele grijuliu/normator negativ, adica de la Parintele paranoic al parintelui).

Copilul strica jucariile atunci cand jucariile sunt jucariile care si le-a dorit parintele cand era el copil. Le strica atunci cand simte ca asta i-l doare pe parine (Copilul parintelui) si e un mod al copilului de a se razbuna pe parinte.

Le strica atunci cand se mai adauga si frustrarea, curiozitatea iresponsabila a copilului "sa vad ce e inauntru, sa vad cum functioneaza" - iar iresponsabilitatea copilului e de fapt a parintelui care nu l-a invatat cum sa fie responsabil pentru jucaria sa. Invatarea nu se face cu vorba sau cu bataia. Se face prin modul in care parintele cumpara jucaria copilului (si anume jucaria dorita de copil nu de parinte, pe cat posibil cand o doreste copilul si nu prea tarziu sau cand copilul nu mai spera deloc la ea, iar cand o cumpara i-l ia pe copil cu el si-i da banii sa si-o plateasca singur pentru a-i da sentimentul de proprietate asupra jucariei).

Si ce e mai important, copilul are voie sa strice jucariile, la urma urmei e alegerea copilului iar parintele bine structurat psihologic, care isi iubeste copilul nu se supara. Pentru ca daca se supara, copilul simte ca nu e iubit si le va strica mai abitir ca sa compenseze frustrarea venita din lipsa de afectiune.

Nu se stie prea bine de ce? Daca tu ai ramas in urma, nu trage si pe altii dupa tine.

Dorinta de a lua viata altuia, vine la om cand de mic nu are permisiunea de a exista. Am aratat foarte bine mai sus la "privirea de penitenta" cum parintele paranoic ia dreptul de a exista psihic al copilului sau.

Renunt de astazi sa mai fac pe Scufiţa Roz.

Am stat mutl sa ma gandesc daca este cazul sa intru sau nu in polemica cu tine. Desi unele din ideile si conceptele vehiculate de tine sunt valabile, dar doar in anumite limte, altele sunt pe...langa (inadins am indulcit ceea ce vroiam sa spun). Si acuma:

1. Nevazatorii nu sunt relevanti, ca si entitate pentru intreaga omenire. Ei sunt relevanti doar pentru categoria nevazatorilor. Iar ipoteza emisa de tine ca nu au preluat "normele" este falsa! Cine nu preia normele de comportament umane este exclus INSTANTANEU din comunitate - fie ca vorbim de familie, grup, populatie, natiune.

2. Mi-a placut cum ai dat-o cotita cand ti-am dat un singur contraexemplu - cazul Ramaru. Am si altele care contrazic flagrant ceea ce ai incercat sa "fentezi".

3. Cazul jucariilor...Tu ai copii? Intrebarea este fireasca si ai sa si intelegi de ce o pun: toti copii, fara nici cea mai mica exceptie strica jucarii. Acum poti sa-mi explici - si formularea TA este o capodopera de limba romana! - de unde stie "copilul strica jucariile atunci cand jucariile sunt jucariile care si le-a dorit parintele cand era el copil" ??? Am vazut caz in care copilul si-a ales jucaria singur, dar...tot a stricat-o intr-un final.

Si aici, un picutz de comentariu despre responsabilitate, si o sa incep cu un banc ca sa intelegi despre ce vorbesc: o data, Regele Carol al doilea a trebuit sa doarma intr-un sat, si i-a cerut Sambelanului sa-i gaseasca o casa in care sa ramana peste noapte. Dar a subliniat Regele: "Ai mare grija, ca in acea casa EU trebuie sa fiu cel mai mare in...rang!" La care Sambelanul, uluit i-a spus: "Pai Sire, domnia voastra, sunteti cel mai mare in rang!" Raspunsul a venit prompt, si a fost ca intr-o piesa de Caragiale: "Amice esti...idiot!" "Cum asa?" "Pai - a zis Regele - ce faci daca iti dau porunca sa te arunci in prapastie?" "Pai ma...arunc, ce sa fac?" "Da, a replicat Maiestatea sa, o faci pentru ca stii ca daca refuzi iti omor familia. Dar ce te faci daca in casa respectiva este un copil de 1 sau 2 ani? Crezi ca ala va da mai mult de doi bani pe rangul meu de Maiestate? Crezi ca daca ii spun sa taca, va tacea? Vezi, in acest caz copilul are rangul mai mare decat al meu! Ai inteles? Ai acum, executarea!" Si acum lectia de responsabilitate: te invit (ma distreaza la culme ceea ce urmeaza!) sa...responsabilizezi tu un copil de 2-5 ani. Mult succes! iti doresc, dar sa stii ca sunt pervers. Stiu sigur ca nu vei reusi. Nu mai prelua tot felul de idei scrise in carti straine (in special psihanaliza si derivate - astea au un rol comerical, aducator de profit!) , mai fa si tu cate o cercetare, in viata reala.

4. Despre ucidere: nu are legatura dorinta de a ucide cu elecubratiile despre non existenta - alte teorii preluate fara sa le filtrezi prin creierul propriu. Toti avem in noi si dorinta si capacitatea de a ucide insa numai unii dintre noi ajung sa ucida efectiv. Iar din astia, un foarte mic procent o fac desi aparent nu ai putea crede ca sunt capabili de asa ceva (crime pasionale, razvratiri sociale sau refulari profesionale). Ca sa fiu mai concret cei mai multi isi pot repremia dorinta de a ucide si dispun de autocontrol. Cei care ajung sa ucida nu au acest autocontror sau il au foarte scazut. Cu toate astea, tot nu stim din ce cauza ajung sa ucida, care sunt mecanismele ce declanseza un asemenea mod violent de a "rezolva" niste conflicte. Nu imi veni, iarasi, cu bazaconii de genul "parintele i-a negat existenta" ca ma faci...sa rad! SI stii de ce? Negatia si afirmatia, in realitate, coabiteaza impreuna, nici una din ele nu exista in forma pura! Daca te faci ca nu stii acest lucru, ignorandu-l in mod voit, pentru a sustine tot felul de teorii venite doar in sprijinul afirmatiilor tale inseamna ca nu avem ce discuta si mi-am pierdut o ora din viata cu tine.

Floricik_23 a scris:

Si ca sa vedeti ca bataia nu este singura modalitate de a-ti nenoroci copilul si de a-l traumatiza o sa va dau un exemplu...exemplul meu...cand eram mica mama nu ma batea pentru ca zicea ca-i este mila sa dea in mine...dar in schimb recurgea totusi la o mentalitate de educare (singura pe care o avea la indemana) a mea conform careia eu pe ea trebuie sa o ascult pentru motivul ca mi-este parinte....va dati seama poate ce inadecvat era motivul asta cand era nevoie sa ma determine sa fac ceva(de exemplu sa ma trezesc dimineata la patru jumate ca sa ma duca la gradinita si altele) si ce sa mai zic de critici care erau cu duiumul iar aprecieri pt lucrurile pe care le faceam bine aproape deloc. Deci asta era motivul invocat de ea pt educarea mea, superioritatea ei ca si parinte; si ce credeti ca facea dc eu normal ca nu o ascultam asa cum vroia ea? Nu ma batea...la inceput uneori recurgea la rugaminti...si nu mergea...apoi se infuria si incepea sa strige la mine reprosandu-mi ca nu o ascult...apoi imi reprosa ca EU ii mananc iei zilele si sanatatea, eu ii fac toti nervii si o bag in pamant de vie (si cred ca am toata lista, poate mi-a scapat totusi ceva), si chestiile astea le auzeam fff mult dc nu aproape chiar zilnic ( nu mai tin minte exact)...in prezent ma lupt cu o "draguta" fobie sociala care e destul de persistenta si care cu siguranta are de-a face cu cele scrise mai sus si mai am ff mult de lucru cu un copil al meu interior pe care il simt inca ff ranit si umilit. Tocmai de aceea am spus si intr-un blog anterior ca vreau sa invat din greselile altora pentru a nu le face si eu la randul meu.

Da mama ta a recurs la ceea e eu consider ca este santaj emotional, adica daca nu faci ce zic eu esti cel mai rau copil care exista, lucru ce eu il conside gresit deoece si eu am trecut prin asta si de aceea il consider inadmisibil in educatia copilului la fel ca si batatia,dar ma uimeste faptul ca tu daca ai trecut prin astfel de lucuri consideri ca pedeapsa este buna sau modul in care te-ai exprimat da de inteles ca crezi ca un copil poate fi educat decat prin astfel de metode- mi se pare caci in primul tau mesaj chiar asta ai si zis ca bataia si pedepsele sunt bun, deci de ce?

Her a scris:

Am stat mutl sa ma gandesc daca este cazul sa intru sau nu in polemica cu tine. Desi unele din ideile si conceptele vehiculate de tine sunt valabile, dar doar in anumite limte, altele sunt pe...langa (inadins am indulcit ceea ce vroiam sa spun). Si acuma:

1. Nevazatorii nu sunt relevanti, ca si entitate pentru intreaga omenire. Ei sunt relevanti doar pentru categoria nevazatorilor. Iar ipoteza emisa de tine ca nu au preluat "normele" este falsa! Cine nu preia normele de comportament umane este exclus INSTANTANEU din comunitate - fie ca vorbim de familie, grup, populatie, natiune.

2. Mi-a placut cum ai dat-o cotita cand ti-am dat un singur contraexemplu - cazul Ramaru. Am si altele care contrazic flagrant ceea ce ai incercat sa "fentezi".

3. Cazul jucariilor...Tu ai copii? Intrebarea este fireasca si ai sa si intelegi de ce o pun: toti copii, fara nici cea mai mica exceptie strica jucarii. Acum poti sa-mi explici - si formularea TA este o capodopera de limba romana! - de unde stie "copilul strica jucariile atunci cand jucariile sunt jucariile care si le-a dorit parintele cand era el copil" ??? Am vazut caz in care copilul si-a ales jucaria singur, dar...tot a stricat-o intr-un final.

Si aici, un picutz de comentariu despre responsabilitate, si o sa incep cu un banc ca sa intelegi despre ce vorbesc: o data, Regele Carol al doilea a trebuit sa doarma intr-un sat, si i-a cerut Sambelanului sa-i gaseasca o casa in care sa ramana peste noapte. Dar a subliniat Regele: "Ai mare grija, ca in acea casa EU trebuie sa fiu cel mai mare in...rang!" La care Sambelanul, uluit i-a spus: "Pai Sire, domnia voastra, sunteti cel mai mare in rang!" Raspunsul a venit prompt, si a fost ca intr-o piesa de Caragiale: "Amice esti...idiot!" "Cum asa?" "Pai - a zis Regele - ce faci daca iti dau porunca sa te arunci in prapastie?" "Pai ma...arunc, ce sa fac?" "Da, a replicat Maiestatea sa, o faci pentru ca stii ca daca refuzi iti omor familia. Dar ce te faci daca in casa respectiva este un copil de 1 sau 2 ani? Crezi ca ala va da mai mult de doi bani pe rangul meu de Maiestate? Crezi ca daca ii spun sa taca, va tacea? Vezi, in acest caz copilul are rangul mai mare decat al meu! Ai inteles? Ai acum, executarea!" Si acum lectia de responsabilitate: te invit (ma distreaza la culme ceea ce urmeaza!) sa...responsabilizezi tu un copil de 2-5 ani. Mult succes! iti doresc, dar sa stii ca sunt pervers. Stiu sigur ca nu vei reusi. Nu mai prelua tot felul de idei scrise in carti straine (in special psihanaliza si derivate - astea au un rol comerical, aducator de profit!) , mai fa si tu cate o cercetare, in viata reala.

4. Despre ucidere: nu are legatura dorinta de a ucide cu elecubratiile despre non existenta - alte teorii preluate fara sa le filtrezi prin creierul propriu. Toti avem in noi si dorinta si capacitatea de a ucide insa numai unii dintre noi ajung sa ucida efectiv. Iar din astia, un foarte mic procent o fac desi aparent nu ai putea crede ca sunt capabili de asa ceva (crime pasionale, razvratiri sociale sau refulari profesionale). Ca sa fiu mai concret cei mai multi isi pot repremia dorinta de a ucide si dispun de autocontrol. Cei care ajung sa ucida nu au acest autocontror sau il au foarte scazut. Cu toate astea, tot nu stim din ce cauza ajung sa ucida, care sunt mecanismele ce declanseza un asemenea mod violent de a "rezolva" niste conflicte. Nu imi veni, iarasi, cu bazaconii de genul "parintele i-a negat existenta" ca ma faci...sa rad! SI stii de ce? Negatia si afirmatia, in realitate, coabiteaza impreuna, nici una din ele nu exista in forma pura! Daca te faci ca nu stii acest lucru, ignorandu-l in mod voit, pentru a sustine tot felul de teorii venite doar in sprijinul afirmatiilor tale inseamna ca nu avem ce discuta si mi-am pierdut o ora din viata cu tine.

Am stat si eu si m-am gandit daca sa raspund sau nu si iata, am niste intrebari vis a vis de argumentele tale:

1. "Am stat mutl sa ma gandesc daca este cazul sa intru sau nu in polemica cu tine. Desi unele din ideile si conceptele vehiculate de tine sunt valabile, dar doar in anumite limte, altele sunt pe...langa (inadins am indulcit ceea ce vroiam sa spun). Si acuma:"

Ce arbitru alegem pentru ca sa hotaram cine e "pe langa" si cine nu? Argumente valide?

3. "Nu mai prelua tot felul de idei scrise in carti straine (in special psihanaliza si derivate - astea au un rol comerical, aducator de profit!) , mai fa si tu cate o cercetare, in viata reala."

Cu cercetarea in viata reala in paralel cu studiul sunt intru totul de acord, insa ce argument valid aduci ca sa sprijini afirmatia de mai sus? In psihanaliza si derivate avem si o multime de autori romani. Vanzarea cartii este evident o activitate comerciala insa intelegerea ei tine de altceva. Cu atat mai mult cu cat intelegerea este cateodata insotita si de o terapie.

4. "elecubratiile despre non existenta - alte teorii preluate fara sa le filtrezi prin creierul propriu. " "Nu imi veni, iarasi, cu bazaconii de genul "parintele i-a negat existenta" ca ma faci...sa rad! "

Ce stii despre " non existenta" atat de nostim si eu nu stiu?

Ma bucur sa vad ca nu sunt singura care a tras anumite concluzii vazand "blogurile" Floriciăi. Asa cum am mai spus, pana nu te dai bine, bine cu capul de pragul de sus n-ai sa-l vezi pe cel de jos. Asa ca in mod inconstient fata asta a inteles ca daca ea nu are nicio problema chiar daca a fost pedepsita in copilarie in anumite moduri, pe care nici macar nu le comentez, va trage concluzia ca este o metoda buna, care la ea a functionat. Si ASTA E CEA MAI MARE GRESEALA PE CARE AU FACUT-O MAJORITATEA PARINTILOR: "Daca la mine a functionat, o sa functioneze si la el" (la copil).

Si asta o spun dupa lungi observari, si discutii cu mai multe persoane. Fiecare are tendinta de a raporta totul la sine. Primul exemplu care imi vine in cap este urmatorul (si daca vreau sa dezvolt, am o gramada de exemple): Pana de curand, am dormit cu bunica-mea in pat. Am 25 de ani, ea 77. Toata lumea, inclusiv psihologul meu, s-a socat la auzul acestui fapt. Apoi m-am socat eu cand le-am vazut reactia. La mine in familie, nimanui nu i se parea atat de ciudat lucrul asta. Si cand le-am tras semnalul de alarma mi s-a spus ca nu se poate, si ca n-avem ce face. Am cautat solutii si dupa un an si jumatate am gasit o varianta sa dorm singura. Ce vreau sa spun de fapt este ca raspunsul bunica-mii atunci cand i-am spus ca nu e normal ca eu sa dorm la varsta asta cu ea, a fost urmatorul "DAR DE CE SA NU FIE NORMAL? EU AM DORMIT CU MAMA PANA LA 26 DE ANI. NU VAD CE E ANORMAL IN ASTA." Asa a judecat mereu, si a facut multe lucruri replicand ca si ea a fost batuta cu facaletul si alte obiecte de mama ei, ca si ea primea palme peste gura, si pe ea a frecat-o maica-sa cu ardei iute la gura atunci cand era obraznica, ca ea a crescut cu un singur rand de haine, si nu a murit, asa ca n-am sa am nimic.

Nici nu-mi mai pasa daca lucrurile astea vin din subconstient, sau fiecare realizeaza raul pe care il produce atunci cand judeca astfel. Ideea este ca e total gresita.

Ce ma ingrozeste este am primit acelasi tip de replici si am vazut astfel de comportamente fata de copii si la alte persoane, mult mai tinere... asemeni domnisoarei care exprima cu greu ce vrea sa spuna. Eu zic ca mai are inca timp sa citeasca despre psihologia copilului, si pana atunci sa nu se avante sa mai faca afirmatii. A! Si apropos de chestia aceea cu generatia parintilor nostri care au fost educati prin bataie pe vremea impuscatului... Draga mea, pentru ce crezi ca s-au revoltat oamenii si au iesit in strada pe 22 decembrie 1989 (lasand la o parte implicatiile politice)? Vorbesc despre oamenii de rand, care erau complet euforici atunci cand au auzit ca a cazut Ceausescu! Pentru ce crezi ca au murit sute de tineri atunci? Ma mir ca nu ai dat ca exemplu metodele folosite de Inchizitie... De ce nu? Doar scopul scuza mijloacele... in acceptiunea ta.

Si ca sa fim intelese, NU AM NIMIC PERSONAL CU TINE! Nu te cunosc si nici nu pot sa im formez o parere decat dupa ce scrii aici, asa ca daca te vei hotara sa fii ceva mai clara in afirmatiile pe care le postezi pe aici, poate ca vei fi ascultata si inteleasa corect, insa atata timp cat iti schimbi parerile, sau nu poti sa le exrimi conform cu ceea ce gandesti, nu te mira ca lumea intelege gresit, sau crezi tu ca intelege gresit, ca vad ca n-am fost singura!

Pedepsele altereaza durabil comportamentul. Conditionarea pozitiva se stinge, conditionarea negativa nu. Asa este adaptativ, sa nu uitam ce ne-a facut rau si sa evitam pedepsele.

Mai grav, stimulii contradictorii produc "nevroza experimentala" la animale si asemanator, dubla legatura (comunicarea contradictorie intiata de parinte) determina schizofrenia la copil (sau este cel putin un factor important in patogeneza).

stillchild a scris:

.... a facut multe lucruri replicand ca si ea a fost batuta cu facaletul si alte obiecte de mama ei, ca si ea primea palme peste gura ...

Bătaia este un mod, de obicei eficient, de a obţine supunere, cred că asta se

erena21 a scris:

Da mama ta a recurs la ceea e eu consider ca este santaj emotional, adica daca nu faci ce zic eu esti cel mai rau copil care exista, lucru ce eu il conside gresit deoece si eu am trecut prin asta si de aceea il consider inadmisibil in educatia copilului la fel ca si batatia,dar ma uimeste faptul ca tu daca ai trecut prin astfel de lucuri consideri ca pedeapsa este buna sau modul in care te-ai exprimat da de inteles ca crezi ca un copil poate fi educat decat prin astfel de metode- mi se pare caci in primul tau mesaj chiar asta ai si zis ca bataia si pedepsele sunt bun, deci de ce?

A lua masuri pentru a corecta comportamentul gresit al unui copil mi se pare normal, tie nu? Pentru motivul ca acesta sa invete ca a gresit si in viitor sa aiba un comportament/ atitudine mai adecvata in legatura cu situatia in care este pus (exemple: sa aiba mai multa compasiune pt ceilalti copii, sa fie mai intelegator etc); normal ca doar cu pedepse si critici nu faci nimic constructiv pentru copil, mai e nevoie si de incurajari, aprecieri pentru ceea ce a reusit sa faca bine pentru a-l stimula si a-l ajuta sa-si dezvolte increderea in sine; dar este nevoie, parerea mea, si de pedepse atunci cand copilul intrece masura ( de ex nu-l poti lasa sa-si maltrateze fratiorul sau surioara mai mic/mica, asta in cazul in care ti-a scapat ceva in educatia lor si s-a ajuns pana aici), dar toate, repet, am mai spus-o, in mod judicios, atata cat sa fie de folos copilului, restul poate sa fie un abuz pentru copil; la fel cum a procedat mama cu mine.

Floricik 23, te puteam ajuta cu ceva, noi astia de aici?

Floricik_23 a scris:

A lua masuri pentru a corecta comportamentul gresit al unui copil mi se pare normal, tie nu? Pentru motivul ca acesta sa invete ca a gresit si in viitor sa aiba un comportament/ atitudine mai adecvata in legatura cu situatia in care este pus (exemple: sa aiba mai multa compasiune pt ceilalti copii, sa fie mai intelegator etc); normal ca doar cu pedepse si critici nu faci nimic constructiv pentru copil, mai e nevoie si de incurajari, aprecieri pentru ceea ce a reusit sa faca bine pentru a-l stimula si a-l ajuta sa-si dezvolte increderea in sine; dar este nevoie, parerea mea, si de pedepse atunci cand copilul intrece masura ( de ex nu-l poti lasa sa-si maltrateze fratiorul sau surioara mai mic/mica, asta in cazul in care ti-a scapat ceva in educatia lor si s-a ajuns pana aici), dar toate, repet, am mai spus-o, in mod judicios, atata cat sa fie de folos copilului, restul poate sa fie un abuz pentru copil; la fel cum a procedat mama cu mine.

Masuri nu prin pedepse sau batai, sau prin a fi indiferent, doar prin al face pe copil sa inteleaga ce e bine si cand a gresit de ce, si pedepsele se aplica atunci cand copilu a fost atentionat frumos si i s-a explicat de ce a gresit, si dupa atentionari, si depinde ce pedepse , cam asta e parerea mea