Poezii/versuri preferate

(Fara titlu - Tagore)

M-ai randuit printre invinsi.

Simt ca nu-mi este dat nici sa inving

si nici sa ies din lupta.

Ma voi cufunda in abis pentru ca sa-i ating limitele.

Am sa joc jocul infrangerii mele.

Voi pune in joc tot ceea ce am

si, cand voi fi pierdut totul, voi juca si fiinta mea insasi.

Si poate ca atunci voi fi recucerit totul

datotita totalei mele despuieri.

Doar tu îmi trebuieşti (Tagore)

Doar tu îmi trebuieşti, doar tu! – repete

acestea inima-mi de-a pururi, pe-ndelete.

Dorinţi ce zi şi noapte-mi dau târcoale – 

sunt calpe toate, până-n sâmburi goale.

Cum noaptea ascunde-n întunericul din sine

nestăvilita ei cerinţă de lumină – 

chiar astfel din adâncul meu, din mine,răsună cântecul:

"De tine am nevoie, doar de tine!"

Şi cum furtuna-şi vrea sfârşitul în tăcere,

chiar când tăcerea o loveşte cu putere – 

revolta mea loveşte-n dragostea de tine,

şi totuşi strigă:Pe tine doar te vrea, pe tine!

Vei plânge mult ori vei zâmbi? - L.Blaga

Eu 
nu mă căiesc,
c-am adunat în suflet şi noroi-
dar mă gândesc la tine.
Cu gheare de lumină
o dimineaţă-ţi va ucide-odată visul,
că sufletul mi-aşa curat,
cum gândul tău il vrea,
cum inima iubirii tale-l crede.
Vei plânge mult atunci ori vei ierta?
Vei plânge mult ori vei zâmbi
de razele acelei dimineţi,
în care eu ţi-oi zice fără umbră de căinţă:
"Nu ştii, ca numa-n lacuri cu noroi în fund cresc nuferi?"

Priveam fără de ţintă-n sus -

Într-o sălbatică splendoare

Vedeam Ceahlăul la apus,

Departe-n zări albastre dus,

Un uriaş cu fruntea-n soare,

De pază ţării noastre pus.

Şi ca o taină călătoare,

Un nor cu muntele vecin

Plutea-ntr-acest imens senin

Şi n-avea aripi să mai zboare!

Şi tot văzduhul era plin

De cântece ciripitoare.

Privirile de farmec bete

Mi le-am întors către pământ -

Iar spicele jucau în vânt,

Ca-n horă dup-un vesel cânt

Copilele cu blonde plete,

Când saltă largul lor vestmânt.

În lan erau feciori şi fete,

Şi ei cântau o doină-n cor.

Juca viaţa-n ochii lor

Şi vântul le juca prin plete.

Miei albi fugeau către izvor

Şi grauri suri zburau în cete.

Cât de frumoasă te-ai gătit,

Naturo, tu! Ca o virgină

Cu umblet drag, cu chip iubit!

Aş vrea să plâng de fericit,

Că simt suflarea ta divină,

Că pot să văd ce-ai plăsmuit!

Mi-e inima de lacrimi plină,

Că-n ea s-au îngropat mereu

Ai mei, şi-o să mă-ngrop şi eu!

O mare e, dar mare lină -

Natură, în mormântul meu,

E totul cald, că e lumină!

'Vara' - G. Cosbuc

Vai, cat m-am chinuit in generala sa invat poezia asta pe de rost, pana i-am pierdut savoarea, ca o mancare prea mult mestecata. Imi placea ca natura era virgina, dar nu-mi placea ca la final trebuia sa ma inchipui intr-un mormant. 

Eu nu tin minte sa fi auzit de poezia asta ... memoram usor totul ... istoria pe cat uram pe atit memoram sa iau nota buna ...  nu intelegeam un cuvant.  

E una dintre poeziile mele de suflet.

Ca si poetul meu de suflet, Cosbuc.

Bine...El-Zorab le intrece pe toate, dar e prea lunga sa o postez aici :)

Nu simt teama fata de moarte in poezie, ci mai degraba o impacare cu destinul sino forta continua de a contempla frumusetea naturii si a vietii, indiferent de destin.

stupid_me a scris:

Bine...El-Zorab le intrece pe toate, 

Vezi pe asta-l tin minte ....  "Si-aruncă-mă la câni!"

ON:

Dridri

de Vasile Alecsandri

"Era grațioasa,

Tânăra, frumoasa,

Vie parisiană cu mii de-ncântări.

Mica ei guriță,

Ca o garofiță,

Purta o comoară de dulci sărutări

.

.

.Dalbe tinerețe,

1851. — Paris.

Enigmatici şi cuminţi,
Terminându-şi rostul lor,
Lângă noi se sting şi mor,
Dragii noştri, dragi părinţi.

Chiamă-i Doamne înapoi
Că şi-aşa au dus-o prost,
Şi fă-i tineri cum au fost,
Fă-i mai tineri decât noi.

Pentru cei ce ne-au făcut
Dă un ordin, dă ceva
Să-i mai poţi întârzia
Să o ia de la început.

Au plătit cu viaţa lor
Ale fiilor erori,
Doamne fă-i nemuritori
Pe părinţii care mor.

Ia priviţi-i cum se duc,
Ia priviţi-i cum se sting,
Lumânări în cuib de cuc,
Parcă tac, şi parcă ning.

Plini de boli şi suferind
Ne întoarcem în pământ,
Cât mai suntem, cât mai sunt,
Mângâiaţi-i pe părinţi.

E pământul tot mai greu,
Despărţirea-i tot mai grea,
Sărut-mâna, tatăl meu,
Sărut-mâna, mama mea.

Dar de ce priviţi asa,
Fata mea şi fiul meu,
Eu sunt cel ce va urma
Dragii mei mă duc şi eu.

Sărut-mâna, tatăl meu,
Sărut-mâna, mama mea.
Rămas bun, băiatul meu,
Rămas bun, fetiţa mea,

Tatăl meu, băiatul meu,
Mama mea, fetiţa mea.

- Adrian Paunescu, "Rugă pentru părinţi"

Tot de Paunescu:

Pamantul deocamdata

Timpul vietii ni-i scurt
Hai sa-l facem curat
Traiesc unii din furt
Altii doar din ce-au dat
Sunt saraci si bogati
Lasii scuipa pe bravi
Voi ce-n luna zburati
Pâna la cer va urcati
Pe spinari de noi ... sclavi.

REFREN
Pe pamânt avem de toate
Si mai bune si mai rele,
bune - rele
Si -nchisori si libertate
Si am putea, si nu se poate
Si noroi si stele


Voi ce-n luna zburati
Cu ale noastre izbânzi
Nu uitati ca aveti frati
Pe planeta flamanzi
Pâinea lor o mâncati
Printre stele zburând
Voi degeaba zburati
Când cei subdezvoltati
Se târasc pe pamânt

REFREN
Pe pamânt avem de toate
Si mai bune si mai rele,
bune - rele
Si -nchisori si libertate
Si am putea, si nu se poate
Si noroi si stelei.

Lumea-i plina de rani
Si de doctori docenti
Si de masti si de vami
Si de mari inocenti.
Fiindca nasteti copii
Aparati-i luptând
Doborâti monstri vii,
Ce în veac de vecii
......... pe pamânt.

REFREN
Pe pamânt avem de toate
Si mai bune si mai rele,
bune - rele
Si -nchisori si libertate
Si am putea, si nu se poate
Si noroi si stelei

Între cei care trag
Si acei ce sunt trasi,
Nu e loc de vreun steag,
E o groapa de pasi.
Între ei sunt sudati,
Cu un strâmb ideal
Cum sunt bine legati
Condamnatul de lat

Si biciusca de cal

REFREN
Pe pamânt avem de toate
Si mai bune si mai rele,
bune - rele
Si -nchisori si libertate
Si am putea, si nu se poate
Si noroi si stelei

Fii ai muncii aveti
Naduseala pe piept
Cum sta nurca de pret
Pe-al madamelor piept.
Unii iau, altii fac
Unii dorm, altii sunt
Între înger si drac,
Trage omul sarac
Înhamat la pamânt.


REFREN
Pe pamânt avem de toate
Si mai bune si mai rele
bune - rele
Si -nchisori si libertate
Si am putea
Si nu se poate
Si ruina si cetate,
Genii mari si frunti tembele,
Vânt ce sta si vânt ce bate,
Si martiri dar si lichele,
Nedreptate si dreptate
Si-am putea si nu se poate
Si noroi si stele.

N-a fost nimic din ce-a putut să fie, 
Şi ce-a putut să fie s-a sfârşit... 
N-a fost decât o scurtă nebunie
Ce-a-nsângerat o lamă, lucioasă, de cuţit!... 

N-am fost decât doi călători cu trenul, 
Ce ne-am urcat în tren fără tichete
Şi fără nici un alt bagaj decât refrenul
Semnalului de-alarmă din perete!... 

Dar n-am putut călători-mpreună... 
Şi fiecare-am coborât în câte-o gară, 
Ca două veveriţe-nspăimântate de furtună -
Furtuna primei noastre nopţi de primăvară! 

Şi-atâta tot!... Din ce-a putut să fie, 
N-a fost decât un searbăd început
De simplu "fapt divers", ce nu se ştie
În care timp şï-n care loc s-a petrecut!...