Pentru ce-i care nu l-au citit inca, un articol briliant, despre comportamente conditionate.
Parintii impostori - parintii proprietari de copii
Început de Cleric Prest, Mar 31 iul 2007 · 1.233 răspunsuri · 166.253 vizualizări
Verid a scris:...
Unii copii se prind care e smenul si atunci e nasol pentru parinti - in primul rand, copilul le retrage dragostea, in al doilea rand devine agresor, raspunzand disproportionat la orice forma de intruziune din partea parintilor, amenintandu-i prin atitudine cu incetarea existentei lor in calitate de parinti prin indepartarea lui de ei, definitiva. Atunci parintii incep sa devina intelegatori 
Desfiintarea merge in ambele sensuri, sa stii.
Parintii impostori sunt cei care ca au izolat emotia (ura, neputinta, teroare, revolta) de eveniment (bataile primite in copilarie, umilintele la care au fost supusi, etc). Majoritatea spun ca "da, am primit bataie, dar a fost mai bine asa, ca am fost tinut din scurt, ca bataia e rupta din rai" iar emotia o revarsa asupra copiilor lor, bineinteles ca in mod inconstient.
Aici intervin mai multe mecanisme de aparare, prin care se disting izolarea (o separare artificiala intre doua idei sau doua comportamente care in realitate sunt legate, relatia lor neputand fi recunoscuta de subiect fara o anumita angoasa), identificarea cu agresorul si proiectia.
Acesti parinti reproduc cu copiii lor situatia din copilarie pentru ca nu-si amintesc afectele lor de atunci si astfel repeta propriul trecut conflictual pe spinarea copilului.
Verid a scris:...
Trist, foarte trist. Dar se pare ca experientele te-au impins intr-o anumita directie. Cine stie care ar fi fost directia fara experientele astea.
Verid a scris:Tata si acum innebuneste de ciuda ca nu a putut sa-mi infranga spiritul. N-am inteles nici acum in ce vroia sa ma transforme, cert e ca nu a reusit. Inca ma uraste.
Fa o recapitulare la istorie si vezi ca de cand a aparut omul pe pamant a iubit sclavagismul. Au existat popoare care sa nu fie sclavagiste? Daca da, oare acolo sclavia nu era intr/o forma mascata?
Furnicile rosii fac raiduri in furnicarele celor negre, ucid tot, dar fura oua de furnici negre. Acestea vor ecloza in furnicarele celor rosii si vor fi sclave pe viata, si nici macar nu au habar ca au fost setate chimic de la nastere sa fie sclave.
Acum doua sute de ani in Romania inca mai erau sclavi. Li se spunea serbi, iobagi (din latinescul servus, sluga).
Wikipedia spune ca iobagia difera de sclavie pt ca iobagii nu puteau fi vanduti decat cu pamantul lor. Mare branza! Tot sclavi erau, in esenta. In Romania iobagia a fost abolita oficial dupa 1848. De putina vreme, ca sa dispara mentalitatile, nu?
Cand au fost eliberati ce au devenit acesti iobagi? Muncitori si tarani. Dar sa te fereasca destinul de ura sclavului eliberat, care a indurat umilinte si acum cauta pe cineva si mai slab pe care sa si-l faca sclav la randul sau.
Si pe cine gaseste ex-sclavul mai slab decat el? Pe femeia lui sau pe copilul lui.
Dar daca femeia lui e si ea o sclava eliberata? Va fi la fel de rea, ori va fi indiferenta la drama copilului, din cauza ca i se pare firesc, doar in sclavie a crescut si ea.
Mentalitatea asta se propaga in generatii.
Am o cunoscuta, si s-a plans ca de mica tatal ei o punea sa ii faca cizmele sa luceasca, asa ca la armata. El venea cu ele murdare de prin noroaiele satelor, ea trebuia sa le uste de cu seara, sa le dea cu unsoare, sa le dea dimineata cu box. Dar nu numai asta, ci si instructie facea cu ea. Ce vad eu aici? Acest tata a avut cu siguranta in familie pe cineva care ori a fost sluga la un militar (ordonanta) ori a fost marcat negativ de abuzurile din armata (ori a fost el insusi marcat). A venit acasa si a aplicat pe copilul sau, pentru ca sa se despagubeasca de umilintele indurate.
Si azi cunostinta mea e traumatizata (nu a fost doar faza cu cizmele si si alte agresari verbale si fizice).
Cei care au suferit astfel de abuzuri, cautati in genealogia voastra urmele acestor umilinte de slugi care s-au despagubit pe seama copiilor, perpetuandu-le in generatii. S-ar putea sa le gasiti aproape, chiar la parintii sau bunicii vostri.
Sadoveanu si Eminescu au prezentat chestiile astea in scrierile lor... Sadoveanu a aratat clar lantul generatiilor ce transmite trauma, iar Eminescu a facut legatura in articolele sale intre alcoolism si traumele muncitorilor si taranilor, plus efectele negative ale sclavagismului.
Tata pentru prima data a ras in hohote cand i-am spus ca mi s-a stricat calculatorul si nu stiu unde sa-l duc la reparat. Zicea sa imi iau concediu o saptamana, si poate rezolv.. Glumea, prima data, ca pana acum ma credea.
El zice acum ca m-as descurca, pentru ca l-am descurcat pe el intr-o situatie grea. Si uite asa tragem concluzii..
A, din fericire s-a reparat singur, ca nu stiu ce ma faceam 
Editat Mie 12 ian 2011 21:52
Kosmotro a scris:Cei care au suferit astfel de abuzuri, cautati in genealogia voastra urmele acestor umilinte de slugi care s-au despagubit pe seama copiilor, perpetuandu-le in generatii. S-ar putea sa le gasiti aproape, chiar la parintii sau bunicii vostri.Sadoveanu si Eminescu au prezentat chestiile astea in scrierile lor... Sadoveanu a aratat clar lantul generatiilor ce transmite trauma, iar Eminescu a facut legatura in articolele sale intre alcoolism si traumele muncitorilor si taranilor, plus efectele negative ale sclavagismului.
Nu e cazul la mine. Sunt doar a treia generatie de oameni "saraci" . Strabunicii si din partea mamei si ai tatalui au fost toti boieri foarte bogati. M-am gandit ca poate din cauza ca le-au luat comunistii totul si-au varsat frustrarea pe copii. Ce e adevarat e ca si mama si tata au avut vieti foarte grele, poate au trecut prin chestii mult mai naspa decat mine.
Si ce v-am spus mai sus nu e nici a suta parte din cate am patit. Si sa stii ca nu e neaparat necesar ca tiparul sa fie preluat de fiecare generatie. Stii cum ma "blestema" mama in fiecare zi? Zicea "iti doresc sa ai un copil exact cum ai fost tu" . Si am, o fetita, exact cum eram eu. Si mama s-a imbolnavit cand a vazut ce copil am. A zis ca nu se poate ca Dumnezeu sa-mi dea mie un astfel de copil. Frumos, bland, saritor, inteligent, mereu cu zambetul pe buze. S-a imbolnavit efectiv de ciuda. S-a dus la doctor,i se marise ficatul de trei ori, a trebuit sa tina regim un an de zile. Acum, fetita mea are 3 ani si mama a realizat in sfarsit adevarul. Dumnezeu i-a indeplinit ruga, mi-a dat un copil exact cum am fost eu. Doar ca fiica mea a avut parinti diferiti. Asta n-a pus-o prea mult pe ganduri, a dat imediat vina pe tata pentru cum eram eu in copilarie.
De ce zic toate astea? Pentru ca asta este cea mai raspandita negare a responsabilitatilor de catre parinti. Copilul meu e ciudat. Am un copil problema. Ce vor ei sa spuna de fapt cu asta? " Eu am facut tot ce trebuie, nu e vina mea ca acest copil e altfel, e diferit" Prefera sa le fie catalogat copilul drept handicapat sau nebun decat ca cineva sa se indoiasca de calitatile lor de parinti perfecti.....
Eu am avut noroc cu prietenii si prietenele . Au compensat lacunele familiei.
Editat Mie 12 ian 2011 22:23
Kosmotro a scris:Insa o terapie in care clientul nu e sincer e pierdere de vreme si pt client si pt terapeut.Acesta nesinceritate l-a facut pe baiat sa fie invadat de ceea ce el numeste "intuneric" (fake self? durerea traumei?), pana la punctul de rupere. Pacat de el. Cred ca daca era sincer in terapie putea fi reconstruit de un bun terapeut, din temelii. Potential avea, enorm!
Si ce a facut el de fapt? A protejat identitatea agresorului sexual, cu pretul vietii sale. Ce era asa de important ca sa ramana agresorul ascuns? Prostesc! Pacat!
Ai dreptate ca l-a distrus lipsa de sinceritate. Nu cumva exact asta este punctul nevralgic al abuzului, indiferent ca e fizic, sexual sau emotional, anume faptul ca iti distruge legatura cu lumea, distrugandu-ti legatura cu tine? Am inteles ca principalele sentimente negative pe care le au victimele abuzului sexual sunt rusinea si vinovatia. Abuzatorul le deformeaza imaginea de sine si, ca urmare, pe cea despre lume. Intr-un fel e firesc sa nu creada in demnitatea lor ca fiinte umane (Bill Zeller se simtea un monstru) si in integritatea fiintelor umane. Ma intreb daca un psihoterapeut care se confrunta cu un client care ascunde trauma originara nu ar avea succes parcurgand traseul invers: pornind de la imaginea despre sine/despre lume si corectand-o si ajungand in final la trauma abuzului. Oare nu e si vina terapeutului ca nu a stiut sa castige increderea si, implicit, sinceritatea lui Bill? Ca, daca ar fi putut fi sincer cu sine si cu lumea, poate nici nu ar mai fi avut nevoie de terapie. In terapie tocmai asta ar fi trebuit sa castige: puterea de a fi sincer.
In ce priveste faptul ca nu a dezvaluit numele abuzatorului, inclin sa cred ca actul ar fi compromis intr-un fel valoarea marturisirii sale, in sensul ca ar fi putut fi interpretata drept razbunare. Interesant ca, sinucigandu-se, face ceea ce nu a putut face traind: este sincer cu sine si cu ceilalti.
Editat Sâm 15 ian 2011 13:18
Allexandrra a scris:Ma intreb daca un psihoterapeut care se confrunta cu un client care ascunde trauma originara nu ar avea succes parcurgand traseul invers: pornind de la imaginea despre sine/despre lume si corectand-o si ajungand in final la trauma abuzului. Oare nu e si vina terapeutului ca nu a stiut sa castige increderea si, implicit, sinceritatea lui Bill?
Cred ca o terapie buna reface acest traseu, asa cum zici tu: "pentru ce ai venit? Te simti rau? Ce anume simti mai precis? De unde crezi ca ti se trage? "
Asta e abordarea de baza in terapie, cred eu.
Dar daca omul nu vrea sa spuna, desi stie, atunci terapeutul chiar nu poate face nimic, se invarte in jurul cozii.
Unii terapeuti nu se intereseaza destul de client, dorind prea mult sa-si aplice ei tehnicile.
Dar sa spunem ca Bill ar fi fost sincer cu toti terapeutii. Ar fi dat sigur peste terapeuti indiferenti, ar fi plecat de la unul la altul, pana ce ar fi dat de unul bun, care l-ar fi reparat.
Victimele abuzurilor sexuale au probleme speciale, printre care PTSD sau rusine/vina/sentimente de incapacitate-inutilitate.
Sunt terapeuti care se ocupa numai de asa ceva! Ei stiu cu siguranta cum sa ia un client rusinos si umilit, ce nu stie cum sa inceapa. Ma intreb de ce nu a mers Bill direct la unul specializat pe abuz sexual, si chiar cel mai bun.
Verid a scris:Ce e adevarat e ca si mama si tata au avut vieti foarte grele, poate au trecut prin chestii mult mai naspa decat mine.
Ar trebui sa insisti pe asta. Sa afli exact trecuturile lor. ori de la ei, ori de la cei care i-au cunoscut bine (rude, prieteni).
Astfel vei intelege multe, si va fi eliberator pentru toti.
Editat Sâm 15 ian 2011 13:29
Allexandrra a scris:In ce priveste faptul ca nu a dezvaluit numele abuzatorului, inclin sa cred ca actul ar fi compromis intr-un fel valoarea marturisirii sale, in sensul ca ar fi putut fi interpretata drept razbunare. Interesant ca, sinucigandu-se, face ceea ce nu a putut face traind: este sincer cu sine si cu ceilalti.
El, sinucigandu-se, isi arata neputinta. El a perpetuat si protejat minciuna, nu a inteles ce a spus Iisus, ca "Adevarul va va face liberi". Marturisirea lui ar fi avut valoare daca ar fi fost sincer fata de sine si fata de ceilalti, adica sa ramana in viata si sa spuna numele abuzatorului. Asta inseamna valoare, putere interioara, puterea de a te face vulnerabil, de a te expune, puterea de a fi autentic cu tine insuti.
In opozitie cu autenticitatea este compromisul, iar cel mai mare compromis e sinuciderea.
Nu pot fi de acord cu ideea ta: sinucigandu-se, face ceea ce nu a putut face traind: este sincer cu sine si cu ceilalti.
De ce ai fi sincer sinucigandu-te?