un mic rationament...dragostea este un sentiment. bun. suntem fiinte subiective-cu asta cred ca este deacord toata lumea-, deci percepem subiectul dragostei noatre prin prisma propriilor noatre perceptii. nu iubim esenta, iubim ceea ce credem noi despre persoana respectiva, o reflectie a individualitatii sale trecuta prin filtrul propriilor noastre considerente despre cum este acel om "de fapt". asadar, pot spune ca nu iubim omul de langa noi, ci iubim ceea ce vrem noi ca persoana respectiva sa fie. in acest caz...de ce sa cred intr-o himera pe care eu insumi o costruiesc, si culmea mai sunt si constient de chestia asta....?dragostea incepe sa fie o minciuna patetica, o scuza pentru nesiguranta noastra si frica de singuratate. poti crede in asa ceva? intotdeauna ne dorim ca cel de langa noi sa fie si putin altfel. "e bun/buna, dar...." exista intotdeauna in amanunt cat de mic, care daca suntem cu adevarat sinceri cu noi apare. nu ati incercat niciodata sa schimbati ceva la partener? sa il determinati sa se comporte altfel intr-o situatie data? sa va doriti ceva mai mult de la el/ea la un moment dat?
personal, m-am saturat sa ma amagesc...da, bine, iubesti...o zi, o luna, un an...si dupa ce ramane? in ce mai ai de crezut?
nu ne intelegem pe noi insine...ne trezim surprinsi de lucrurile pe care ni le dorim, de aspiratiile pe care le avem la un moment dat...cum poti pretinde in cazul asta ca intelegi pe cel de langa tine...? mai mult, daca nu intelegi in totalitate persoana, cum poti afirma ca o iubesti? ce anume iubesti? daca totul se reduce la o mica fenta pe care propriul organism ni-l joaca doar pentru a anticipa un reflex vechi de cand lumea?
sincer, imi este sila de dragoste...de tot apanajul de "obligatii" pe care draogstea ni-l impune...de felul in care preferam sa ne ascundem anumite temeri, anumite nevoi in spatele acestei idei. oare nu ar fi mai bine sa renuntam la mascarada asta si sa incepem sa pretuim mai mult sinceritatea, altruismul, onestitatea, demintatea, iar dragostea sa o lasam ceva mai la urma?sau chiar sa o lasam de tot...?
