Frica

oama invizibilicoasa a scris:

Perfectionisto! Auzi la ea, nu merita! :flowers:

Hai tuu :> :flowers:

Mereu cand mi-e frica imi amintesc de o situatie din liceu. Eram la ora de sport si trebuia sa sarim calul. Am incremenit cand a venit randul meu. Ma uitam la cal, ma uitam la profesor "domn profesor, nu pot, mi-e frica!", la care el cu o privire acrita: "hai, hai, sari odata ca nu stam toata ziua dupa tine". Colegii au inceput sa rada. Cand am vazut, m-am enervat si am zis ca le arat eu lor. Mi-a disparut frica doar pana la cal. Mai departe m-am izbit de el ca o musca beata.

Asa si in viata. Alergi cu pasi repezi (si poate increzatori) spre moarte. Dar cand te apropii, te izbesti de frica. Ca oricum moartea e mai usor suportabila ca frica

BlueColor a scris:

Hai tuu :> :flowers:

Mereu cand mi-e frica imi amintesc de o situatie din liceu. Eram la ora de sport si trebuia sa sarim calul. Am incremenit cand a venit randul meu. Ma uitam la cal, ma uitam la profesor "domn profesor, nu pot, mi-e frica!", la care el cu o privire acrita: "hai, hai, sari odata ca nu stam toata ziua dupa tine". Colegii au inceput sa rada. Cand am vazut, m-am enervat si am zis ca le arat eu lor. Mi-a disparut frica doar pana la cal. Mai departe m-am izbit de el ca o musca beata.

Asa si in viata. Alergi cu pasi repezi (si poate increzatori) spre moarte. Dar cand te apropii, te izbesti de frica. Ca oricum moartea e mai usor suportabila ca frica

Pana la urma nu mai conteaza ca n-ai vrut sa o faci de la inceput, nici cum ai facut-o, ci doar ca ti-a invins teama, in ciuda mediului ostil si a oricarei lipse de incurajari. Si daca nu ti-ai invins-o pana la capat, nici asta nu mai conteaza :flowers:

Daca nu ne e frica prea tare de moarte pana inainte de ultima suflare, tot e bine. :)

Nu-mi era frica de nimeni si nimic pana nu demult.

Dar nici nu aveam pretentii prea mari. Sunt totusi strict legate. Daca nu vrei sa faci nimic iesit din comun, n-ai de ce sa te temi. Un exemplu, vrei un job foarte mult, e tot ce ai visat. In clipa aceea cand ti-ai dorit-o, cu cat mai mult, cu atat mai mare ti se face frica sa nu reusesti la interviu. Si invers, ai posibilitate de un job dar nu-ti pasa prea mult, nici n-ai sentiment de frica... n-ar avea sens.

In ultimii ani mi s-a dovedit de repetate randuri ca nu depind lucrurile de mine, nu semnificativ de mult. Asa am cazut in aceasta capcana, mi-am pierdut increderea in puterile mele.

Am crezut ca daca vreau ceva foarte mult si fac toate demersurile pt a-mi atinge scopurile, voi reusi sa-mi finalizez planurile. Dar n-a fost sa fie. Degeaba am luptat, nu pot avea ce-mi doresc. Si simt cum ma cuprinde frica ca nu voi ajunge la capatul tunelului desi de atatea ori am vazut luminita aceea... tot de atatea ori s-a stins si s-a mai destramat o piesa din increderea in propria mea persoana.

Cred ca frica se instaleaza indeosebi atunci cand gresim, fata de noi insine, si cand ne pierdem rabdarea.

carly a scris:

Nu putem controla totul. Iar lucrul asta ne sperie. Probabil pt. ca ne duce cu gandul la Marea Doamna, la moarte, a carei aparitie nu o putem impiedica, oricat ne-am stradui.

Athmy a scris:

Cred ca frica se instaleaza indeosebi atunci cand gresim, fata de noi insine, si cand ne pierdem rabdarea.

Cand actionam in contradictie cu ceaa ce suntem si simtim, da.

Reflectati: