Jump to content
Forum Roportal
Sign in to follow this  
Malkia

Nimic nu mai are sens...

Rate this topic

Recommended Posts

Aceasta ar fi ultima modalitate la care m-am gandit pentru a incerca sa scap de durere: sa scriu un crampei din povestea mea aici, sperand ca altii vor putea judeca la rece ceea ce eu nu am reusit sa inteleg...

 

Povestea mea de dragoste incepe ca multe altele: un el si o ea care se cunosc si incep incet-incet sa se apropie cu fiecare noua intalnire pe holurile facultatii, cu fiecare vorba schimbata, privire, suras, speranta... El un tip deosebit, finut, inteligent, educat, destul de timid... Totul parea desprins din basme: semanam foarte mult unul cu altul atat ca fizic, cat si ca personalitate, totul parca curgea de la sine, nimic fortat si penibil gen "buna papusa, stii ca ochii tai se asorteaza cu lenjeria mea de pat?".

 

Era exact ceea ce imi putem dori la un barbat - stia sa flirteze si sa fie amuzant, stia sa ma consoleze cand eram suparata, si mai ales sa imi arate ca tine la mine din gesturi mici, felul in care ma privea cu atata intensitate ca mi se parea ca nimeni si nimic nu mai era in jur, doar noi doi intr-un spatiu infinit... Si nu numai, poate ar fi prea mult de povestit cum din fiecare gest marunt reiesea cadura sufleteasca, bucuria revederii si speranta; o femeie isi da seama cand un barbat tine la ea, sunt sigura ca nu m-as fi putut insela pentru ca nimeni nu ar fi putut sa nege ceea ce era intre noi...cand ne intalneam ieseau scantei, atunci imi veneau in minte cele mai frumoase replici, el scotea tot ce era mai bun in mine si era primul cu care ma simteam exact eu, fara a avea impresia ca devin altcineva, fara a ma simti incomod in vreun fel...

 

Eram extraordinar de fericita: in fiecare zi deveneam tot mai apropiati, totul parea sa progreseze spre ceva serios, devenise deja o parte din viata mea si nu mi-as fi putut imagina fiecare zi fara zambetul lui cald, fara bucuria de a ne vedea. Si mi se parea ca si el simte la fel. Apoi a venit vacanta, ultima noastra vacanta ca studenti... M-am gandit ca daca las atata timp sa curga, il pierd... Am intuit ca ii era greu sa faca un pas pentru ca era timid, iar eu cred ca trecuse prin experiente negative in viata personala pentru ca avea foarte greu incredere in oameni - si de mine se apropiase destul de greu dar acum era clar ca are incredere in mine. Asa ca m-am gandit ca ar fi fost bine sa fac eu primul pas, mai ales ca eram aproape sigura de un raspuns pozitiv... I-am scris un mail in care i-am spus ceea ce simt, un mail timid si luat pe ocolite, fara cuvinte pompoase, din care l-am lasat mai mult sa inteleaga ceea ce voiam sa spun. Mi-a raspuns ca a luat deja o decizie, de la care nu s-ar putea abate serios, si ca e cea mai frumoasa scrisoare pe care a primit-o vreodata...Am inghetat: am inteles ca se casatoreste: din formulare cam asta parea sa reiasa, desi era suficient de ambigua cat sa scot cel putin 3 posibile intelesuri... I-am scris inca o data un mail in care i-am spus cat ma doare... I-am spus sa nu-mi raspunda decat daca imi spune ceea ce vreau eu sa aud...

 

Nu pot intelege nimic...era CLAR ca tine la mine, clar pentru toata lumea... Astept toamna sa vad in ochii lui ce se intampla...sper ca nu o sa vad si o verigheta pe mana lui...Tot ceea ce credeam eu despre viata pare sa se fi naruit, pentru ca nu pot crede nici ca m-am inselat intr-atat in privinta lui, nici ca avea o relatie cu altcineva cat timp se purta asa cu mine: ca un om foarte indragostit... Totul pare gol si fara sens, si indiferent ce as face nu pot uita, nu pot trece peste si nu pot intelege; chiar si cuvintele acestea, pe masura ce scriu, par ridicole si incapabile sa descrie dimensiunea reala a sentimentelor. Nimic nu ma mai bucura, totul pare fara nici un sens acum. As renunta daca as avea lucrurile clare, as merge mai departe daca nu as fi asa de sigura ca el e alesul meu...si daca nu pot raspunde la cele 1000 de intrebari care ma tortureaza: DE CE, CUM, CINE, etc....Undeva in sufletul meu mai e o speranta...dar in ce?

 

Acum intru in ultimul an si cred ca dupa facultate plec la master in strainatate: nu las nimic in urma asa, vreau sa trag linie si sa o iau de la capat printre straini, sa uit tot... Si totusi cum voi mai putea petrece ultimul an vazandu-l in permanenta, stiind ca nu va mai fi niciodata al meu? Nu gasesc raspunsul in mine si daca as putea, as pleca chiar acum...dar mi-e teama ca nu voi putea fugi de dragostea cladita intr-un an si ceva, zi de zi....

Edited by Malkia

Share this post


Link to post
Share on other sites

Eu as incerca sa-l intreb direct ce are de gand sa faca! Cel putin te lamuresti si nu te mai framanti ca ce-o fi, cum o fi...si dupa ce afli exact ce are de gand, poate ai timp sa-ti refaci sufletul din bucati si sa gasesti forta sa mergi mai departe...dar primul lucru pe care ar trebui sa-l faci e sa stii exact situatia, si sa stii si circumstantele...eu am avut un prieten fortat pur si simplu de imprejurari sa se casatoreasca....cu toate ca a tinut vreo doua saptamani casnicia aia, totusi a trebuit s-o faca si a mai si ranit iremediabil pe cineva...

Iti doresc putere sa mergi mai departe! Si mai ales sa nu-ti ratezi cumva scoala! Indiferent de situatie! Sa nu uiti ca totul e trecator si peste 100 de ani n-o sa-i mai pese nimanui de ce se intampla acum! Hai, zambeste si mergi mai departe!

Share this post


Link to post
Share on other sites
Eu as incerca sa-l intreb direct ce are de gand sa faca! Cel putin te lamuresti si nu te mai framanti ca ce-o fi, cum o fi...si dupa ce afli exact ce are de gand, poate ai timp sa-ti refaci sufletul din bucati si sa gasesti forta sa mergi mai departe...dar primul lucru pe care ar trebui sa-l faci e sa stii exact situatia, si sa stii si circumstantele...eu am avut un prieten fortat pur si simplu de imprejurari sa se casatoreasca....cu toate ca a tinut vreo doua saptamani casnicia aia, totusi a trebuit s-o faca si a mai si ranit iremediabil pe cineva...

Iti doresc putere sa mergi mai departe! Si mai ales sa nu-ti ratezi cumva scoala! Indiferent de situatie! Sa nu uiti ca totul e trecator si peste 100 de ani n-o sa-i mai pese nimanui de ce se intampla acum! Hai, zambeste si mergi mai departe!

 

 

Sfat bun iti da BettyHelena! Incearca sa te lamuresti... si mergi mai departe.

Edited by buzdugan

Share this post


Link to post
Share on other sites

Malkia,am citit povestea ta foarte atent. Am regasit in fiecare intamplare multe lucruri din viata mea. In prima parte am inteles ca voi erati impreuna si ca va petreceati mult timp unul cu celalalt.Apoi vii cu "bomba" din care deduc ca de fapt prin acel e-mail de-abia i-ai spus ce simti. Am inteles acum,erati doar prieteni.Dar tu esti indragostita...E ceva ce nu se leaga si nu inteleg,daca petreceati atata vreme impreuna,cu e posibil deja sa se casatoreasca? Si pentru ce ti-ar fi dat iluzii,daca era asa? Mda,intrebari fara raspuns...Oare ai vorbit cu el direct,ti-a confirmat casatoria cu o alta femeie sau este totul in imaginatia ta?Numai el e cel care iti poate raspunde la anumite intrebari esentiale care te vor duce catre o decizie. Mi se pare incredibila povestea ta. Ceva sigur nu e in regula daca brusc vorbesti despre casatoria lui cu alta. Totusi,este tanar.Sunteti tineri. Daca tu simti ca tinea la tine,atunci cum e posibil,tocmai pentru ca o femeie simte,tu sa te fi inselat atat de tare?

Viata e cinica si o stim cu totii. Puse cap la cap faptele asa cum s-au intamplat ele,trebuie sa ajungi la o concluzie clara care sa fie in avantajul sau dezavantajul tau.

Oricum,plecarea departe de tot ce e aici,nu este solutia. Pleci dar nu vei uita.Vei lua cu tine totul. Stii ca de ce ti-e frica,nu scapi.Infrunta situatia.Fa lumina in viata ta si vorbeste cu el,oricat de timid spui ca e.Trebuie sa aibe raspunsuri macar la intrebarile elementare ce te macina pe tine.

Si...asculta-ti instinctul de femeie...e singurul lucru real care te poate ajuta!

Share this post


Link to post
Share on other sites
Nu pot intelege nimic...era CLAR ca tine la mine, clar pentru toata lumea

indiferent ce as face nu pot uita, nu pot trece peste si nu pot intelege;

Nimic nu ma mai bucura, totul pare fara nici un sens acum.

Poate pentru el relatia voastra era doar o eliberare,un refugiu transfigurat in relatia perfecta,deci oricum treaba mergea pana la un punct si oricum nu erai jumatatea lui -ipotetic vorbind

Treci peste !!!

 

Nimic nu mai are sens... pana la proba contrarie...(sper) !! [te sustin]

Share this post


Link to post
Share on other sites
Poate pentru el relatia voastra era doar o eliberare,un refugiu transfigurat in relatia perfecta,deci oricum treaba mergea pana la un punct si oricum nu erai jumatatea lui -ipotetic vorbind

Treci peste !!!

 

Nimic nu mai are sens... pana la proba contrarie...(sper) !! [te sustin]

Daca era relatia perfecta,inseamna ca era jumatatea lui,tot ipotetic vorbind,nu? Te contrazici.

Share this post


Link to post
Share on other sites

hmmm....greu de dat sfaturi...

din cate-am inteles....sunteti colegi de facultate...la fel, tot din cate-am inteles.....nu sunteti din aceeasi localitate (daca gresesc....sa ma scuzi...dar, din ce-ai postat, am inteles ca voi corespondati prin mail-uri, pe perioada vacantei)

a tine la cineva....si-a iubi, sau a-ti dori sa fii impreuna cu cineva pt. mult timp .....sunt doua chestii distincte...

tu spuneai ca , din punctul tau de vedere....si din ce vedeau ceilalti, intre voi, era o relatie....perfecta...ce intelegi prin asta?....timp petrecut impreuna....sau...doar colegialitate, inteleasa poate altfel?

de unde-ai scos ideea ca se casatoreste?....asta n-am inteles-o prea bine.... :)

ti-a spus vreodata ca te iubeste?....sau.....asta ti-ai dorit tu, si, din aceasta cauza....ai inceput sa te gandesti la el ca la un posibil...partener?

 

"Apoi a venit vacanta, ultima noastra vacanta ca studenti... M-am gandit ca daca las atata timp sa curga, il pierd... Am intuit ca ii era greu sa faca un pas pentru ca era timid, iar eu cred ca trecuse prin experiente negative in viata personala pentru ca avea foarte greu incredere in oameni - si de mine se apropiase destul de greu dar acum era clar ca are incredere in mine. Asa ca m-am gandit ca ar fi fost bine sa fac eu primul pas, mai ales ca eram aproape sigura de un raspuns pozitiv... I-am scris un mail in care i-am spus ceea ce simt, un mail timid si luat pe ocolite, fara cuvinte pompoase, din care l-am lasat mai mult sa inteleaga ceea ce voiam sa spun. Mi-a raspuns ca a luat deja o decizie, de la care nu s-ar putea abate serios, si ca e cea mai frumoasa scrisoare pe care a primit-o vreodata."

 

nu vreau sa te supar cu ceea ce spun, dar....din ce-ai postat tu (a se vedea mai sus).....doar tu erai cea care "visa" la o relatie perfecta....el, avea alte planuri.

 

 

spui ca vrei oricum sa-ti cotinui studiile departe.....te felicit pentru asta....stii ce vrei....dar, cred ca poti sa treci peste o "deziluzie".... creata mai mult de tine....(tu erai sigura ca el o sa fie al tau....)

Share this post


Link to post
Share on other sites

Am citit ce s-a scris pana acum...

 

@dana70: eu spuneam ca se vedea destul de clar ca tine la mine...nu pentru ca asa ar fi fost altii de parere (de altfel nici nu m-ar fi interesat ce cred altii...) ci pentru ca vedeam eu; nu te poti insela in privinta acestor lucruri. Era atras de mine si din punct de vedere fizic, din felul in care ma privea. Iar eu chiar nu pot crede dupa tot ce a fost ca a fost atat de machiavelic sa se joace, sa-si testeze capacitatea de seductie pe mine, mai ales ca era foarte atent cu ce simteam intotdeauna....

 

Ideea unei confruntari face-to-face e buna, m-am gandit si eu dar asta doar la toamna, DACA nu e casatorit (care e singura explicatie cat de cat plauzibila din cate mi-au trecut prin minte)... Totusi ma gandisem ca abordarea printr-o scrisoare-mail era mai eficienta, pentru ca: a)putea sa o citeasca cand voia, cand era in toane bune/avea chef etc si nu riscam sa-l prind obosit/suparat deci nereceptiv si b) putea sa o reciteasca de cate ori voia... verba volant. Adevarul e ca mi-a fost teama de reactia lui...si ar fi dificila o abordare pentru o explicatie, mai ales ca nu vreau, pe de alta parte, sa insist prea tare sa semene a disperare... Dar pe dinauntru tot ma doare si daca nu aflu adevaratul motiv, probabil nu voi avea liniste niciodata si ma voi intreba tot restul vietii "ce-ar fi fost daca...?" :)

 

Intrebarea este ce ar determina un barbat sa se poarte asa? Nu ne-am certat, nu era nimic rau intre noi...Demn de mentionat ca nu prea am corespondat pe mail in general (eram din aceeasi serie si ne vedeam suficient de des) dar mailurile, putine cate au fost, au avut un ton destul de rezervat din partea lui, fapt care contrasta total cu comportamentul din realitate...Eu il iubeam, el se purta ca un om indragostit dar spunea "nu" perspectivei unei relatii? Nu pot intelege, si sunt farte curioasa cum il voi gasi la toamna (cum se va purta cu mine, ce va spune...) Si se mai spune ca femeile sunt misterioase....

Share this post


Link to post
Share on other sites
Am citit ce s-a scris pana acum...

 

@dana70: eu spuneam ca se vedea destul de clar ca tine la mine...nu pentru ca asa ar fi fost altii de parere (de altfel nici nu m-ar fi interesat ce cred altii...) ci pentru ca vedeam eu; nu te poti insela in privinta acestor lucruri. Era atras de mine si din punct de vedere fizic, din felul in care ma privea. Iar eu chiar nu pot crede dupa tot ce a fost ca a fost atat de machiavelic sa se joace, sa-si testeze capacitatea de seductie pe mine, mai ales ca era foarte atent cu ce simteam intotdeauna....

 

Ideea unei confruntari face-to-face e buna, m-am gandit si eu dar asta doar la toamna, DACA nu e casatorit (care e singura explicatie cat de cat plauzibila din cate mi-au trecut prin minte)... Totusi ma gandisem ca abordarea printr-o scrisoare-mail era mai eficienta, pentru ca: a)putea sa o citeasca cand voia, cand era in toane bune/avea chef etc si nu riscam sa-l prind obosit/suparat deci nereceptiv si b) putea sa o reciteasca de cate ori voia... verba volant. Adevarul e ca mi-a fost teama de reactia lui...si ar fi dificila o abordare pentru o explicatie, mai ales ca nu vreau, pe de alta parte, sa insist prea tare sa semene a disperare... Dar pe dinauntru tot ma doare si daca nu aflu adevaratul motiv, probabil nu voi avea liniste niciodata si ma voi intreba tot restul vietii "ce-ar fi fost daca...?" :)

 

Intrebarea este ce ar determina un barbat sa se poarte asa? Nu ne-am certat, nu era nimic rau intre noi...Demn de mentionat ca nu prea am corespondat pe mail in general (eram din aceeasi serie si ne vedeam suficient de des) dar mailurile, putine cate au fost, au avut un ton destul de rezervat din partea lui, fapt care contrasta total cu comportamentul din realitate...Eu il iubeam, el se purta ca un om indragostit dar spunea "nu" perspectivei unei relatii? Nu pot intelege, si sunt farte curioasa cum il voi gasi la toamna (cum se va purta cu mine, ce va spune...) Si se mai spune ca femeile sunt misterioase....

Si ai de gand sa stai pana la toamna in nesiguranta asta? Rezisti?

Share this post


Link to post
Share on other sites
Sign in to follow this  

×