"Pe-un jilt taiat in stanca sta tepan, palid drept,
Cu carja lui in mana, preotul cel pagin;
De-un veac el sede astfel - de moarte-uitat, batrin,
In plete-i creste muschiul si muschi pe al lui sin,
Barba-n pamant i-ajunge si genele la piept...
Asa fel zi si noapte de veacuri el sta orb,
Picioarele lui veche cu piatra-mpreunate,
El numara in gandu-i zile nenumarate,
Si filfiie deasupra-i, gonindu-se in roate,
Cu-aripile-osenite, un alb si-un negru corb.
...
Din tronul lui de piatra batrinul preot vede
Si-n vanturi el ridica adancul glas de-arama,
Pe soare sa-l opreasca el noptea o recheama,
Furtunelor da zborul, pamantul de-l distrama...
Tarziu! caci faptul zilei in slava se repede!
...
Batranu-si pleaca geana si iar ramane orb,
Picioarele lui veche cu piatra se-mpreuna,
El numara in gandu-i Si anii iii aduna,
Ca o poveste-uitata Arald in minte-i suna,
Si peste capu-i zboara un alb si-un negru corb.
Pe jiltul lui de piatra intepeneste drept
Cu carja lui cea veche preotul cel pagin,
Si veacuri inainte el sede-uitat, batrin,
In plete-i creste muschiul si muschi pe al sau sin,
Barba-n pamant i-ajunge si genele in piept."
M. Eminescu (1876, 1 decembrie)