Poezii/versuri preferate

Zi-mi despre el tot ce pofteşti: cunosc ce lipsuri are fiul meu.

Nu-l

Adorm adanc Bucegii, si Noaptea-i netezeste,

Pe tamplele lor arse, cu mainile-amandoua.

Sclipesc pe frunti golase, ce somnul umezeste,

Broboane mari de roua.

Doar vaile-aburite huiesc fara-ncetare

Si darele de ceata, ca niste serpi, la poale

Se duc pe nesimtite si curg in departare

Cu apele la vale.

Atunci Singuratatea se scoala-ngandurata

Si umbla, visatoare, pe stresini de-naltime.

Sta ceasuri neclintita, de-o stanca razimata,

Si cata-n adancime.

Da drumul unei pietre si-asculta, -ncremenita,

Cum bubuie-n adancuri pana nu se mai aude,

Cu fata-n sus pe urma se-ntinde, aiurita,

In ierburile ude.

Se uita lung la stele cum ard nalucitoare …

Asculta-n fund moliftii vibrand ca niste clape.

Pe ceruri trece luna, plutind stralucitoare,

Cu lebada pe ape.

Asa isi duce veghea pe culme sus, desteapta,

Si de urat tot timpul ea singura isi tine …

Din cand in cand tresare si sade … parc-asteapta

Dar, nimenea nu vine!

V.V

Mortul vede zbuciumul vieţii ca pe-o chestie inutilă. Manon

şi dacă pică serverul mai sunt poet?

şi dacă pică brusc internetul în toată lumea

cine va mai auzi de mine?

mi-ar plăcea să se dea o lege

prin care să se interzică poezia în locurile publice

să te duci în locurile special amenajate

cu un creion şi o foaie de hârtie

să scrii numai pentru tine

ca şi când poezia ta

ar fi un inel de logodnă

sau o promisiune de iubire

mi-am rănit sufletul pe hârtie

într-o baltă de cuvinte

tu îi spui clişeu

deşeu

sau pur şi simplu

vorbărie

în timp ce poezia

este o trecere de pietoni

între viaţă şi moarte

sau un mistreţ fugărit de alice

într-o pădure virgină

ceea ce scriu nu-i o simplă îndeletnicire

ci o dedicaţie pentru Dumnezeu

care uneori îţi pune palma

pe frunte

femeie

chiar dacă viaţa înseamnă un spital

în care oamenii te tratează

cu pastile de sictir

în timp ce moartea inventariază

suflete

dacă ar pica internetul

aş merge cu picioarele goale prin ţărână

să simt trupul rece al înaintaşilor mei

sau m-aş tunde zero

să nu-şi dea nimeni seama

cât de frumos ninge

aş renunţa la această vorbărie

şi ţi-aş trage un şut acolo

unde

te doare cel mai tare

să-ţi arăt

cât de mult te iubesc

m-am născut pe Google

toată lumea ştie

şi tot caut, tot caut locul

în care

să mă spovedesc

***

afară ninge rar, cu fulgi de moarte albă

şi lacrimi îngheţate îmi sunt lucie salbă,

iar frigul ascuţit îmi zgârie retina,

afară ninge rar şi neagră e lumina.

afară ninge rar, încărunţind pământul,

îmi este dor de tine şi bate-n geamuri vântul,

la margine de drum, doi oameni de zăpadă,

afară ninge rar, cu gesturi de bravadă.

afară ninge rar şi tremură copacii,

şi tremură şi sfinţii şi tremură şi dracii

şi tremură şi morţii când frigul îi încinge,

afară ninge rar şi rar afară ninge.

***

mă întâlnesc prin vise cu fostele iubite

şi le întreb adesea: de ce m-aţi părăsit?

şi îmi răspund mirate, cu genele lipite:

noi suntem tot aicea, tu însă ai murit...

ce viaţă este asta, ca vântul şi morişca?

de ce îi spunem viaţă, când nu ştim ce e după?

de ce iubirea noastră se joacă-ntruna rişca?

şi când suntem pe-aproape, pământul o astupă?

mă întâlnesc prin vise cu fostele amante

şi ele mă întreabă... şi nu vreau să le mint;

de la atâtea gânduri şi gesturi dezarmante

voi celebra cu crucea - o nuntă de argint.

***

Trăim într-o lume de minuni banale

în care răul devine credinţa cea mai de preţ

şi te întrebi de ce strig?

Trezeşte-te, copile,

îţi dăruiesc un nou suflet făurit de inima mea,

încă nestinsă de alizeele dorului!

Te-aştept la statuia ce-şi plânge speranţa

în fântâna dorinţelor,

numai acolo

oamenii sunt fără măşti,

o mie de ochi nemişcaţi

în o mie şi una de nopţi.

Mă rog să plouă peste dunele planetei albastre,

să încolţească seminţele noastre

însetate de iubire.

În depărtare aud cântecul fantomatic

al nibelungilor,

Odin încă-şi mai cheamă bravii luptători.

Bătrâne,

viermii ne surpă vieţile,

suntem marionetele războiului in vitro,

sclavii propriului nostru coşmar.

Azi curcubeul este ucis de zeul smog,

Valhalla a fost înghiţită de mâncătorii de visuri

adulatorii prezentul putred

pe aleea celebrităţilor,

Alte stele răsar, cerul îl ating cu mâna

zeii de râncedă carne.

Trăim într-o lume de minuni banale

în care binele este privit cu răutate şi dispreţ

şi te întrebi de ce n-adorm?

O să ajungem să-l clonăm pe Iisus,

îl vom ucide a doua oară,

cu nepăsare, cu ignoranţă,

cu sânge rece,

îl vom îngropa de viu,

astfel n-o să ne mai orbească

lumina de Paşte.

Vom inventa chiar şi maşina timpului

şi vom fugi în viitorul extatic,

acolo unde clepsidrele

sunt goale.

Îmi vine să m-arunc cu braţele deschise

în somnul adânc,

dar mâncătorii de visuri sunt pretutindeni

şi prefer să scriu şi iar să scriu...

Ionuţ Caragea

Frumuseţea unui trandafir este şi ea o iluzie. Dar dacă

Trei feţe

Copilul r

Cei singuri cu adevărat

Nu sunt acei ce pl

Ce regret

Vijelioase flori, din p

Lucian Blaga

Tămâie şi fulgi

Lumini scăpate din cuptor se zbat între pereţi.

Şi trupul moale ca de în curat

şi părul ţi l-ai uns peste-o cadelniţă-n tămâie,

fir de fir,

ca să miroşi la fel c-un patrafir.

Prin sat trec sanii grele de tăceri.

Cu genele ghicesc poteca sărutărilor de ieri.

Fulgi moi şi graşi îmi troienesc

în pace lumea ca de scrum,

şi fulgi de-aramă azvârliţi din cer

par clopoţeii atârnaţi

de gâtul paşilor de cai pe drum.

Ciobanii întârziaţi pe uliţi simt

ca cei cari s-au culcat

au clipe de tămâie şi de in

curat.

Curat.

(1921)

Lucian Blaga

Oglinda din adânc

Când mă privesc într-o fântână

mă văd cu-adevărat în zi

aşa cum sunt şi-am fost şi-oi fi.

Când mă privesc într-o fântână

ghicesc în faţa mea bătrână

cum ceruri şi pământ se-ngână.

Când mă privesc într-o fântână

ştiu că-n adâncuri foste mume

îmi ţin oglindă, ochi de lume.

Când mă privesc într-o fântână

îmi văd şi soarta, uit de nume.