Frumusetea
Frumoasa sunt, cum este un vis cioplit in stanca
Si sanii-mi de care atatia se strivira
Poetilor o muta iubire le inspira,
Materiei asemeni, eterna si adanca.
In larg azur ca sfinxul stau mandra si ciudata;
mi-i inima de gheata si trupul cum sunt crinii;
urasc tot ce e zbucium tulburator de linii
si nu plang niciodata si nu rad niciodata.
Poetii pe vecie ursiti ai firii mele,
Ca-n fata unui templu cu mandri stalpi senini
Isi vor petrece viata in studii lungi si grele
Caci am ca sa-i induplec pe-acesti amanti blajini
Oglinzi in care totul mult mai frumos s-asterne:
Adancii mei ochi limpezi, plini de lumini eterne.
de Charles-Pierre Baudelaire