Poezii/versuri preferate

S-a dus albastru cer senin

Si primavara s-a sfarsit -

Te-am asteptat in lung suspin,

Tu, n-ai venit!

Si vara, si noptile ei,

S-au dus, si campu-i vestejit -

Te-am asteptat pe langa tei,

Tu, n-ai venit!

Tarziu, si toamna a plecat,

Frunzisul tot e ravasit -

Plangand, pe drumuri, te-am chemat,

Tu, n-ai venit!

Iar, maini, cu-al iernii trist pustiu,

De mine-atunci nu vei mai sti -

NU mai veni, e prea tarziu,

Nu mai veni!

Ecou de romanta, G. Bacovia

Sparkenbroke a scris:

Largo

Muzica sonoriza orice atom...

Dor de tine si de alta lume,

Dor...

Plana:

Durere fara nume

Pe om...

Toti se gandeau la viata lor,

La disparitia lor.

Muzica sentimentaliza

Obositor,-

Dor de tine si de alta lume,

Dor...

Muzica sonoriza orice atom.

G.Bacovia

De ce-am crescut prea mare, Mos Craciun

Si-n cartea ta m-ai sters dintre copii?

Opreste sania! Hai, fii bun!

Te-astept macar o data sa mai vii...

Azi nu ravnesc la sacul tau din spate

Si nici la dulciuri sau la jucarii,

Mi-e dor de TINE, MIT DE BUNATATE,

De nerabdarea de copil, ca o sa vii...

Mi-e dor de-a ta mustata de fuior.

De albul barbii lungi de vata,

Lipita-n graba, stramba uneori,

De vorba ta blajina, tremurata.

De duiosia ta cand ascultai

Prinosul meu de poezii soptite

Atunci cand pentru mine coborai

Pe partii cu stelute troienite.

E mult de-atunci...Azi straiu-ti de poveste

L-am regasit uitat in naftalina

Nimic din acea vraja nu mai este,

Doar neaua,ca atunci, cade-n gradina

Printre nameti, pe drumul troienit,

Azi ce n-as da sa-mi vii, mosnege bun!

Eram atunci atat de fericit!...

De ce-am crescut prea mare, Mos Craciun?

(nu cunosc autorul... )

Dar despre iubire, stapane?, Kahlil Gibran

Cand iubirea coplesitoare va face semn, urmati-i indemnul,

Chiar daca drumurile ei sunt aparent grele si prapastioase,

Si cand vraja paradisiaca va cuprinde cu aripile ei angelice,

supuneti-va misterului ei,

Chiar daca sabia ascunsa-n penaju-i v-ar putea rani,

Iar cand iubirea transfiguratoare va vorbeste si o

simtiti profunda si divina, dati-i crezare,

Chiar daca vocea ei ar putea sa va sfarame visurile himerice,

asemenea vantului din miaza-noapte care va pustieste gradinile.

Fiindca, precum iubirea va incununa,

adeseori tot ea trebuie sa va si crucifice.

Precum va face sa cresteti mult mai repede si imbatati de fericire,

Tot ea trebuie sa va si reteze si uscaciunile

si sa va distruga cat mai repede rautatile si egoismul.

Precum ea va ridica imbatati de bucurie,

pana la inaltimea voastra ideala,

alintandu-va cu o dumnezeiasca gingasie

ramurile cele mai fragile care freamata

in lumina soarelui infinit al iubirii,

Tot la fel ea va razbate ca o miraculoasa

forta purificatoare pana in adancul radacinilor voastre,

zdruncinand inclestarea lor cu pamantul.

Asemeni snopilor de grau, ea va secera, niciodata intamplator.

Va treiera pentru a va decoji.

Va vantura spre a va curata de pleava.

Va macina pana la inalbirea fainii voastre.

Va framanta pana ajungeti foarte supusi, divini si puri.

Ca apoi sa va harazeasca focului sau

si sa puteti deveni painea cea sfanta

a nemuririi la ospatul divin.

Toate aceste si multe altele vi le va da cu prisosinta iubirea,

pentru ca, astfel, sa va puteti cunoaste pe deplin tainele inimii

si sa deveniti o parte din inima Vietii Eterne

din care izvoraste nesfarsita IUBIREA.

Dar daca, stapaniti de indoiala, egoism, meschinarie,

suspiciune sau de teama,

veti cauta doar tihna si placerea dragostei

care permanent vi se daruie fara ca voi sa iubiti,

Atunci e mai bine sa va acoperiti, fiind infranti,

goliciunea si sa iesiti din treierisul iubirii,

Spre a va intoarce, ramanand inchistati si singuri,

in lumea fara de anotimpuri,

unde veti rade dar nu cu intreaga voastra bucurie,

unde veti plange

dar nu in toate lacrimile voastre pe care vi le-ar fi putut

smulge extazul iubirii.

Iubirea nu se daruie decat pe sine si nu ia energia sa atotputernica,

divina si misterioasa decat de la sine.

Iubirea nu stapaneste si nu vrea sa fie stapanita

de cel sau cea caruia i se daruie;

Fiindca iubirii adevarate ii este de-ajunsa iubirea infinita,

sublima si transfiguratoare.

Cand iubiti nu trebuie sa spuneti "Creatorul e in inima mea",

ci mai degraba "eu sunt acum topit de iubire in inima Creatorului",

Si sa nu credeti ca puteti croi singuri drumul iubirii,

fiindca iubirea, daca cu adevarat o meritati,

va va arata cu siguranta drumul ea insasi.

Iubirea nu are nici o alta dorinta

decat aceea de a se implini prin totala iubire.

Dar daca iubesti si trebuie sa ai dorinte,

fie ca ele acestea sa fie:

Sa te topesti de iubire in tot si

sa devii izvor de iubire divina ce susurul in noapte-si canta;

Sa cunosti adesea durere prea marii duiosii;

Sa fii ranit si imbatat de intelegerea iubirii;

Sa sangerezi de bunavoie si bucurandu-te;

Sa te trezesti in zori, cu inima mereu inaripata si sa inalti,

plin de recunostinta, multumire pentru inca o zi de iubire;

Sa te odihnesti, coplesit de beatituine,

la ceasul amiezii si sa cugeti la extazul iubirii;

Sa te intorci impacat si debordand de fericire acasa la ora amurgului,

Si apoi, sa dormi inaltand in inima o ruga pentru fiinta iubita,

iar pe buze sa ai un cantec de lauda.

Totuşi, iubirea

Şi totuşi există iubire

Şi totuşi există blestem

Dau lumii, dau lumii de ştire

Iubesc, am curaj şi mă tem.

Şi totuşi e stare de veghe

Şi totuşi murim repetat

Şi totuşi mai cred

Nici nu-mi mai amintesc ce c

Ne cunoastem

de Marin Sorescu [Marin_Sorescu

Ne cunoastem,

Ne-am intalnit intr-o zi

Pe pamant,

Eu mergeam pe o parte a lui

Tu pe cealalta.

Tu erai asa si pe dincolo

O, erai ca toate femeile,

Uite ca ti-am retinut

Chipul.

Eu m-am emotionat

Si ti-am spus ceva cu mana pe inima,

Dar n-ai avut cum sa m-auzi.

Pentru ca intre noi treceau intruna masini

Si ape si mai ales munti,

Si tot globul.

M-ai privit in ochi

Dar ce sa vezi?

In emisfera mea

Tocmai se facuse noapte.

Ai intins mana: ai dat de un nor.

Eu am cuprins de umeri o frunza.

Simţire

de Arthur Rimbaud

Muntele

de Marin Sorescu

Tin locul unei pietre de pavaj,

Am ajuns aici

Printr-o regreatabila confuzie.

Au trecut peste mine

Masini mici,

Autocamioane,

Tancuri

Si tot felul de picioare.

Am simtit soarele pana la

Si luna

Pe la miezul noptii.

Norii ma apasa cu umbra lor,

De evenimente grele

Si importante

Am facut bataturi.

Si cu toate ca-mi port

Cu destul stoicism

Soarta mea de granit

Cateodata ma pomenesc urland:

Circulati numai pe partea carosabila

A sufletului meu,

Barbarilor!